HOLLY
RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Preot: Gheorghe Naghi (Cell. 510 390 0055 sau 408 347 1802)
V E S T I T O R U L
Martie 2005
Calendarul lunii
Sâmbătă,
5 martie: Sf.Muc.Agata, Sâmbăta morţilor (Moşii de
iarnă)
Duminică,
6 martie: Sf.Muc.Conon, Duminica Lăsatei Secului de carne (a
Miercuri,
9 martie: Sf. 40 Mucenici din Sevasta (Harţi: dezlegare la
lapte,
Vineri,
11 martie: Sf.Sofronie (Harţi: dezlegare la lapte, brânză
şi ouă)
Sâmbătă,
12 martie: Sf. Simeon Noul Teolog
Duminică,
13 martie: Sf. Nichifor, Duminica Lăsatei Secului de brânză
(a
Luni,
14 martie: Cuv. Benedict (Inceputul Postului Mare)
Sâmbătă,
19 martie: Sf. Teodor (Pomenirea morţilor)
Duminică,
20 martie: Cuv.Nichita, Duminica 1-a din Post (a Ortodoxiei)
Evrei 11, 24-26, 32-40. Ioan 1, 43-51
Vineri,
25 martie: Buna Vestire (Dezlegare la peşte)
Sâmbătă,
26 martie: Soborul Arhanghelului Gavriil (Pomenirea morţilor)
Duminică,
27 martie: Sf.Prooroc Anania, Duminica 2-a din Post (a Sf.
Grigore Palama) Evrei 1,10-14; 2,1-3.Evrei 7,26-28; 8,1-2.
Marcu 2,1-12. Ioan 10,9-16.
Postirea cu folos duhovnicesc
Pentru ca să vorbim de folosul postului, trebuie mai întâi
să ştim ce este postul! Postul este abţinerea totală
sau parţială de la anumite
alimente ( zise: „de dulce”) pe o perioadă
limitată. Dar am adăuga şi înfrânarea dela păcate, fară de care postul nu va fi decât o dietă şi nimic altceva. Aşa avem posturi, de la
o zi, până la şapte săptămâni. Sau posturi în care
nu mâncăm nimic, adică ajunăm până la mâncăruri cu ulei, sau chiar
peşte, în zile cu dezlegare.
Abstinenţa nu este o autodistrugere ci o metodă
de igienă şi redresare a organismului obosit şi
intoxicat de hrana prea îmbelşugată. Medical, doctorii sunt
împărţiţi, după
ştiinţă, dar şi credinţa ce o au. Dacă îţi va vorbi un doctor necredincios,
postul ca şi alte practici creştine, sunt o
exagerare. Dacă doctorul va fi un credincios, va considera postul un lucu benefîc.
Ce atitudine avem faţă de post este în strânsă legătură cu practicile din
casa părintească. Postul este de natură
exterioară şi interioară.
Postul extern este de bucate
iar cel
intern este de păcate. Nu poţi neglija nici unul din acestea. Dacă ţii postul de mâncare cât de aspru, dar continui a păcătui
fără restricţii, cu
toate mădularele tale, folosul este zero. Ca să ai un folos
real, postul trebuie ţinut aşa cum este stabilit de Biserică. De sigur fiecare este liber să postească cum vrea dar rezultatul nu va fi cel scontat. Există
totuşi îndulciri ale postului pentru bolnavi, bătrâni, copii mici, militari etc. Pentru a nu fi o trecere
bruscă de la mâncarea de frupt,
la post, biserica a rânduit o formă gradată de renunţare 1a mâncările de dulce. Avem o
săptămână în care nu mâncăm carne dar se
mănâncă lapte şi ouă. La intrarea în postul propriu-zis sunt recomandate primele trei zile de ajunare până după ora 3, în felul acesta
obişnuindu-se organismul. Postul
Mare, se ţine astfel: de luni
până vineri, cu legume, fructe, seminţe, fără ulei, iar
sâmbăta şi dumineca, mâncăruri cu ulei când se poate bea
şi puţin vin, cu cumpătare.
Peştele este admis doar în zilele cu dezlegare.
