HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (tel. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L

Octombrie 2007

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii; Predica Păr.Cleopa; Sf.Dionisie Areopagitul (3 oct.), Sf.Cuv.Paraschiva (14 oct.), Sf.Ev.Luca (18 oct.); Alegerea şi cuvântul Noului Patriarh; pilde şi gânduri creştine.

Acoperământul Maicii Domnului (Pocrov)

Condacul Sărbătorii: Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: bucură-te bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acperământ!

Calendarul lunii

Luni, 1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului.

Sâmbătă, 6 octombrie: Sf. Apostol Toma

Duminică, 7 octombrie: Sf.Mc. Serghie. Duminica a 20-a după Rusalii.

Gal.1, 11-19; Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei).

Marţi, 9 octombrie: Sf. Apostol Iacov.

Duminică, 14 octombrie: Sf. Cuv. Paraschiva. Duminica a 21-a după

Rusalii. Gal. 2, 16-20; Luca 8, 5-15 (Pilda Semănătorului).

Joi, 18 octombrie: Sf.Apostol şi Evanghelist Luca.

Duminică, 21 octombrie: Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sf.

Muc. Oprea, Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise

Măcinic din Sibiel. Duminica a 23-a după Rusalii. Efes. 2, 4-10;

Luca 8, 26-39 (Vindecarea celor din ţinutul Gherghesenilor).

Vineri, 26 octombrie: Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir.

Sâmbătă, 27 octombrie: Cuviosul Dimitrie cel Nou, Basarabov.

Duminică, 28 octombrie: Sf.Mc.Terentie. Duminica 24-a după Rusalii.

Ef.2,14-22; Luca 8,41-56 (Învierea fiicei lui Iair).

Marţi, 30 octombrie: Zenovie episcopul şi sora sa Zenovia. Sf.Ap. Cleopa.

Date memorabile

2 octombrie 1854 – S-a născut în Şipotele Sucevei marele compozitor Ciprian  Porumbescu, autorul Baladei, operetei “Crai Nou” şi a imnului “Trei culori” (m. 1883).

2 octombrie 1875 – Moare matematicianul, inginerul si inventatorul Petrache Poenaru, inventatorul “stilografului” (1827), stramosul stiloului modern.

5 octombrie 1909 – Românii din America au înfiinţat la Indiana Harbor (lângă Chicago) Societatea culturală “Nicolae Iorga” pentru citire de cărţi româneşti şi ajutor frăţesc, pe lângă biserica Sf. Gheorghe înfiinţată în 1906.

6 octombrie 1902 – S-a născut marele gânditor creştin Petre Ţuţea. Diplomat la Ministerul Economiei Naţionale, mediatorul celui dintâi tratat economic între România şi URSS. Prieten cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Pandrea

8 octombrie – Columbus Day (USA), Thanksgiving Day (Canada).

14 octombrie 1834 – Domnitorul muntean Alexandru Ghica legalizează drapelul naţional românesc în cele trei culori: roşu, galben şi albastru, pe orizontală cu albastrul jos (înainte steagul Moldovei era roşu iar cel al Munteniei alb-gălbui; la Adunarea de la Blaj, ardelenii purtau roşu, alb şi albastru având în mijloc inscripţia “Virtus Romana Rediviva”). Tricolorul, impus ca drapel naţional sub Cuza în 1859, devine cum îl ştim noi astăzi, cu benzi verticale, având albastrul la hampă, în 1867, o dată cu întronarea lui Carol I.

31 octombrie 1784 – A început răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, cu binecuvântarea preotului ortodox Ioanăş Cazan.

Cine nu cunoaşte Sfânta Scriptură nu cunoaşte pe Dumnezeu

Predica Părintelui Cleopa la Duminica  din 21 octombrie (a 23a după Rusalii), a vindecării celor din ţinutul Gherghesenilor

(Despre oamenii demonizaţi )

Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 11, 20)

Iubiţi credincioşi,

Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înţelege două lucruri de mare folos. Întîi, cît de mare şi nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, al doilea, cît de mare şi cumplită este răutatea demonilor faţă de om şi de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd starea jalnică şi chinuirea amară a omului demonizat din Evanghelie, prin negrăita lui milă şi bunătate faţă de zidirea Sa, a poruncit demonilor să iasă din acel om chinuit de mulţi ani, zidit după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26); iar demonii, văzîndu-se izgoniţi de puterea cea fără de margine a Mîntuitorului, după ce le-a dat voie, au intrat în turma cea mare de porci din apropiere şi îndată s-au aruncat în mare şi s-au înecat (Luca 8, 33).

