HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (tel. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L

Martie 2008

Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie creştină

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii, Predica Părintelui Cleopa, Postul Paştelui, Rugăciunea Postului Mare, Primele trei duminici ale Postului, Buna Vestire, 40 mucenici, Din Pateric şi alte întâmplări cu tâlc, Nu vrem Liceu fără Dumnezeu, Mărţişor, Gânduri creştine, Adevărata Zi a Femeii.

Duminica Ortodoxiei, 16 martie

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greşalele noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Postul Mare începe Luni 10 martie (Sf.Paşti în 27 aprilie)

Calendarul lunii

Sâmbătă, 1 martie: Cuv. Muceniţă Evdochia.

Duminică, 2 martie: Sf.Mc.Teodot. Duminica Lăsatei Secului de carne (a

Înfricoşatei Judecăţi). 1 Cor. 8,8-13 - 9,1-2; Matei 25, 31-46.

Duminică, 9 martie: Sf. 40 Mucenici din Sevasta, Duminica Lăsatei

Secului de brânză (a Izgonirii lui Adam din rai). Rom. 13, 11-14 şi

14, 1-4; Matei 6, 14-21.

Vineri, 14 martie: Cuv. Benedict.

Duminică, 16 martie: Sf. Mc.Sabin Egipteanul, Duminica 1-a din Post (a

Ortodoxiei).Evrei 11, 24-26 şi 32-40; Ioan 1, 43-51.

Duminică, 23 martie: Cuv.Mc.Nicon, Duminica 2-a din Post (a Sf.

Grigore Palama) Evrei 1,10-14; 2,1-3 şi Marcu 2,1-12.

Marţi, 25 martie: Buna Vestire (Dezlegare la peşte). Evrei 2, 11-18; Luca

1, 24-38

Duminică, 30 martie: Cuv.Ioan Scărarul. Duminica 3-a din Post (a

Sfintei Cruci). Evrei 4,14-16; 5,1-6. Marcu 8, 34-38; 9,1.

Date memorabile

1 martie 1837: S-a născut marele povestitor Ion Creangă în satul Humuleşti, jud. Neamţ. A trecut la cele eterne la 31 decembrie 1889, la Iaşi.

2 martie 1716: Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin. 2 martie 1876: S-a născut în Hobiţa-Gorj sculptorul român de faimă mondială Constantin Brâncuşi. A murit la 16 martie 1957 la Paris.

4 martie 1977: Se produce cel mai grav cutremur din România (1.500 de victime).

5 martie 1946: Churchill a declarat, la Fulton (Missouri), că de la Stettin din Polonia, până la Trieste din Italia, o Cortină de Fier a coborât peste Europa. 5 martie 1968: Prima ediţie a Festivalului Internaţional de muzică uşoară Cerbul de Aur

6 martie 1945: Instaurarea cu forţa a guvernului dr. Petru Groza sub presiunea militară sovietică. La două zile mai târziu, Churchill, printr-o telegramă strict secretă adresată preşedintelui Roosevelt, îşi manifesta îngrijorarea faţă de acest eveniment, prevăzând epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti.

7 martie 1441: Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei.

10 martie 1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca în Ziua Înalţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara. Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948.

12 martie 1838: Apare, la Braşov, din iniţiativa lui George Bariţiu, Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc transilvan (interzis de comunişti în 1946). 12 martie 1990: A fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara

14 martie 1992: Sunt reînhumate, la Braşov, aduse din Franţa, osemintele lui Nicolae Titulescu (1882-1941), cel mai mare diplomat român, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor.

15 martie 1876: A apărut, la Bucureşti, ziarul "Timpul", organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici şi I.L. Caragiale

25 martie 101: Începutul primului război daco-roman dintre împăratul Traian şi regele Decebal (101-102).

27 martie 1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, a acceptat Unirea cu Roma pe baza celor patru puncte: recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei purgatoriului şi a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă. In schimb, românii au obţinut păstrarea ritului şi egalitate deplină în drepturile cetăţeneşti. 27 martie 1918: Unirea Basarabiei cu România.

Din predica Părintelui Cleopa la Duminica lăsatei secului de brînză
(a Izgonirii lui Adam din Rai)
Despre lucrarea faptelor bune în ascuns şi despre milostenie

Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia Răului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6). Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună. Acest adevăr ni-l arată şi dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat şi cinstit de oameni, altul, ca să cîştige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate şi dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele şi vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune şi cu multă răbdare şi smerenie îşi duce crucea vieţii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîştiga milă şi îndurare în ziua morţii şi a Judecăţii de apoi ca să-şi mîntuiască sufletul. Fericit şi de trei ori fericit este asemenea om care nu doreşte altceva în viaţă decît mîntuirea sufletului său.

