HOLY RESURRECTION
ROMANIAN ORTHODOX
CHURCH
MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE SACRAMENTO
Mail Address (Adresa poştală):
Preot: Teodor Alin Gîrlonţa
(tel. 916 375 9978)
Preşedintele Consiliului
Parohial: Petre Sîrb
www.invierea-domnului.org
V E S T I T O R U L
Mai 2009
Un material de lectură
şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie
creştină
În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii; Predica
Păr.Cleopa; Înălţarea; Sfinţii lunii; Părintele
Arsenie Boca; Despre Familie; Aşezări bisericeşti; Problemă
de perspicacitate; Olimpiada de Religie, Ştiri din ţară;
Istorioare cu tâlc; Gânduri.
Înălţarea Domnului la cer
Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Calendarul lunii
Duminică,
2 mai: Sf.Ier.Atanasie. Duminica a 5-a după Paşti (a
Samarinencii). Ap.Fapte 11,
19-30; Ioan 4, 5-42.
Miercuri,
5 mai: Sf. Muceniţă Irina din Tesalonic.
Vineri,
7 mai: Arătarea Semnului
Sfintei Cruci în Ierusalim. Sf. Alexis Toth.
Sâmbătă,
8 mai: Sf.Apostol şi
Evanghelist Ioan, Sf.Cuv. Arsenie cel Mare.
Duminică,
9 mai: Sf.Proor.Isaia. Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului
din
naştere).
Ap.Fapte 16, 16-34; Ioan 9, 1-38.
Marţi,
11 mai: Sf.Metodie şi Chiril, apostolii slavilor.
Miercuri,
12 mai: Sf.Muc. Ioan Valahul.
Joi,
13 mai: Înălţarea
Domnului (Ziua Eroilor).
Duminică,
16 mai: Cuv.Teodor cel Sfinţit. Duminica a 7-a după Paşti (a
SfinţilorPărinţi de la Sinodul I
ecumenic).
Ap.Fapte 20, 16-18 şi 26-
36; Ioan 17, 1-13. (Rugăciunea lui Iisus)
Vineri,
21 mai: Sf. Impăraţi Constantin şi Elena.
Duminică,
23 mai: Pogorârea Sfântului Duh
(Rusaliile). Duminica a 8-a
după
Paşti ( Toate ale Praznicului) Fapte 2, 1-11; Ioan 7, 35-53 şi
8,12 (Iisus,
Apa Vieţii).
Luni,
24 mai: Sfânta Treime; Cuv.Simeon.
Marţi,
25 mai: A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul.
Duminică,
30 mai: Sf.Mc.Natalie. Duminica 1-a după Rusalii (A Tuturor
Sfinţilor) Evrei 11, 33-40 şi
12, 1-2; Matei 10, 32-35 şi 37-38
şi 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos).
Lăsata Secului pentru Postul
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Luni,
31 mai: Începutul Postului
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Date memorabile
4 mai 1955 – A murit la
7 mai
1938
– A murit poetul naţional Octavian Goga (n. la Răşinari la 1
Aprilie 1881)
9 mai 1895 – S-a născut
în Lancrăm-Alba, marele poet şi filosof Lucian Blaga (m.1961).
9 mai 1877 - Parlamentul
a proclamat independenţa de stat a României. Ca urmare, la 20 iulie 1877,
Divizia 4 română a trecut Dunărea şi a luat poziţie de
luptă la Nicopole.
9 mai 1945 – Ziua Victoriei.
Semnarea la
9 mai 1950 – Ziua Europei. A început sărbătorirea din anul
1950.
9 mai 1979- La Copenhaga,
Nadia Comăneci câştigă, pentru a treia oară consecutiv, titlul
european absolut şi intră în posesia trofeului –
performanţă unică în istoria competiţiei
9 mai
1990 - În Piaţa Universităţii, 68
de oameni fac greva foamei pentru susţinerea punctului 8 al
Proclamaţiei de la Timişoara.
9 mai - Mother’s Day (
10 mai 1881 –
Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României
(1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881).
11
mai 330 – Împăratul Constantin inaugurează oraşul
Constantinopol aşezat în paza şi ocrotirea Maicii Domnului
14 mai 1981 - Primul zbor al unui român în cosmos: Dumitru
Prunariu, cu nava Soiuz–40, pentru activitate la bordul staţiei
orbitale "Saliut 6". Zborul a durat 7 zile şi 20.5 ore.
24 mai 1875– Înfiinţarea
Partidului Naţional Liberal (Ion Brătianu, Mihai Kogălniceanu).
24 mai 1948 – Prea Fericitul
Părinte Iustinian a fost ales Patriarh al României (al treilea din cei
şase ai ţării: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Iustinian
Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu, Daniel Ciobotea)
27 mai 1600 – Mihai Viteazul
devine domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a
toată
31 mai – Memorial Day (
Din Predica părintelui Cleopa
la Prima Duminică după Rusalii (Despre cinstirea sfinţilor
şi a îngerilor)
Minunat
este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui
Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură
zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată
a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai
de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui
Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip
minunat voile
Aşadar, noi cinstim pe sfinţi şi aducem
laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mîntuitorul nostru Iisus
Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl
cinsteşte, căci a zis: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine
Mă primeşte (Matei 10, 40). Noi venerăm pe sfinţi,
pentru că ei sînt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia
Mîntuitorului care a zis către sfinţii Săi ucenici: Voi
sînteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14). Şi în alt loc al
dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sînt
prietenii lui Dumnezeu, zicînd: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a
socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob
2, 23; Romani 4, 3; Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8).
Noi cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu şi cerem
ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor judeca lumea (I
Corinteni 6, 2). Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se numesc
creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au desăvîrşit prin
fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mîntuitorul
numai Apostolilor şi celor asemenea lor a zis: Adevărat
grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat Mie, la înnoirea
lumii, cînd Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi
şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecînd cele
douăsprezece seminţii al lui Israel (Matei 19, 28).
Cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu căci ei,
prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslăvite, după cum au
făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan
Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi
despre ale căror fapte şi minuni arată Sfînta Scriptură
şi Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Hristos. Cinstim pe sfinţi
şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi
şi rugăciunea lor este primită de Dumnezeu. Ascultă ce zice
Dumnezeu lui Abimelec, regele Gherarei, cînd acesta, din
neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui
Avraam: Dă înapoi femeia omului aceluia, că este prooroc şi
se va ruga pentru tine, şi vei fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să
ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi
(Facere 20, 7). Auzi ce zice Dumnezeu către Elifaz Temaniteanul şi
cei doi prieteni ai lui, care supăraseră pe sfîntul şi dreptul
Iov: Acum luaţi şapte viţei şi şapte berbeci
şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le pentru voi
ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi. Din dragoste
pentru el voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după
nebunia voastră, întrucît n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept
cum a vorbit robul Meu Iov. Şi au făcut cum le spusese Domnul,
şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov (Iov 42, 8-9).
Iată ce zice Sfîntul Apostol Pavel: Mulţumesc
Dumnezeului meu, ori de cîte ori îmi amintesc de voi, căci pururea în
toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie
(Filipeni 1, 3-4). Altă dată zice: Mulţumim lui Dumnezeu
totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în
rugăciunile noastre, aducîndu-ne aminte neîncetat înaintea lui Dumnezeu
şi Tatăl nostru de lucrul credinţei voastre (I Tesaloniceni
1, 2-3). În alt loc iarăşi zice: Pentru aceasta ne şi
rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă
vrednici de chemarea Sa (II Tesaloniceni 1, 11). Şi iarăşi: Nu
încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele
ca Dumnezeu... să vă dea vouă duhul înţelepciunii...
(Efeseni 1, 16-17). Sau: Aceasta şi cerem în rugăciunea
noastră: desăvîrşirea voastră (II Corinteni 13, 9).
Acelaşi Apostol Pavel îi scrie şi lui Timotei: Mulţumesc lui
Dumnezeu, pe Care Îl slujesc, ca şi strămoşii mei, într-un cuget
curat că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile
mele (II Timotei 1, 3).
