Paste 2005 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
† NICOLAE din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
în America si Canada Iubitului cler si dreptmaritorilor crestini, Prea Cucernici Parinti, Iubiti Credinciosi, Hristos a înviat!
An de an, în ziua Învierii, ne vestim unii altora ca Hristos, Cel ce a primit patimi si moarte pentru noi, nu a fost tinut de moarte, ci a înviat. Iar aceasta vestire este transmisa din generatie în generatie, de la Apostoli si femeile mironosite, care s-au învrednicit sa-L vada pe Domnul Înviat, la noi cei care credem si marturisim aceasta minune. Sf. Evanghelist Luca relateaza una din descoperirile lui Hristos cel Înviat: Si iata, doi dintre ei mergeau în aceeasi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus. Si aceia vorbeau între ei despre toate întâmplarile acestea. Si pe când vorbeau si se întrebau între ei. si Iisus Însusi, apropiindu-Se, mergea împreuna cu ei. Dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca. (Luca 24, 13 -16) Cei doi ucenici au fost printre cei privilegiati sa asculte cuvintele Mântuitorului, sa îi vada faptele ce aduceau tamaduire, sa simta puterea ce o transmitea Învatatorul lor; si totusi, pe drumul spre Emaus cred ca Cel ce li s-a alaturat este un strain, chiar unul care nu este la curent cu ultimele evenimente ce au tulburat Ierusalimul. Domnul calatoreste împreuna cu noi prin aceasta viata, Domnul ne asculta chiar atunci când vorbim despre El, fara sa se descopere pe data, caci cunoasterea Lui nu este un lucru usor. Din relatarea Sf. Luca trebuie sa întelegem ca a vorbi despre Dumnezeu este întotdeauna un lucru dificil, caci nu vorbim despre ceva ce poate fi studiat si cunoscut, ci despre Cineva care se descopera si se face Însusi cunoscut. Pe Dumnezeu nu-L vom cuprinde niciodata în cuvintele noastre mestesugite, nu-L vom epuiza în concepte, ci ceea ce descoperim altora despre Dumnezeu este valabil numai atunci când aceasta reprezinta o transmitere a descoperirii lui Dumnezeu catre noi. Ucenicii Luca si Cleopa vorbesc despre Iisus Nazarineanul care era prooroc puternic în fapta si în cuvânt, dar puterea Lui se parea ca s-a oprit la mormânt. Dumnezeu Însusi trebuie sa-si descopere puterea pentru ca omul sa înteleaga: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre în slava Sa? Si începând de la Moise si de la toti proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. (Luca 24, 25-27) Întelegerea cu mintea nu vine pe data, ci ea are nevoie de o întelegere duhovniceasca, suprafireasca, o primire cu toata faptura a descoperirii dumnezeiesti: Ramâi cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua. Si a intrat sa ramâna cu ei. Si, când a stat împreuna cu ei la masa, luând El pâinea, a binecuvântat si, frângând, le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si El s-a facut nevazut de ei. Si au zis unul catre altul: Oare, nu ardea în noi inima noastra, când ne vorbea pe cale si când ne tâlcuia Scripturile? (Luca 24, 29-32). Hristos se face cunoscut la frângerea pâinii, la repetarea gesturilor sacramentale de la Cina cea de taina, a gesturilor ce sunt repetate la fiecare Sf. Liturghie ca o împlinire a poruncii de a face acestea întru pomenirea Lui. Ceea ce înseamna ca cunoasterea lui Dumnezeu în urma Învierii Mântuitorului are o dimensiune sacramentala. Hristos a înviat pentru a birui moartea ca esec al omului, ca dovedire a neputintei lui de a împlini porunca desavârsirii. Hristos a înviat pentru a surpa peretele cel din urma al separarii omului de Dumnezeu, dupa cuvintele Sf. Parinti. Hristos a înviat pentru a împaca prin om întreaga faptura cu Ziditorul. Dar Hristos a înviat si pentru a ne aduce o altfel de cunoastere a lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu îl cunoastem din ordinea pe care a sadit-o în Creatie, din Cuvântul descoperit în Sf. Scriptura, din profetiile celor ce L-au vestit pe Mesia, din lumina de pe Tabor ce se împartaseste celor ce se fac urmasi ai lui Hristos, din fiecare fapt ce ne descopera realitatea comuniunii noastre cu El. Pe drumul spre Emaus, si de atunci la fiecare Sf. Liturghie, Hristos ni-L aduce pe Dumnezeu Cel ce a luat trup omenesc, a patimit, a murit si a înviat. Iar aceasta aducere ne revendica, ne cheama sa îi fim partasi, ne cheama sa o gustam si primind-o sa o cunoastem. Dupa primirea Sf. Taine ale Trupului si Sângelui lui Hristos cântam: Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sf. Treimi închinându-ne... Devenim initiati ai tainelor lui Dumnezeu, îl primim pe Dumnezeu în fiinta noastra si aceasta primire devine cunoastere prin participare, transformare a noastra în fii ai lui Dumnezeu. Abia în urma consumarii acestei taine putem spune ca îl cunoastem pe Dumnezeu, ca am aflat credinta si închinarea cele adevarate. Iubiti credinciosi, Învierea Domnului este momentul redeschiderii comuniunii omului cu Dumnezeu, este poarta catre cunoasterea adevarata a lui Dumnezeu, este sansa nemuririi noastre, a celor ce credem si o marturisim. Fiecare praznic al Învierii ne face partasi acestor realitati si ne descopera reflectarea lor în viata noastra. Personal si comunitar, perceperea acestor semnificatii ne permite sa ramânem în lumina si bucuria Învierii, sa ne conducem viata noastra si a parohiei neuitând ca fiecare act al nostru primeste pecetea vesniciei caci Hristos a înviat. Îl rog pe Dumnezeu sa va daruiasca sfinte sarbatori cu sanatate, pace, bucurii si nadejde neîmputinata. Va îmbratisez pe toti întru Domnul si va îndemn parinteste sa va rugati pentru toti cei aflati în suferinte si în nevoi ca Domnul sa le aduca alinare, iar noua cereasca binecuvântare. Hristos a înviat! Al vostru frate întru rugaciune catre Dumnezeu, † NICOLAE Chicago, Praznicul Învierii Domnului, 2005 |