HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (cell. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L

Noiembrie 2007

Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie creştină

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii, Predica Părintelui Cleopa, Intrarea Maicii Domnului în Templu, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Alţi Sfinţi ai lunii, Sf.Muc. Ecaterina, Sf.Ap. Andrei, Întâmplări dramatice, Ajutorul lui Dumnezeu, Despre Liturghie, Întrebări de cultură creştină, Comentarii din ţară, Poezie.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Troparul Sărbătorii Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre, să ne acoperiţi pe noi cu acoperământul aripilor slavei voastre cele netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.

Calendarul lunii

Joi, 1 noiembrie: Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.

Sâmbătă, 3 noiembrie: Sf.Muc. Iosif preotul (Pomenirea morţilor)

Duminică, 4 noiembrie: Cuv. Ioanichie cel Mare. Duminica 22-a după

Rusalii. Gal. 6,11-18; Luca 16, 19-31 (Bogatul şi Lazăr).

Joi, 8 noiembrie: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Duminică, 11 noiembrie: Sf. Mucenic Mina. Duminica a 25-a după

Rusalii. Efes. 4,1-7; Luca 10, 25-37 (Samariteanul milostiv).

Marţi, 13 noiembrie: Sf.Ioan Gură de Aur. Duminica a 25-a după

Rusalii. Efes. 4,1-7; Luca 10, 25-37 (Samariteanul milostiv).

Miercuri, 14 noiembrie: Sf.Ap. Filip, Sf. Grigore Palamas. Inceputul

Postului Crăciunului.

Joi, 15 noiembrie: Sf. Cuv. Paisie Velicikovski de la Neamţ.

Vineri, 16 noiembrie: Sf.Ap.Ev. Matei

Duminică, 18 noiembrie: Sf. Muc. Platon. Duminica a 26-a după Rusalii.

Efes.5,8-19; Luca 12,16-21 (Bogatul căruia i-a rodit ţarina).

Marţi, 20 noiembrie: Sf. Grigore Decapolitul de la Bistriţa.

Miercuri, 21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

(dezlegare la peşte).

Duminică, 25 noiembrie: Sf. Mare Muc. Ecaterina (dezlegare la peşte).

Duminica a 30-a după Rusalii. Col.3,12-16; Luca 18, 18-27

(Dregătorul bogat).

Vineri, 30 noiembrie: Sf.Ap. Andrei cel dintâi chemat, Ocrotitorul

României.

Date memorabile

1 noiembrie 1925 – Intronizarea primului patriarh al României, Miron Cristea.

2 noiembrie 1854 – A murit la Bucureşti Anton Pann, poet, folclorist, cântăreţ vestit şi compozitor de muzică psaltică, autorul melodiei imnului Deşteaptă-te române.

10 noiembrie 1688– S-a tipărit “Biblia de la Bucureşti” tradusă pentru prima oară în româneşte sub Şerban Cantacuzino şi tipărită sub Constantin Brâncoveanu.

15 noiembrie 1987 - Curajoasa manifestaţie a muncitorilor de la uzinele "Roman" din Braşov, terminată cu arestări şi dispariţii de persoane.

16 noiembrie 1903 – S-a născut în satul Vlădeni din Făgăraş, părintele prof.dr.acad. Dumitru Stăniloae, unul din cei mai mari teologi ai secolului XX a întregii lumi creştine. A tradus din greacă Filocalia, cartea cea mai importantă a ortodoxiei privind rugăciunea, cea mai complectă traducere realizată vreodată în lume (12 volume!).

19 noiembrie 1979 – Constantin Pârvulescu a protestat în plenul Congresului XII PCR împotriva cultului personalităţii şi a lui Ceauşescu.

28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu Ţara Mamă.

Predica Părintelui Cleopa la Duminica 30a după Rusalii, din 25 noiembrie a Dregătorului bogat (Despre iubirea de averi)

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viaţa cea veşnică? (Luca 18, 18).

Vedeţi, fraţilor, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viaţa veşnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinereţile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îţi lipseşte. Vinde toate cîte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrşirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: "Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voieşti să fii desăvîrşit mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeţi cît de mare piedică în calea mîntuirii, şi mai ales a desăvîrşirii, este averea pentru acela care o iubeşte şi îşi lipeşte inima de ea? Vedeţi pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăţia Cerului (Matei 19, 23) şi că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).

Dar să ne punem o întrebare: Oare toţi bogaţii vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putinţă să se mîntuiască şi cei bogaţi, care vor avea bunăvoinţă a-şi chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-şi lipi inima de bogăţiile veacului de acum. Auziţi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace şi cu argint şi cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în faţa lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Şi cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).

Să auzim încă şi de bogăţiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Şi erau vitele lui Iov şapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute şi cinci sute de asine ce păşteau în munte şi slugi multe foarte (Iov 1, 3). Aşadar, fraţii mei, bogaţi au fost pe pămînt şi Avraam şi Iov, dar foarte drepţi şi temători de Dumnezeu şi nu legaţi cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).

Cît de mare lucru este necredinţa noastră, fraţilor. Atunci cînd ni se întîmplă o mică pagubă, plîngem, ne întristăm şi cădem în mîhnire şi deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atîtor cîrduri de vite şi a copiilor, n-a zis nici un cuvînt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Aşadar, nu bogăţia este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea şi reaua întrebuinţare a bogăţiei sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Să fie acum cei ce au averi, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce au femei, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce se folosesc de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).