Iată cît de mare este oceanul cel fără de margini al dragostei şi al milostivirii lui Dumnezeu faţă de om, că pentru slobozirea unui singur om din legăturile şi chinurile spiritului rău, a îngăduit să se dea pierzării ca la două mii de porci (Marcu 5, 13). La această Evanghelie Sfîntul Ioan Gură de Aur, arătînd cîtă răutate au demonii asupra oamenilor, zicea: "Dacă asupra porcilor, cu care nu aveau nimic, au arătat ei atîta răutate, apoi cu atît mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dau ei război neîmpăcat, luptă neîncetată şi vrajbă fără de moarte”. Apoi zice acelaşi Părinte Ioan Gură de Aur: "Voieşti şi altă pildă despre răutatea demonilor, cînd Dumnezeu le dă voie să-şi pună în lucrare puterea sa? Socoteşte cirezile şi turmele lui Iov, cum într-o clipă pe toate le-au mistuit. Apoi socoteşte moartea cea ticăloasă a copiilor lui şi rana ce s-a adus asupra trupului său şi vei vedea cruzimea, asuprirea şi nemilostivirea răutăţii lor. Din aceasta vei înţelege minunat, că dacă lumea aceasta toată, ar fi slobozit-o Dumnezeu sub stăpînirea spiritelor rele, în puţină vreme pe toate le-ar fi tulburat şi asemenea porcilor de care aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi şi cirezilor lui Iov, într-o clipă de vreme am fi pătimit, că nici o milă de noi nu ar fi avut" .

Să ascultăm mai departe cuvintele Sfintei Evanghelii care zice: Iar păstorii, văzînd ceea ce s-a întîmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate şi au ieşit să vadă cele ce se făcuseră şi venind la Iisus, au aflat pe omul din care scosese demonii şezînd lîngă picioarele lui Iisus îmbrăcat şi întreg la minte şi s-au înfricoşat (Luca 8, 34-35).

Dar care era pricina temerii gadarenilor? Oare minunea omului chinuit de demoni sau înecarea porcilor în mare? Nici una, nici alta, ci pricina temerii şi înspăimîntării lor era călcarea Legii lui Dumnezeu. Căci Legea lui Moise oprea a se mînca carne de porc (Levitic 11, 7), iar ei creşteau porci şi mîncau din cărnurile lor. Deci, pentru călcarea Legii i-a cuprins atîta spaimă, ca nu cumva Dumnezeu, pentru această călcare de lege şi pentru alte răutăţi ale lor să-i pedepsească şi cu alte pedepse mai grele. Iar preabunul şi blîndul Mîntuitor, văzînd împietrirea şi nemulţumirea lor, nu i-a certat, ci intrînd în corabie S-a întors iarăşi în Galileea (Luca 8, 37). Iar bărbatul din care ieşiseră demonii se ruga să rămînă cu El, iar Mîntuitorul, eliberîndu-l, i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune cîte ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi s-a dus omul, propovăduind în toată cetatea, cîte i-a făcut Iisus (Luca 8, 39).

Vedeţi, fraţii mei, blîndeţea, smerenia şi bunătatea cea negrăită a Domnului? După ce a făcut un bine aşa de mare cu vindecarea acelui om chinuit de demoni, nu aşteaptă plată de la el spre a rămîne şi a-i sluji Lui. Deci se cuvine ca în toate să avem pildă de urmat învăţătura şi viaţa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar faptele noastre cele bune să le facem cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu spre slava Lui, cum ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 10, 31).

Iubiţi credincioşi, să ştiţi că sînt trei feluri de oameni demonizaţi: întîi sînt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sînt epilepticii, lunaticii şi cei demonizaţi ca acela din Evanghelia de astăzi. Al doilea sînt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi şi răi care cu învăţăturile lor greşite schimbă adevărul Sfintei Scripturi şi duc la rătăcire de la dreapta credinţă, pe creştinii nelămuriţi şi neîntemeiaţi în adevăr. Iar al treilea sînt cei stăpîniţi de grele patimi. Despre primul fel de demonizaţi am vorbit pe scurt mai sus, despre al doilea aminteşte marele Apostol Pavel, zicînd: Duhul vorbeşte lămurit că, în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4, 1). Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, tîlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceştia sînt toţi începătorii de erezii, care, povăţuiţi fiind de demoni şi mişcaţi de duhurile înşelăciunii vor grăi înşelăciuni către cei binecredincioşi, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.