Oare cîţi din sfinţi, urînd slava de la oameni, au fugit de lume şi au slujit lui Dumnezeu prin pustietăţi şi prin stîncile pămîntului! Iar unii, spre a fi urîţi şi batjocoriţi de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinţii Andrei şi Simon. Alţii, avînd în vedere prăpastia slavei deşarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Aşa vedem pe acel bătrîn care se depărta totdeauna întru adîncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa lui în tăcere, în linişte şi rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd ei nevoinţa şi viaţa ta bună, să se folosească şi alţii, şi tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?" Răspuns-a bătrînul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul şi Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise şi ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, şi precum Adam părintele meu, văzînd roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, aşa şi eu, cînd văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luînd şi gustînd mor. Pentru aceea, Preacuvioşii noştri Părinţi, fugeau din lume la pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor căci acolo nu aflau mîncare care naşte poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi se lasă sec de brînză, iar de mîine începe Sfîntul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămîni. Primele şase săptămîni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămînă de la Florii pînă la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce şi chiar de vin este rînduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrîn sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cît poate.

Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrînarea minţii de la imaginaţii şi gînduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi "care ies din inimă" şi a voinţei ca să nu accepte săvîrşirea vreunui păcat.

Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amîndouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrîneze de la mîncare după putere, dar să postească de mînie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gînduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gînduri şi de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrînează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrîna şi de la mîncare şi băutură.

Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd că postul a fost rînduit de Biserică mult mai tîrziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit! (Facere 2, 16-17). Vedeţi vechimea postului? Iar dacă Adam şi Eva au călcat porunca postului şi ascultării, vedeţi că au fost izgoniţi din rai şi au murit? Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare după puterea trupească şi sufletească. Iar cînd nu putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.

Iubiţi credincioşi,

Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea şi joia şi în anumite zile după rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfinţii Părinţi, pornind de la cultul iudaic, au rînduit două zile de post săptămînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzării Domnului de către Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră duhovnicească este Postul Mare. În acest sfînt post creştinii se înfrînează de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserică, se împacă unii cu alţii, soţii ţin definitiv curăţenie trupească. Apoi toţi se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii şi milostenie după putere, se spovedesc şi se împărtăşesc în post de două ori, sau măcar odată pînă la Sfintele Paşti, renunţă la judecăţi, la certuri şi distracţii care robesc mintea şi înşeală pe mulţi.

Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune: cu sfînta rugăciune şi cu milostenia. Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul poate zbura pînă la Hristos, iar amîndouă unite cu milostenia ne duc pînă în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mîntuire pentru creştini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi împreună cu Adam, pînă sus, în Împărăţia Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.

Să postim cu dragoste şi să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu". Adam a căzut călcînd porunca postului. De aceea se şi numeşte Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugăciune şi cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceşte în credinţă, în dragoste şi în nădejdea mîntuirii, pînă vom ajunge înaintea lui Hristos înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.

În seara aceasta se citeşte la vecernie o rugăciune de iertare şi se iartă, acasă şi în biserică, toţi credincioşii din fiecare sat, parohie, familie, ca şi cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeşte, în fiecare biserică din România, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăinţă. Care puteţi, luaţi parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeşte patru zile. Acasă citiţi cărţi de rugăciuni şi cărţi creştineşti, după timp şi putere faceţi metanii şi, mai ales, citiţi Psaltirea pînă la Sfintele Paşti, că mare putere au psalmii. Cu aceste scurte învăţături duhovniceşti, încheiem predica de azi şi rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos şi să ajungem cu bucurie să ne închinăm şi slăvitei Sale Învieri. Amin.

Rugăciunea Postului Mare (a Sfântului Efrem Sirul)

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie;

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale;

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

Postul Paştelui

Trei sunt principalii duşmani ai postului: duhul cel rău, lumea şi trupul. Duhul cel rău ne şopteşte ca şi lui Adam: “Omule, postul nu este o poruncă, te poţi mântui şi fără post, căci nu spurcă ce intră în gură, n-a zis oare Hristos aşa?” Al doilea duşman este lumea care ne amăgeşte zicând: “Nu mai posti, femeie, că te faci de râs, cine mai posteşte azi, fii serioasă, nu te mai lua după babe !” Trupul e al treilea duşman. Auzind că este vorba de post începe dinainte să se întristeze, să se mânie asupra noastră zicând: ,,O, cât o să mă chinuieşti cu bucate sărăcăcioase, nu vezi că sunt bolnav, faţa mi se îngălbeneşte.Doar sunt tânăr acum, am eu vreme să postesc mai la bătrâneţe?”

Iată, aşa se lasă creştinii biruiţi de aceste ispite de la cei trei duşmani: trupul, lumea şi duhul cel rău şi viclean. Mai ales dacă ne gândim câţi nu au de întâmpinat greutăţi şi batjocuri din cauza postului. Sfinţii ne spun că în trei rânduri ispiteşte duhul răului pe om: înainte de a face binele, în timpul săvârşirii lui şi după ce a făcut binele. Întâi el se trudeşte în multe chipuri să nu reuşim să facem fapta bună. Dacă totuşi începem să o facem, el ne întinde curse, ca să facem greşit acea faptă bună, sau amestecată cu răul şi dacă totuşi am împlinit făcând fapta bună aşa cum o cere Dumnezeu, duhul rău caută să ne arunce în păcatul mândriei şi aşa să pierdem tot ce am lucrat, cum am auzit în Sfânta Evanghelie că fariseii făţarnici, care posteau de ochii lumii, şi-au luat plata cuvenită lor.

