HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Gheorghe Naghi (cell. 510 390 0055 sau tel. 408 347 1802)

 

V E S T I T O R U L

Septembrie 2005

Calendarul lunii

Joi, 1 septembrie: Cuv. Simion Stâlpnicul (Inceputul Anului Bisericesc).

Duminică, 4 septembrie: Sf. Prooroc Moise. Duminica 11-a după Rusalii. 1Cor. 9, 2-12; Matei 18, 23-35 (Datornicul nemilostiv).

Luni, 5 septembrie: Sf. Prooroc Zaharia, tatăl Sf.Ioan Botezătorul.

Joi, 8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului.

Vineri, 9 septembrie: Sfintii Părinţi Ioachim şi Ana.

Duminică, 11 septembrie: Cuvioasa Teodora din Alexandria. Duminica dinaintea Inălţării Sfintei Cruci. Galateni 6, 11-18; Ioan 3, 13-17 (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim).

Miercuri, 14 septembrie: Inălţarea Sfintei Cruci (Post).

Duminică, 18 septembrie: Sf. Eumenie. Duminica după Inălţarea Sfintei Cruci. Galateni 2, 16-20; Marcu 8, 34-38 (Luarea Crucii).

Vineri, 23 septembrie: Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul.

Duminică, 25 septembrie: Sf. Serghie de la Radonej (foarte mare sfânt al ruşilor). Duminica 18-a după Rusalii. 2 Corinteni 9, 6-11; Luca 5, 1-11 (Pescuirea minunată).

Luni, 26 septembrie: Adormirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan.

Marţi, 27 septembrie: Sf. Ierarh martir Antim Ivireanul.

Date memorabile

6 septembrie – Labor Day.

8 septembrie 1866 – S-a născut George Coşbuc (la Hordou-Rodna).

 

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (8 septembrie)

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pămînteşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decît alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.

În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvîrşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mîini omeneşti. "Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?" Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: "Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă". Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înţelepciunea lui Dumnezeu sînt fă-cute bune şi desăvîrşite.

Iar de vreme ce palatul cel însufleţit l-a zidit înţelepciunea lui Dumnezeu Cuvîntul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvîrşită casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată şi neîntinată cămară; neprihănitului Mieluşel I s-a zidit cea fără de prihană sălăşluire, la care lucru Însuşi este martor credincios în cer, zicînd către dînsa: "Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine". Iar Sfîntul Damaschin zice: "Toată eşti cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu şi noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu".

Tatăl ei, sfîntul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obîrşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfînta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

“O, doime a cinstitelor turturele cuvîntătoare, Ioachime şi Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decît îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpîneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!" Cu aceste cuvinte, Sfîntul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinţi s-a născut dumnezeiasca Maică, din cît de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc.

În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însufleţit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dînsa: "Cu adevărat eşti Fecioară curată mai presus decît toate". Însă nu cu înălţimea locu-lui, ci cu a bunătăţilor şi cu a darurilor dumnezeieşti, pentru că lo-cul unde s-a născut prea Binecuvîntata Fecioară era o cetate mică în pămîntul Galileei, care se numeşte Nazaret (Despre casa lui Ioachim şi Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărţi scrie că în Nazaret, şi nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflîndu-se neslăvită şi necinstită şi locuitorii ei defăimaţi. Mai apoi şi pentru Hristos s-a zis: "Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?" Iar Domnul, "Cel ce petrece întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşte", a binevoit să se nască Preacurata Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mîndrie pînă la cer se înălţase, ci în smeritul Nazaret, arătînd că tot ce este între oameni înalt este urîciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dînşii cu vederea şi defăimat, aceea la Dînsul este înalt şi cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălţimea bunătăţilor Preacuratei Fecioare. Precum prin naşterea Sa în Betleem, care se tîlcuieşte "casa pîinei", a închipuit cu taină că El este pîinea cea coborîtă din cer spre însufleţirea şi întărirea lumii, aşa şi în naşterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tîlcuieşte "înflorit, sfin-ţit şi deosebit de cele pămînteşti, încununat şi păzit".