Deci, luaţi aminte, iubiţi credincioşi şi ţineţi bine minte cele auzite, că toţi cei ce vor să vă dezbine de la dreapta credinţă ortodoxă sînt oamenii demonizaţi şi minţile lor sînt mişcate şi înşelate de duhurile cele viclene ale iadului, mai ales de duhul mîndriei. Pe aceştia Sfînta Scriptură îi numeşte fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată dreptatea (Fapte 13, 10) şi chiar diavoli ca pe Iuda (Ioan 6, 70). Ei sînt fiii răului (Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10). Aceşti învăţători mincinoşi şi înşelători, lucrează pururea sub stăpînirea demonilor (Fapte 10, 38; 26, 18; II Timotei 2, 26, Iuda 1, 9; 1, 23; II Regi 18, 10; Matei 16, 23; Luca 23, 23; Ioan 6, 70 ş. a.).

Al treilea fel de oameni demonizaţi sînt toţi cei stăpîniţi de patimi grele, ca: necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de arginţi, fermecătoria, desfrînarea şi altele care îi stăpînesc de multă vreme (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70). De aceea Sfîntul Vasile îi arată pe toţi cei beţivi a fi mai rău decît cei îndrăciţi. Tot demonizaţi sînt şi vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele.

Iubiţi credincioşi, de la primii oameni pînă la sfîrşitul veacurilor, toţi sîntem într-o neîncetată luptă cu duhurile răutăţii, care încearcă fără odihnă să ne stăpînească, să ne tragă în adîncul iadului.

Pe unii oameni îi chinuiesc cu îngăduinţa lui Dumnezeu numai în trup, cum sînt cei demonizaţi şi epileptici. Pe aceştia Biserica Ortodoxă îi vindecă, atît trupeşte cît şi sufleteşte, prin rugăciuni speciale numite exorcisme. Cele mai renumite sînt molitfele Sfîntului Vasile cel Mare, ce se citesc de obicei în biserică, de preoţi evlavioşi, cu mult post, cu multă smerenie şi credinţă. Pe lîngă exorcisme, bolnavii de duhuri rele sînt spovediţi, împărtăşiţi şi li se face de mai multe ori şi Sfîntul Maslu. Cu cît se roagă şi postesc mai mult, cu atît se vindecă mai repede.

Al doilea fel de demonizaţi sînt cei stăpîniţi de duhul mîndriei, adică sectanţii care luptă pe faţă împotriva Bisericii, a Ortodoxiei şi dezbină pe mulţi creştini, răstălmăcind Sfînta Scriptură. Aceştia sînt mult mai greu de vindecat din cauză că sînt stăpîniţi de cei mai răi demoni, ai mîndriei şi neascultării. Dar dacă îşi recunosc păcatele şi le mărturisesc la preoţi şi se roagă mai mult pot fi eliberaţi de duhul mîndriei şi al neascultării.

Însă cei mai numeroşi oameni demonizaţi sînt cei stăpîniţi de patimi cumplite, cum sînt beţivii, desfrînaţii, ucigaşii, vrăjitorii, iubitorii de averi şi cei robiţi de ură şi răzbunare. Toţi aceştia pot fi izbăviţi de robia demonilor şi a patimilor care îi ţin legaţi cu lanţul deprinderii, numai dacă vor veni de bunăvoie la biserică, dacă vor să-şi mărturisească păcatele la duhovnici iscusiţi şi dacă îşi fac canonul de pocăinţă dat. Fără spovedanie, căinţă şi părăsirea păcatelor care îi robesc, nimeni din aceşti oameni demonizaţi, bolnavi la suflet şi la trup, nu se pot elibera de patimi şi de osînda iadului.