Nu trebuie să zicem ca unii: Abia aştept să treacă postul ca să mai fac o beţie sau să mai fumez pe rupte. Postul se înscrie pe o linie continuă cu posturile anterioare şi cele care vor urma, este o călătorie neîncetată spre pacea sufletului nostru şi pregătirea întâlnirii cu Dumnezeu căci nu se ştie când ni se va termina viaţa şi vom fi la Judecată. Facem postul cu linişte în suflet ca pe orice muncă sau datorie pe care ne-a învăţat maturitatea vârstei să o facem fără să ne plângem, cu pace şi cu bucurie că trăim. Dumnezeu este dragoste.

Duminica Ortodoxiei

Ea comemorează victoria finală împotriva prigoanei iconoclaste, realizată în 843 în Bizanţ. Raţiunea iconoclaştilor: închinarea la lemn este o idolatrie latentă şi deci este periculoasă pentru spiritul creştin. Sfântul Epifanie din Salamina (315-403), găsind într-o biserică sătească din Palestina o draperie ce avea ţesut pe ea chipul lui Hristos, a sfâşiat-o cu indignare. Controversa s-a manifestat în două valuri. Împăratul Leo III a început atacul în 726 dar împărăteasa Irina în 780 a sistat persecuţia. Împăratul Leo V Armeanul, a pornit al doilea atac în 815 şi împărăteasa Teodora a reinstaurat icoanele în 843. Principalul apărător al icoanelor în prima perioadă a fost Sfântul Ioan Damaschinul (675-749) iar în a doua, Sfântul Teodor Suditul (759-826). Argumentele bisericii: icoanele nu sunt un idol ci un simbol, deci nu le slăvim ca pe Dumnezeu ci doar le venerăm; de asemenea, icoanele sunt "cărţi deschise care ne amintesc pe Dumnezeu" (Leontius, cit. de Timothy Ware). Cel de-al şaptelea consiliu ecumenic a consolidat acest triumf al ortodoxiei.

Cel mai important argument al bisericii: Încarnarea Fiului lui Dumnezeu a facut posibilă reprezentarea religioasă. Aşadar Dumnezeu Fiul, şi nu Tatăl, poate fi reprezentat, pentru că El a luat faţă omenească. Dacă s-ar accepta furia iconoclastă ca o religie eliberată de orice contact material, s-ar nega Încarnarea şi atunci însăşi Sfânta Taină a Împărtăşirii credinciosului cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, nu ar mai fi posibilă.

Condacul din Triodon, care se cântă în Duminica Ortodoxiei, tradus din textul în engleză, sună astfel: “Nimeni nu a putut descrie Cuvântul Tatălui, dar când El s-a întrupat în tine, O Maică a Domnului, El a lăsat să fie descris, şi a readus imaginea căzută la starea ei de început, unindu-o cu frumuseţea divină. Mărturisim şi proclamăm mântuirea noastră în cuvânt şi imagini”.

Sfântul Ioan Damaschinul aminteşte pe evreii care se închinau cortului cel sfânt, cu zugrăveli felurite, de pe vremea lui Moise ("Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie", Exod 26,1). Deci imagini zugrăvite poruncite de Dumnezeu (vezi şi Exod 25,22). Descoperiri arheologice recente au găsit sinagogi datând câteva secole înainte de Hristos care aveau scene biblice pictate pe pereţi.

În primii ani ai creştinismului s-au folosit simboluri grafice în mormintele şi catacombele unde se ascundeau credincioşii (crucea, peştele, păunul, pastorul şi porumbelul). Istoricul Eusebiu (sec.IV e.n.) scrie despre un grup statuar pe care îl văzuse în preajma casei femeii cu scurgere de sânge vindecate de Iisus (Matei 9, 20-22): o femeie îngenuncheată şi un bărbat cu o manta pe umeri întinzând mâna a binecuvântare peste femeie. El menţionează de asemenea portrete ale Mântuitorului şi ale Sfinţilor Petru şi Pavel.

