HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (tel. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L

Martie 2007

Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să  lipsească din nici o familie creştină

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii, Predica Părintelui Cleopa, Sfinţii 40 mucenici, Duminica 4-a din Post a Sf. Ioan Scărarul, Rugăciunea Postului Mare, Postul Paştelui, Falsa descoperire a mormântului Domnului.

     Bunavestire, 25 martie

Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine.

Calendarul lunii

Joi, 1 martie: Cuv. Muceniţă Evdochia.

Duminică, 4 martie: Cuv.Gherasim, Duminica 2-a din Post (a Sf.

Grigore Palama) Evrei 1,10-14; 2,1-3 şi Marcu 2,1-12. Citirile Sfântului: Evrei 7, 26-28; 8,1-2 şi Ioan 10,9-16.

Vineri, 9 martie: Sf. 40 Mucenici din Sevasta.

Duminică, 11 martie: Sf. Sofronie, Duminica 3-a din Post (a Sfintei

 Cruci). Evrei 4,14-16; 5,1-6. Marcu 8, 34-38; 9,1.

Luni, 14 martie: Cuv. Benedict.

Duminică, 18 martie: Sf.Chiril, Duminica 4-a din Post (a Sf. Ioan

 Scărarul) Evrei 6, 13-20 şi Marcu 9, 17-32. Citirile Sfântului: Efes.

 5, 8-19 şi Matei 4,25 - 5,1-12.

Duminică, 25 martie: Buna Vestire (Dezlegare la peşte). Duminica 5-a din

 Post (a Sf. Maria Egipteanca) Evrei 9, 11-14 şi Marcu 10, 32-45.

 Citirile Sfintei: Gal. 3,23-29 şi Luca 7, 36-50

Notă: La noi la biserică se va face Pomenirea Morţilor după vecernie în a doua şi a patra sâmbătă din luna martie.

Date memorabile

1 martie 1837– S-a născut marele povestitor Ion Creangă în satul Humuleşti, jud. Neamţ. A trecut la cele eterne  la 31 decembrie 1889, la Iaşi.

2 martie 1876 – S-a născut în Hobiţa-Gorj sculptorul român de faimă mondială Constantin Brâncuşi. A murit la 16 martie 1957 la Paris.

6 martie 1866. – S-a născut la Bucureşti  marele compositor de muzică corală şi religioasă Dimitrie Kiriac, întemeietorul Societăţii Corale “Carmen”

27 martie 1918. - Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât şi votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România.

Predica Părintelui Cleopa la Duminica  a II-a a Sfîntului şi Marelui Post (Despre puterea credinţei celor mulţi)

Şi văzînd Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5)

Iubiţi credincioşi, Cuvîntul lui Dumnezeu este plin de nemărginite învăţături. În predica de azi vom vorbi despre puterea rugăciunii făcută cu credinţă de mai mulţi. Căci, precum cînd se aprind mai multe lumînări într-o cameră întunecată, mai mare lumină se face şi precum cînd se adună mai mulţi cărbuni la un loc mai multă căldură dau, aşa şi credinţa mai multora, mai mare trecere are înaintea lui Dumnezeu.

Acest adevăr se vede din multe mărturii ale Sfintei Scripturi, dar şi din învăţătura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astăzi. Să luăm, de pildă, cuvîntul pe care l-a zis Domnul: Şi văzînd Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Vedeţi, fraţii mei, că nu a zis Domnul "văzînd credinţa slăbănogului", ci "a lor", adică a acelora care purtau pe pat pe acel slăbănog. Cu adevărat, dacă cei patru care purtau pe slăbănog nu ar fi avut mare credinţă, nu ar fi făcut atîta osteneală cu cel bolnav ca să-l aducă în faţa Mîntuitorului. Şi după credinţa lor tare şi neîndoielnică au dobîndit cele ce aşteptau. Căci văzînd Mîntuitorul nostru cel Preasfînt şi Milostiv credinţa şi osteneala lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Apoi a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată sănătos, luîndu-şi patul, a ieşit înaintea tuturor încît erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicînd: Asemenea lucruri nu am văzut niciodată (Marcu 2, 5-12). Vedeţi, fraţii mei, minune preaslăvită făcută de Domnul pentru "credinţa lor", adică a slăbănogului şi a celor care-l purtau pe El!