Grija noastră, fraţii mei, este să facem voia lui Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui, cu toată credinţa şi rîvna. La aceasta ne ajută harul Duhului Sfînt, ne ajută sfinţii îngeri şi toţi sfinţii, în frunte cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat pentru noi. Să fugim de păcate ca de moarte, căci prin ele, pierdem harul lui Dumnezeu şi în locul lui intră duhul cel rău. Să nu uităm că prin păcate, oamenii sînt loviţi de tot felul de boli, de necazuri şi suferinţe, ajung robi ai cumpliţilor diavoli şi-şi pierd mîntuirea sufletului. Oare cîţi creştini nu sînt astăzi robiţi de beţie şi desfrîu? Cîte mame nu-şi ucid cu voia proprii lor copii? Cîte familii nu se distrug prin divorţ ca urmare a acestor grele păcate?

Să aveţi grijă mai ales de copiii dumneavoastră, ca nu cumva să cadă în păcate grele şi să ajungă robiţi de cel rău. Spovediţi-vă mai des, rugaţi-vă mereu, nu lipsiţi de la biserică, preţuiţi mai mult postul, iubiţi viaţa curată şi toate "poruncile lui Dumnezeu" şi veţi fi vii.

Să ne rugăm Mîntuitorului Hristos să alunge patimile şi duhurile rele din noi, să ne ierte păcatele, să ne vindece bolile şi să ne facă locaşuri ale Preasfintei Treimi. Amin.

Oamenii din România se încred 88% în biserică, 41% în preşedinte şi doar 27% în guvern, spuneau rezultatele sondajului făcut de Gallup şi publicate în octombrie 2004.

Să cunoaştem vieţile Sfinţilor pentru a câştiga în înţelepciune şi în dragostea pentru Dumnezeu şi a ne ajuta cu rugăciunile lor tămăduitoare în tot ceasul de boală, necaz şi primejdie iar în ziua pomenirii lor să îi cinstim. Cu deosebire să ne rugăm Sfinţilor cărora le purtăm numele ca să ne fie sfătuitori şi ocrotitori în toate ceasurile vieţii noastre. (Cuvintele de mai jos despre viaţa şi faptele lor sunt preluate din Vieţile Sfinţilor de pe internet).

Viaţa Sfîntului Sfinţitului Mucenic Dionisie Areopagitul
(3 octombrie)

Sfîntul Dionisie Areopagitul, s-a născut din părinţi necredincioşi, dar de neam bun, şi a crescut în Atena. La douăzeci şi cinci de ani a întrecut pe toţi învăţaţii săi vîrstnici filozofi. Vrînd să se ştie desăvîrşit, s-a dus în părţile Egiptului la Eliopol, unde a deprins meşteşugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdînd să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce, pentru mîntuirea noastră, la amiază s-a întunecat şi lumina şi-a ascuns-o vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirîndu-se, a zis: "Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfîrşeşte". Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu iar nu după învăţătura înţelepciunii veacului acesta. Apoi, întorcîndu-se în Atena, s-a căsătorit şi, fiind de neam bun, a devenit unul din cîrmuitorii precepuţi ai cetăţii şi poporului.

Istorica sa întâlnire cu Sfântul Apostol Pavel este povestită în Faptele Apostolilor 17, 15-34. Dionisie, a ascultat cu luare aminte cuvintele Apostolului. Cei mai mulţi îi ziceau lui Pavel că vor să audă a doua oară de la dînsul, mai bine, învăţătura lui Hristos şi atunci Dionisie, fiind cel mai înţelept dintre ceilalţi, a început un dialog cu Pavel, întrebîndu-se unul pe altul. Pavel l-a întrebat: "Pe care Dumnezeu cinstiţi voi?". Dionisie îi arătă în cetate pe Cronos, pe Afrodita, pe Zeus, Hefest, Hermes, Dionisos, Artemis şi pe ceilalţi zei. Umblînd Pavel cu Dionisie, a văzut o capişte pe care era scris: "A necunoscutului Dumnezeu". Şi l-a întrebat Pavel pe Dionisie: "Dar cine este necunoscutul Dumnezeu?" A răspuns Dionisie: "Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul care va împărăţi cerul şi pămîntul şi împărăţia Lui nu va avea sfîrşit". Auzind acestea Apostolul Pavel şi luînd aminte la cuvintele lui Dionisie, a început cu mult spor a semăna pe pămîntul cel bun sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu, spunînd că acum acel Dumnezeu a venit şi S-a născut din Preacurata şi pururea Fecioara Maria şi pentru mîntuirea oamenilor a răbdat pironirea pe cruce; şi a cărui pătimire, soarele, neputînd s-o vadă, s-a întunecat şi nu s-a mai văzut lumina lui în lume vreme de trei ceasuri. Acest Dumnezeu a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri. "Deci, întru acesta să crezi Dionisie, pe acesta să-L cunoşti, şi să slujeşti adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos". Apoi, aducîndu-şi aminte Dionisie de întunericul care a cuprins tot pămîntul, despre care i-a spus şi Sfîntul Pavel, îndată a crezut că Mîntuitorul într-acea vreme a pătimit în trup omenesc şi şi-a deschis mintea şi inima spre cunoştinţa necunoscutului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că l-a luminat pe el lumina darului lui Dumnezeu şi a rugat pe Apostolul Pavel să se roage lui Dumnezeu pentru dînsul, ca să-l numere şi pe el între robii Săi.