Primul lucru foarte important în post este
rugăciunea. Pentru asta trebuie
folosit orice mijloc care să te predispună la aşa ceva. Ne rugăm cum zice apostolul Pavel, neîncetat. Ne rugăm intens acasă. Şi asta
renunţând la anumite programe de la televizor, la anumite ziare, literatură de divertisment etc. Sau urmărim filme religioase sau alte documentare cu conţinut spiritual. Lecturile din cărţile religioase,
vieţile sfinţilor, Sfânta Scriptură, vor avea un mare rol; de fapt nu se poate vorbi de vreun progres spiritual fără de această lectură.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru Săptămâna Patimilor. Dar folosul cel mai mare îl vom avea
din participarea la slujbele bisericii.
Este recomandabil să fie evitate în post invitarea de musafiri
creştini nepracticanţi sau mergerea
noastră în vizite fiindcă cele mai multe păcate le facem
cu gura, adică vorbind.
Postul
Sfintelor Paşti este o călătorie a sufletului către marea
sărbătoare a Invierii Domnului. Fiecare post este o treaptă pe
scara apropierii noastre de Dumnezeu.
Distracţiile în post
Biserica este rezervată în a
se pronunţa cât de departe poate merge
creştinul cu distracţiile şi mai ales în posturi.
Nunţile sunt oprite în post tocmai din
această cauză, pentru că este vorba de petreceri, cu
muzică, dans, băutură,
iar unde-s acestea, vorbele deşarte, înjurăturile şi degenerările în certuri şi chiar
bătăi sunt doar după colţ. Asociem distracţiile cu „duhul
lumii" care este
străin creştinismului
şi trăirii lui autentice.Iată ce zice Sf. Pavel la
Efeseni 4, 17, " Iată ce vă spun si mărturisesc eu în Domnul: Să nu
trăiţi cum trăesc
păgânii în deşertăciunea
gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu din
pricina neştiinţei în care
se, află, în urma împietririi inimii lor. Ei
şi-au pierdut orice pic de
simţire şi s-au dedat la desfrânare
şi săvâşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat
aşa..." Cât de
asemănător este felul păgânesc, descris mai sus, cu felul de trăire
de astăzi. Şi cît de departe a intrat duhul acesta lumesc între creştini sau chiar în biserici,
rămâi uimit! Un creştin
adevărat şi iubitor de Hristos, îşi caută distracţia,
bucuria, recreerea, în Domnul, în rugăciune, în ascultarea unei slujbe, a unei
cântări, în citirea unei cărţi duhovniceşti. Indemnul este
să renunţăm la orice fel de distracţie lumească în post. Dacă este un botez, trebuie
ştiut că nu este admisă sub nici o formă mâncarea de dulce (cu carne). Dacă
neapărat vreţi aşa ceva,
amânaţi după post. Cine are
altă părere şi
altă trăire, nu este creştin şi nu este ortodox!
Cât de des trebuie să ne
împărtăşim?
Dacă se poate la fiecare Sfântă
Liturghie. Creştinii din vechime
aşa se împărtăşeau. Deosebirea dintre ei şi noi era că ei vedeau în Sfânta
Împărtăşanie pe Hristos cu care simţeau nevoia de se
întări. Ei ştiau cuvântul căci Trupul Meu este cu adevărat mâncare şi Sângele
Meu cu adevărat băutură. Mâncarea e a celui flămând. Cel sătul nu are poftă de mâncare. Cel ce nu simte nevoia Impărtăşaniei, nu ştie gustul ei. Gustaţi
şi vedeţi cît de bun este Domnul! Numai cine a gustat ştie cât este de bun. Aţi ascultat vreodată cu atenţie cum zice
Iisus?- Luaţi, mâncaţi.. beţi dintru acesta toţi. - Câţi dintre noi?- Apoi, chemarea: - " Cu frică
de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă
apropiaţi ", este fără
răspuns? Slăbind
credinţa şi dragostea,
a slăbit şi ritmul Impărtăşaniei, până la o dată pe an sau chiar niciodată. Unii
duhovnici o pun pe seama nevredniciei
recomandând Impărtăşania rară, de patru ori pe an, în cele patru posturi! Dar când suntem vrednici? Dacă o luăm
aşa nu s-ar mai împărtăşi
nimeni şi niciodată! Despre
tine însuţi, nu poţi zice: acum sunt vrednic! Că te prăbuşeşti în mândrie. Ce crezi,
că ţinând câteva zile de
post sau făcând un număr de rugăciuni şi metanii, devii repede vrednic, după ce ai făcut o
mulţime de păcate? Mă întreb: ce-1 opreşte pe un creştin - deja prezent în Sfânta Biserică - să vină şi să
primească Sf. Împărtăşanie? Greutatea de a-şi citi
rugăciunile de împărtăşanie, cu o seară înainte, renunţarea la cafeaua şi gustarea de
dimineaţă, sau de a făcut vreun păcat de moarte să treacă şi să-1
mărturisească? Sau care este greutatea?