Tradiţia spune că prima icoană a fost făcută de Sfântul Apostol Luca şi a fost aceea a Maicii Domnului cu Pruncul. Dar înainte de aceasta, chiar în timpul vieţii Mântuitorului, s-a petrecut episodul cu Avgar, cârmuitorul Edesei din Siria, despre care povestesc Proloagele. Acesta era bolnav de lepră neagră care îl oprea să iasă din casă datorită urâţeniei cumplite a trupului. A auzit de vindecările făcute de Domnul Iisus şi a trimis pe Anania să Îl roage să vie în Edesa, o cetate unde toţi îl vor primi cu cinste şi nu îl vor prigoni ca în Ierusalim. Anania avea şi misiunea sa îl zugrăvească pe Domnul ca Avgar să poată să se bucure măcar de imaginea Lui. Anania s-a străduit să Îl picteze dar fără succes. Mântuitorul citindu-i gândul l-a chemat, a citit scrisoarea lui Avgar şi a scris un răspuns, în care promitea că un apostol al Său îl va vizita pe cârmuitorul Edesei după Înălţare. De asemenea, spălându-Se pe faţă S-a şters cu o mahramă, pe care I-a rămas chipul imprimat şi pe care i-a dat-o lui Anania. Primind mahrama, Avgar s-a vindecat de lepră şi, mai târziu, când l-a vizitat Sfântul Apostol Tadeu, a dărâmat idolii din cetate. Mahrama, icoană a chipului Domnului nostru Iisus Hristos, nefăcută de mâna omului, a fost adusă în 944 la Constantinopol şi a rămas în Biserica Maicii Domnului, numită a Farului.

In decursul secolelor au fost multe icoane ale Mântuitorului sau Sfintei Fecioare cu Pruncul Sfânt, găsite prin miracol şi nefăcute de mâna omului. La schitul romănesc Prodromu de la Muntele Athos este o astfel de icoană: Maica Domnului Prodromita. Sfântul Antipa Valaamskii (pentru că a adormit întru Domnul la Mânăstirea Valaam din Rusia, azi Finlanda) Atonitul (pentru că a trăit multă vreme la Sfântul Munte), de loc din Calapodeşti, judeţul Tecuci (1816-1882), a găsit o icoană a Maicii Domnului într-o chilie părăsită când s-a retras ca anahoret. Spălată, icoana a prins miraculos o extraordinară strălucire şi, purtată cu dragoste de Sfântul Antipa prin toate locurile pe unde mergea, făcea minuni (se află astăzi la Mânăstirea Valaam). În Chicago sunt două icoane ale Maicii Domnului care plâng (lacrimile sunt ca un ulei frumos mirositor).

În fine, câteva cuvinte despre o altă icoană, despre care povesteşte Sfântul Ioan Damaschinul, iconodulul, în sensul cuvintelor din Proloage: "să ştim că suntem datori a cinsti sfintele icoane că prin ele ni se dă şi lucrează întru noi darul cel minunat al lui Dumnezeu". Turcii au cucerit localitatea Carsat, de lângă Damasc, şi au început să locuiască în Biserica Sfântului Mucenic Teodor Stratilat, pângărindu-o, băgând în ea toate dobitoacele, femeile şi copiii. Într-o zi, ca de distracţie, un turc a tras cu arcul în imaginea Sfântului Teodor, zugrăvita pe perete. Săgeata s-a înfipt în umărul drept al icoanei. Din umăr a curs sânge ca dintr-un om viu. Şi au murit în puţine zile toţi saracinii cu femeile şi copiii lor care locuiau în acea biserică, spun Proloagele, de "o moarte amară", ceea ce a înfricoşat foarte tare pe ceilalţi turci.

Cinstirea icoanelor, cum se spune în Proloage, este una de adorare pentru icoana Domnului Iisus Hristos, de supravenerare pentru icoana Maicii Domnului şi de venerare pentru icoana sfinţilor. Cineva spunea că icoanele au o putere secretă, provenită din multele rugăciuni care au fost făcute de credincioşi în faţa lor.

Duminica Sfântului Grigore Palamas

Sfântul Grigore Palamas a fost călugăr la Muntele Athos şi episcop în Tesalonic, şi a promovat Rugăciunea lui Iisus, ca rugăciune centrală a creştinului ortodox (“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”). El ne învaţă cum credinţa ne sfinţeşte şi apropie de Dumnezeu. El ne vorbeşte despre lumina divină care strălucea pe Domnul Iisus pe muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă (“Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au facut albe ca lumina” - Matei, 17, 2), lumină care străluceşte şi pe feţele celor sfinţi care ajung acolo prin efort ascetic, iubire şi rugăciune.

Se citeşte în această duminică "Vindecarea slăbănogului" (Marcu 2, 1-12). Trei lucruri sunt important de semnalat în ea: (1) nu există vindecare din boală fără iertarea păcatelor; de aceea se face slujba Sfântului Maslu pentru bolnavi căci iertarea păcatelor este extrem de importantă; boala constituie o încercare dată de Dumnezeu pentru întărirea în credinţă (iar credinţa presupune despătimire şi pocăinţă). (2) Mântuitorul a vindecat pe slăbănog şi pentru ca să înfrângă îndoiala cărturarilor despre putinţa iertării păcatelor şi despre natura dumnezeiască a Domnului Iisus. (3) Ceva foarte înfricoşător: întrebarea Mântuitorului ce este mai lesne (iertarea păcatelor sau vindecarea de boală?) aduce ideia că chiar o minune ca aceea a vindecării slăbănogului se poate petrece mai uşor (deşi este o minune!) decât iertarea păcatelor; lucru de care monahii sunt pe deplin conştienţi, trudind în consecinţă atât de tare în post, înfrânări şi rugăciune.