Deci, fraţii mei, cîtă datorie avem noi de a
cinsti şi a ne ruga sfinţilor şi îngerilor, dacă ei sînt
prietenii lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), cetăţeni ai casei lui Dumnezeu
(Efeseni 2, 19), slugi ale lui Dumnezeu (II Timoteni 1, 3); Psalmi 102, 21;
103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7) şi au putere de la Dumnezeu ca să
facă mari şi înfricoşate minuni (Ieşire 7, 10; Evrei 11,
29; 11, 35; Luca 9, 1-2). Îngerii au vestit oamenilor zămislirea şi
naşterea Mîntuitorului (Matei 1, 20-21; Luca 1, 30); Învierea Domnului
(Matei 28, 5-7); Înălţarea la cer şi a doua venire (Fapte 1,
11); zămislirea Sfîntului Ioan Botezătorul (Luca 1, 13-17) şi
alte nenumărate taine ale lui Dumnezeu către neamul omenesc.
Sfinţii şi îngerii, se roagă pentru noi
(Ieşire 32, 31-32); aud rugăciunile noastre (II Petru 1, 15; Daniel
10, 11; Luca 16, 27); duc rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru
noi (Apoc. 5, 8-14). Sfinţii au posibilitatea în cer de a sluji la Dumnezeu
pentru oameni şi a contribui la mîntuirea acestora. Aşadar,
fraţii mei, prea întunecat la minte şi prea orbit la înţelegere
să fie cineva ca să nu înţeleagă cît de mare este datoria
noastră, a creştinilor, de a ne ruga, de a cinsti şi de a chema
în ajutor pe sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu, în rugăciunile
noastre care le facem zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu.
Să punem o întrebare. Este cunoscut numărul
sfinţilor? Dar al îngerilor? Nimeni nu ştie numărul
sfinţilor şi al îngerilor. Despre numărul lor spune Sfînta
Scriptură: Număra-voi pe ei şi mai mult decît nisipul se vor
înmulţi (Psalm 138, 18). Necunoscut este şi numărul
îngerilor lui Dumnezeu cum ne arată Sfînta Scriptură: Cine poate
să numere oştile sale? (Iov 25, 3; Psalm 67, 18; Daniel 7, 10).
Dacă poate mult rugăciunea stăruitoare
a unui drept care se lucrează (Iacob 5, 16), oare cît poate
rugăciunea milioanelor de sfinţi înaintea lui Dumnezeu, care L-au
mărturisit înaintea oamenilor şi şi-au pus sufletul pentru El?
Dacă numai un prieten al lui Dumnezeu, Avraam, a avut atîta trecere la
Dumnezeu, ca să mijlocească pentru Lot, nepotul său,
împreună cu cei din Sodoma şi Gomora (Facere 18, 30-33; 19, 1-28)
apoi cîtă trecere au înaintea lui Dumnezeu toţi sfinţii care
L-au iubit, I-au slujit şi şi-au pus sufletul pentru dragostea Lui?
De aceea, fericiţi şi de trei ori
fericiţi sînt acei creştini care cinstesc pe sfinţii lui
Dumnezeu, le cer ajutor în rugăciuni şi îi pun mijlocitori către
Dumnezeu în această viaţă de pe pămînt. De asemenea, amar
de acei creştini rătăciţi de la adevărata
credinţă, care nu cinstesc şi nu pun rugători pe
sfinţi şi pe îngeri către prea veşnicul şi înduratul
Dumnezeu. Unii ca aceştia vor avea multă ruşine şi
amară durere cînd va veni Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, înconjurat de
toţi îngerii şi sfinţii Lui, ca să judece viii şi
morţii şi să răsplătească fiecăruia
după faptele sale (Matei 16, 27; Psalmi 61, 11; 27, 6; Proverbe 24, 12;
Romani 2, 6; Ieremia 17, 10; 32, 19; Înţelepciunea lui Sirah 17, 18; Matei
25, 31).
Iubiţi credincioşi, Biserica Ortodoxă
cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi şi îngeri, rînduindu-le în
calendar cîte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la
biserică, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele
lor. Slujba celor mai de seamă sfinţi este mai bogată, cu
priveghere, cu litie şi acatist, iar sărbătorile lor se
prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinţilor mari se zidesc
biserici, devenind astfel protectorii acestor locaşuri şi
localităţi. De asemenea, majoritatea credincioşilor noştri
poartă nume de sfinţi, pe care le primesc din botez şi sînt
încredinţaţi de mici în grija sfinţilor respectivi, cărora
le cer ajutor în toate încercările vieţii.
Dar, întrucît o mare parte din sfinţi şi
cuvioşi au rămas necunoscuţi, nefiind trecuţi în vechile
sinaxare şi martirologii creştine, Biserica Ortodoxă a rînduit
ca o dată pe an, prima Duminică după Rusalii să fie
închinată în cinstea tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi
necunoscuţi, de la Hristos pînă astăzi. Această cinstire
comună a tuturor sfinţilor o săvîrşim în Duminica de
astăzi, denumită "Duminica Tuturor Sfinţilor". Între
aceştia, se cinstesc mai multe sute de sfinţi şi cuvioşi
români, cei mai mulţi necunoscuţi.
După ce am arătat la început de ce trebuie
să cinstim pe sfinţi, să vedem acum cine poate fi cinstit ca
sfînt? Sfinţii fiind creştini desăvîrşiţi în
rugăciune, în smerenie, în înfrînare şi mai ales în dumnezeiasca
dragoste, mulţi dintre ei primeau daruri duhovniceşti deosebite
încă din viaţă. Astfel unii aveau darul rugăciunii inimii,
cea mai înaltă rugăciune creştină. Alţii aveau darul
lacrimilor, al înfrînării, al tăcerii duhovniceşti, al smereniei
şi al desăvîrşitei iubiri pentru toată zidirea. Alţi
sfinţi se învredniceau de daruri miraculoase, văzute, ca: vindecarea
bolilor, cunoaşterea celor viitoare, înţelegerea gîndurilor,
izgonirea duhurilor necurate. Încă şi după mutarea din trup
moaştele lor rămîn întregi, nestricate şi fac vindecări
miraculoase cu cei bolnavi. De aceea moaştele sfinţilor sînt venerate
de credincioşi, care primesc sănătate, binecuvîntare şi
ajutor.
Deci sfinţi pot fi cei care au dreapta
credinţă, care duc pe pămînt viaţă cu totul
sfîntă, cei care iubesc desăvîrşit pe Dumnezeu şi pe
oameni, cei care se roagă neîncetat cu adînc de smerenie şi sînt gata
să-şi dea şi viaţa pentru Biserică. Semne ale
sfinţeniei sînt darurile facerii de minuni. De aceeaşi cinstire se
bucură în Biserică şi în casele credincioşilor noştri
Sfinţii Îngeri. Mai ales Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
sînt deosebit de cinstiţi, iar prin sate şi oraşe se află
numeroşi creştini care le poartă numele şi biserici
înălţate în cinstea lor.
Sfinţii în Biserica Ortodoxă se împart în
mai multe cete, şi anume: Ceata apostolilor care au vestit Evanghelia lui
Hristos pe pămînt; ceata proorocilor şi a drepţilor Vechiului
Testament; ceata ierarhilor şi a învăţătorilor a toată
lumea, care au apărat Biserica şi dogmele credinţei ortodoxe;
ceata mucenicilor, adică a celor ce şi-au vărsat sîngele pentru
dreapta credinţă în Hristos; ceata Cuvioşilor Părinţi,
adică a sfinţilor călugări şi sihaştri
purtători de Dumnezeu, care s-au nevoit prin mînăstiri prin
peşteri şi pustietăţi, în post şi neîncetată
rugăciune. Ultima ceată este ceata fericiţilor şi a tuturor
drepţilor, care au bineplăcut lui Dumnezeu pe pămînt, ca orfani,
văduve, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi
evlavioşi, credincioşi dreptmăritori, care au răbdat cu
bărbăţie necazurile, bolile şi ispitele vieţii
pămînteşti. Dar cei mai sfinţi în împărăţia lui
Dumnezeu sînt: Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea
Fecioară Maria, care se bucură de un cult deosebit de supravenerare,
şi Sfîntul Ioan Botezătorul. După învăţătura
şi iconografia ortodoxă, Maica Domnului şi Sfîntul Ioan
Botezătorul stau înaintea Preasfintei Treimi, de-a dreapta şi de-a
stînga Mîntuitorului şi se roagă neîncetat pentru mîntuirea lumii.