Trebuie să ne obişnuim
a ne împărtăşi cât de des. Sfânta Liturghie este înnoirea Cinei de Taină, unde Hristos se dă
pe Sine; - Luaţi, mâncaţi, beti dintru
acesta toţi. Dacă El te cheamă şi te îndeamnă ai dreptul
să-L refuzi? El te invită la Cină.
Iar
invitaţia Lui este poruncă!
Rugăciunea Sfântului
Efrem Sirul
(pe care e bine s-o spunem
cât mai des în timpul Postului)
Doamne
şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de
multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu
mi-l da mie. (Se face o mătanie)
Iar
duhul curăţeniei, al gândului smerit, al răbdării şi
al dragostei dăruieşte-l mie slugii Tale. (Se face o mătanie)
Aşa
Doamne Impărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd
greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat
eşti în vecii vecilor. Amin. (Se face o mătanie)
Sărbătoarea Bunei Vestiri
(Din Predica Părintelui
Cleopa de la Sihăstria)
Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc.
Iubiţii mei fraţi întru Hristos, mai înainte de a spune altele, să ştiţi un lucru: atât de adâncă este taina dumnezeiescului praznic de astăzi încât nici mintea Serafimilor şi a Heruvimilor nu poate a o pătrunde. Această părere nu este a mea ci a Bisericii lui Hristos care cântă: “Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (Bogorodocina Invierii, glas 4). Dar oare, fraţii mei, a fost cu totul ascunsă de îngeri şi de oameni această taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul? Nu cu totul, fiindcă a fost cunoscută şi de îngeri şi de oameni, în chip umbros şi întunecat. Căci îngerii au vestit-o patriarhilor, ea a fost închipuită şi de sfinţii prooroci şi, cu mult înainte, prin tainice proorocii a fost descoperită. Dar ceea ce nici de îngeri şi nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul zămislirii şi al naşterii mai presus de gând şi de cuvânt, al întrupării lui Dumnezeu din fecioară (Sf. Maxim Mărturisitorul în Filocalia, vol II, întrebarea 42). Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica prin cântarea: “Iar minunea naşterii Tale a o spune limba nu poate” (Axion).
In cele urmează vreau să arăt mai întâi cum a luat pricină acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfânta Evanghelie ne spune: “Iar în luna a şasea (adică în luna lui martie, căci la evrei anul începându-se de la 1 septembrie, această lună a lui martie cădea a şasea) a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galilea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând Ingerul la ea, a zis: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 26-28). Fecioara s-a spăimântat şi s-a tulburat la vederea Ingerului şi la auzirea cuvintelor lui. Şi cugeta întru sine: Oare cine să fie acesta? Iar Ingerul Domnului, văzându-o pe ea tulburată şi spământată a liniştit sufletul ei cu aceste cuvinte: “Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Inalt se va chema” (Luca 1, 30-32).
Fecioara Maria, aducându-şi aminte cum şarpele a înşelat pe Eva şi pe Adam în rai, gândea pentru sine: Oare nu va fi lucrul acesta ce se arată mie vreo nălucire sau vreo ispită? Oare să nu fie vreo înşelăciune? Apoi a zis către Inger:”Văd chipul tău, că te arăţi mie ca un om, dar graiul şi portul tău nu-ţi este din această lume. Mie îmi spui lucruri mari şi minunate, care nu mă pricep cum pot să fie. Tu zici că Dumnezeu Se va sălăşlui în mine. Dar cum poate să încapă întru mine Dumnezeu, Care toată zidirea a o făcut şi pe Care nici o zidire nu-L poate încăpea?! In ce chip sunt cuvintele acestea eu mă mir şi mă minunez! Iar Arhanghelul, voind a-i lămuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte minuni mari si preaslăvite ale lui Dumnezeu din vechime, şi îi zise ei: “Adu-ţi aminte, Preafericită Fecioară, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă! (vezi Luca 1,37). Adu-ţi aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odrăslit (vezi Numeri 18,8). Adu-ţi aminte cum Sara, femeia lui Avraam, fiind stearpă şi bătrână, a născut pe Isaac (vezi Facerea 21,23). Adu-ţi aminte cum Ana, mama ta, fiind stearpă, te-a născut pe tine (Prolog, 8 septembrie), apoi cum rugul acela pe care l-a văzut Moise Proorocul la muntele Sinai, arzând cu pară, nu se mistuia (vezi Ieşirea 3,25). Aşa şi tu vei lua întru tine focul dumnezeirii şi nu te vei arde. “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Inalt te va umbri” (Luca 1.35). De vrei să te încredinţezi şi de altă minune, mai nouă, du-te la vara ta Elisabeta şi vezi că şi aceea, fiind stearpă, are acum a şasea lună de când a zămislit” (vezi Luca 1,36). Ascultând cu mare atenţie şi cu mare luare aminte cuvintele dumnezeiescului Arhanghel şi înţelegând ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfinta Fecioara s-a plecat a primi cuvintele lui si, hotarindu-se din inima să asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisă ei prin Ingerul Său, cu mare smerenie a zis: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38).