Dar oare numai atunci a făcut Mîntuitorul minuni preaslăvite pentru credinţa celor mulţi? Nu, cu adevărat nu. Domnul Dumnezeul şi Mîntuiorul nostru Iisus Hristos este Acelaşi din veac şi pînă la sfîrşitul veacurilor, preabun, milostiv, şi preaîndurat faţă de toţi care cred în El întru adevăr (Psalm 144, 18). Căci vedem zilnic mii şi mii de creştini, care şi astăzi aleargă la El cu credinţă şi cu inimă zdrobită, fără îndoială, şi îndată cunosc mila şi ajutorul Lui în toate nevoile şi necazurile lor.

Zice Preasfîntul Duh în Psalmi: Mîntui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi care nădăjduiesc spre Dînsul (Psalm 33, 21). Cine ar putea să spună sau să scrie cîte nenumărate minuni face Prea Înduratul Dumnezeu cu toţi cei ce-L iubesc pe El şi aleargă la Dînsul cu credinţă neîndoielnică şi statornică? Noi stînd aici în slujba binecredincioşilor creştini vedem şi auzim de la mulţi mulţumirea pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Unul mulţumeşte că prin slujbele făcute la Sfînta Biserică s-a făcut sănătos de boala de care suferea; altul mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a reuşit copilul la şcoală; altul că a reuşit la servici sau în căsătorie; altul, că l-a izbăvit Dumnezeu de pagube, de vrăjmaşi, de primejdia care-l ameninţa.

Citiţi în faptele Sfinţilor Apostoli şi veţi vedea cît de mult poate rugăciunea celor mulţi, care se roagă în Biserică pentru cei din primejdii. Vedem că Marele Apostol Petru, pentru mărturisirea adevărului, a fost prins, legat şi dus la temniţă, unde era păzit de patru străji cu cîte patru ostaşi. Deci Petru era păzit în temniţă şi se făceau rugăciuni neîncetat pentru el de către Biserică. Şi iată îngerul l-a deşteptat, zicînd: Scoală-te degrab! şi lanţurile i-au căzut de pe mîini. Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele, şi el a făcut aşa. Şi i-a zis: Îmbracă-te şi vino după mine. Şi ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că fapta îngerului este adevărată, ci i se părea o vedenie. Şi trecînd de straja întîi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate şi poarta s-a deschis singură şi, ieşind, a trecut o uliţă şi îndată îngerul Domnului s-a depărtat de el. Iar Petru venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mîna lui Irod şi din toată aşteptarea poporului iudeilor (Fapte 12, 4-11). Aţi auzit iubiţi credincioşi ce mare şi preaslăvită minune a făcut Preabunul Dumnezeu cu Apostolul Petru. Dar pentru ce? Pentru că mulţimea credincioşilor în Biserică făceau neîncetat rugăciune către Dumnezeu pentru el.

Iubiţi credincioşi, aşadar să ţinem minte că unde sunt doi sau trei credincioşi adunaţi în numele Domnului, El este între ei (Matei 18, 20). Şi cu atît mai mult Hristos este acolo unde sunt mai mulţi credincioşi care se roagă pentru cel ce este în primejdie sau are vreo cerere către Dumnezeu. Nicăieri nu se pot ruga creştinii mai mulţi laolaltă ca în sfintele biserici, unde rugăciunile lor şi ale preoţilor se unesc şi ca tămîia se înalţă la Dumnezeu, de unde le vine tuturor milă şi ajutor celor ce au nevoie de mila Lui. Acolo preotul mijloceşte în Sfîntul Altar către Dumnezeu şi pentru toţi binecredincioşii creştini de pretutindeni.

Cele mai importante rugăciuni comune care se fac în bisericile noastre pentru credincioşi sunt mai ales două: Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu. Oare cîte minuni nu s-au făcut şi se fac astăzi prin Sfînta Liturghie? În timpul ei, mai ales în sărbători, se adună cei mai mulţi credincioşi. Astfel rugăciunile lor comune, săvîrşite cu multă credinţă, se unesc cu rugăciunile preoţilor din sfintele altare şi contribuie cel mai mult la împlinirea cererilor lor.

Rugăciunile cu credinţă ale preoţilor, unite cu ale credincioşilor, săvîrşesc cea mai mare minune ce are loc pe pămînt de la Hristos pînă astăzi. Această minune negrăită este prefacerea pîinii şi vinului în Trupul şi Sîngele lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, fără Sfînta Liturghie nu avem Sfînta Împărtăşanie, iar fără aceasta, nu ne putem uni cu Hristos, nu putem fi iertaţi şi deci mîntuiţi, că zice Domnul: De nu veţi mînca Trupul Meu şi de nu veţi putea bea Sîngele Meu, nu veţi avea Viaţa întru voi.