Toţi sfinţii din cer cunoscuţi şi
necunoscuţi, împreună cu cetele îngerilor cereşti, formează
în cer biserica biruitoare. Iar totalitatea credincioşilor
dreptmăritori de pe pămînt, care se luptă cu ispitele de tot
felul ce vin de la diavolul, de la lume şi de la trup, formează
aşa numita biserică luptătoare. Sfinţii şi îngerii din
cer au misiunea de a slăvi neîncetat pe Dumnezeu şi de a se ruga
pentru biruinţa bisericii luptătoare de pe pămînt, ajutînd cel
mai mult la mîntuirea sufletelor omeneşti. După cuvîntul
Mîntuitorului: Bucurie mare se face în cer pentru un păcătos ce se
pocăieşte! (Luca 15, 10), trebuie să înţelegem cît de
mult se bucură sfinţii toţi şi îngerii pentru fiecare
păcătos care se pocăieşte.
Deşi se afirmă că Biserica
Ortodoxă Română nu a canonizat oficial, de-a lungul istoriei sale,
decît foarte puţini sfinţi locali, din cauza vitregiei veacurilor,
reamintim că la noi, mai întîi poporul şi credincioşii canonizau
pe sfinţi şi îi cinsteau după cuviinţă, iar Biserica
îi recunoştea mai tîrziu de la sine. Însă trebuie să ştim
că avem şi noi, din mila lui Dumnezeu, destui sfinţi,
preoţi aleşi, ierarhi purtători de Hristos, voievozi
apărători ai creştinismului, în frunte cu Ştefan cel Mare,
şi mulţi oşteni martiri, care s-au jertfit pentru a apăra
credinţa ortodoxă pe pămîntul ţării noastre.
De la primii episcopi sfinţi ai Tomisului din
secolul al IV-lea, pînă la Sfinţii Ierarhi Calinic de la Cernica (m. 1868),
şi Iosif cel Nou de la Partoş (m. 1656), canonizaţi în anii
1955-1956; de la sfinţii mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, din
secolul IV, descoperiţi în anul 1971 la Niculiţel-Dobrogea, pînă
la marele domn martir Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai săi,
tăiaţi cu sabia pentru Hristos la 15 august 1714; de la primii
cuvioşi călugări din Dobrogea şi Munţii Buzăului,
începînd cu Sfîntul Ioan Cassian (c. 360 - c. 435), pînă la Cuviosul Iacob
Hozevitul (m.1960) şi cuviosul sihastru anonim descoperit în mai 1968 în
incinta Mînăstirii Neamţ şi Cuviosul Paisie de la Neamţ (m.1794),
recent canonizat, constatăm că avem sute şi sute de sfinţi
autohtoni, mulţi necunoscuţi de noi, care sînt scrişi în
calendarul sfinţilor din cer şi se roagă lui Dumnezeu pentru noi
toţi.
Iubiţi credincioşi, Biserica lui Hristos
este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost întemeiată pe
jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi
pe sîngele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a născut
sfinţi, a fost slujită de sfinţi. Biserica şi astăzi
cere sfinţi, păstori cît mai sfinţi şi credincioşi cu
viaţă sfîntă. Dintre aceştia facem parte şi noi. Dar
ca fii ai lui Dumnezeu după har şi fii ai Bisericii luptătoare
de pe pămînt, sîntem datori să fim "următori lui
Hristos", să trăim duhovniceşte pe pămînt, să ne
facem vrednici de Împărăţia Cerurilor.
Ca fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au
născut în Hristos sîntem datori să le urmăm credinţa lor
dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfîntă, dragostea lor
pentru Dumnezeu, rîvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfînta
rugăciune. Nu ne putem mîntui, dacă nu imităm după putere
viaţa sfinţilor. Adică smerenia cuvioşilor,
bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor,
sfinţenia drepţilor, curajul şi statornicia în
credinţă a înaintaşilor, răbdarea părinţilor care
ne-au născut, blîndeţea mamelor care ne-au crescut.
Să rîvnim cu stăruinţă acestor
mîntuitoare virtuţi creştine. Noi nu ne socotim sfinţi, dar
trăim şi ne mîntuim în Biserica sfinţilor. Ei ne sînt
părinţi, rugători, ajutători în necazuri şi modele de
urmat. Să părăsim mîndria, răutatea şi necredinţa
care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor sfinţilor din
cer, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi cinstim astăzi. Ei aveau
totul curat şi sfînt: şi trupul, şi mintea, şi cuvîntul,
şi simţurile, şi sufletul. De aceea făceau minuni, de aceea
trupurile lor rămîn nestricate şi vindecă mulţi bolnavi. Deci,
să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi,
să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna
ajutorul prin această scurtă rugăciune: "Toţi
Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!"
Amin.
Taina Înălţării (28 mai)
(Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50-53; Fapte 1, 1-11)
Din spusele Părintelui Teofil Părăian
…În sfârşit, al treilea eveniment care mă impresionează este Înălţarea Domnului Hristos în înţelesul acesta că Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenicii Săi la Înălţare. E ceva extraordinar… În legătură cu Înălţarea Domnului Hristos mai avem relatări şi în Faptele Sf. Apostoli de unde aflăm, între altele, că Domnul Hristos a mai stat cu ucenicii Săi încă 40 de zile după Învierea Sa din morţi, de aceea Înălţarea ca sărbătoare este totdeauna în a 40-a zi după Paşti, într-o zi de joi. Tot în Faptele Apostolilor Sf. Evanghelist Luca relatează că au apărut lângă ucenicii Domnului Hristos doi îngeri care le-au spus: "Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus pe care L-aţi văzut înălţându-Se, aşa va şi veni" (Fapte 1, 11). Deci i-a încredinţat despre a doua venire a Mântuitorului Hristos.
E important de reţinut, şi nu ţine de taina Înălţării, de faptul Înălţării, aceea că după ce Domnul Hristos S-a înălţat la cer sau în timpul când se înălţa la cer, cât L-au mai văzut ucenicii şi după aceea, ucenicii s-au închinat Domnului. Nu a fost pentru prima dată când s-au închinat, avem şi alte relatări în Sf. Evanghelie că ucenicii s-au închinat Domnului Hristos, sau şi alţii s-au închinat Domnului Hristos. De exemplu tânărul bogat, femeile mironosiţe, când s-au întâlnit după Înviere cu Domnul Hristos, se spune că s-au închinat Lui. Magii s-au închinat Domnului Hristos la Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară, îndată după ce S-a născut; au fost mai multe situaţii când Domnul Hristos a primit închinare din partea oamenilor, dar la Înălţare a fost închinarea pe care i-au adus-o ucenicii ca Celui ce S-a înălţat la cer.
Binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului. Închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare. Căci se spune: "Pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer", ucenicii s-au închinat Domnului Hristos care-i binecuvânta, apoi s-au întors la Ierusalim "cu bucurie mare" şi "erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu".
S-ar putea întâmpla ca cineva să ştie că Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca "o bucurie care revarsă mulţumire". Aşa zice Sf. Isaac Sirul. Ce este rugăciunea după Sf. Isaac Sirul? O bucurie care înalţă mulţumire. Aşa s-a întâmplat la Înălţarea Domnului Hristos. Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenici, ucenicii s-au închinat, deci binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului, închinarea a fost înmulţitoare de bucurie, căci s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare…
Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni are în vedere concepţia de atunci despre lume, despre univers. Şi priveşte universul ca o existenţă în trei etaje: pământul la mijloc, pe care trăiesc oamenii, sus cerul şi sub pământ, iadul. "L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de tot numele ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece", adică orice om să recunoască Înălţarea şi să aducă mărire lui Dumnezeu, mărire Mântuitorului ca Celui înălţat. Şi aceasta să o facă - genunchii să şi-i plece - "şi cele cereşti, şi cele pământeşti, şi cele de dedesubt". Toate categoriile de oameni care există.