Duminica Crucii

Duminica Crucii se situează la mijlocul Postului pentru a ne ţine pe direcţie şi a ne conferi tonul cel just. Crucea arată, după cum spune Father Anthony din Ironwood, ca o spadă, cu care este înfrânt răul, şi ca o cheie cu care se deschide Împărăţia lui Dumnezeu. Faţa Domnului Iisus pe cruce era uşor neclară în momentul agoniei, pentru că toate feţele oamenilor trecuţi, prezenţi şi viitori, pentru care S-a jertfit, treceau peste faţa Lui. Şi totuşi faţa I se păstra frumoasă, nespus de frumoasă şi tristă, în spatele tuturor urâţeniilor păcatelor oamenilor pentru care El, nevinovatul, suferea. Venerăm împreună cu Marele Preot, Hristos, pe Dumnezeu (Evrei 4, 14-16 şi 5, 1-6) şi mergem către El, urmându-L pe Mântuitorul pe un drum de sacrificiu: "Dacă voieşte cineva să meargă după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze" (Marcu 8,34-9,1). Este un drum al travaliului interior, al luptei cu sine, cu încercările, cu dificultatea clădirii virtuţilor, cu dăruirea de sine lui Dumnezeu şi aproapelui – toate prin neîncetată veghe la ispite, continuă rugăciune, cumpătare şi post. Mai este şi o altă semnificaţie: “cuvântul cruce înseamnă suferinţă pentru adevăr”. Sfântul Andrei a răspuns astfel schingiuitorului său păgân, Egheat, antipatul cetăţii Paleapatra, vorbindu-i despre răstignirea Mântuitorului: "Omul cel dintâi prin călcarea poruncii, adică prin lemn, a adus moartea în lume şi se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Şi precum din pămîntul cel curat era zidit omul cel dintâi care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, aşa se cădea a se naşte Hristos din Fecioara cea curată, om desăvârşit. Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintâi şi a înnoit viaţa cea veşnică, pe care toţi oamenii o pierduseră a făcut ca prin lemnul Crucii ei să se întoarcă de la lemnul poftei. Aşa cum omul cel dintâi, întinzându-şi mîinile cu poftă spre fructul lemnului, a greşit, se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-şi întindă pe Cruce mâinile Sale cele nevinovate, pentru neînfrânarea mâinilor omeneşti. Iar pentru hrana cea dulce a lemnului celui oprit, El a ales să guste fierea amară şi luând asupra Sa moartea noastră, să ne dea nemurirea Sa".

Buna Vestire

Viaţa Prea Sfintei Maria, în casa lui Iosif, se petrecea în cea mai mare curăţie, ea fiind fecioară nu numai cu trupul dar şi cu gîndul şi sufletul. Ea era smerită cu inima, măsurată la vorbă, prudentă cu mintea, sârguincioasă cu citirea, avea nădejdea nu la bogăţii ci asculta la cererile săracilor, era stăruitoare cu munca şi modestă în cuvinte. Ea socotea că Dumnezeu judecă gândurile minţii şi nu oamenii (1 Corinteni 4,4). Niciodată n-a râs de nimeni ci i-a acoperit pe toţi cu dragostea ei. Niciodată_ nu s-a certat cu nimeni şi nu a dispreţuit pe cel mai mic. Nu ieşea din casă decât la Sfânta Slujbă şi atunci însoţită. Era foarte ocupată acasă. Inspira respect şi avea toate virtuţile.

Maica Domnului sta acasă în Nazaret şi lucra firul de purpură pentru Vălul Templului pe când Iosif era ocupat, ca dulgher, cu ridicatul de case pe malul mării. Dumnezeu l-a trimis în a şasea lună (în martie) pe arhanghelul Gavriil în Galilea la locuinţa Mariei cu poruncă să procedeze cu grijă ca să nu-i tulbure sufletul, căci ea este o fecioară pură şi fără de pată. Există icoane rare, care istorisesc prevestirea: Preacurata ieşită la fântână să ia apă aude o voce "Bucură-te cea care eşti plină de har căci Domnul este cu tine, binecuvântată fii între femei" şi cutremurată se întoarce cu găleata în casă să reia lucrul la firul de purpură. Urmează bună vestirea. Icoanele zugrăvesc arhanghelul parcă alergînd (promptitudinea sa dintotdeauna, de purtător al bunelor veşti, ca şi la Daniel - Daniel 8,16, 9,21, la Ioachim şi Ana sau la Zaharia - Luca 1,19), în stânga cu ştafeta mesagerului iar cu dreapta arătând spre Sfânta Fecioară în gest de binecuvântare, ţinuta degetelor lui configurând IC XC adică numele Iisus Hristos.