Vedeţi cît de mare este puterea şi rolul Sfintei Liturghii? Vedeţi că Sfînta Liturghie este a noastră şi stă la temelia mîntuirii noastre, pentru că ne ţine direct şi permanent în legătură cu Hristos, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt? Altă minune a Sfintei Liturghii, ca rod al credinţei şi al rugăciunii în comun, este că ea contribuie cel mai mult, pe lîngă celelalte slujbe, la păstrarea credinţei ortodoxe în lume. Ce s-ar întîmpla cu credinţa noastră dacă n-am face-o vie, lucrătoare şi mîntuitoare prin Sfînta Liturghie? Numai de aceea unii creştini se duc la secte pentru că nu merg regulat la Sfînta Liturghie şi nu simt puterea ei. Tot Sfînta Liturghie, ca o cunună a celor şapte Laude, contribuie mult şi la unitatea, la împăcarea, la apropierea şi înfrăţirea creştinilor ortodocşi, ca fii ai Bisericii lui Hristos. De-a lungul celor două milenii singură Biserica şi slujbele făcute în Sfintele lăcaşuri au adunat pe creştini în jurul preoţilor şi altarelor, i-au unit prin rugăciune în aceeaşi credinţă, le-au vindecat bolile, i-au dezlegat de păcate prin Sfînta Spovedanie, i-au unit cu Hristos prin rugăciune şi Sfintele Taine şi i-au călăuzit în viaţă pe calea mîntuirii prin învăţătura Sfintei Evanghelii.

Prin slujbe, prin cărţile de cult, prin Sfînta Liturghie, prin predică şi prin cîntarea în comun, Biserica Ortodoxă a păstrat, pe lîngă unitatea de credinţă şi de simţire, şi unitatea limbii, a culturii religioase vechi, şi a întregii Tradiţii ortodoxe milenare. Or, toate acestea le considerăm minuni şi roduri ale credinţei şi rugăciunii celor mulţi. Tot în cadrul Sfintei Liturghii Biserica face rugăciuni şi scoate părticele (miride) pentru adormiţi, iar prin puterea jertfei lui Hristos izbăveşte din iad multe suflete ale celor morţi. Oare nu ne rugăm cu toţii la biserică pentru cei repausaţi ai noştri şi împreună cu preoţii le cîntăm "veşnica pomenire" şi zicem: "Dumnezeu să-i ierte?" Numai Dumnezeu ştie cîte suflete sunt scoase din chinurile iadului, prin jertfa liturgică şi prin parastase ca rod al harului preoţiei şi al rugăciunii comune.

Iată deci, că rugîndu-ne împreună cu preoţii la biserică, contribuim la minunea iertării şi izbăvirii din iad a multor suflete ale fraţilor noştri care au murit nepregătiţi. Vedeţi cîte minuni se săvîrşesc la Sfînta Liturghie ca rezultat al rugăciunii în comun? De aceea mare plată de la Dumnezeu au cei care merg regulat la biserică şi se roagă pentru ei, pentru bolnavi, pentru binefăcători şi răufăcători şi pentru cei răposaţi. Mai ales pentru ei, că sufletele celor ce au murit nepregătiţi aşteaptă slobozire din osînda iadului prin rugăciunile Bisericii şi ale noastre.

Alte minuni ale credinţei şi rugăciunii creştinilor în comun se fac prin taina Sfîntului Maslu. Aceasta este cea mai puternică rugăciune şi slujbă a Bisericii Ortodoxe pentru cei bolnavi. De aceea creştinii sunt datori să ceară această taină de la preoţi ori de cîte ori au bolnavi în familie şi să participe la Sfîntul Maslu cît mai mulţi dintre ei, pentru că, rugăciunea credinţei va tămădui pe cei bolnavi şi de vor fi făcut păcate li se vor ierta" (Iacob 5, 15). Mulţi dintre dumneavoastră cred că aţi văzut bolnavi vindecaţi, sau în parte uşuraţi, prin Taina Sfîntului Maslu şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Alţii aţi mers, poate, pe la sfintele moaşte şi pe la icoanele miraculoase din ţară şi aţi văzut sau aţi auzit de bolnavi vindecaţi acolo în chip miraculos prin rugăciunea celor din jur şi prin moliftele Sfîntului Vasile cel Mare, citite de preot, cu post şi credinţă.