Sf. Apostol Pavel, se înţelege, vorbeşte în limbajul oamenilor de atunci, în concepţia de atunci, care nu e o concepţie care trebuie neapărat să rămână aşa cum a prezentat-o Sf. Apostol Pavel… Acestea nu sunt lucruri care ţin de credinţă. De credinţă ţine faptul că Dumnezeu e conducătorul şi toată rânduiala care este e făcută de Dumnezeu. Cum ni se descoperă, cum vom şti despre acestea, nu ne surprinde nimic. Nu ne surprinde, de exemplu faptul că între pământ şi cer nu există compartimente, nu există un perete, un zid care desparte cerul de pământ şi aşa mai departe. Nu cade cerul nostru când vin oamenii şi ne spun: "am zburat până în lună şi nu am găsit cerul". Nu l-am găsit pentru că cerul e altceva. Chiar Sf. Ioan Gură de Aur spune că noi ştim că este cer dar nu ştim ce e cerul. Cerul e locul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e mărginit într-un loc anume, ci e pretutindeni. Şi dacă Dumnezeu e pretutindeni şi cerul e pretutindeni. Nu ştim, nu avem elemente care să ne formeze o concepţie anume despre cer. Cine poate spune ce e cerul? Cerul e ceva mai presus de înţelegerea noastră…
Sigur că ideea aceasta că sufletul omenesc poate să fie cer vine şi de acolo că Maica Domnului a fost numită şi e gândită ca cer. Să ne gândim la o alcătuire de la slujba Ceasului I unde zicem: "Cum te vom numi pe tine ceea ce eşti cu dar dăruită? Cer, că ai răsărit pe Soarele dreptăţii?" Deci Maica Domnului e cer, credincioşii care-L primesc pe Domnul Hristos în suflet împreună cu Tatăl şi cu Duhul devin cer, aşa că cerul poate fi pretutindenea, poate fi în sufletul omului, poate fi undeva în univers, dar toate acestea sunt lucruri pe care le gândim în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos.
Se pune acum o problemă, dacă nu ştim ce-i cerul, cum spunem că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Unde S-a înălţat? Ştiţi ce înseamnă aceasta, că Domnul Hristos S-a înălţat la cer? Înseamnă că nu mai trăieşte în condiţiile de timp şi spaţiu în care trăim noi, că trupul Lui îndumnezeit e altfel decât trupurile noastre, în alte condiţii, că S-a înălţat mai presus de ceea ce putem gândi noi despre Înălţare. Doar de aceea e taina Înălţării. Ceea ce ne interesează pe noi nu e atât locul unde se găseşte firea omenească a Domnului Hristos, pentru că firea omenească a Domnului Hristos se găseşte undeva, într-un loc anume, omul e făcut în aşa fel să nu poată fi peste tot şi nici umanitatea din Fiul lui Dumnezeu nu e peste tot. Dumnezeirea Lui e peste tot. Trupul Domnului nostru Iisus Hristos în chip tainic e în Sf. Euharistie, dar trupul cel luat din Preasfânta Fecioară, trupul cel cu care Domnul Hristos S-a răstignit şi a înviat şi S-a înălţat la cer e într-un loc anume, noi nu ştim unde. Nu ştim condiţiile, nu ştim pentru că nu ni s-a descoperit, şi dacă e vorba, într-un fel nici nu ne interesează, taina o lăsăm să fie taină. Ceea ce ne interesează pe noi este că Domnul Hristos nu mai e în condiţia în care trăim noi, e undeva mai presus de ceea ce putem gândi noi. Şi apoi important este pentru noi, când ne gândim la Înălţarea la cer a Domnului Hristos, unde se găseşte Domnul Hristos în raport cu noi, faţă de noi…
Întrebarea
se pune - acum după ce şi ştim şi nu ştim despre
Înălţare, după ce ştim că e taină - care e calea
înălţării noastre? Cred că la unii v-a şi venit în
minte: calea înălţării noastre e smerenia. Sf. Apostol
Pavel zice că L-a înălţat Dumnezeu pe Fiul Său - se
înţelege, după firea omenească, pentru că dumnezeirea a
fost totdeauna înălţată - pentru că S-a pogorât, S-a
deşertat pe Sine, a trăit o viaţă de deşertare. Ce
înseamnă de deşertare? O viaţă în care nu şi-a afirmat
dumnezeirea Sa decât în mod întâmplător şi foarte reţinut. Asta
înseamnă deşertare. Nu S-a manifestat cu toată dumnezeirea, cu
toată capacitatea Lui aici pe pământ. A făcut minuni, le-a spus
la oameni să nu spună nimănui, toate le-a făcut în
smerenie. Pentru că condiţia vieţii creştine este
smerenia... Există o smerenie a
omului păcătos, o smerenie a vameşului care-şi
recunoştea păcatele, o smerenie a femeii păcătoase care
recunoştea că a făcut păcate şi cerea ajutor de la
Dumnezeu. De fapt aceasta nu e atât smerenie, cât conştiinţa
păcătuirii. Domnul Hristos nu a avut o astfel de smerenie, că nu
a putut-o avea. Fiul lui Dumnezeu nu avea păcate. A afirmat El însuşi
lucrul acesta când a zis: "Cine mă va vădi pe Mine de
păcat?" (Ioan 8, 46). Deci nu putea avea o astfel de smerenie, dar
şi o smerenie care înseamnă conştiinţa
păcătoşeniei este o smerenie care înalţă, pentru
că te angajează să nu mai fii păcătos. Dacă
eşti păcătos să nu mai fi. Când îţi recunoşti
păcatul e un semn bun. Şi mai există o altă smerenie, smerenia sfinţilor. Smerenia
aceasta a avut-o de exemplu Maica Domnului, care a zis "Iată roaba
Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38). Care s-a
supus şi a zis: "a căutat spre smerenia roabei
Dar o cale spre înălţare lămurită de Sf. Apostol Pavel este în Epistola către Coloseni cap. 3, unde zice el, descrie el: "Cugetaţi cele de sus nu cele de pe pământ, unde Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu. Că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Deci lepădaţi şi voi toate acestea, omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi zgârcenia care este o închinare la idoli, lepădaţi şi voi toate acestea, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră, nu vă minţiţi unii pe alţii". Desfiinţarea păcatului este cale către înălţare. Şi apoi adăugarea virtuţilor: "Îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi cu milostivirile îndurărilor, cu bunătatea, cu blândeţea, cu smerenia, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii, iertând unul altuia şi peste toate îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să stăpânească în inimile voastre" (Coloseni 3, 2-15). Asta-i calea înălţării.
E bine să avem în vedere încă ceva, şi anume că pe acelaşi munte în care Domnul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani, S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, de pe acelaşi munte S-a înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. Vrea cineva să se înalţe cu Domnul Hristos? Trebuie să fie smerit. După puterea lui…. "Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 18, 14). Îl va înălţa Domnul Hristos.
[Înălţarea] se repetă în conştiinţa noastră [în fiecare an]. În realitate Domnul Hristos nu se mai înalţă, căci e înălţat gata. Domnul Hristos nu mai înviază, căci a înviat. Însă sărbătorile sunt prilejuri de actualizare a acelor evenimente, la care au participat cei care au participat, ca să avem şi noi putinţa să participăm la acele evenimente.
(de pe internet http://www.nistea.com/inaltare.html, convorbire avută la 25 iulie 1996)
Arătarea
Sfintei Cruci la Ierusalim (7 mai)
Sfânta Cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în dimineaţa zilei de 7 mai, 351 în timpul domniei împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin (prăznuit în 21 mai). În acea vreme, erezia arianismului conform căreia Hristos a fost un simplu om şi nu Dumnezeu, era cauza multor dispute şi scindări în interiorul imperiului. Crucea luminoasă se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanţă de aprox. 9 km, fiind pe cât de lungă pe atât de lată, strălucind mai tare decât soarele. O mulţime de oameni au ieşit din casele lor şi de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile. Istoricul Sozomen scria că această minune a dus la convertirea multori păgâni şi iudei la creştinism şi la credinţa adevărată. Aceasta este şi o reamintire a celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe pământ când "semnul Fiului se va arăta pe cer" (Matei 24:30). (din Sinaxar).