Toţi cu David grăiesc: "Fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea". Numai singură aceea grăieşte: "Fără de nelegiuire am alergat şi v-am îndreptat", pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcînd păcatul, ci şi pe păcătoşi abătîndu-i de la lucrurile cele rele, aşa cum zice Biserica spre dînsa: "Bucură-te, ceea ce curăţeşti lucrurile cele spurcate". Ea este încununată cu slavă şi cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminţie a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curaţi şi drepţi născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire şi slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decît a naşte pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decît aceasta, ca şi după naştere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decît serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decît heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înţelepciunea şi cu cunoştinţa cea dumnezeiască i-a covîrşit. "Iar slavă, cinste şi pace se cuvine tot omului care face binele", zice apostolul. Şi cine din pămînteni s-a aflat lucrător de bunătăţi mai bun decît Preacurata Fecioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă şi păzită, că vistieria curăţiei sale fecioreşti o păzea cu străşnicie, încît nici îngerului nu voia să o încredinţeze, pentru că, văzînd pe înger, s-a tulburat de cuvîntul lui şi gîndea în ce chip va fi acea închinare?

Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară şi cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătăţile şi dumnezeieştile daruri nu este foarte înălţat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deşi pe pămînt din pămînteni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gînditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia naşterea lui Ioan, acelaşi a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer şi numele ei cel prea binecuvîntat zicînd către maica cea neroditoare: "Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată şi se va chema numele ei Maria".

Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfîntă, Ierusalim nou, pogorît din cer de la Dumnezeu şi locaş al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcaşul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălţat, născînd pe Împăratul Hristos. "O, înălţime, cu anevoie de suit de gîndurile omeneşti!" Dacă Biserica a obişnuit a-i numi heruvimi pe alţi sfinţi, cîntînd: "Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos", cu atît cu cît mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupeşte Hristos şi pe mîinile ei cele preacurate a şezut Dumnezeu ca pe un scaun: "scaun de heruvimi, fecioara". A închipuit în sine şi asemănările pomilor celor bine roditori, făcîndu-se, duhovniceşte, măslin roditor în casa lui Dumnezeu şi finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numeşte mlădiţa de viaţă purtătoare, Biserica cîntînd aşa: "Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maica Sa, Dumnezeul minunilor".

Să alergăm deci la milostivirea celei ce s-a născut din pîntece neroditor, dîndu-i ei o închinăciune ca aceasta: "Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălăşluirea lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, şi ţie, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh de la noi cei din ţărînă, să fie cinste şi slavă în veci". Amin.

Predica Părintelui Cleopa la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci ( Despre semnul Fiului Omului, Matei 24, 30)

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).

Sfînta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pămîntului vor plînge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgîne cînd vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrînii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?

După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunţile celor drepţi, vor cunoaşte îngerii pe cei aleşi ca să-i adune, după mărturia Apostolului, "întru întîmpinarea Domnului în văzduh". După acest semn va cunoaşte Păstorul oile Sale cuvîntătoare. Voievodul va cunoaşte pe ostaşii Săi, Judecătorul pe drepţii Săi, Părintele pe fiii Săi.

Despre plînsul popoarelor păgîne şi al sectelor la arătarea Crucii pe cer scrie şi fericitul Augustin, zicînd: "Atunci se vor tîngui şi vor plînge toate seminţiile pămîntului, văzînd pe pîrîşul lor Crucea. Căci Crucea îi va mustra pe ei şi cu arătarea sa se va cunoaşte păcatul lor şi vor mărturisi nebunia lor şi robirea lor, dar fără de folos. Vor plînge pentru că acolo nu va mai fi cu putinţă să se pocăiască, nici să scape de dreptatea lui Dumnezeu, nici de hotărîrea blestemului. De aceea se vor tîngui pentru păcatele lor din trecut, pentru înfricoşările ce le vor sta în faţă la înfăţişarea Preadreptului Judecător şi pentru muncile şi pedepsele cele veşnice care urmează să-i cuprindă. Crucea care mai înainte era semn al dragostei şi al păcii, nădejdea celor păcătoşi, mîngîierea celor scîrbiţi, scăparea celor deznădăjduiţi, atunci cînd se va arăta pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor şi îngrozirea tuturor păgînilor şi necredincioşilor, spaima înfricoşată a celor păcătoşi spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii. Nu vor găsi atunci acei hulitori şi necredincioşi nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea şi strălucirea cea preaînfricoşată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decît soarele. Atunci Crucea, copacul eliberării şi lumina vieţii, va străluci ca un fulger şi ca un tunet spre pedeapsă şi răzbunare asupra şi răzbunare asupra celor necredincioşi şi hulitori.