Iubiţi credincioşi, au trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, două săptămîni din Sfîntul şi Marele Post al Paştelui. Să ne cercetăm acum conştinţele şi să ne întrebăm: Ne-am împăcat cu semenii noştri prin iertare şi cu Dumnezeu prin spovedanie la preot în aceste 14 zile de post? Am mers mai des la Sfînta Liturghie în aceste Duminici şi ne-am învrednicit să primim Trupul şi Sîngele lui Hristos? Am postit de mîncare de dulce, de mînie, de beţie şi de tot păcatul de cînd am intrat în Sfîntul Post? Am făcut milostenie la săraci şi suntem hotărîţi să postim şi să ne rugăm lui Dumnezeu pînă la Sfintele Paşti? Avem grijă de cei dragi adormiţi din neamul nostru şi ne rugăm pentru iertarea lor?

Vă amintesc că astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfîntului Ierarh Grigorie Palama, mitropolitul Tesalonicului în secolul al XIV-lea, ca sfînt şi dascăl al rugăciunii. El a fost dascăl, lucrător şi apărător al neîncetatei rugăciuni a lui Hristos. Cereţi-i ajutorul şi urmaţi după putere pe urmele rugăciunii lui. De vom face aşa vom avea mare folos sufletesc din toate, vom trece curgerea postului cu lucrare duhovnicească şi ne vom învrednici de slăvita Înviere a lui Hristos Dumnezeu. Amin.

Sfinţii patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie)

Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod de oaste, Agricolae, mare iubitor de idoli, care avea în părţile Capadociei, patruzeci de ostaşi, toţi cu dreaptă credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi. Voiedodul Agricolae i-a silit să se închine la idoli vorbindu-le cu viclenie şi acuzându-i. Sfinţii ostaşi, răspunzînd tiranului, au zis: "Dacă pentru împăratul cel pămîntesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atît mai vîrtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug". Atunci voievodul Agricolae a dat ordin să-i întemniţeze şi să-i tortureze. Dar ostaşii, când au fost lăsaţi, înapoi în temniţă, cu trupurile zdrobite şi însângerate, şi-au plecat cu toţii genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea". Iar după ce a înserat, au început a cînta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui - zicînd şi cealaltă parte a psalmului aceluia, pînă la sfîrşit. Şi au petrecut în rugăciune fără somn, pînă la miezul nopţii. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: "Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui". Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimîntat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit pînă a doua zi.

După şapte zile au fost judecaţi. Voievodul a poruncit ca pe toţi sfinţii patruzeci de mucenici să-i ducă legaţi la un iaz de lîngă cetatea Sevastiei. Răbdînd vitejeşte cele de aici şi bucurîndu-se de cele nădăjduite, sfinţii mucenici grăiau unul către altul: "Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm; aspră este iarna, dar dulce este Raiul; iute este gerul, dar plăcută este desfătarea. Pentru Raiul pe care l-am pierdut să nu mai răbdăm astăzi pe noi haina cea stricăcioasă. Să defăimăm gheaţa care ne topeşte şi să urîm trupul. Să nu ne fie milă de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul sufletelor noastre". Căci pătimeau rău sfinţii mucenici, stând dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, în vreme încă de iarnă, cu ger cumplit şi vînt mare. Pe mal străjerii făcuseră foc mare şi ţineau apă caldă într-un feredeu pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu. Noaptea era lungă şi gerul cumplit astfel că trupurile sfinţilor începuseră să îngheţe. La ceasul întâi din noapte unul dintr-înşii, nemaiputînd să rabde, s-a despărţit din acea sfîntă ceată şi a alergat la feredeu. Dar cînd şi-a atins piciorul de pragul feredeului, abia simţind căldura, îndată a căzut mort. Iar sfinţii, dacă au văzut pe acel fugar plecînd de la dînşii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: "Au doară în rîuri Te vei mînia, Doamne? Au doar în rîuri este mînia Ta, sau în mare pornirea Ta? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat şi toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia şi numele Tău vom chema. Ajută-ne, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, că am stat în adîncul apei şi ni s-au udat picioarele în sîngele nostru”.