Sfântul Alexis de
Minnesota (7 mai)
Sfantul Alexis Toth, este din părţile
Austro-Ungariei. S-a născut la 18 martie 1854, pe vremea lui Franz Joseph,
într-o familie săraca de greco-catolici, tatăl şi un frate al său
fiind preoţi iar un unchi al său, episcop. A terminat Teologia la
Universitatea din Praga. Cunoştea rusa, germana, greaca şi 
Soţia
şi copilul său au murit după puţin timp spre marea lui
durere. A fost secretar de episcop şi director de orfelinat, predând Istoria
Bisericească şi Dreptul Canonic la Seminarul din Preşov (Sovakia
de astăzi). În 1889, la 35 ani, este trimis în
Sfântul Apostol
şi Evanghelist Ioan (8 mai)
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este cunoscut şi ca Sfântul Ioan Teologul sau Sfântul Ioan Bogoslovul (Părintele Binecuvântării). Sfântul Ioan a fost cel mai tânăr dintre Apostoli. El a scris Evanghelia sa mai târziu decât ceilalţi trei evanghelişti, pe când era foarte bătrân; i-a dictat-o împreună cu Apocalipsa ucenicului său Prohor pe când era în insula Patmos (între anii 90-95 A.D), unde fusese exilat de către Împăratul Domiţian, din localitatea Efes unde se stabilise către sfârşitul vieţii. Sfântul Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu şi al Salomeei mironosiţa care era una din cele trei fiice ale Sfântului Iosif (care mai avea şi patru fii din aceeaşi căsătorie). De aceea, dacă socotim pe Sfânta Fecioară ca logodnică a bătrânului Sfânt Iosif, Domnul Iisus îi era unchi lui Ioan, pentru că Domnul era un fel de frate al Salomeiei mironosiţa, mama lui Ioan şi Iacov, ambii deveniţi apostoli şi numiţi de Mântuitorul Boanerghes, adică “fiii tunetului” (Marcu 3,17). Sfântul Ioan împreună cu fratele său Iacov şi cu Sfântul Petru, cel dintâi dintre Apostoli, a fost ales de Mântuitorul să fie martor la multe momente importante din activitatea Lui: la vindecarea în taină a fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă de pe muntele Tabor, la rugăciunea Domnului în grădina Ghetsimani. Ştim că, atunci când se afla pe cruce, Domnul i-a dat în grijă pe Maica Sa şi el a venerat-o ca un fiu. Şi Maica Domnului a locuit mult timp cu Sfântul Ioan la Efes. Este prăznuit la 8 mai (în amintirea faptului că mulţi ani, din mormântul lui, ieşea la acea dată, o pulbere albă, pe care creştinii o numeau mană şi care vindeca bolnavi), şi la adormirea sa în 26 septembrie.
Sfinţii
Cuvioşi Părinţi Chiril şi Metodie (11 mai)
Metodie şi Constantin (Chiril după
numele de mai târziu ca monah) s-au născut în Grecia, la Tesalonic, pe
vremea împăraţilor iconoclaşti Leon Armeanul şi Mihail
Travlul, numit şi Valvos. Au intrat
amândoi în tagma călugărească.
Chiril a rugat pe fratele său, pe fericitul Metodie, care ştia
limba slavonească, să meargă împreună să lumineze pe
cei necredincioşi. Au învăţat alfabetul slavonesc şi au
tălmăcit pentru popoarele slave Sfînta Evanghelie de la Ioan, Ceaslovul,
Psaltirea. Liturghia şi altele. (din Vieţile Sfinţilor)
Sfîntul
Mucenic Ioan Valahul (12 mai)
Sfîntul Mucenic Ioan Valahul a trăit în
Sfinţii
Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai)
Constantin a luat stăpînirea
împărăţiei după moartea tatălui său, cu învoirea
a toată oastea, pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă
ieşită dintr-o rădăcină bună. Maxentie,
amăgind cîţiva senatori din Roma, i-a răpit scaunul
împărătesc, făcîndu-se astfel împărat al Romei cu puterea
sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea. Apoi,
întărindu-se în Roma, Maxentie a început a face multă răutate
poporului; căci nu numai pe creştini îi gonea, ci şi pe
păgînii săi îi muncea. El a omorît pe senatorii cei cinstiţi,
jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi vieţuind
cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi fecioarele
senatorilor spre necurăţia lui, îndeletnicindu-se foarte mult la
vrăji şi fermecătorii, făcîndu-se foarte aspru şi urît
în toată Roma pentru tirania lui cea spurcată. Deci, romanii au
trimis în taină la Constantin care era în Britania cu mama sa Elena,
rugîndu-l să vină şi să-i scape de acel tiran.
Constantin, văzînd că puterea lui
de oaste este puţină şi gîndindu-se şi la farmecele lui
Maxentie, a început a se îndoi de biruinţă şi a se ruga
adevăratului Dumnezeu, Care stăpîneşte cerul şi
pămîntul, pe Care neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i
dăruiască chip de biruinţă asupra tiranului. Pe cînd cu
osîrdie se ruga, i s-a arătat întru amiazăzi chipul Crucii Domnului,
închipuit cu stele strălucitoare, mai mult decît soarele, iar deasupra
acestui chip era următoarea scrisoare: "Cu aceasta vei birui".
El a poruncit ca toată oastea sa să poarte semnul Sfintei Cruci pe
toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze. Învingând în
luptă Constantin a intrat în Roma, întîmpinat de tot poporul cu mare
bucurie şi cinste. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a
pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stîlp înalt de
piatră şi a scris pe dînsa: "Prin acest semn mîntuitor, cetatea
aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului".
El a mai avut un război împotriva
Vizantiei şi altul cu tătarii la Dunăre şi mereu i s-a
arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma cea mîntuitoare şi, ca
şi mai înainte, a avut biruinţă. De aceea, împăratul
Constantin, cunoscînd puterea lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe cruce,
a crezut în Hristos adevăratul Dumnezeu şi s-a botezat împreună
cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.
Cînd a intrat împăratul în
scăldătoarea Sfîntului Botez suferea de lepră. După ce
episcopul Sfîntul Silvestru l-a afundat de trei ori în numele Sfintei Treimi,
deodată a strălucit o lumină mare din cer, mai mult decît razele
soarelui, încît s-a umplut casa de negrăită strălucire. Atunci
împăratul, îndată s-a curăţat de lepră, care,
căzînd de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte, a rămas
toată în apă. Astfel a ieşit sănătos din
scăldătoare, încît n-a mai rămas nici urmă din bubele ce au
fost pe trupul lui. Apoi, îmbrăcîndu-se în haine albe după Sfîntul
Botez, a povestit singur, zicînd: "Cînd m-am afundat în apă, am
simţit o mînă de sus, întinzîndu-se şi atingîndu-se de
mine".
După acestea, împăratul îndată
a dat poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos
sau a supăra pe creştini. Deci, a zidit în curţile sale
împărăteşti o biserică în numele Mîntuitorului Hristos
şi a poruncit să se boteze fără întîrziere toţi cei ce
vor voi să fie creştini; iar haine albe pentru botez să ia din
vistieriile împărăteşti. În ceasul acela s-au botezat o
mulţime mare de popor şi, din zi în zi, creştea şi se
înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuţina.
În acea vreme răucredinciosul Arie,
tulburînd cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios
împărat a voit cu dinadinsul să încerce cele pentru sfînta
credinţă. Deci, a poruncit să se ţină în Niceea
Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat 318 Sfinţi Părinţi,
care au alcătuit credincioasele dogme ale sfintei credinţe, iar pe
Arie şi eresul lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ţinut în anul
325 în Niceea a fost întîiul sinod a toată lumea.
Împăratul Constantin a trimis apoi pe
fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce
era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de
viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Ea, ducîndu-se la
Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri, le-a curăţit de
spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstitele
moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea vreme era patriarh în Ierusalim
Macarie, care a întîmpinat pe împărăteasă cu cinste
cuviincioasă.