Să auzim şi pe Solomon cel preaînţelept şi preabogat ce zice în privinţa averilor sale: Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini şi livezi şi mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii. Avut-am slugi şi slujnice şi am avut feciori născuţi în casă. Avut-am cirezi şi turme multe, mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim... (Ecclesiastul 2, 4-7) Şi am căutat spre toate lucrurile mele şi spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face şi iată toate sînt deşărtăciuni şi vînare de vînt şi nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Şi am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare că toate sînt deşertăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofînd despre moarte a zis: Precum am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pămînt şi precum am venit aşa mă voi duce şi nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mîna mea (Ecclesiastul 5, 14).

Dacă din toate cîte avem, vom face milostenie la săraci şi vom urma lui Hristos cu viaţă curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrînare, cu priveghere şi cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri unde furii nu o sapă şi rugina şi molima nu o strică precum a zis Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările iadului şi care a cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă un vîrf de deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în focul iadului; şi a auzit pe Avraam, zicîndu-i: Fiule, adu-ţi aminte că ai luat cele bune în viaţa ta, asemenea şi Lazăr, cele rele, iar acum el se bucură şi tu te chinuieşti. Şi nici o mîngîiere sau ajutor n-a dobîndit (Luca 16, 24-25).

Ce i-au folosit bogatului averea şi viaţa cea desfătată, vremelnică şi prea scurtă? Căci întrucît n-a fost milostiv, s-a dus în munca cea veşnică, înfricoşată şi prea greu de suferit. Şi aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea "agonisită cu dreptate" este "dată omului de Dumnezeu" (Psalm 131, 14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuinţare a averii şi nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veşnică. Deci nu bogăţia este pricina pierzării omului, ci întrebuinţarea ei, ca urmare a voinţei libere pe care o are omul de la crearea sa.

Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, şi depărtînd ochii noştri de la orice sminteli şi deşertăciuni. Domnul ne-a dat mîinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu întinzîndu-le la furturi şi desfrînări, ci la faptele cele bune şi mai ales la rugăciune şi la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultînd cele sfinte, iar nu cîntece de desfrînare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cînte psalmi şi laude şi cîntări dumnezeieşti. Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pîntece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesaţiu, ci să-l hrănim cu măsură şi cu înfrînare. Dumnezeu a pus iubire între soţi spre facerea de copii, iar nu spre desfrînare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuinţa cum se cuvine. Ne-a dat sănătate şi putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu şi, în sfîrşit, toate cîte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Împărţire de grîu, op. cit., p. 397-398).

Deci, fraţii mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pămînteşti, decît pe Făcătorul şi Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut şi ne-a dat toate, cîtă nedreptate facem, iubind averile şi desfătările veacului de acum şi uitînd noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogaţi şi săraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Ştim că bogăţia este vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăţia noastră este nestatornică (Psalm 38, 10), şi trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cît de mare păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice şi trecătoare mai mult decît pe Dumnezeu cel Preaveşnic, Care ne-a dăruit toate?

Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atîtea ţări şi împărăţii, ajungînd la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri şi pe acolo săi scoată mîinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mîinile goale şi să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: "vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pămîntului care vor veni după mine să nu-şi lipească inima de nimic din această lume. Că toate cîte avem aici rămîn şi noi plecăm la veşnicie cu mîinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!" Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pămînt.

Cînd tînărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mîntuitorului că Toate poruncile le-am păzit din tinereţile mele (Luca 18, 21), a adăugat şi aceste cuvinte: Ce îmi mai lipseşte? Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta şi o împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează Mie. Auzind cuvîntul acesta, tînărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii (Matei 19, 20-22).

Deşi păzea cu sfinţenie poruncile Legii Vechi, tînărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale şi nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mîntuitorul îl chema la desăvîrşire, prin renunţarea la averile pămînteşti şi agonisirea altor averi, cele duhovniceşti. Căci bogăţia cea mai mare a creştinilor este păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe ortodoxe. Bogăţia cea nemuritoare a noastră, a creştinilor, este sfînta rugăciune făcută cu post şi cu milostenie. Bogăţia duhovnicească a creştinilor este împlinirea cu sfinţenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvîrşită dragoste, iertarea vrăjmaşilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie şi împărtăşania cu Trupul şi Sîngele Domnului. Apoi naşterea de copii, înfrînarea de la orice fel de păcate trupeşti, blîndeţea, smerenia şi toate celelalte fapte bune. Acestea sînt averea şi lauda şi cununa creştinilor care ne asigură mîntuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani şi cinste trecătoare pe pămînt, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne aruncă în grele păcate şi în osîndă veşnică. Să iubim pe săraci, pe bătrîni, pe copii şi pe văduve şi să-i ajutăm cu ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Şi să nu uităm ce spune psalmistul; Temeţi-vă de Domnul toţi Sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El (Psalm 33, 9).

Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Hristos, adică să părăsim păcatele şi să adunăm cît mai multe fapte bune. Acestea sînt averea noastră, nădejdea mîntuirii noastre, bucuria noastră în Hristos. Să-l rugăm pe Mîntuitorul şi Fiul lui Dumnezeu să ne îmbogăţească în cele cereşti, ca să putem cînta cu psalmistul David: Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.