Şi la ceasul al treilea din noapte a strălucit o lumină ca soarele. Străjerii au văzut pogorîndu-se din cer, spre capetele sfinţilor, nişte cununi prealuminoase, treizeci şi nouă la număr. Unul din ei cugeta, zicînd în sine: "Nu sînt patruzeci de oameni care pătimesc? Pentru ce nu este cununa a patruzecea, ci numai treizeci şi nouă?" Înţelegînd că acela care a fugit la feredeu este lepădat din ceata sfinţilor şi pentru aceasta cununile nu sînt în număr deplin de patruzeci, dezbrăcîndu-se de hainele sale, a sărit în iezer, înaintea ochilor celoralţi străjeri, strigînd cu mare glas: "Şi eu sînt creştin!" Apoi, stînd în mijlocul sfinţilor mucenici, a zis: "Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum şi aceştia au crezut, numără-mă în ceata lor şi mă învredniceşte să pătimesc pentru Tine, împreună cu aceşti robi ai Tăi, ca făcîndu-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!" Şi s-a făcut desăvîrşit numărul de patruzeci al sfinţilor mucenici, căci străjerul temniţei a împlinit locul celui căzut. Iar numele lui era Aglaie.

A doua zi a venit voievorul la iezer şi văzînd pe sfinţii mucenici în apă fiind vii, neîngheţaţi de frig şi de ger, tare s-a mirat. A hotărât  ca străjerii să-I lege şi să le sfărîme gleznele cu ciocane. Şi zicînd toţi "Amin", cei patruzeci de ostaşi şi-au dat lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Ei au pătimit pentru Hristos, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea ca şi Tatălui şi Sfîntului Duh, în veci. Amin.

Duminica 4-a din Postul Paştelui, Duminica Sfântului Ioan Scărarul.

Acest sfânt, numit în vest şi Sfântul Ioan Climacus, a trăit între anii 579 şi 649, fiind către sfârşitul vieţii sale stareţul vestitei mânăstiri Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. A stat 40 ani în singurătate, mâncând şi dormind puţin, rugându-se mult şi scriind cărţi. Invidia călugărilor pentru elocvenţa sa după reintrarea în mânăstire l-a făcut să nu mai vorbească un an întreg niciun cuvânt, încât toţi l-au rugat cu lacrimi să rupă legământul tăcerii sale. A făcut minuni, în special vindecări, cu sfinţenia sa. Cartea sa de căpătâi, care stă la baza vieţii oricărui monah şi care se citeşte în timpul Postului Mare de către creştinii râvnitori, se numeşte "Scara" şi cuprinde 30 de trepte de desăvâşire spirituală: treptele 1-26 privind păcatele şi cum ne putem despătimi şi treptele 27-30 privind rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea, trepte finale în drumul nostru continuu de apropiere de Dumnezeu. 

Citirea din Biblie din această duminică (Evrei 6, 13-20 şi Marcu 9, 17-32) descrie acea zguduitoare întâlnire a Domnului Iisus cu tatăl unui copil epileptic care a strigat cu mare durere, din adâncul sufletului său: "Cred Doamne! Ajută necredinţei mele!" Pe bună dreptate el Îi zisese mai înainte Domnului Iisus: "dacă poţi face ceva fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne", căci în mulţimea adunată la poalele muntelui Tabor, ucenicii care nu au fost cu Domnul când avusese loc Schimbarea la Faţă încercaseră deja să vindece pe acel copil. Fără succes însă. Tatăl, cu nădejde, a hotărât să-L aştepte atunci pe Învăţător, poate El va putea face ce nu au izbutit ucenicii Săi. Prima reacţie a Mântuitorului, când i-a auzit cererea, a fost una de exasperare ca atunci când, mânios, a alungat vânzătorii din templu (Matei 21, 10-17). Exasperare şi imputare adusă credincioşilor care nu au înţeles rostul rugăciunii şi postului. Căci această întâmplare ni se adresează nouă direct: boala copilului reprezintă murdăria păcatului adânc crescut în noi. Dependenţa de el adesea încearcă să ne piardă: ba ne târăşte în foc, ba ne târăşte în apă (Marcu 9,22).

Curăţarea, zmulgerea multelor sale fire parazitare pătrunse profund în noi, nu se poate realiza decât "prin rugăciune şi post". Rugăciunea fără post îşi pierde mult din forţă. Noi, credincioşii, suntem investiţi cu puterea ucenicilor, deoarece suntem botezaţi şi crescuţi cu participarea la slujbele bisericii, cu beneficiul sfintelor taine ale spovedaniei şi împărtăşaniei, dar ne mai trebuie ceva ca şi ucenicilor. Ucenicii L-au întrebat pe Domnul de ce nu au reuşit ei să vindece copilul. Iar Domnul le-a spus că vindecarea nu e posibilă decât cu rugăciune şi cu post. .