Fericita împărăteasă Elena,
vrînd să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă,
care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi i-a întrebat
să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Ei i-au
arătat pe un bărbat bătrîn cu numele Iuda care ştia că
era ascunsă sub un templu făcut de împăratul
Despre Părintele Arsenie Boca
Un tânăr
din
Bălan Silvica din Făgăraş povesteşte că, pe când locuia la Lisa, a fost cu sora ei care era bolnavă cu ochii la mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. Părintele a ieşit din biserică şi a strigat tare în mulţimea mare care stătea afară: “Leana din Lisa vino-ncoace”. Şi când a venit, i-a spus că dacă este bolnavă cu ochii să nu se ducă la Bucureşti pentru operaţie. I-a dat apă sfinţită cu care să se spele pe ochi. Şi s-a vindecat.
O doamnă din Bucureşti i-a spus Părintelui că băiatul ei a plecat în munţii Bucegi şi nu s-a mai întors. Părintele i-a zis că a murit acoperit de o avalanşă şi să aştepte până la primăvară când “va ieşi singur” odată cu topirea zăpezii. Aşa s-a întâmplat iar locul a fost indicat cu precizie de către Părinte.
Două inginere l-au vizitat pe Părinte la biserica Drăgănescu. În timp ce Părintele îi arăta uneia din ele picturile, cealaltă mergând prin biserică se gândea: “De fapt Dumnezeu nu există”. La care Părintele întrerupându-se din conversaţie s-a întors către acea doamnă şi i-a spus: “Şi tu, mă, să ştii că există Dumnezeu”. Doamna aceea s-a ruşinat pe dată văzând că Părintele i-a ghicit gândul şi a plecat foarte fâstâcită.
A venit o femeie la Biserica Drăgănescu să ceară sfat Părintelui privind împărţirea averii. Părintele i-a zis că mai întâi trebuie să se împace cu sora ei. Femeia susţinea că, în ruptul capului, nu se va împăca vreodată. Cum Parintele insista iar ea nega, timpul trecea şi lumea care aştepta la coadă ca să apuce să vorbească cu Părintele a început să protesteze. Atunci Părintele i-a atras atenţia că, de nu o va ierta pe sora ei, femeia va fi călcată de o maşină. Ceea ce s-a şi întâmplat la puţin timp după aceea.
Părintele Arsenie i-a zis părintelui Nicolae Mladin pe când acesta era doar copil şi sărea peste căpiţele de fân: “Când vei fi cu toiagul în mână să-ţi aduci aminte de noi”. Şi într-adevăr, când a crescut, Nicolae Mladina a devenit preot şi apoi a fost ales Mitropolit al Ardealului. La fel, pe când era la Mânăstirea Prislop, Părintele Arsenie i-a prezis Mitropolitului Antonie Plămădeală: ”Mă, tu o să ajungi mitropolit, tu ajungi om mare”.
O femeie,
Cătălina, i-a arătat preotului Petru Vanvulescu în catedrala de
la
Când au venit
securiştii să-l aresteze, îl grăbeau tare să iasă din
casă şi să-l bage în dubă. El le zicea:
“Lăsaţi-mă puţin, că mergem inediat”. Ei au insistat
şi l-au băgat în maşină cu forţa. Dar nu au putut
să pornească motorul. El le-a mai zis: “V-am spus să mă
lăsaţi puţin şi mergem”. Atunci ei au cedat şi l-au
lăsat pe Părinte să intre înapoi în casă şi să
facă ce avea el de făcut. După aceea Părintele a ieşit
şi a zis: “Să plecăm”. Maşina a pornit la primul contact cu
cheia. Dacă nu era îngăduit de Dumnezeu să fie arestat, nu putea
fi arestat de nicăieri, completează editorul Ioan Cişmileanu (Mărturii din
Samariteanul milostiv din
În
dimineaţa de 3 aprilie 2010, Sâmbăta Mare dinaintea Sfintelor
Paşti care anul acesta au căzut în aceeaşi zi pentru toate
bisericile creştine ale lumii, o tânără familie new-yorkeză
– tata, mama şi fiica, bucurându-se de soare, hotărî să
facă o plimbare pe East River cu vaporaşul
Mother’s Day, Ziua Mamei (9
mai)
Cuvinte despre familie
Cineva a spus: “Dumnezeu nu poate fi peste tot şi de aceea El a
făcut mamele”. Napoleon Bonaparte a zis: “Destinul unui copil este
întotdeauna opera mamei”. Iar Abraham Lincoln a mărturisit: “Tot ce sunt
sau sper să fiu datorez mamei mele ca un înger”. În fiecare an în SUA în a
doua duminică din luna mai sărbătorim mamele. În cea de a cincea
poruncă creştinii găsesc cuvintele: “Cinsteşte pe
tatăl şi pe mama ta, ca zilele tale să fie multe în
Anul acesta de Ziua Mamei se împlinesc 50 ani de când a fost
introdusă în America prima pilulă anticoncepţională,
socotită una din cele mai mari invenţii ale secolului. Azi pentru
multe tinere lumea fără “pilulă” e de de neimaginat: ea e
folosită pentru tratarea coşurilor, pentru a sări perioadele,
pentru a crea bună dispoziţie, pentru a evita de a rămâne
însărcinată. “Pilula” nu a rezolvat, aşa cum gândeau
antropologii în 1960, problema suprapopulaţiei, a sărăciei
şi a războaielor. Nici nu a
făcut mai fericită viaţa cuplurilor, aşa cum gândeau
sociologii – rata divorţurilor a crecut şi la fel şi cea a
sarcinilor nedorite. Ba, dimpotrivă, datorită complicaţiilor
hormonale, “Pilula” a produs probleme de sănătate şi
infertilitate.
Adevărata dragoste într-un mariaj se materializează în a avea copii care constituie cea mai strânsă legătură a vieţii lor împreună. Controlul voluntar al naşterii într-un mariaj e permis de biserică doar când sunt mari probleme de sănătate. Avortul este condamnat în întregime. Biserica ortodoxă consideră pe mama care moare pentru a da naştere unui prunc o sfântă aşa cum sună cuvintele Domnului Iisus: “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15,13).
Familia este o unitate de dragoste aşa cum este Sfânta Treime. În cadrul familiei tatăl trebuie să fie capul şi conducătorul şi să îşi iubească soţia şi copiii aşa cum Hristos îşi iubeşte biserica şi şi-a dat viaţa pentru ea. Soţia trebuie să fie devotată soţului ei şi să fie alături de el (capul oricărui bărbat este Iisus, capul fiecărei femei este bărbatul ei iar capul lui Iisus este Dumnezeu Tatăl – 1 Corinteni 11,3; Efeseni 5, 22-23; Coloseni 3,18-19; 1 Petru 3,17). Dacă unul din soţi este slab în credinţa faţă de Dumnezeu, celălalt îl va salva prin credinţa sa. Viaţa spirituală trebuie să fie unitatea mariajului. Membrii familiei trebuie să-şi poarte unul altuia greutăţile căci astfel împlinesc legea lui Hristos (Galateni 6,2) şi între ei să domnească dragostea, iertarea şi ajutorul reciproc. „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 13, 4-7). Căci mariajul nu este o sfântă cătuşă, cum spun cinicii, ci o „mică biserică”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în care se revarsă mila şi dragostea lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică şi mântuirea omului.
„Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. ‚Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ’" (Efeseni 6, 1-3, Exod 20,12). “Cel ce blesteamă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului” (Pildele lui Solomon sau Proverbe 20,20). “Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului. Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască” (Coloseni 3, 20-21; vezi şi Efeseni 6,4). Adevăratul tată îşi iubeşte şi disciplinează copilul său aşa cum Domnul îşi iubeşte şi disciplinează poporul său (vezi Evrei 12,3-11).