Intrarea în templu a Maicii Domnului

(21 noiembrie)

Când mica fecioară Maria împlini doi ani, Ioachim spuse Anei să meargă s-o ducă la Templu, asa cum promiseseră Domnului ca mulţumire pentru rodul târziu pe care El l-a dat căsniciei lor, scăpându-i de ruşine şi neprimirea jertfelor la altar. Dar Ana l-a rugat să mai aştepte un an, ca fetiţa crescând mai mare să poată să-şi amintească tatăl şi de asemenea să nu se sperie când o să rămână între străini la templu. Deci au mai aşteptat un an şi au dus-o cu un alai de tinere fecioare. Ajungând la templu au îmbrăcat-o în straie deosebit de frumoase de arăta ca o regină. Au lăsat-o pe trepte. Marele preot Zaharia, pe atunci tânăr, care avea să devină mai târziu tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, avea şi darul profeţiei, aşa că a văzut în mica fetiţă de trei ani urcând treptele, singură şi neînfricată, marile taine ale lui Dumnezeu şi a strigat: "Bucură-te Reginã a Universului! Bucură-te prea Sfântã Mamă a Domnului, Maică a Marelui Împărat Iisus!" Apoi s-a adresat părinţilor Fecioarei, fericindu-I şi a luat-o cu el până pe treapta a treia a altarului. Apoi Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au lăsat-o acolo dar au continuat s-o viziteze timp de şapte ani până s-au prăpădit.

Clădirea templului în care intrase copila, prin anul 17 înaintea lui Hristos reconstruită de către Irod cel Mare, avea mari săli de marmoră albă, şi era una din mândriile arhitecturale ale vremii. Micuţa copilă a fost singura fiinţă care a avut voie să locuiască în Sfânta Sfintelor, cum se chema încăperea sacră a templului, care era considerată Casa lui Dumnezeu şi unde doar marele preot putea intra. Sfânta Fecioară a stat acolo nouă ani şi a fost în admiraţia întregului popor al lui Israel pentru sfinţenia şi înţelepciunea ei. De noaptea până la 9 dimineaţa se ruga, de la 9 la 3 ţesea, de la 3 până la 9 seara se ruga, când venea Îngerul şi-i aducea de-ale gurii. Hrana ce-o primea de la templu o dădea săracilor. Astfel trupul şi sufletul ei erau curate şi întru totul unite cu Dumnezeu de la care îşi primea direct merindea.

Era obiceiul ca fecioarele ce locuiau în templu, când împlineau treisprezece ani să părăsească clădirea sacră şi să se căsătorească cu oameni foarte vrednici în ale spiritualităţii şi să consacre primul băiat născut, preoţiei. Înalţii preoţi ai templului au ţinut sfat ce să facă în situaţia Sfintei Fecioare Maria, pentru că nu voiau a produce sacrilegiul de a lupta împotriva dorinţei de castitate a sfintei dar nici să schimbe obiceiurile din bătrâni. Zaharia s-a rugat îndelungat în altar şi a primit răspunsul din partea Domnului. Au chemat pe toţi bărbaţii foarte respectaţi, necăsătoriţi sau văduvi. Fiecare a adus un băţ de trestie pe care preotul l-a pus în altar. A doua zi trestia adusă de Iosif din Nazaret a dat floare. Era un bãtrân de optzeci de ani, din tribul lui Iuda şi casa regală a lui David. Era văduv de un an după un mariaj de 40 ani în care avusese printre alţi copii, pe Salomea, viitoarea mamă a fraţilor Sfinţii Apostoli Iacov şi Ioan. Iosif a devenit logodnicul Mariei.

Să fie dar Preasfintei şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi, slavă şi mulţumire. Iar Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, cinste şi laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie)

Arhanghelii sunt deasupra îngerilor păzitori dar sub toate celelalte şapte categorii îngereşti (cei mai de sus fiind heruvimii şi serafimii, Maica Domnului fiind mai presus de ei, dupa cum cântăm în imnul “Cuvine-se cu adevărat” la Liturghie). Arhanghelul Mihail este un luptător, arhanghelul Gavriil este un vestitor. Arhanghelul Mihail cu sabia de foc este zugrăvit pe uşa altarului din partea Maicii Domnului. El, împreună cu Gavriil, păzeşte uşile de intrare în altar, în Impărăţia lui Dumnezeu. De aceea când un ucenic iconograf face prima lui icoană, el pictează pe Sf.Arh.Mihail, căci astfel poate intra pe poarta spre Dumnezeu, spre a zugrăvi icoana Mântuitorului şi alte icoane. Sf. Mihail a luptat cu îngerul căzut (Isaia 14,12), s-a arătat lui Iosua lângă Ierihon (Iosua 5, 13-15) şi lui Ghedeon la seceră (Judecatori 6, 20-22), precum şi celor trei tineri aruncaţi de Nabucodonosor în cuptorul de foc (Daniel 3, 10-23). Arhanghelul Gavriil este menţionat de patru ori în Biblie, de două ori în Daniel (8.16 şi 9.21) şi de două ori în Luca (1.19 şi 1.26). De fiecare dată apare ca un mesager care aduce veşti importante. Mai întâi, el l-a anunţat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul naţiunilor. Tot el i-a spus lui Zaharia (la o vârstă înaintată) că soţia sa (Elisabeta) îi va naşte un copil (Ioan Botezătorul), şi în cele din urmă i-a spus Mariei că ea este cea aleasă dintre femei. Traditia spune ca tot el i-a vestit Maicii Domnului vremea Adormirii si ridicarii la Fiul ei. Profetul Mahomed afirmă că Gabriel (Jibrail), cel cu 140 de perechi de aripi, i-ar fi dictat Coranul, vers cu vers. În tradiţia islamică, Gabriel este considerat a fi spiritul divin al adevărului. În tradiţia ebraică Gabriel este îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra oraşelor Sodoma şi Gomora. Martorii lui Iehova consideră, eretic, că Domnul Iisus era de fapt întruparea Arhanghelului Mihail.

Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie)

A trăit în Egipt în Cotuan. Fiind ostaş nu a suportat să prigonească pe creştini şi s-a retras sihăstrind în munti şi pustiu unde a ajuns prin rugăciune şi post la un mare grad de sfinţenie. A decis apoi să se întoarca între oameni în Cotuan să lupte împotriva cultului pîgân. A fost martirizat, i s-a tăiat capul şi trupul i-a fost aruncat în foc. Creştinii au scos rămăşiţele nearse, le-au curăţit, le-au dus în alt loc, le-au îngropat şi au construit biserică. Multe minuni au fost săvârşite în numele lui. Noi credincioşii ne rugăm Sfântului Mina, când am pierdut un lucru, să ne ajute să-l găsim.

Sfîntul Grigorie Palama (14 noiembrie)

Sfîntul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, a fost poate cel mai mare din teoreticienii bisericii ortodoxe. A fost mai întâi monah la Muntele Athos. S-a învrednicit a purta rănile Domnului pe trupul său, ca dumnezeiescul Pavel şi după multe suferinţe din partea turcilor, pentru că le arăta cu multă îndrăzneală rătăcirile lui Mahomed, a adormit în Domnul în vîrstă de 63 de ani, la 1340. El ne-a învăţat despre taina Luminii sfinte care venea din faţa şi trupul Domnului nostru Iisus Hristos când s-a produs minunea Schimbării la Faţă de pe muntele Tabor (ce o sărbătorim la 6 august). Ne-a învăţat multe despre Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus care este miezul isihasmului. A doua Duminica din Postul Mare este dedicată lui.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, fecioara cea preaînţeleaptă
(25 noiembrie)

Pe vremea păgînului împărat Diocleţian (284-305), se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella. Mama sa era creştină dar pe ascuns din cauza prigoanei mari la care erau supuşi creştinii. Ecaterina a fost trimisă să studieze la şcolile eline din Alexandria aprofundându-i pe Homer, Virgiliu, Aristotel şi Platon, cărţile doctorilor Asclipie, Hipocrat şi Galin, şi deprinzând meşteşugul ritoricesc şi silogistic. La vârsta de optsprezece ani era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său şi astfel să se lipsească de dînsa. Ea le-a zis: "De voiţi să mă mărit, aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit". Ceea ce era imposibil..

Maică-sa a mers atunci cu ea la părintele duhovnicesc Anania, om sfînt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate. Acesta i-a zis: "Eu ştiu un tînăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gîndite. Bogăţia Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cît este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut". Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pămîntesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrînul dacă sînt adevărate cele grăite. Atunci bătrînul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dînsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tînărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizînd uşile cămării tale, fă rugăciune către dînsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău".

Aşa a făcut fecioara. S-a rugat până a căzut de osteneală. În vis a văzut-o pe Maica Domnului prezentându-i pe Domnul Iisus dar El Îşi întorcea mereu faţa de la ea zicând: "Foarte întunecată este şi grozavă, încît nu pot privi la dînsa!" Preasfînta Născătoare de Dumnezeu L-a întrebat: "Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decît toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decît fecioarele tuturor cetăţenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgînătate şi de aceea nu voi căuta spre dînsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă. Să meargă la bătrînul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar".

Ducându-se înapoi la chilia batrinului Anania şi, căzînd cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia. Iar cuviosul a învăţat-o cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începînd de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pînă la venirea cea mai de pe urmă a Stăpînului Hristos; i-a grăit apoi despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfîrşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate, a crezut din toată inima în Hristos şi a primit de la dînsul Sfîntul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrînul să se roage iarăşi cu multă rîvnă către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Stând cu mare stăruinţă la rugăciune Ecaterina a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta de astă dată asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blîndeţe. Ea a căzut la pămînt, zicînd: "Nu sînt vrednică, Preaslăvite Stăpîne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mîna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dînsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale". Atunci Stăpînul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicînd acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pămîntesc". Şi deşteptîndu-se fecioara, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos. Şi atît s-a schimbat, încît nu mai gîndea nicidecum la lucrurile pămînteşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