Iată dar, iubiţii mei fraţi, pentru care pricină am zis că Maica Domnului este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfântului Duh. Iată pentru care pricină Biserica lui Hristos cântă Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, zicând: “Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii” (Sf. Ioan Damaschin, Octoihul Maicii Domnului, Mânăstirea Neamţ, 1810, glas 8). Această cântare este preasfântă şi adevărată, pentru că, precum am arătat, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pe toate cetele îngerilor şi ale sfinţilor le-a covârşit cu vrednicia, cu cinstea şi cu toate darurile cele duhovniceşti cu care a împodobit-o şi a înfrumuseţat-o pe ea Bunul şi Prea Induratul Dumnezeu. Aceasta o adevereşte şi dumnezeiescul Părinte Ioan Damaschin în una dintre cele prea alese şi multe laude pe care le-a alcătuit Maicii Domnului. Căci zice: “Infrumuseţatu-te-ai mai mult decât toată cuviinţa îngerilor, ceea ce ai născut pe Făcătorul lor” (Luca 1,33).
Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Prea Sfintei Fecioare Maria? Oare fecioria, sau înţelepciunea, sau alte multe şi nenumărate daruri pe care le avea? Da, fraţii mei, într-adevăr Prea Sfânta Fecioară Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile duhovniceşti. Dar darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de mare folos. Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Prea Curatei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, “Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale”(Luca 1.48), şi a ridicat-o pe ea la atâta slavă şi cinste, spre a fi lăudată în cer de toate oştirile cereşti şi pe pământ fericită de toate neamurile (Psalmul 44,21). Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălţare şi slavă pentru toţi Sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia a înălţat pe Avraam şi l-a făcut pe el prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri (Facerea 18,27), căci se socotea pe sine a fi pământ şi cenuşă (Facerea 41,40). Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut pe el mai mare peste toată ţara Egiptului (Ieşirea 4,10). Smerenia l-a făcut pe Moise, cel gângav la limbă, povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israil. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israil din robia Egiptului (Ieşirea 3,11). Smerenia a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme şi nu om (Psalmul 21,6). Cu smerenia a strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia şi, mai mult decât toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos (Matei 3, 16-17) şi care pentru adâncimea smereniei lui s-a învrednicit de a fi martorul cel mai văzător al Sfintei Treimi la Iordan (Matei 11,11) şi de a se numi, de Insuşi Hristos, cel mai mare născut din femeie (Luca 17, 28).
Iar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înţeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Prea Sfintei Fecioare Maria, care auzind şi înţelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima sa, ci cu o mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38) Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice; “Cine se va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23,12). Iar Sfântul Efrem Sirul zice: “In inima adâncă Se va înălţa Dumnezeu”. Să ştiţi şi să înţelegeţi că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurată a Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care “S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi moarte pe cruce” (Filipeni 2,8).
Dar va zice cineva: Ce este smerenia? La aceasta voi răspunde eu, nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfântului Isaac Sirul: “Smerenia este haina Dumnezeirii, deoarece cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu când a binevoit a veni în lume şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită”. Iar dacă se va întreba din ce se naşte ea, vom zice, ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare şi din tăierea voii (Scara, Cuvântul 4). Şi dacă se va întreba cineva pentru care motiv smerenia este aşa de mare voi zice: pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat care este mândria. Pentru acest păcat îngerii au căzut din cer şi strămoşii noştri Adam şi Eva din rai, căci ascultând de şarpe, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei (Facerea 3,6).