Ingerul nu a trebuit să-şi spună numele cum a fost cu Zaharia, căci Fecioara îl cunoştea. Iconografii înfăţişează pe Sfânta Maria, cu ţesătura purpurie în mână, fie stând în picioare şi primind în tăcere salutul poruncii Impăratului ceresc, fie stând jos cu înţelesul superiorităţii ei faţă de cei mai înalţi îngeri. De-acum Sfânta se va înturna de la ţesătura Vălului Templului din Ierusalem la vocaţia ei de a deveni Templul interior al întrupării Domnului. Tulburată foarte de cuvintele auzite, Maria se întreba în sinea ei ce putea să însemneze urarea arhanghelului (Luca 1,29), ea care era obişnuită cu feţele îngereşti de pe când îi aduceau mană în templu. Ea nu se înfricoşa nici de vederea lui nici de măreţia luminii lui, ci doar era nedumerită de acest salut. Ingerul i-a zis atunci: 'Nu te teme, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu şi iată că vei rămânea însărcinată şi vei naşte fiu căruia îi vei pune numele Iisus' (Luca 1,30-31). Şi totuşi ce spunea stârnea mare mirare: arăta plin de smerenie la fire dar vorbea de Mire, avea glas molcom şi înţelept dar vorbea de nuntă şi de naştere. Dar deşi Prea Curata se tulburase foarte, datorită fecioriei sale, a ascultat în tăcere vestea de taină: 'Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Inalt te va umbri. Rugul aprins ce nu se mistuie (focul de pe muntele Sinai pe care l-a văzut Moise - Exod 3,2) a arătat taina ce se va petrece în tine, cea plină de har, căci după naştere, cum rugul a rămas nestins, tu vei rămâne pururea fecioară'. Răspunsul a fost plin de smerenie: 'Iată roaba Domnului, facă-mi-se mie după cuvintele tale.' Acestea s-au întâmplat, cu primirea darului solit de arhanghel, spre mântuirea neamului omenesc, spre deosebire de prima Evă care a conceput cu primirea salutului şarpelui, aducând nesupunere şi moarte oamenilor.

Cântarea pe care de obicei o aducem Maicii Domnului cuprinde cele vestite de Arhanghel şi de Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul: “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu bucură-te, ceea ce eşti plină de dar Marie Domnul este cu tine (Luca 1, 28). Binecuvântată eşti între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău (Luca 1,42) că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Amin.

Sfinţii patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie)

Aceştia sunt patruzeci de soldaţi creştini care au fost torturaţi pentru credinţă de către stăpânul Sevastiei, Agricolae, pe vremea persecuţiei de sub împăratul roman Liciniu (308-324), şi apoi băgaţi, legaţi şi cu trupurile zdrobite, într-un lac pe vreme de iarnă cu ger şi vânt mare. Străjerii au făcut un foc mare pe ţărm cu un hârdău cu apă caldă pentru cine se va răzgândi şi va ieşi din apă. Dar ei neînfricaţi cântau cuvintele psalmului: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui, la care auziră vocea Domnului care a zis: "Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui". Unul din cei patruzeci n-a mai indurat gerul din acea noapte şi a ieşit pe ţărm. La ceasul trei din noapte o lumină mare s-a aşezat pe capetele mucenicilor astfel că unul din străjeri, impresionat de credinţa tare a creştinilor, a intrat la ei în apă, astfel că dimineaţă erau patruzeci. Deoarece, prin minune, nu au murit, tiranul oraşului Agricolae a dat ordin să li se sfărâme gleznele cu ciocanul şi astfel şi-au dat obştescul sfârşit.

Din Patericul egiptean

“A venit odată avva Siluan şi Zaharia, ucenicul lui, la o mânăstire; şi [gazdele foarte primitoare] i-au făcut pe ei de au gustat puţin [din bucatele lor alese] mai înainte de a călători. Apoi ieşind ei, a găsit ucenicul lui apă pe cale şi dorea să bea. Şi i-a zis lui bătrânul : Zahario, post este astăzi. Iar el a zis : dar n-am mâncat, părinte ? ! Zis-a bătrânul : ceea ce am mâncat, era al dragostei; dar noi postul nostru să-l ţinem, fiule !”. De aceea dacă suntem invitaţi undeva în timpul postului să nu refuzăm dragostea cu care s-au făcut bucatele ci să mâncăm cu măsură; dar după ce suntem din nou cu noi acasă să continuăm postul.

“Zis-a avva Ioan Colov : de va voi împăratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa, vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui ! Aşa şi patimile trupului : dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.”

“Avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut, zicând :
Doamne, cum unii trăind puţin, mor, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi ? Şi cum cei nedrepţi se îmbogăţesc, iar cei drepţi sunt săraci ?
Şi a venit lui glas zicând : Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti.”

“Se spunea despre Avva Agathon, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsit pe un om străin, lepădat pe uliţă şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia sa cu pace.”