Guvernatorul Maximin Daia, a dat ordin ca toţi supuşii din Alexandria să aducă ofrande idolilor. Fără frică Ecaterina, care ştia că mulţi creştini pentru a scăpa cu viaţă renunţau la credinţă, i-a vorbit guvernatorului în limbajul înalt filosofic pe care îl stăpânea atât de bine demonstrându-i cu multe argumente falsitatea credinţei păgâne. Neştiind a răspunde guvernatorul a chemat pe cincizeci dintre cei mai reputaţi filosofi din Alexandria care, după îndelungi şi înfocate discutii, s-au dat învinşi şi au hotărât să devină şi ei creştini. Atunci Maximin Daia a poruncit mânios ca învăţaţii să fie omorâţi iar Ecaterina să fie întemniţată. Mulţi însă dintre gardieni, soldaţi şi ofiţeri ascultând la vorbele ei s-au creştinat botezându-se. Guvernatorul a poruncit atunci ca să-i strivească trupul Ecaterinei cu patru roţi mari de fier, special contruite. Apoi au scos-o din oraş şi i-au tăiat capul. De aceea icoanele o prezintă cu o roată lângă ea. În mod miraculos trupul ei a fost dus la poalele muntelui Sinai (sau Horeb) pe care unde odinioară Moise şi Ilie vorbiseră cu Dumnezeu. Uterior împăratul creştin Iustinian a construit în anii 527-565 o mânăstire cu hramul sfintei, chiar pe locul unde se crede că era Rugul Aprins de pe vremea Tablelor lui Moise. Mânăstirea Sânta Ecaterina de la muntele Sinai devenit celebră şi în ea a vieţuit printre alţi sfinţi mari şi Sfântul Ioan Scărarul cel care a scris importanta carte a Scării virtuţilor pentru înălţarea sufletului spre desăvârşire în necontenită sete de Dumnezeu. Sfânta Ecaterina este patroana filosofilor, a rotarilor şi a meseriaşilor. Sfânta a devenit un model de dăruire faţă de Hristos, de pasiune pentru ştiinţă, de dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, de curăţenie şi de virtute.

Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat, protectorul României

(30 noiembrie)

Slăvitul Apostul Andrei, cel întîi chemat, fratele Apostolului Simon Petru, s-a născut în cetatea Betsaida, de lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului. Tatăl lor, Iona, fiind sărac, i-a învăţat pe fiii săi meşteşugul de pescar. Apostolul Petru şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei şi-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.

Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lîngă Iordan şi propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, Andrei s-a dus la dînsul şi i s-a făcut ucenic. Auzind, împreună cu Ioan, alt ucenic care avea să devină şi el.Apostol, mărturia Sfântului Ioan Botezătorul despre Hristos (Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii), L-au urmat pe Acesta din urmă. După ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el singur, ci a chemat şi pe fratele său, Petru, spunându-i: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos. N-a zis: "Am aflat un mesia, ci pe Mesia". Hristos, văzînd pe Petru, a zis către dînsul: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru.

Fiind Ioan închis în temniţă, Hristos a plecat din Ierusalim şi S-a dus la lacul Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei şi pe Petru în corabie, cîrpindu-şi mrejele. Hristos le-a zis: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsîndu-şi mrejele, au urmat lui Hristos. Şi, cum zice evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au aşteptat, nici nu au întîrziat, nici nu au zis: "Să cîrpim mrejele noastre şi apoi vom veni după Tine".

După ce Hristos a lăsat cetăţile şi s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulţimea oamenilor şi ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învăţătura. Şi fiind pustiu locul şi neavînd hrană să mănînce atîţia oameni, s-a dus dumnezeiescul Andrei şi i-a zis lui Hristos - că aveau doar cinci pîini de orz la dînşii, şi puţini peşti -, cum să ajungă acestea la atîta mulţime? Atunci Hristos a binecuvîntat cele cinci pîini şi le-a mîncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei şi de copii, şi s-au săturat şi au prisosit încă douăsprezece coşuri de fărmituri.

Iar după ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat şi a înviat din mormînt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pe ucenicii şi prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii şi le-a zis: Mergînd, învăţaţi toate neamurile. Şi după ce le-a trimis lor Preasfîntul Duh şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor cîte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunîndu-se, au aruncat sorţi între dînşii, ca să se ştie ce parte de pămînt urma să ia fiecare dintre dînşii, spre propovăduire. Sfîntului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să propovăduiască în toată Bitinia şi în partea Mării Negre, pînă la rîul cel mare Istrul, care acum se numeşte Dunărea.

În drumul său prin Scythia Minor (Dobrogea de azi) făcut cam în jurul anului 60 d.Hr., Sfântul Andrei s-a aşezat pentru rugăciune într-o peştera într-un loc tainic, care astăzi se află aproape de comuna Ion Corvin (Jud. Constanţa) la sud de Dunăre, nu departe de Adamclisi, pe soseaua Constanta - Ostrov. Aici a propovăduit credinţa creştină şi a botezat pe mulţi în cele nouă izvoare din jurul peşterii. Balada Pestera Sfantului Andrei povesteşte cum a fost primit. Astăzi în biserica ridicată în peşteră este un pat săpat în stâncă, intr-o nişă în pronaos, unde se zice că dormea Sfântul Abdrei, loc care este cinstit prin arderea lumânărilor şi tămâiei.