Crucea atunci se va arăta spre mai mare bucurie şi veselie pentru cei credincioşi, care pentru dragostea Celui ce a sfinţit-o cu preascump Sîngele Său, au purtat-o în viaţă împotriva necazurilor şi a scîrbelor. Aceştia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste şi cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea lumii".

Sfîntul Apostol Pavel, zice: Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Acest adevăr îl vor cunoaşte toţi păgînii şi necredincioşii cînd vor vedea Sfînta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire negrăită. Acesta este semnul Fiului Omului, semnul purtător de biruinţă cu care Atotţiitorul Dumnezeu al creştinilor a supus şi tras la adevărata închinare a cinstitului şi slăvitului Său nume toată lumea creştină. Prin semnul Crucii se pleacă înaintea Lui tot genunchiul, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10). Crucea este numită "Semnul Fiului Omului". Ea este pomul mîntuirii şi al vieţii, fiindcă pe el, Hristos viaţa noastră a adus mîntuirea lumii: a întins mîinile Sale spre noi să ne îmbrăţişeze prin acest pom; a plecat capul Său să ne sărute şi să Se plece întotdeauna la rugăciunile noastre. Din acest pom a izvorît balsamul Preasfîntului Său Sînge, ca să vindece rănile noastre sufleteşti nevindecate.

Sus pe lemn, Domnul cel Preasfînt Şi-a deschis pieptul Său, să ne dobîndească pe noi în inima Sa şi să ne izbăvească de mînia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Însă în ziua cea mare a judecăţii de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce. Unde este atunci deschiderea mîinilor lui Hristos? Unde este plecarea capului Său? Unde este coasta cea împunsă şi deschisă? Unde este Sîngele Lui? Unde este Hristos cel înviat? Auzi pe proorocul Osea, care zice: Merge-vor ca să caute pe Domnul şi nu-L vor afla, că s-a depărtat de la ei (Osea 5, 6). O cuvînt amar, o, vorbă otrăvitoare! Noi însă, ca să ne arătăm veseli la arătarea slăvită şi purtătoare de biruinţă a Crucii să zicem fiecare cu Sfîntul Apostol Pavel: Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14).

Deci de mare folos ne este să avem mare evlavie şi să cinstim Crucea lui Hristos, pînă cînd încă răsuflăm aerul acesta. Să ne întoarcem cu toată inima către semnul Fiului Omului, pe care L-a sfinţit cu Preasfînt Sîngele Lui şi să zicem din toată inima noastră: "Tu, Doamne, care Te-ai ostenit să mă cauţi şi să mă afli, şi Te-ai răstignit ca să mă izbăveşti de robia diavolului, mă rog şi mă cuceresc Ţie, pentru Crucea aceasta pe care ai fost întins şi pironit şi ai suferit cu atîta iubire de oameni pentru a noastră mîntuire, pe care stropind-o cu sudorile Tale, cu lacrimi şi Sîngele Tău, deasupra căreia ai rugat pe Tatăl pentru iertarea vrăjmaşilor Tăi, ai făgăduit tîlharului raiul şi Ţi-ai dat duhul Tău Tatălui Tău, mă rog Ţie şi cer de la Tine să se facă nouă, în ziua judecăţii, Crucea Ta, unealtă a vieţii şi nu a morţii şi pierzării; să ni se facă cheia raiului în ceruri, ca să împărăţim cu Fiul în veci".