Din viaţa părintelui Cleopa

Părintele Ioanichie Bălan în cartea sa despre viaţa părintelui Cleopa relatează din cele povestite de bătrânii de la Sihăstria. În ziua de 14 octombrie 1951, de ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva, era lume multă să se închine la relicvele sfintei. Două bătrâne s-au rugat de părintele Cleopa să le lase în faţă, să se închine la Sfânta Paraschiva pentru că erau bolnave şi voiau doar să lase o pernă pe care au adus-o pentru ea. Părintele le-a spus: “Să vă binecuvinteze Dumnezeu. Mergeţi de vă închinaţi". Cele două bătrâne s-au dus şi, spre uimirea tuturora de faţă, Sfânta a ridicat capul de au putut bătrânele să-i pună perna sub cap.

Minuni mici se întâmplă la tot pasul

O reporteră de televiziune, de religie romano-catolică, povestea preotului său cum a întâlnit pe soţul ei. După aproape zece ani de vieţuire într-un oraş din Wisconsin toţi colegii şi prietenii ei de aceeaşi vârstă se căsătoriseră doar ea rămăsese singură. S-a rugat mult lui Dumnezeu acasă şi la biserică. Şi, iată că într-o bună zi la mesa de duminică, în momentul când credincioşii se întorc unii către ceilalţi dându-şi mâna în salutul acela frăţesc de pace înainte de împărtăşanie, spunând acelaşi lucru pe care l-a spus Domnul Iisus când a venit în mijlocul ucenicilor după Înviere ("Pace vouă"), persoana din banca din faţa ei s-a întors cu mâna întinsă pentru salut: “Peace be with you”. Era un bărbat înalt, cu ochi albaştri. S-au plăcut pe dată - dragoste la prima vedere. Ulterior s-au căsătorit iar acum, când preotul istorisea aceasta în predica lui, căsnicia lor fusese binecuvântată cu doi copii.

Nu vrem Liceu fără Dumnezeu
CAMPANIE A PATRIARHIEI ROMÂNE PENTRU SUSŢINEREA PREDĂRII RELIGIEI ÎN LICEU

La începutul celei de a doua săptămâni a lunii februarie curent, Patriarhia Română a lansat campania „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”, pentru susţinerea predării Religiei în sistemul de învăţământ public şi în liceu, ca un act de dreptate şi o necesitate permanentă. Campania este susţinută mediatic de Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române prin Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas şi cotidianul Ziarul Lumina. Patriarhia Română consideră că învăţământul românesc, prioritate naţională, nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, cu atât mai mult cu cât în majoritatea statelor Uniunii Europene această disciplină se studiază şi la nivel liceal. Totodată, cercetările sociologice şi psiho-pedagogice demonstrează că pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale ale tinerilor este necesară studierea Religiei.
În primele două zile au fost înregistrate câteva mii de mesaje de susţinere a campaniei Patriarhiei Române, atât telefonic, cât şi pe adresele de e-mail invatamant@patriarhia.ro şi info@ziarullumina.ro. La finalul campaniei, toate mesajele înregistrate vor fi înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), precum şi comisiilor de învăţământ ale celor două Camere ale Parlamentului, care vor dezbate proiectele de lege privind educaţia.

Î.P.S. ANDREI ANDREICUŢ CONSIDERĂ ELIMINAREA RELIGIEI DIN CURRICULA LICEULUI DREPT UN ATENTAT LA INTEGRITATEA ŞI FIINŢA NEAMULUI

„Eu sunt străjerul spiritual al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, iar dumneavoastră, de recunoaşteţi sau nu, sunteţi co-responsabili dimpreună cu mine de ce se va întâmpla cu generaţiile de mâine”, şi-a început cuvânt Înalt Prea Sfinţitul Andrei. “Episcop asta înseamnă – veghetor, străjer. Proorocul Iezechiel îi spune străjerului: „Dacă străjerul a văzut sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost vestit şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva, acela a fost răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.” (Iez. 33,6). Eu aş vrea să fiu astăzi trâmbiţa care trage un semnal de alarmă şi nu vreau nici eu şi nici dvs. să aveţi pe conştiinţă generaţiile de tineri ce ne vor urma.

Vă spun apoi că în majoritatea ţărilor Uniunii Europene religia e în şcoli, inclusiv la liceu: în Germania, Austria, Italia, Grecia, Olanda, Luxemburg şi-n multe altele.
Şi să fim şi pragmatici: oare nu tocmai cu tinerii de liceu au cele mai mari probleme părinţii, şcoala şi celelalte instituţii care doresc să-i formeze oameni normali şi echilibraţi? De ce să eliminăm o pârghie serioasă care poate ajuta la formarea lor?
Şi încă un lucru: educaţia religioasă se asigură respectând credinţa fiecăruia, nu-i pune nimeni să facă religie ortodoxă pe cei ce sunt de alte credinţe, ci să facă religia confesiunii lor. Cât de greu a intrat Religia în Şcoală în anii 1990 – 1991! Cât zbucium a fost! Şi-acum dacă dintr-un condei acest mod care este eficient pentru încercarea de formare a tinerilor noştri ar fi eliminat, eu zic, încă o dată, că ar fi o lovitură mare dată spiritualităţii noastre şi educării tinerelor generaţii.