Când Domnul Iisus a mustrat duhul necurat şi i-a poruncit să plece, duhul a ieşit ţipând şi scuturându-l pe copil cu putere, lăsând trupul acestuia ca mort. Dar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat la viaţă (8,26-27). Aşa şi noi - trebuie să murim, să rupem orice legătură cu starea de corupţie a spiritului, ca să înviem în noua noastră persoană, curată. Pentru vindecarea sufletului nostru Domnul Iisus a murit pe cruce şi a înviat. Această curăţare a noastră se face, după cum ne învaţă biserica, urcând treptele Scării virtuţilor pe care ne-a înfăţişat-o Sf. Ioan Scărarul.  Este o scară greu de urcat dar trebuie s-o urcăm. Nu contează cât de departe vom reuşi, important este să începem urcuşul folosind prilejul Postului Mare şi întărind rugăciunea. În Pateric se povesteşte despre doi filosofi egipteni, foarte înţelepţi, care au hotărât să devină creştini. Au fost botezaţi şi au început să studieze Biblia. Când au ajuns la povaţa Mântuitorului "Să îţi iubeşti vrăjmaşii" (Matei 5,44), ei au spus că aceasta nu o pot face în ruptul capului şi s-au dus la Avva Antonie, spunându-i că vor cu tot dinadinsul să renunţe la creştinism. Bătrânul i-a întrebat cu smerită blândeţe: "Puteţi ierta vrăjmaşilor voştri?" "Nu, nicidecum", a sunat răspunsul. "Puteţi atunci să ignoraţi vrăjmaşii voştri?" "Nici vorbă." "Puteţi baremi iubi pe aproapii vostri care v-au făcut bine?" "Da." "Ei, acesta va fi începutul strădaniei voastre." Un început cât de mic aproprie şansa de a urca pe scară.

Rugăciunea Postului Mare (a Sfântului Efrem Sirul)

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie;
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale;
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în veci. Amin.

                                                Postul Paştelui

Părintele prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi ne învaţă: Postul Mare este numit aşa nu neapărat pentru durata sa, pentru faptul că este cel mai lung dintre posturile din timpul anului. Postul Mare se numeşte aşa mai ales datorită importanţei lui în viaţa Bisericii şi în viaţa spirituală a credincioşilor. Aşa cum Duminica Mare, Duminica Rusaliilor, nu este numită aşa pentru că ar fi mai mare, mai lungă, fizic, decât celelalte zile din timpul anului, ci pentru importanţa ei în istoria mântuirii, la fel şi Postul Mare este marcat în mod deosebit pentru semnificaţia lui duhovnicească.

Noi ţinem, de fapt, două posturi: Postul Patruzecimii, care se încheie în Duminica Floriilor, şi postul Sfintelor Patimi, care ţine o săptămână, de la Florii până la Paşti. Aceasta face ca Postul Mare să fie cel mai lung dintre posturi. Postul Mare este cel mai vechi dintre toate posturile legate de anumite sărbători rânduite de Biserică. Cel mai vechi post consemnat de istorici este postul de miercuri şi vineri (menţionat în documentele de la sfârşitul veacului I), care era obligatoriu pentru toţi creştinii şi era legat de amintirea Patimilor Mântuitorului, miercurea fiind ziua în care a fost trădat de Iuda şi vinerea ziua în care a fost răstignit şi îngropat. În secolele III-IV s-a statornicit perioada de 40 de zile pentru Postul Mare. Acest post este mult mai aspru decât orice alt post rânduit de Biserică. În mănăstiri, spre exemplu, de luni până vineri nu se consumă ulei şi vin, iar luni, miercuri şi vineri nu se nu consumă alimente gătite ci se ajunează până seara, când se mănâncă pâine şi se bea apă. În parohii, însă, modul de a posti s-a adaptat şi în funcţie de condiţiile sociale şi în funcţie de posibilităţile credincioşilor.

Postul Mare este un urcuş duhovnicesc, este o cale spre Înviere, iar omul este ajutat în acest urcuş prin mulţimea pildelor şi prin mulţimea rugăciunilor de la slujbele din această perioadă. Este o pregătire specială prin pocăinţă şi prin spovedanie pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Învierii Domnului.

În timpul Postului Mare se înmulţesc rugăciunile Bisericii, iar slujbele din această perioadă se îmbogăţesc prin anumite semnificaţii. În sâmbetele din Postul Mare, facem pomenirea morţilor.  În duminicile din Postul Mare se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care este o slujbă mai lungă şi mai bogată decât Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se slujeşte în restul anului. Avem, apoi, Deniile din săptămâna a V-a, cea de miercuri fiind numită Denia Canonului cel Mare, pentru că în cadrul ei se citeşte Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar Denia de vineri este numită a Acatistului, pentru că acum se citeşte Acatistul Maicii Domnului. În ultima săptămâna a Postului Mare, în fiecare seară se fac Deniile în care se cinstesc Patimile Domnului, Denia Prohodului Domnului fiind cea mai cunoscută în acest sens.