Dacă citim cu atenţie Sfînta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Apostoli, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele Sfinţilor Părinţi putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfînta Cruce. Dintre acestea multe, la sfîrşitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întîmplat în părţile Indiei.

Într-un oraş de acolo unul din creştini s-a mutat din alt oraş şi a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credinţă cu el, zicînd: "Acesta este Dumnezeul creştinilor". Răspîndindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea pînă la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea şi i-a poruncit să i-o arate. Şi erau de faţă ca la trei sute de bărbaţi în jurul dregătorului. Deci, luînd-o el în mîinile sale şi uitîndu-se la ea cu luare aminte a întrebat pe ai săi, dacă cu adevărat este Dumnezeul creştinilor. Iar unul a răspuns: "Da, Acesta este cu adevărat!" Atunci a zis eparhul: "Acesta este Dumnezeul care ajută creştinilor, un osîndit şi un spînzurat?" Şi au scuipat toţi Crucea şi au înapoiat-o în mîinile aceluia care o adusese.

Dar, o preaslăvită minune! Îndată ce omul acela a luat Crucea în mîinile sale de la eparh, capul Mîntuitorului care era plecat spre dreapta pe Cruce a început a se întoarce spre stînga şi a privit cu ochii vii şi deschişi la toţi cei care erau de faţă. Deci cuprinzîndu-se toţi de mare frică, au căzut la pămînt afară de acela care ţinea Crucea în mîinile sale. După un timp, venindu-şi toţi în simţire, sculîndu-se ca dintr-un somn adînc, a strigat eparhul cu glas mare: "Cu adevărat, mare este Domnul creştinilor!" Apoi a zidit o mică biserică în locul acela şi a împodobit-o, a pus în ea Crucea cea făcătoare de minuni a lui Hristos şi au început să cinstească şi să i se închine cu toată evlavia. Iar dregătorul acela împreună cu fiul său au primit Sfîntul Botez de la un preot creştin şi, trăind cu mare evlavie în credinţa cea dreptmăritoare a lui Hristos, la adînci bătrîneţe s-a odihnit în Domnul.

Deci, fraţii mei creştini, dacă păgînii aceia, numai de la închipuirea Mîntuitorului pe Cruce au pătimit acest fel de spaimă, încît au rămas fără glas ca nişte morţi, ce vor pătimi la înfricoşata Judecată de apoi, păgînii, sectanţii şi necredincioşii care hulesc semnul Crucii lui Hristos, cînd o vor vedea venind pe norii cerului cu negrăită slavă şi vărsare de lumină şi prea mare strălucire? Oare nu vor zice: "Acesta este lemnul care era iudeilor sminteală şi elinilor nebunie. Acesta este lemnul prin care Hristos a zdrobit porţile iadului şi a descuiat cămările cele dedesubt şi a deschis porţile cereşti şi a surpat toate puterile iadului şi ale morţii?"

Niciodată în viaţă nu putem răbda cît sîntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Şi nici a răbda nu putem fără mila şi ajutorul Preaînduratului Dumnezeu. De aceea Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Rămîneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămîne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămîneţi în Mine (Ioan 15, 4). Numai cu mila şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfîntul Apostol Pavel care zice: Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte (Filipeni 4, 13).

Iubiţi credincioşi, vă rog să cinstiţi Sfînta Cruce cu mare evlavie şi să nu vă luaţi după oamenii care nu se închină Sfintei Cruci a Domnului. Aceştia sînt oameni bolnavi la gîndire şi fii ai pierzării, care depărtează de la Biserica lui Hristos pe cei slabi în credinţă şi necunoscători ai Sfintei Scripturi. Fugiţi de ei şi de învăţăturile lor, ţineţi minte că Biserica cea drept măritoare este mama noastră duhovnicească, care v-a născut la viaţă nouă prin apă şi prin Duh şi să nu vă rupeţi de ea, căci Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 5), ale cărui mădulare sînteţi. Amin.