(Preluare din „Viata Cultelor” ,Buletin săptămânal de informare religioasă, Anul XVI, nr. 733-734 din 15 februarie 2008)

Alte gânduri

“Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isaia 40, 30-31). Dacă trăim cu nădejdea în Dumnezeu, chiar dacă trăim doar o zi şi apoi murim, este mult mai bine decât să trăim foarte mulţi ani mereu cu îndoială în suflet, spune Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ.

Astăzi justificăm o serie de compromisuri etice atenuându-le gravitatea prin folosirea unei noi terminologii. Cum observă părintele Coniaris prostituatele sunt numite azi “escorte”, companioane, adulterul este numit “idilă” (affair) sau chiar un mijloc de a se împlini (adesea folosit pentru succesul în carieră, de pildă), preacurvia şi concubinajul sunt numite “a coabita”. Mia Farrow, justificând comportarea libertină a lui Roman Polanski după înmormântarea soţiei sale Sharon Tate, declara că la bărbaţi trebuie făcută distincţia între o legătură amoroasă şi a face sex. Homosexualii se autofelicită că au curajul să declare public actul lor ruşinos ca pe ceva firesc şi foarte natural datorită “structurii lor aparte”. Aşa s-a întâmplat în parabola Fiului Risipitor. Când acesta a hotărât să părăsească curtea părintească şi să risipească banii tatălui său, a spus că “vrea să vadă lumea”; iar când trăia în desfrâu şi pierdea banii probabil că el îşi definea stilul vieţii ca fiind “puţin picant”. În momentul însă când a recunoscut păcatul şi i-a zis tatălui său: “Am greşit înaintea cerului şi a ta”, a început procesul de recuperare a fiinţei sale.

Să ai puţin din toate…

Sensibilitate, ca să nu fii indiferent la frumuseţile vieţii,

Curaj, ca să laşi timiditatea de o parte şi să poţi înfăptui,

Bunătate, ca să nu întorci privirea de la cel care-ţi cere ajutor,

Pace interioară, ca la sfârşitul zilei când te culci să poţi dormi ca îngerii,

Bucurie, ca s-o împărtăşeşti, aducând un surâs pe feţele celorlalţi,

Smerenie, ca să-ţi dai seama de ceea ce nu eşti,

Înţelepciune, ca să înţelegi că numai Binele există, restul e iluzie,

Credinţă în Dumnezeu, ca să nu te simţi niciodată singur şi părăsit,

Iubire, ca totul să capete sens în viaţă.

1 martie, ziua primăverii

Sărbătoarea mărţişorului dăinuie de la Daci (dachia dragobete), la care simboliza sfârşitul iernii, când se purtau de 1 martie bănuţi pe un şnur împletit alb (vară, căldură, regenerare) cu negru (iarnă, frig, moarte), precum şi de la romani, la care cele doua fire simbolizau agricultura şi războiul (patronul lunii find zeul Marte al războiului şi protector al agriculturii). Ulterior şnurul a devenit alb (pace, iarnă) cu roşu (dragoste, primăvară). Una din legende susţine că roşul şi albul sunt picăturile de sânge ale domniţei primăverii căzute pe zăpadă.

25 martie, ziua femeii

(şi nu comunista sărbătoare 8 martie, lansată în 1911 în Danemarca de Clara Zetkin, liderul femeilor din partidul social democrat german).

De Buna Vestire, să le urăm tuturor femeilor “La mulţi ani!”. Astăzi, 25 martie, este adevărata lor zi. Ziua în care Sfânta şi pururea Fecioara Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că-L va naşte pe Cel care va zdrobi capul şarpelui.“Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”.
Această veste bună pune femeia pe cel mai înalt piedestal al umanităţii. (Aviz hulitorilor care pretind că în ortodoxie femeia este dispreţuită.) Zămislirea trupului omenesc al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în pântecele unei muritoare a fost al doilea mare dar făcut de Domnul neamului omenesc. Din dragostea Sa nemărginită de oameni. Păcatele umanităţii puteau fi spălate doar de sângele lui Dumnezeu coborât în trup omenesc. Şi numai aşa a putut fi deschisă poarta mântuirii. Dacă păcatul a venit prin ispitirea femeii, salvarea a venit tot prin femeie. Primul dar nepreţuit, în ordine cronologică, este participarea la creaţie. A da viaţă este atributul Atoatefăcătorului. Iar El face ca femeia să nască prunci. Evident, acel suflet plămădit în pântecele mamei tot de El a fost sădit acolo. Dar, prin aceasta, omul este făcut părtaş la creaţie cu Dumnezeu. Ce poate fi mai frumos în această lume?

(Claudiu Târziu, De Buna Vestire, la mulţi ani, femeilor! rostonline)