Rânduiala postului ţine cont de posibilităţile fiecăruia de a posti, încât postul prea aspru să nu dăuneze sănătăţii celui care posteşte. De aceea, copii care sunt în plină creştere, care merg la şcoală ori persoanele care au suferinţe fizice sau psihice ori sunt în vârstă, fac tratamente, se bucură de anumite îngăduinţe din partea rânduielilor bisericeşti sau sunt chiar scutiţi de post. La fel pentru cei care muncesc greu. Perioada Postului Mare este perioada în care facem mai mult pentru sufletele noastre decât în alte perioade din timpul anului. Acum trebuie să fim mai harnici în viaţa duhovnicească. Frecventarea bisericii trebuie să fie prima noastră grijă. Acum este momentul cel mai favorabil să ne cercetăm conştiinţele şi să ne spovedim. Se cuvine, de asemenea, să fim mai îngăduitori cu ceilalţi şi mai aspri cu noi, şi să înmulţim faptele bune.

Postul este, în primul rând, o abţinere de la păcate, însă el presupune îmbinarea rugăciunii cu milostenia şi cu abţinerea de la anumite mâncăruri. In prima şi ultima săptămână din Postul Mare trebuie să postim cu deosebită evlavie. Postul este renunţarea de bună voie la ceva care ne este îngăduit, este o jertfă, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu. Mai este şi un mijloc de desăvârşire, de înfrânare a poftelor trupeşti, ca un semn văzut al strădaniei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană.  Întrucât Postul Mare este un timp de pocăinţă şi sobrietate, în această perioadă sunt oprite nunţile, serbarea zilelor onomastice şi, în general, toate petrecerile. Rânduiala postului poate fi stabilită pentru fiecare sub povaţa duhovnicului sau preotului nostru. Nimeni nu este silit la ceva imposibil. Pentru cei care doresc să ţină un post mai drastic există câteva reguli. Zilele rânduite pentru ajunare (abţinere totală de la mâncare şi băutură) sunt luni şi marţi (în prima săptămână a Postului) şi luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă (în ultima săptămână, numită şi a Patimilor). În aceste zile, cei cu neputinţe pot consuma pâine şi apă. În zilele de miercuri din Post se ajunează până seara, când se consuma pâine şi legume fierte, fără untdelemn. Prin post ne purificăm trupeşte dar mai ales sufleteşte pregătindu-ne astfel pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. În timpul Postului trebuie să ne spovedim şi apoi, dacă primim dezlegare din partea părintelui duhovnic, vom primi Sfânta Împărtăşanie. Este importantă starea de suflet pe care trebuie s-o avem în această perioadă. Există doar două dezlegări la peşte: de Buna Vestire şi de Florii.

Trei sunt principalii duşmani ai postului: duhul cel rău, lumea şi trupul. Duhul cel rău ne şopteşte ca şi lui Adam: “Omule, postul nu este o poruncă, te poţi mântui şi fără post, căci nu spurcă ce intră în gură, n-a zis oare Hristos aşa?” Al doilea duşman este lumea care ne amăgeşte zicând: “Nu mai posti, femeie, că te faci de râs, cine mai posteşte azi, fii serioasă, nu te mai lua după babe !” Trupul e al treilea duşman. Auzind că este vorba de post începe dinainte să se întristeze, să se mânie asupra noastră zicând: ,,O, cât o să mă chinuieşti cu bucate sărăcăcioase, nu vezi că sunt bolnav, faţa mi se îngălbeneşte.Doar sunt tânăr acum, am eu vreme să postesc mai la bătrâneţe?”

Iată, aşa se lasă creştinii biruiţi de aceste ispite de la cei trei duşmani: trupul, lumea şi duhul cel rău şi viclean. Mai ales dacă ne gândim câţi nu au de întâmpinat greutăţi şi batjocuri din cauza postului. Sfinţii ne spun că în trei rânduri ispiteşte duhul răului pe om: înainte de a face binele, în timpul săvârşirii lui şi după ce a făcut binele. Întâi el se trudeşte în multe chipuri să nu reuşim să facem fapta bună. Dacă totuşi începem să o facem, el ne întinde curse, ca să facem greşit acea faptă bună, sau amestecată cu răul şi dacă totuşi am împlinit făcând fapta bună aşa cum o cere Dumnezeu, duhul rău caută să ne arunce în păcatul mândriei şi aşa să pierdem tot ce am lucrat, cum am auzit în Sfânta Evanghelie că fariseii făţarnici, care posteau de ochii lumii, şi-au luat plata cuvenită lor.