Ca şi învăţătorii în biserici, tatăl în familie trebuie să fie “veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa” (1 Timotei 3,2-4). Ei trebuie să fie un exemplu “cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (1 Timotei 4,12) şi, ca şi tatăl din parabola Fiului Risipitor, iertător, primind acasă cu dragoste pe copiii care au greşit. Iar mamele sunt mai preţioase ca orice bijuterie. Ele sunt legătura trainică a casei, ele acoperă cu dragoste pe copiii lor, îi învaţă buna cuviinţă, rugăciunile, ordinea. Îi ocrotesc, oblojesc când sunt vătămaţi, încurajează, alină. Ele sunt pâinea cea bună a casei.
Astfel fiecare familie devine o “mică biserică”, în care membrii ei trăiesc după voia lui Dumnezeu şi în dragostea Lui, în care Împărăţia lui Dumnezeu e mereu prezentă şi activă, aşteptând împlinirea în minunata Împărăţie a cerurilor care nu se va sfârşi niciodată şi unde sunt toţi copiii lui Dumnezeu, în preajma Fiului Său.
(din Sowing Seeds of Orthodoxy, pe internet)
Rugăciunea unui prelat la Şedinţa de
deschidere a Senatului
Pastorul Joe Wright a fost rugat să
spună o rugăciune la sesiunea de deschidere a lucrărilor
Senatului statului Kansan. Rugăciunea a surprins pe toţi. Unii au
fost încântaţi, alţii au părăsit zgomotoşi, în semn de
protest, sala. Scrisori din lumea întreagă au cerut permisiunea de a
reproduce această rugăciune pentru cei din ţările lor.
Rugăciunea a zguduit poporul
americam şi a retrezit dorinţa de a deveni cu adevărat “a nation
under God”. Iată textul
rugăciunii aşa cum a circulat pe internet.
“Tatăl nostru, venim astăzi înaintea Ta ca să Îţi cerem iertare şi să Te rugăm pentru îndrumare. Ştim că Cuvântul Tău zice “Vai de cei care numesc răul bine” dar exact aceasta este ceea ce noi am făcut. Ne-am pierdut echilibrul spiritual şi am răsturnat valorile. Am exploatat pe săraci şi am numit aceasta “loterie”. Am răsplătit pe leneşi şi am numit aceasta “welfare”. Am omorât pe nenăscuţii noştri şi am numit aceasta “dreptul de a alege”. Am împuşcat pe susţinătorii avortului şi am numit aceasta “justiţie”. Am neglijat disciplinarea copiilor noştri şi am numit aceasta “construirea de self-esteem”. Am abuzat de putere şi am numit aceasta “politică”. Am luat bunurile vecinului nostru şi am numit aceasta “competiţie şi ambiţie”. Am poluat atmosfera cu vulgarităţi, limbaj abject şi pornografie şi am numit-o “libertate de expresie”. Am ridiculizat valorile mult onorate de-a lungul timpului de către strămoşii noştri şi am numit aceasta “iluminare, descătuşare”. Caută şi cercetează Doamne inimile noastre, curăţeşte-ne de tot păcatul şi ne fă iar liberi. Amin.
Telefonul celular şi Biblia
Oare nu am putea trata Biblia cum tratăm telefonul nostru celular? N-am putea-o purta cu noi în geantă sau în buzunar? Nu am putea să ne uităm la ea de mai multe ori pe zi? Nu ne-ar putea părea rău că am uitat-o acasă ceea ce ne face să ne întoarcem să o luăm căci n-am putea fără ea? Nu am putea să citim mesajele ei de textare? Nu am putea să o facem cadou copiilor noştri aşa cum le dăruim telefonul? Nu ne-ar fi de folos atunci când călătorim? Nu am putea să ne uităm la ea în caz de urgenţă? Spre deosebire de telefon, î cazul Bibliei nu ne putem plânge de deconectare şi “zone moarte” căci Domnul Iisus a plătit taxa lunară şi este mereu conectat cu noi. Şi încă ceva: “no dropped calls!”
Academia de la Sâmbăta de Sus
În
apropierea Mânăstirii Brâncoveanu s-a construit în 1993 Academia de la Sâmbăta
de Sus cu rol de culturalizare a neamului românesc, de repunere în prim plan a
valorilor etern creştine. Mitropolitul Antonie Plămădeală
care a construit-o, a imaginat-o ca loc de organizare dar şi de
vacanţă pentru clerul românesc. Deşi parte din complexul
Mânăstirii clădirea Academiei este intenţionat aşezată
în exteriorul acesteia pentru a nu stânjeni viaţa monastică. Aici se
fac şi cursurile de vară cu elevi de liceu despre istoria
recentă a ţării. Mitropolitul a dotat Academia cu „multe carti
de valoare: 100 de volume din secolul al XV-lea, peste 100 din secolul al XVI
si mult peste 100 din secolul al XVII-lea” şi, la fondarea ei,
intenţiona să doneze acolo şi întreaga sa bibliotecă. De
asemenea o colecţie mare de scrisori de mare valoare, de la
personalităţi ca Nichifor
Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu şi alţii. Ideia este de
a oferi tinerilor, elevi şi studenţi, modele exemplare de oameni, de
gândire, de atitudine civică, de credinţă. Cu mare 
dragoste IPS Mitropolit a înzestrat
clădirea cu o colecţie de icoane pe sticlă. Cum spunea dânsul,
definiţia teologiei este: "Omul este o fiinţă religioasă”.
„Ce rol au în viaţa omului, filozofia, celelalte ştiinţe? Toate
sunt ştiinţe potrivite şi la nivelul omului. Omul e religios,
dar pentru asta nu înseamnă că-şi limitează activitatea lui
la religie. Pentru că omul religios cu adevărat, omul deştept cu
adevărat, [re]găseşte religia în toate. Nimic nu este în afara
religiei. (www.crestinortodox.ro)
Mânăstirea românească Prodromu din Muntele
Athos
Mânăstirea,
cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, este încă la rang de Schit,
deşi acum a ajuns la aproape 150 monahi. S-au construit recent noi chilii
care găzduiesc monahii veniţi din
Să nu părăsim această scurtă prezentare a Schitului Prodromu fără un cuvânt de de adâncă înţelepciune a marelui duhovnic, Părintele Petroniu, aşa cum făceau întotdeauna cei care vizitau locurile sfinte şi doreau să plece cu o povaţă la care să gândească pe drumul lor de întoarcere acasă: “Sfântul Isaac Sirul ne dă această minunată învăţătură: Când te întâlneşti cu aproapele tău, sileşte-te să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Spune-i tot binele şi tot ce este spre cinstirea lui… Trăindu-mi viaţa smerită în lumea celor mulţi, anonimi, smeriţi, am avut bucuria sufletească să surprind unele din aceste frumuseţi ale confraţilor, pe care le-am însemnat [în cartea mea] spre slava lui Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi, şi cu dorul de a bucura şi pe alţii din întâlnirea cu ele”.
Biserica Kretzulescu din
Bucureşti
Frumoasa Biserică Kretzulescu,
construită într-un elegant stil brâncovenesc târziu, se află în Piaţa
Revoluţiei în apropierea Palatuluia şi a fost ridicată de
boierul Iordache Kretzulescu şi soţia sa Safta Brâncoveanu în anii
1720-1722. Ea a fost, după cum scrie diaconul George Aniculoaie, martoră la aproape trei secole de
istorie zbuciumată a capitalei ţării. Situată pe Podul
Mogoşoaiei, azi Calea Victoriei, care lega Curtea Domnească de
Palatul Domnesc de la Mogoşoaia, biserica a fost construită şi
închinată Adormirii Maicii Domnului
şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca mulţumire lui
Dumnezeu că, cu doi ani înainte, Iordache
Kretzulescu şi soaţa sa, Safta, fiica lui Constantin
Brâncoveanu, au scăpat de la moarte şi au putut ieşi din exilul
de la Istanbul. Acolo fuseseră de faţă la moartea de martir a
domnului muntean, Constantin Brâncoveanu şi a feciorilor lui,
petrecută la 15 august 1714.