Pe cînd Apostolul Pavel ieşea din cetatea Atenei, un orb, pe care îl ştiau cu toţii că de la naştere nu vedea, l-a rugat pe Sfîntul Apostol Pavel ca să-i dăruiască vederea. Apostolul Pavel, făcînd semnul crucii pe ochii lui, i-a zis: "Domnul şi Învăţătorul meu Iisus Hristos, Care din scuipat a făcut tină şi a uns cu dînsa ochii orbului şi i-a dat vedere, Acela să te lumineze şi pe tine cu puterea Lui!" Minunea dumnezeiască s-a întîmplat, pentru că îndată orbul a văzut. Şi i-a poruncit Pavel orbului ca, mergînd la Dionisie, să-i spună: "Pavel, sluga lui Iisus Hristos, m-a trimis la tine ca, după făgăduinţa ta, să vii la dînsul şi, botezîndu-te, vei primi iertarea păcatelor". Orbul a mers la Dionisie şi i-a spus cele poruncite; şi propovăduia facerea de bine dumnezeiască care i s-a făcut prin Pavel. Iar Dionisie s-a mirat foarte mult văzînd că orbul şi-a căpătat lumina ochilor şi acum vede a mers, nezăbovind, împreună cu Damar, femeia sa, cu fiii săi şi cu toată casa, la Pavel şi s-a botezat. După aceasta şi-a lăsat femeia, copiii şi casa şi s-a alăturat lui Pavel. Trei ani i-a urmat lui Pavel după care a fost aşezat episcop de Sfîntul Pavel şi de la Tesalonic a fost trimis la Atena, ca acolo să poarte grijă de mîntuirea omenească. Dionisie a ascultat nu numai de propovăduirea lui Pavel, ci şi de a celorlalţi apostoli cu care a fost împreună la îngroparea Preacuratei Stăpînei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. În cărţile sale scrie pentru sine, cum a fost cu Ierotei şi cu Timotei şi cu mulţi alţi fraţi în cetatea Ierusalimului la Mormîntul Mîntuitorului, unde a văzut şi a auzit pe Iacob, fratele Domnului, pe Petru verhovnicul şi pe Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu, de la care a învăţat el tainele credinţei, aşa cum mărturisesc acum toţi cuvîntătorii de Dumnezeu, pentru dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Petrecînd multă vreme în Atena, a extins Biserica lui Dumnezeu, începută de Sfîntul Apostol Pavel şi precum ceilalţi apostolic. Aşezînd alt episcop în locul său la Atena, el s-a dus la Roma unde Sfîntul Clement, episcopul Romei, l-a primit cu bucurie. Aici a petrecut puţin şi a fost trimis de Clement în Galia, împreună cu episcopul Luchianl şi cu alţi fraţi, ca să propovăduiască la necredincioşi, cuvîntul lui Dumnezeu. În Galia Sfîntul Dionisie s-a făcut apostolul acelui ţinut şi a întors către Dumnezeu mult popor care se închina la idoli. La Paris, cum a putut, din milostenia ce o dădeau credincioşii, a zidit o biserică în care săvîrşea slujbele cele fără de sînge, rugînd pe Dumnezeu să-i ajute să adune acolo multe oi cuvîntătoare.