Nu departe de această peşteră – primul altar creştin pe teritoriul ţării noastre, se văd urmele unor vechi chili săpate în stâncă. Probabil aici au trăit ucenicii Apostolului şi ulterior monahii căci locul s-a numit mult timp Valea Călugărilor. În primăvara anului 1943, Jean Dinu, teolog şi avocat cu studii la Sorbona, a văzut în vis peştera şi, împreună cu preotul Constantin Lembrăv au descoperit-o năpădită de vegetaţie. La 30 iulie 1944, Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu, a sfinţit biserica ridicată aici. Cu desfiinţarea episcopiei de Constanţa în 1848 şi întărirea regimului communist peştera a fost profanată, devnind staul de oi iar ulterior vegetaţia aproape că a astupat-o. În anii 1986-1989 prin grija vicarului P.S. Lucian peştera a fost din nou curăţată. Astazi este minastire care a avut deja trei stareţi (din anul 2002, stareţ este părintele Ioachim, călugărit chiar aici în mânăstire şi care a fost o vreme la Sf. Munte Athos) şi posedă două biserici. Numeroase minuni s-au săvârşit aici şi la fiecare hram de Sfântul Andrei vin zeci de mii de pelerini.

Întâmplări dramatice

Duminică 21 octombrie s-au pornit în sudul Californiei în zona Los Angeles – San Diego focuri intense datorită vegetaţiei uscate, tufişurilor şi arbuştilor. Vântul Santa Ana care venea de peste muntii cu acelaşi nume, extrem de uscat, de fiebinte si cu rafale pina la 100 mile pe oră a făcut ca focurile să devină năpraznice şi înfricoşătoare şi să avanseze cu o viteză uimitoare. La sfârşitul unei săptămâni de luptă cu focul, de teroare şi panică (miercuri se ajunsese la o cifră record pentru întreaga istorie a Californiei – aproape un milion de oameni au fost evacuaţi din casele lor), de fum care făcea aerul de nerespirat şi, în unele zone, de lipsă de apă şi curent, bilanţul arăta 24 focuri care arseseră peste 500 mii de acri (cum ar fi să mergi pe şoseaua I-5 din sud de la graniţa cu Mexic până în nord la graniţa cu Canada numai prin foc), peste 2300 case, 12 morţi şi 78 oameni spitalizaţi cu arsuri. Din noaptea de 21/22 până în ziua de 24 când vânturile au început să se domolească a fost un veritabil infern, lumea neştiind unde să meargă, pentru că vântul îşi schimba ades direcţia iar aleile de eucalipţi, prezente pe toate străzile, ardeau ca beţele de chibrituri, răşina lor fiind zburată de vânt şi aprinzând mereu alte case şi alţi copaci. În mod ciudat imaginile aeriene, luate de elicopterele care patrulau întruna deasupra localităţilor, arătau grupuri de case rămase nearse în mijlocul unui mare loc pârjolit fie datorită schimbării bruşte, inexplicabile, a direcţiei vântului fie datorită faptului, şi mai inexplicabil, că ploaia de scântei de răşină sărea peste o stradă, lăsându-o neatinsă dar aprinzându-o pe următoarea. Cineva din România, ascultând povestirile noastre, şi-a amintit că în anul în care a vizitat Turcia la Efes un incendiu s-a apropiat până la 20 m de casa unde locuise cândva Maica Domnului şi Sfântul Ioan şi s-a oprit acolo în mod miraculos, de scriseseră toate ziarele enorm de scandalizate. Oare nu a fost evidentă şi în Orange County şi San Diego mâna selectivă a lui Dumnezeu? Desigur nu ştim de ce i-a încercat pe unii şi i-a cruţat pe alţii. Am văzut la TV pe un om dârz, curajos, care şi-a trimis familia dar el a rămas, acolo unde pompierii se luptau din greu şi nu scăpaseră fără arsuri, şi stropea întruna casa lui cu furtunul. Spunea că îşi pierduse deja locuinţa în incendiu acum câţiva ani şi nu îşi mai permitea să piardă pe cea pe care abia o construise din nou. În încercări grele omul îşi dă seama cât este de neputincios şi îşi caută ajutor în rugăciune care-i dă putere în strădania de a ieşi din impas. Unii numesc aceasta noroc. Alţii – răspunsul lui Dumnezeu la ruga lor.

Ajutorul de la Dumnezeu

Vorbind despre ajutorul de la Dumnezeu şi cum se capătă, Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea," Nimic nu vine fără trudă. Ajutorul lui Dumnezeu este pururea gata şi întotdeauna aproape dar el se dă doar acelora care caută şi muncesc şi încă mai vârtos acelora care, după ce au folosit toate puterile lor, cu toată inima se roagă "Doamne, ajută-ne". Dumnezeu, a Cărui iubire de oameni este fără sfârşit, ne-a dăruit toate cele ce ne sunt de trebuinţă în a ne conduce viaţa. Dar în acelaşi timp El nu poate îngădui ca "talanţii" ce ne-au fost daţi să fie irosiţi. Este aici dovada dragostei ce ne-o poartă şi încă mai mult - a respectului pentru lucrul Mâinilor Lui. Dumnezeu, în nesfârşita Lui dragoste, nu ne sileşte la nimic, ne îngăduie să alegem liberi o cale ori alta. Mai mult, El ne consideră co-lucrători şi de aceea, mai înainte de a ne ajuta, ne cheamă să folosim toate darurile pe care tot El ni le-a dat. Că este aşa ne-o arată faptul că în vremea Sfintei Jertfe, la Liturghie, noi nu aducem ca daruri boabe de strugure şi boabe de grâu ci aducem acele daruri preschimbate prin trudă omenească, le aducem ca vin şi pâine. Că aşa este ne-o arată chiar înmulţirea pâinilor şi săturarea celor cinci mii. Abia după ce află că un băiat avea cinci pâini de orz şi doi peşti (pe care merinde, implicit înţelegem, voia să le dăruie şi împartă cu cei din jur), Domnul Iisus aşează mulţimile, binecuvântă bucatele şi satură pe cei ce cu credinţă gustă din ele. Vedem că Domnul Iisus doar în conlucrare cu oamenii ajută şi mai vedem cât de mare este rodul cules dintr-o mică jertfă omenească, cât de minunat este ea primită şi răsplătită. Căci jertfă chiar asta este - bucuria de a dărui, de a împărtăşi, din dragoste pentru Dumnezeu şi semeni. Iar jertfa făcută în dragoste şi credinţă, asemenea rugăciunii, este cea care este bine primită, care aduce ajutorul lui Dumnezeu, ţine la un loc casele, înmulţeşte roadele, apără de primejdie şi ne apropie, o clipă mai devreme, de "Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu"