Boierul Kretzulescu îi fusese prim ministru domnitorului şi
viaţa sa a atârnat de un fir de păr în faţa furiei
dezlănţuite a sultanului. Întors în
Unul din
descendenţii familiei Kretzulescu a fost fizicianul Nicolae Kretzulescu,
cu doctorat la Paris, unul din primii români care au promovat fizica
atomică la noi în ţară (a murit în exil la Paris în 1985). Familia Kretzulescu a comandat restaurarea
bisericii prin 1860 şi arhitectul austriac Lipizer a adus modificări
substanţiale bisericii, anulând mult din farmecul ei bizantin. Marele
pictor român Gheorghe Tattarescu a repictat biserica peste frescele vechi. Din
fericire Comisia Monumentelor Istorice a hotărât restaurarea la forma
iniţială şi, prin osteneala
arhitectului Ştefan Balş, biserica a revenit, în anii 1933-1936, la
frumuseţea pe care o admirăm astăzi. Ulterior Gheoghe Gheorghiu
Dej şi Nicolae Ceauşescu au plănuit dărâmarea bisericii
care stătea în coasta Palatului şi Sălii Palatului. S-au opus o
serie de arhitecţi între care Henriette Delavrancea. Biserica a fost
totuşi închisă în 1986 de către autorităţile comuniste
(şi redeschisă pentru credincioşi în 1990). Reparaţii au
fost făcute după cutremurul din 1977 şi după revoluţia
din 1989. Ultima restaurare a fost realizată de Părintele Vasile
Răducă într-un lungă perioadă începută în 1995.
Pentru cei
mici, ghicitoarea lunii
(după Leon Magdan, Ghicitori creştine, Ed.Mateiaş, 2006)
E trimis de Dumnezeu
E ocrotitorul tău.
Te va apăra mereu
Şi la bine şi la rău,
Totdeauna ţi-e aproape
Şi-n zi, şi-n miez de noapte.
Cin’te scapă de vrăşmaşul?
Ghici cine-i? Este…
(…Ingerasul)
Pentru cei mari, problema de
perspicacitate a lunii
(după Leon Madigan, Probleme creştine de logică şi perspicacitate, Ed.Mateiaş, 2007)
Părintele întreabă pe băieţelul venit să se împărtăşească: “Mai ai fraţi şi surori, copile?” Şi el spune: “Am tot atâţia fraţi câte surori. Dar oricare din surorile mele poate spune că are de două ori mai mulţi fraţi decât surori”. Câţi copii sunt în familia băieţelului?
Răspuns la problema de luna trecută. Vechiul proverb românesc CNL NTR NR N BSRC, DR NC CNL N S SFNŢŞŢ, NC BSRC N S SPRC la care trebuie puse vocalele care lipsesc este: CÂINELE INTRĂ UNEORI ÎN BISERICĂ, DAR NICI CÂINELE NU SE SFINŢEŞTE, NICI BISERICA NU SE SPURCĂ.
Olimpiada de Religie
Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele
două Americi (Arhiepiscop Nicolae Condrea) organizează Olimpiada de
Religie cu două etape: etapa locală (parohie) dumnică 6 iunie
şi etapa metropolitană (pentru noi la
Fiecare participant va completa un formular de înscriere pe care le va colecta Preşedintele comitetului de organizare cu cel puţin o săptămână înaintea datei desfăşurării concursului. Preotul paroh împreună cu preşedinta comitetului de organizare au grijă de eveniment. Olimpiada de religie va consta din teste grilă scrise pentru primele două grupe şi o prezentare orală pe o anumită temă pentru cei din grupa a treia (15-18 ani). Testele grilă vor fi alcătuite de Comitetul de organizare la nivel de Arhiepiscopie şi transmise preotului paroh de la fiecare parohie sau preşedintelui de centru metropolitan cu o zi înainte de etapă. Pentru prezentările orale se va susţine un eseu cu tema anunţată. Eseul trebuie să fie între 2-3 pagini format clasic şi să prezinte modelul de originalitate. Susţinerea oral liberă a eseului să nu depăşească 20 minute. Limba de susţinere atât la testele grilă cât şi la eseu rămâne la alegerea copilului participant între română şi engleză.
Tematica pentru olimpiadă: (a) pentru grupa între 7-10 ani: Trăirea învăţăturii creştine - 1. Legea Vechiului Testament – Decalogul. 2. Legea cea nouă – Fericirile. 3. Rugăciunea Domnească (comentariu), Simbolul de credinţă. 4. Faptele bune – roade ale virtuţilor. 5. Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu. (b) pentru grupa între 11-14 ani: Credinţa Creştină - 1. Crezul – sinteza învăţăturii de credinţă. 2. Învăţătura despre Sfânta Treime în Crez. 3. Sfintele Taine (numărul lor, instituire, săvârşitor, efecte) (c) pentru grupa între 15-18 ani: un eseu pe una dintre temele: 1. „Poruncă sau îndemn? -Lăsaţi copii să vină la mine ….. (Mt. 19.14)-” 2. Rolul tânărului creştin ortodox în apărarea vieţii (combaterea violenţei, a sinuciderii, a eutanasiei şi a degradării demnităţii umane)
La etapa pe parohie cât şi pe centru mitropolitan, se acordă câte un premiu I, II şi III. Câştigătorii concursului din fiecare grupă la nivel de parohie vor merge mai departe la concursul din central mitropolitan. La etapa mitropolitană, premiile I aduc participarea gratuită la tabăra de vară a Arhiepiscopiei de la Emlenton PA, între 21 august şi 4 septembrie. Toţi copiii participanţi la etapa mitropolitană primesc diplomă de participare din partea Arhiepiscopiei.
Ştiri din
La 7 mai 2010 se împlinesc 11 ani de la prima vizită a unui
Papă (Papa Ioan Paul al II-lea) într-o ţară majoritar
ortodoxă. România este singura
Lucrările pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului vor începe
în luna august a acestui an. Patriarhia Română doreşte
ca până la sfârşitul anului 2013 catedrala să fie construită
şi acoperită (faza „la roşu”). Apoi se va intra în faza de finisări
şi dotare cu mobilier, pentru a fi târnosită în anul 2015.
Lăcaşul de cult va avea o capacitate de aproximativ 5.000 de persoane
(120 m lungime, 70 m lăţime şi 120 m înălţime), fiind
de cinci ori mai mare decât actuala Catedrală Patriarhală. Patriarhul
Daniel declara, în toamna anului 2008, la demararea studiului geotehnic pentru
terenul viitoarei construcţii, din Dealul Arsenalului, că nu va înălţa
o catedrală gigantică, ci o biserică echilibrată şi
armonioasă, cu o volumetrie adecvată. Pridvorul va avea forma unui
potir, care va începe la mijlocul ei, astfel încât să pară 'o biserică
ţinută într-un potir'.
'Fiecare regiune a ţării va avea în pridvor o arcadă şi o
pictură a unui sfânt din zona respectivă şi a celei mai
reprezentative biserici din regiune. Şi va fi spaţiu şi pentru
diasporă. Costurile necesare pentru ridicarea noii catedrale sunt estimate
la 400 de milioane de euro, o jumătate din sumă urmând să fie
alocată pentru construcţia la roşu, iar cealaltă jumătate
pentru lucrările de finisaj, pictură, împodobirea lăcaşului
şi instalarea reţelei electrice şi încălzirii.
Întâmplare cu tâlc
Doi călugări, în drum spre mânăstire, au avut de trecut un râu, când au observat o tânără care se îneca şi striga după ajutor. Unul din ei a sărit imediat şi a scos-o din apă. Straiele ei ude erau lipite de corp şi trupul ei tânăr arăta foarte seducător. Cei doi călugări şi-au continuat drumul şi, după câtva timp, cel care doar privise şi nu ajutase, a spus: "Ce frumoasă şi ispititoare era acea fată! Nu ţi-a fost teamă că ai putea să păcătuieşti când te-ai aruncat în apă?" Iar celălalt a răspuns: "În tine este păcatul, frate. Eu am şi uitat că am ajutat o persoană umană la nevoie".
Gânduri
Atunci când faci un pas către Dumnezeu, El face zece paşi către tine.
Dacă tot petreci timpul judecând pe alţii nu o să mai ai timp să-i iubeşti.
De obicei îi criticăm pe ceilalţi nu pentru
că fac greşeli ci pentru că greşelile lor sunt diferite de
ale noastre (Roger Eastman).