Împăratul roman Domiţian a trimis pe ighemonul Sisinie în Galia ca să-i chinuiască pe creştini. Ajungînd acela în cetatea Parisului a poruncit ca întîi să fie chinuit Dionisie, ca cel mai slăvit întru minuni şi întru înţelepciunea lui Dumnezeu, împreună cu Rustic şi cu Elefterie, căci ceilalţi fraţi se duseseră pentru propovăduire în alte părţi. Sfîntul Dionisie era acum foarte bătrîn şi prea obosit de propovăduirea Evangheliei şi fiind legat cu frînghii, tîrît şi adus împreună cu cei doi înaintea ighemonului, i-a zis acestuia: "Cu toate că acum am îmbătrînit cu trupul, precum mă vezi, totuşi credinţa mea înfloreşte ca tinereţea şi mărturisirea mea întotdeauna va naşte lui Iisus Hristos fii noi". Cu multe l-au chinuit – si cu bătăi, şi cu foc, şi dat la fiarele sălbatice, şi în temniţă în lanţuri grele. Dar Dionisie rezista şi cînta psalmul: "Cu foc este lămurit cuvîntul Tău şi robul Tău l-a iubit pe El" (Ps. 17, 33). Mulţi credincioşi mergeau în temniţă, pentru care Sfîntul Dionisie săvîrşea acolo dumnezeiasca Liturghie şi îi împărtăşea pe ei cu trupul şi sîngele lui Hristos. Iar cînd slujea, cei credincioşi vedeau o lumină mare deasupra fericitului Dionisie şi Împăratul slavei, cu oştile îngereşti, Se arăta şi priveau la Dînsul cei vrednici, pe cît puteau să cuprindă cu ochii lor trupeşti.

Cînd îi duceau pe sfinţi din cetate la muntele Arei ca să le taie capul, Dionisie se ruga cu următoarele cuvinte: "Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit şi m-ai învăţat veşnica Ta înţelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale şi pretutindeni unde am mers Tu cu mine ai fost, îţi mulţumesc Ţie de toate care le-ai făcut prin mine, spre slava Sfîntului Tău nume şi pentru că ai cercetat bătrîneţele mele cele ostenite, care de acum încetează să te vadă pe Tine, chemîndu-mă la Tine împreună cu prietenii mei; deci, mă rog Ţie, primeşte-mă pe mine împreună cu prietenii mei şi milostiv fii acelora pe care i-ai cîştigat cu Sîngele Tău şi pe care i-ai făcut, prin a noastră slujire, prietenii Tăi; că a Ta este stăpînirea şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în vecii vecilor". Iar cînd a zis Amin, şi-a plecat sfîntul său cap, pentru preasfînt numele lui Iisus Hristos şi capul i-a fost tăiat cu o secure neascuţită. Era în anul 96. După aceea, la mormîntul lui se făceau multe minuni, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Cuvioasa Maica noastră Paraschiva de la Iaşi
(14 octombrie)

 Cuvioasa Paraschiva s-a născut în Epivata, un sat din Tracia. Părinţii fericitei erau de neam bun şi avuţi dar în acelaşi timp cu frică de Dumnezeu şi credinţă mare. Când avea zece ani, Sfânta ades mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu unde a auzit dumnezeieştile cuvinte "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". De aceea a început să-şi dea hainele săracilor cu toată pedeapsa primită de la părinţi. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, a plecat de-acasă fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, şi a ajuns la Constantinopol, unde s-a rugat la moaştele multor sfinţi. A mers apoi pe jos cale lungă până în Iraclia din Pont unde a stat cinci ani într-o sfântă mânăstire închinată Maicii Domnului, cu rugăciuni în toată noaptea şi ajunări neîncetate. O dorinţă mare avea şi ruga pentru aceasta pe Dumnezeu şi pe Maica Lui: să meargă la Ierusalim.  I-a ajutat Domnul şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Plinind al 25-lea an al vîrstei, s-a întors spre ţara sa, plecând la Iope pe o corabie care a suferit multe primejdii ale sfărîmării în mare. S-a sălăşluit la biserica din satul Calicratia unde după doi ani a trecut la cele cereşti, fiind îngropată în taină în vecinătatea acelei biserici.

Multă vreme după aceasta a murit cineva, care rău şi-a cheltuit viaţa şi a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel călugăr, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, şi după porunca sfintei, care îi arăta cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului cele aflate şi cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-au apropiat de sicriu şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol. Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul domn Vasile Lupu, le-au pus în noua zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi în anul 1641. O minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Poporul o cinsteşte pe Cuvioasa Paraschiva ca ocrotitoare a Moldovei şi tuturor românilor. Ea este numită şi Sfânta Vineri, o sfântă mereu bună şi blândă, gata de ajutor, cum apare şi în basmele noastre populare. Cu sfintele rugăciuni ale Prea Cuvioasei noastre Maici Paraschiva, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Viaţa Sfîntului Apostol şi Evanghelist Luca
(18 octombrie)

Sfîntul Evanghelist Luca era din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcîndu-se doctor iscusit. A fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzîndu-se desăvîrşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim.