Alexandru Nemoianu (de pe internet, ARP)

Păr. Dumitru Stăniloae răspunde întrebărilor păr. Ioanichie Bălan

- Daca cineva este ortodox, dar nu merge la biserică, sau duce viaţa în păcate, îl ajută la pocăinţă Sfânta Liturghie? Cum anume?

- Daca este ortodox, dar nu merge la biserică, este un suflet amorţit, chiar daca a primit viaţa cea nouă din Hristos la Botez. Şi mai grav este când nu merge la biserică din dispreţ faţă de Hristos. Dacă nu iese din această amorţire prin pocăinţă, cât trăieşte pe pământ, nu se va măntui. Dar greu va ieşi din ea, sau greu se va pocăi, dacă s-a obişnuit cu dispreţtul faţă de Hristos.

- Credincioşii noştri dau slujbe la Sfânta Liturghie (pomelnice), împreună cu prescuri şi vin, ca să fie pomeniţi. Care sunt efectele harice pentru cei vii şi morţi, pomeniţi la Sfânta Liturghie?

- La Proscomidie se pot pomeni toţi cei care au murit nedespărţiţi de Biserică şi de Dumnezeu, oricâte păcate ar fi făcut. Dar cei ce au murit în dispreţ cunoscut faţă de Dumnezeu şi de Biserică, nu pot fi pomeniţi. Sunt poate mulţi care au murit în acest dispreţ şi fără să fie cunoscuţi ca atare. Deci nu avem nici o vină dacă îi pomenim şi pe unii ca aceştia. Va face Dumnezeu ce va şti. Unii credincioşi însoţesc pomelnicele cu câte o prescură şi cu câte o lumânare aprinsă. Ei îşi aduc darul lor de pâine lui Hristos, reprezentănd viaţa sau jertfa lor, pentru ca Hristos să li-l întoarcă prefăcut în darul trupului Lui, adus ca jertfă pentru ei. Relaţia omului cu Dumnezeu e un continuu schimb de daruri. Dumnezeu-Cuvântul ne-a dat viaţă şi puterea de a ne procura pâinea din pământul ce ni l-a dat. Noi aducem puterea dată nouă, actualizată în pâinea ce am pregătit-o. Dumnezeu Cuvântul cel întrupat ne-o întoarce prefăcută în Trupul Lui, în care este El Însuşi ca pâinea vieţii veşnice care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 53-58). Iar lumânarea aprinsă o aduce credinciosul ca pe o conştiinţă trează, luminată sau de învăţătura lui Hristos, sau de Hristos Însuşi, ca lumina lumii, ca izvorul luminii şi al tuturor sensurilor lumii.

Întrebări din istoria şi geografia bisericii

(răspunsurile în Vestitorul din decembrie)

Întrebări din istoria bisericii

Întrebare: Sub care împărat a încetat prigoana creştinilor? Sub Octavian Augustus, Nero, Domiţian, Traian, Septimiu Sever sau Constantin?

Întrebare: Cind s-a declarat încetarea persecuţiei creştinilor prin Edictul de la Milan? În 312, în 313, în 325 sau în 326?

Întrebare: Când a fost Marea Schismă (separarea bisericii ortodoxe de cea catolică)? În 988, în 1001, în 1054 sau în 1096?

Întrebare: Când s-a constituit Biserica Uniată din Ardeal? În 1517, în 1698, în 1729 sau în 1781?

Întrebări din geografia bisericii

Întrebare: Unde sunt moaştele Sfintei Preacuvioase Paraschiva? La Catedrala Mitropolitană din Suceava, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi sau la Catedrala Mitropolitană din Constanţa?

Întrebare: Unde în Dobrogea au fost descoperite cele mai vechi moaşte de sfinţi? În Niculiţel, în Isaccea, în Murighiol sau în Constanţa (Tomis)?

Întrebare: Unde se găsesc ele? La Mânăstirea Cocoş (Niculiţel, Tulcea), la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, la Catedrala Înălţarea Domnului din Slobozia sau la Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei (Corvin, Constanţa)?

Cugetare

Atunci când cineva te răneşte va trebui ca tu să-l scrii pe nisip astfel încât vântul să-l şteargă din memoria ta, dar atunci când cineva face ceva bun pentru tine, tu trebuie să-l scrii în piatră astfel încât vântul să nu-l poată şterge în veci.

