6 Ianuarie 2005

Vizita IPS Nicolae

 

Vizita Arhiereasca în California

     În perioada 1-10 Ianuarie 2005 a avut loc vizita canonicâ în California a lnalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Dr. Nicolac Condrea, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada de sub jurisdictia Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Această vizită a început în Los Angeles cu slujba arhierească săvârşită Duminică, 2 Ianuarie a. c., la parohia orotodoxă româna „Sf Arhangheli Mihail şi Gavril” din Torrance de sub păstorirea Pârintelui Mihai Cărpenişeanu, protopopul Coastei de Vest. După predica zilei axată pe însemătatea unui nou început în viata spirituală a urmat îndemnul arhieresc de a se aborda cu noi mijloace pastorale şi elan sporit activitatea misionară în parohiile din această parte a tării, mai toate aflate la început de organizare bisericească comparativ cu situatia din est unde se găsesc deja parohii centenare.

    Înaltul Chiriarh s-a îndreptat spre Sacramento, capitala Californiei, fiind însotit de Părintele Arhim. NICODIM Bibart de la Hollywood şi Părintele Ierodiacon Teodosie Bordeianu de la Mănăstirea Putna unde a poposit în seara zilei de 4 Ianuarie fiind întâmpinati cu multă bucurie de preotul locului şi găzduiti prin generozitatea familiei Camelia şi Marius Rotariu, la reşedinta lor. În ziua următoare, în 5 Ianuarie, prin bunăvointa dlui Marius Rotariu - care s-a oferit să ne conducă prin traficul metropolei - cu binecuvântarea Prea Sfintitului Episcop Kyrill a fost vizitată Catedrala Ortodoxă Rusă inchinata Sfintei Fecioarei Maria din San Francisco, de pe Geary Blvd., unde au venerat moaştele Sfântului Ioan Maximovici. Părintele Dimitri a prezentat Înaltului Ierarh român, pictura, Sf. Altar şi colectia de 67 de moaşte sfinte pe care le detine Catedrala. Tot prin amabilitatea gazdelor a fost vizitată Capela unde Sfântul Ioan săvârşea Sf. Liturghie şi unde a fost initial înmormântat. După un scurt popas la Casa Romanâ din Hayward unde a fost apreciată frumoasa realizare românească oaspetii s-au îndreptat spre Institutul Ortodox -Patriarhul Athenagoras - din Berkeley de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice vizitând biblioteca, muzeul şi Capela Institutului unde se sâvârşesc sfintele slujbe săptămânal pentru studeniii ortodocşi ai Universitătii din Berkeley.

   Marea sărbătoare a Bobotezei a fost prăznuită în acest an cu un fast deosebit la Misiunea -Invierea Domnului din Sacramento prin prezenta Inalt Prea Sfintitului Parinte Arhiepiscop NICOLAE întâmpinat cu traditionala pâine şi sare de micuta creştină LAURA IONESCU îmbrăcată într-un frumos costum national românesc. A urmat Sf. Liturghie arhierească cu sfintirea mare a apei şi un bogat cuvânt de învătătură despre prezenta Sfintei Treimi la Iordan şi importanta ei pentru creştinătate. A mai participat Părintele Constantin Lăpuştea de la Parohia Ortodoxă Română din San Jose - OCA care a fâcut parte din sobor alături de Arhim. NICODIM de la Hollywood, Ierodiaconul Teodosie de la Mănăstirea Putna şi preotul Gh. Naghi. Dna Preoteasă Rodica Lăpuştea împreună cu fiul, Bogdan Lăpuştea au dat răspunsurile la strană alături de dl. Gusti din Sacramento. Această vizită arhiereascâ a avut un larg ecou în inimile credincioşilor şi pentru harnica comunitate românească din Sacramento care a început şi ea să-şi construiască un complex parohial format din Biserică, casă parohială şi sală socială (in constructie) pe un teren proprietatea Bisericii. Ca şi de altă dată s-a remarcat spiritul de deplină unitate şi simţire românească a celor aflati departe de Tara mamă, împrăştiati de vânturi netrebnice în toate zările lumii, dar pe care această vitregie nu i-a depărtat ci prin Biserică, i-a legat sufleteşte unii de altii si cu cei aflati acasă. Apreciind bunele sentimente şi jertfelnicia credincioşilor, Întâistătătotul eparhiei le-a acordat o Gramată de binefăcător - inmanata vicepresedintelui Dan Rosca - după care a urmat o agapă comună asigurată de Consiliul parohial, în special prin osârdia preşedintelui ei, Corvin Polhac împreună cu sotia, a vicepreşedintilor Dan Roşca şi  Sorin Ilie si contributia scriitorului Dr. Horia I. Groza si Alain Ionescu  într-un spirit de destindere şi adevărată frătietate. Nu putem să nu amintim că datorită stimei de care se bucură Înalt Prea Sfintia Sa în rândul bunilor credincioşi din Bay Area, unii au tinut să fie prezenti chiar de la distante mai mari precum dl. Dr. Sorin S. Issvoran de la Monterey, presedintele primei parohii ortodoxe din Bay Area, dl. Ing. Ion Anghelescu şi dna Olimpia Cojocneanu din San Jose.

    În după masa aceleaşi zile cu multă părere de rău credincioşii din Sacramento s-au despărtit de alesul lor Arhipăstor cu speranta unei reveniri cât mai apropiate. Ajunşi la Los Angeles a doua zi s-a săvârşit slujba Acatistului Sf. Ioan Botezătorul la parohia -Înăltarea Sf Cruci din Hollywood păstorită de Arhim. Nicodim Bibart, cu care prilej Înalt Prea Sfintia Sa în cuvântul de învătătură a reliefat misiunea Sf. Ioan Botezătorul de înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească cu sfintirea cea mare a apei Înalt Prea Sflntia Sa accentuând şi cu acest prilej rolul preotului în societatea de astăzi care şi-a primit mandatul prin Sf. Apostoli de la Mântuitorul nostru cu misiunea de a-i trece prin baia renaşterii spirituale pe cei care au primit Botezul. Apreciind ataşamentul credincioşilor pentru Biserică care alături de păstorul lor sufletesc se nevoiesc de ani de zile să-şi adune o sumă de bani pentru construirea unei biserici au fost încurajaţi în acest drum al jertfelniciei de Înalt Prea Sfinţia Sa printr-o Gramată de ctitor. A doua zi, luni 10 Ianuarie a. c., Inalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop NICOLAE s-a reîntors pe calea aerului la reşedinta eparhială din Chicago. (GN)