În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecînd pe pămînt cu oamenii, semăna sămînţa cuvîntului mîntuirii, care, crescînd şi în inima lui Luca, fiind un pămînt bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decît din şcolile elineşti şi egiptene. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicînd: "A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, cîte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul" (Luca 10, 1). În vremea mîntuitoarelor patimi acest fericit Luca umbla tînguindu-se şi plîngînd pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Înviind Hristos, pe cînd Luca şi Cleopa mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător, însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mîngîiat şi a şters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dînşii, le-a zis: "Ce sînt cuvintele acestea de care vă întrebaţi între voi mergînd şi de ce sînteţi trişti?" (Luca 24, 13-35). Şi a fost atunci călător Sfîntul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: "Eu sînt calea, adevărul şi viaţa". Deci, mergînd şi vorbind cu El, a rostit adînc negrăit de înţelepciune.

Şi ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălţarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Sfîntul Luca a fost părtaş durerilor şi ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urma lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci şi neamurilor. El a fost în Roma la dînsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, şi era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: "Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit". La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicînd: "Dar nu numai atît, ci este şi ales de către Biserici ca tovarăş al nostru de călătorie, avînd darul acesta, spre slava Domnului Însuşi şi spre osîrdia noastră" (II Corinteni 8, 19). Aici Sfîntul Ieronim înţelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.

Sfântul Luca de la Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos şi suferind dureri şi osteneli pentru sfînt numele Lui. Străbătînd toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, şi în Beoţia a rînduit bisericile, hirotonind preoţi şi diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul şi cu sufletul i-a tămăduit şi, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, avînd mai mult de optzeci de ani.

Pe locul unde s-a pus sfîntul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduieşte durerea de ochi, în semnul meşteşugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era ştiut de credincioşi mormîntul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfîntului Apostol. Constantie, fiul lui Constantin cel Mare,  adus moaştele lui tămăduitoare la Constantinopol.

Se spune despre dînsul că el a zugrăvit prima icoană cunoscută de biserică: prea minunatul chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtînd în braţe ca Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos. Maica Domnului, văzînd icoana, a grăit astfel: "Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea". Sfîntul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn şi chipurile sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De la Sfăntul Luca s-a început în toată lumea zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre mîntuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cinstesc sfintele icoane. Amin.

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Adunarea Naţională Bisericească l-a ales, miercuri, 12 septembrie 2007, pe noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În dimineaţa acelei zile, la 8:00, s-a oficiat Sfânta Liturghie, apoi la 9:00 membrii Sfântului Sinod au intrat în biserică şi au participat la slujba Te Deum pentru ca la 10:00 să înceapă în Sala Sinodală, din reşedinţa patriarhală, şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod pentru desemnarea candidaţilor la scaunul de patriarh. La ora 12:25 erau aleşi trei candidaţi:  IPS Daniel Ciobotea (Arhiepiscop al Iaşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), IPS Bartolomeu Anania (Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului) şi PS Ioan Selejean (Episcopul Harghitei şi Covasnei): mitropolitul Daniel 80 de voturi, mitropolitul Bartolomeu - 62, iar episcopul Ioan doar 18, un vot fiind anulat. IPS Teofan Savu (Mitropolitul Olteniei) şi IPS Laurenţiu Streza (Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului) s-au retras. La orele 16:15 membrii Sfântului Sinod au ieşit din Sala Sinodală şi au intrat în biserică pentru a participa la slujba Te Deum. La orele 17:00 a început în aula Palatului Patriarhiei, şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului patriarh. La orele 18:50 IPS Daniel şi IPS Bartolomeu au intrat în turul al II-lea de scrutin. La orele 19:30 s-a anunţat ca IPS Daniel a fost ales Patriarh al BOR, Arhiepiscop al Bucureştiului şi Mitropolit al Munteniei şi al Dobrogei (cu 95 de voturi faţă de 66 ale lui IPS Bartolomeu).