Biserica atacată

Cu toţii citim veşti din ţară despre campania înverşunată de ponegrire a feţelor înalte bisericeşti cu acuzaţia de a fi fost "informatori" ai securităţii, de a fi făcut "poliţie politică", spre satisfacţia ziariştilor doritori de scandal şi a publicului amator de spectacol. Rând pe rând sunt atacaţi toţi episcopii şi mitropoliţii. Se uită că, datorită înţelepciunii cu care, păstrând ferm normele etice şi religioase, prelaţii au reuşit să menţină vie biserica ortodoxă română, noi nu am avut situaţia din ţara de la răsărit unde bisericile au fost dărâmate, închise sau folosite ca depozit, sală de teatru sau chiar WC public. Dacă eram grijulii să nu fim văzuţi de colegi când mergeam duminica la biserică, scurtând din prudenţă timpul petrecut acolo, eram prezenţi cu sutele la Înviere şi slujba de Crăciun. Mii de preoţi au fost închişi. La Aiud a murit ieromonahul Daniil (poetul Sandu Tudor), al cărui corp nu a mai putut fi identificat din groapa comună. Dar cineva trebuia să rămână pe metereze "în închisoarea de toate zilele, din afară", cum o numeşte Ion Ioanid.

Iată câteva mărturisiri ale defunctului Patriarh Teoctist despre eforturile Patriarhului Justinian, de pe vremea comunistă când era în preajma acestuia (mărturii extrase din "Ani şi fapte. Patriarhul Teoctist despre viaţa şi lucrarea sa", Documentar Civic Media):

“Numai cei ce au cunoscut îndeaproape frământările de care am amintit pot înţelege povara apăsătoare care a fost pe umerii Ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre Ortodoxe Române. Aşa se explică unele atitudini ale Ierarhilor de atunci, în scopul protejării lucrării pastorale, aşa se explică şi contactul cu autorităţile locale de atunci, îndeosebi după anul 1977, când s-a desfiinţat Comisia Monumentelor Istorice, interzicându-se astfel cu desăvârşire continuarea lucrărilor la bisericile şi mânăstirile monumente istorice. La Iaşi, erau şantiere deschise la Sfinţii Trei Ierarhi, la Golia, la Cetăţuia, la Galata şi în alte locuri, deci nu se puteau continua lucrările. Ce aveam de făcut? Am mers la autorităţile de stat, le-am spus care era situaţia şi le-am cerut ajutor. Mi s-a spus că, dacă nu le cerem bani şi materiale, putem să lucrăm. Şi am lucrat…

Prin 1961, când l-am însoţit pe Patriarhul Justinian, împreună cu alţi colaboratori ai săi, care astăzi nu mai sunt printre noi, şi cu ministrul Cultelor de atunci, profesorul Dumitru Dogaru, într-o vizită la minele din Petroşani şi la uzinele siderurgice de la Hunedoara, mare mi-a fost mirarea, dar şi bucuria, să-i aud pe doi tineri ingineri spunându-i: “Noi suntem orfanii, Prea Fericite Părinte Patriarh, pe care i-aţi salvat de la foamete în 1945.”

Patriarhului Justinian Marina îi datorăm Seminarul de la Radu Vodă. Când a fost ales Patriarh, biserica aceasta era închisă, iar clădirea din jur ocupată de o şcoală a partidului comunist. Patriarhul Justinian a avut curajul, credinţa, dar şi iscusinţa să afle soluţii pentru a obţine restituirea Mânăstirii Radu Vodă şi redarea rostului ei. A restaurat şi a pictat biserica, a consolidat clădirile, a adus mai mulţi slujitori şi a organizat aici căminul şi spaţii pentru cursurile preoţeşti şi Seminarul Teologic al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Ceea ce este semnificativ pentru noi este că a ales să fie înmormântat aici, şi nu la Catedrala Patriarhală unde, după regula şi pravila cunoscută, se află înmormântaţi cei doi Patriarhi înaintaşi ai săi. A făcut aceasta din dragoste pentru această ctitorie şi din smerenie.

Toate acestea se datorează conştiinţei preoţeşti a Bisericii, pe care a promovat-o şi a slujit-o Patriarhul Justinian, imprimându-o preoţilor formaţi de Biserică. Venea zdrobit de putere de la întâlnirile cu reprezentanţii autorităţilor de stat, unde era judecat pentru prea marea lucrare a Bisericii. La întoarcere, ne spunea celor de faţă: “Am biruit, am biruit, Teoctist, şi de data aceasta!” Mergea întotdeauna cu mapa plină de lucrări, pe care o avea dinainte pregătită, căci nu se ştia când era întrebat: “Pentru ce atâtea seminarii?”; “Pentru ce atâta activitate bisericească?”; “De ce atâtea reviste teologice?”; “Pentru ce atâtea mânăstiri?”; “De ce dă Biserica oblăduire atâtor condamnaţi politici?”, unii dintre aceştia fiind specialişti de mare valoare, care erau marginalizaţi, scoşi în afara societăţii, dar angajaţi şi ocrotiţi de Biserică. Singură Biserica, prin Patriarhul Justinian, am putea spune, îi primea, dându-le posibilitatea să lucreze şi să-şi câştige existenţa. El nu admitea ca preoţii sau profesorii care fuseseră arestaţi să nu fie repuşi în rosturile de unde fuseseră luaţi şi întemniţaţi. Aşa a fost cazul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloaie şi al multor preoţi. “