Nu trebuie să zicem ca unii: Abia aştept să treacă postul ca să mai fac o beţie sau să mai fumez pe rupte. Postul se înscrie pe o linie continuă cu posturile anterioare şi cele care vor urma, este o călătorie neîncetată spre pacea sufletului nostru şi pregătirea întâlnirii cu Dumnezeu căci nu se ştie când ni se va termina viaţa şi vom fi la Judecată. Facem postul cu linişte în suflet ca pe orice muncă sau datorie pe care ne-a învăţat maturitatea vârstei să o facem fără să ne plângem, cu pace şi cu bucurie că trăim. Dumnezeu este dragoste.

Falsa descoperire a “Mormântului” Domnului Iisus

Cineastul James Cameron, autorul filmului Titanic, sub direcţia lui Simcha Jacobovici din Toronto, a făcut un documentar pentru Discovery Channel întitulat “Mormântul pierdut al lui Iisus”, care pretinde că s-au descoperit în 1980 în sudul oraşului Ierusalim oasele Domnului Iisus. Ba mai mult, deoarece pe un sicriu scria “Iuda, fiul lui Isus”, filmul pretinde că Domnul Iisus a avut copii şi în acel osuar a fost îngropată întreaga Sa familie (cu Maria Magdalena şi alţii). Acest film este o blasfemie ca şi cartea şi filmul “Codul Da Vinci” şi are ca scop să desfiinţeze creştinismul, căci religia noastră se bazează pe Învierea Domnului Iisus şi înălţarea Sa la cer.

Să ne amintim ce scrie în Evanghelie la punerea Domnului Iisus în mormânt: “Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,  zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.  Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.  (Matei 27, 62-64). Şi de asemenea, iată ce scrie în Evanghelie după Învierea Domnului: “Adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi” (Matei 28,11-15).

Au mai fost şi alţii care au încercat să atace creştinismul cu acest fals mormânt: British Broadcasting Corp. cu un documentar în 1996. Locul Sfântului Mormânt al Domnului a fost identificat arheologic în cu totul altă parte şi acolo s-a ridicat Biserica Învierii.  Stephen Pfann, un om de ştiinţă biblică de la University of the Holy Land în Ierusalim, care a fost intervievat în film, spune că ipoteza “descoperitorilor” are foarte puţină credibilitate ştiinţifică. Datarea cu carbon radioactiv este foarte discutabilă. El spune chiar că inscripţia “Iuda fiul lui Isus” este incorect descifrată pentru că acolo nu este scris “Isus” ci “Hanun” în semitica veche. În realitate, spune arheologul Amos Kloner, primul arheolog care a vizitat osuarul, avem de-a face cu o peşteră de îngropare a clasei mijlocii din Ierusalim, cu nume dintre cele mai comune între evreii de la acea vreme.

Nu este întâmplător că ziarele şi canalele TV lansează această ştire, veche din 1980 şi neluată în serios de lumea ştiinţifică, tocmai în Postul Mare, înaintea Sărbătorii Învierii Domnului. Duşmanii creştinismului, care au trimis sarcofagele la New York ca lumea să vadă “oasele” Domnului Iisus, precum şi a aşa-zisei  Sale “familii”, scornite de Dan Brown, nu numai că încearcă să inducă în eroare pe cei slabi şi şovăitori cu fapte nefondate ştiinţific dar intră în contradicţie cu însăşi religia ebraică deoarece în Vechiul Testament sunt nenumărate profeţiile despre Domnul Iisus şi Învierea Sa. O întrebare de bun simţ: dacă ucenicii chiar au furat trupul lui Iisus şi l-au îngropat în secret în altă parte, apoi, după ani de zile, au îngropat-o şi pe Maica Lui în acelaşi loc, şi ulterior şi pe Maria Magdalena împreună cu copilul, cum oare de a fost posibilă păstrarea acestui secret atâta amar de ani (aproape 2000)? Aşa au fost “descoperite” dovezi, pe când era moda farfuriilor zburătoare, că civilizaţia noastră se datorează fiinţelor extraterestre.