            Înalt Prea Sfinţia Sa Doctor Daniel Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. Din anul 1966 urmează cursurile liceale la Buziaş şi apoi la Lugoj la Liceul "Coriolan Brediceanu". Urmează apoi Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974). În 1987 se călugăreşte la Mânăstirea Sihăstria. În martie 1990 este ales şi hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei iar în iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La 12 septembrie 2007 a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Iată cuvintele din încheierea discursului său la întronizarea sa oficială de la 30 septembrie 2007:

“În mod deosebit, mulţumim tuturor instituţiilor de Stat, cu prioritate Preşedintelui şi Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranţa şi convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, culturale şi sociale a românilor din ţară şi din străinătate, într-o vreme în care România a devenit şi Stat membru al Uniunii Europene. Nu uităm faptul că mai toţi credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv.

Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulţumim şi tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine.

Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerăm că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete, după modelul Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel  răstignit şi înviat nu i-a lăsat încuiaţi de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.

În orice caz, mulţumim şi celor ce ne încurajează şi celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioşilor şi spre binele Bisericii. Când greşim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare şi să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutaţi şi mai mult, cu fapta, tot spre binele vieţii şi lucrării Bisericii.

Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârşim binele în orice timp şi în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.”

Prietenie

Toată lumea ştie de faimoasele concerte date de trioul de tenori, animat de o caldă şi nobilă prietenie şi strălucind prin trei voci sublime:  Placido Domingo, Luciano Pavaroti şi José Carreras. Mai puţini însă ştiu că cei doi spanioli, Domingo şi Carreras erau la început adversari de moarte datorită părerilor politice, unul fiind madrilen, celălalt catalan. Duşmănia a mers atât de departe că, din 1984 a început fiecare să specifice în contractele de concert că nu va cânta decât dacă celălalt nu va fi invitat. În 1987 Carreras s-a îmbolnăvit de leucemie. A urmat tratamente scumpe, transplant de măduvă, transfuzii de sânge. Venea o dată pe lună din Spania în SUA  pentru aceasta, la cele mai specializate şi bine echipate spitale. Curând averea lui considerabilă a prins să scadă văzând cu ochii şi s-a aflat curând în situaţia disperată a vecinătăţii implacabile a morţii. A descoperit atunci în Madrid fundaţia “Hermosa” care ajuta pe cei cu leucemie. Cu banii fundaţiei şi-a continuat tratamentele, s-a vindecat şi a reînceput să cânte. Apoi, plin de recunoştinţă pentru ajutorul acestei miraculoase fundaţii care i-a salvat viaţa, a vrut să cunoască amănunte despre ea  şi a descoperit ca fondatorul şi preşedintele ei era duşmanul său Placido Domingo. În cursul unui concert al lui Placido, José Carreras a intrat pe scenă, întrerupând concertul şi a îngenunchiat la picioarele cântăreţului madrilean mulţumindu-i. Domingo s-a aplecat şi îmbrăţişându-l l-a ridicat. De atunci au rămas legaţi printr-o prietenie solidă. Un reporter l-a întrebat pe Placido Domingo de ce l-a ajutat pe adversarul său politic atât de înverşunat, pe care nu suferea nici să-l privească. Domingo a răspuns: “Nu puteam să ne permitem să pierdem o voce atât de minunată”. (De pe internet).

+

Viaţa fără credinţă este în fondul ei tristă, căci toate plăcerile sfârşesc amar iar încercările, tracasările, eşecurile şi pierderile distrug elanurile constructoare, măcinând dureros energiile. O glumă a desenatorului Feiffer dintr-un cotidian italian prezintă povestirea unei tinere într-o suită de secvenţe: "Mă duc la servici, sunt controlată dacă mă droghez. Mă duc să fac târguieli, văd paznici peste tot care mă pândesc. Ies în oraş cu un nou prieten, mă testez dacă nu am căpătat CIDA. Merg acasă şi poliţia, care controlează maşinile să identifice pe cei în ebrietate la volan, mă opreşte. Nu reuşesc să-mi găsesc buletinul şi atunci ofiţerul de poliţie, suspicios, nu mă lasă să intru în casă. Mă duc să mă culc la mama mea, unde camera mea e caldă, primitoare, ca atunci când eram copil. La 3 dimineaţa mi se face sete, cobor să caut un pahar cu lapte şi, fără să ştiu, se declanşează alarma. Mama sare, ia revolverul şi mă împuşcă." Umor sec şi trist. (Din “Treptele de văzduh ale sufletului”).