Sf. Grigore Dialogul, papă al Romei (+604)
Sf. Grigore s-a născut în anul 540, în zilele
împăratului Justinian (527-565). Mama lui se numea Silvia şi
tatăl, Gordian, fiind, cu dregătoria, senator în Roma cea veche. Acesta, după naşterea fiului său, a
intrat ca diacon în slujba Bisericii, purtând de grijă
săracilor, în una din cele şapte coline ale Romei. Şi era cinstit neamul Sfântului Grigorie, ca unul care dăduse mulţi sfinţi Bisericii. Pe
un neam sfânt ca acesta, fericitul Grigorie
1-a impodobit şi mai mult cu sfinţenia vieţii sale.
1n vremea cât au trăit părinţii,
Sfântul Grigorie şi-a împlinit toată învăţătura
cărţii şi, curând, a fost chemat, ca şi tatăl
său, în dregătorii lumeşti.
Avea numai 34 de ani, când împăratul Iustin 1-a facut pretor, adică, primul judecător în Roma, dar gândul lui
era la cele duhovniceşti şi neîncetat se
ruga în inima sa, dorind să fie
monah. Deci, murind părinţii săi şi făcându-se monah,
a zidit şase mânăstiri în
Sicilia, unde se găseau o mare parte din moşiile sale, înzestrându-le cu toate cele de
trebuinţă şi a început a împărţi averea sa
săracilor. A mai înfiinţat, apoi, o mânăstire şi la Roma, chiar în casa lui părintească
cu hramul Sfântului Andrei.
Mult
preţuit de papa Pelaghie, Sfântul Grigorie a fost trimis, ca sol al papei, pe vremea împăraţilor
Tiberiu şi Mauriciu, la curtea din
Constantinopol, unde a legat prietenie cu Sfântul Leandru, episcopul Sevilliei, aflat şi el acolo. La
întoarcerea din Constantinopol,
Sfântul a fost numit stareţ al mânăstirii din casa sa şi
arhidicon al papei; iar după moartea papei Pelaghie, Sfântul Grigorie,
egumenul mânăstirii Sfântul Andrei, a fost ales de tot poporul, episcop al Romei, pe scaunul Sfântului Petru, deşi el se socotea nevrednic. In
viaţa lui au strălucit totdeauna
încrederea în rugăciune, umilinţa şi mai ales milostenia. In semn de smerenie, în toate
epistolele sale cu papa, el se numea
"sluga slugilor lui Dumnezeu"
şi se socotea pe sine cel mai
din urrmă nevrednic. Dar negrăită era milostivirea lui spre săraci, văduve, orfani, bolnavi
şi străini. A zidit multe case pentru săraci şi străini, nu numai în Roma, ci şi
în Ienrsalim şi la muntele Sinai
iar pe săracii Romei, avându-i scrişi pe nume, adesea îi aducea la
masa sa, slujindu-le el singur. Trecând o dată prin piaţă, Sfântul Grigorie a
descoperit o altă faţă a ticăloşiei omeneşti, neguţătoria de sclavi;
şi aflând că sunt din Britania şi că sunt păgâni, i-a eliberat din robie, i-a botezat şi a
trimis în Britania cete de
propovăduitori, care i-a adus la dreapta credinţă pe britani.
E vrednică de amintit şi tradiţia după care el ar fi fost
acela care a întocmit Liturghia
darurilor înainte sfinţite, care se face
în zilele Postului mare.
Invrednicit şi cu darul scrisului de
cărţi, Sfântul Grigorie ne-a lăsat
şi multe scrieri, o adevărată comoară de
învăţături de folos duhovnicesc. Amintim dintre ele: Tălmăcire
la cartea lui lov, Tălmăcire
la cartea lui Iezechiel şi o
bogată culegere de scrisori. Dar cartea
lui cea mai preţuită a fost Fapte din viata sfinţilor sau Dialogul. E cartea care 1-a facut
cunoscut în toată creştinătatea şi de la care a primit
numele de Dialogul. Deci păstorind în Biserica lui Dumnezeu
treisprezece ani, şase luni şi zece zile, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe vremea împărăţiei lui Foca tiranul într-o
zi de 12 a lunii martie.
Pentru rugăciunile
Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pre noi. Amin.