HOLY
RESURRECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMĀNĂ ORTODOXĂ
INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Mail Address (Adresa poştală): P.O.Box 1488,
Carmichael, CA 95609-1488)
Preot: Teodor Alin Gīrlonţa (tel. 916 375 9978)
Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna
(tel. 916 995 7091)
V E S T I T O R U L
Mai 2008
Un material de lectură şi meditaţie de
suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie creştină
Īn cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii; Păr.Cleopa
despre Duminica Tomei; Sfinţii lunii; Īnvierea, text de Mihai Eminescu;
Ouă roşii; Din Pateric; Īntāmplări minunate şi
adevărate; Campanii īmpotriva Bisericii; Cuvāntul Păr.Arsenie Boca.
Izvorul tămăduirii
Hristos
Cel īnviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, să fie pururi īn mijlocul
nostru. Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurata,
fāntāna dătătoare de sănătate.
Calendarul lunii
Vineri, 2 mai: Sf.
Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, sfānt ortodox şi
catolic;
Izvorul Tămăduirii (Harţi).
Duminică, 4 mai:
Sf.Mc.Pelaghia. Duminica a 2-a după Paşti (a Sfāntului
Apostol
Toma). Ap.Fapte 5, 12-20; Ioan 20,
19-31.
Luni, 5 mai: Sf.
Muceniţă Irina din Tesalonic.
Joi, 8 mai: Sf.Apostol
şi Evanghelist Ioan, Sf.Cuv. Arsenie cel Mare.
Duminică, 11 mai:
Sf.Metodie şi Chiril, apostolii slavilor. Duminica a 3-a
după
Paşti (a Mironosiţelor)Fapte
6, 1-7; Marcu 15, 43-47 şi 16, 1-8.
Luni, 12 mai: Sf.Muc.
Ioan Valahul.
Duminică, 18 mai:
Sf.Hristina. Duminica a 4-a dupăPaşti (a
Slăbănogului).
Ap.Fapte
9, 32-42; Ioan 5, 1-15.
Miercuri, 21 mai: Sf.
Impăraţi Constantin şi Elena.
Duminică, 25 mai:
A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul. Duminica a
5-a
după Paşti (a
Samarinencii). Ap.Fapte 11, 19-30, Ioan 4, 5-42.
Date memorabile
4 mai 1955 A murit la Paris
cel mai mare compozitor romān, George Enescu (n.1881).
9 mai 1895 S-a născut
īn Lancrăm-Alba, marele poet şi filosof Lucian Blaga (m.1961).
9 mai 1877 - Parlamentul a proclamat
independenţa de stat a Romāniei. Ca urmare, la 20 iulie 1877, Divizia 4
romānă a trecut Dunărea şi a luat poziţie de luptă la
Nicopole. Trecerea oficială a armatei pe picior de pace s-a făcut la
5 august 1878.
9 mai 1945 Ziua Victoriei.
Semnarea la Berlin a capitulării Germaniei hitleriste.
9 mai 1950 Ministrul de
externe francez Robert Schuman a prezentat o propunere pe baza căreia s-a
creat Uniunea Europeană (cu steag, imn, monedă şi motto
propriu). Apoi 9 mai a devenit Ziua
Europei.
10 mai 1881 Carol
I de HohenzollernSigmaringen este īncoronat Rege al Romāniei (18811914),
după ce anterior fusese Principe al Romāniei (1866-1881).
11 mai - Mothers Day (USA and Canada)
24 mai 1875 S-a constituit
Partidul Naţional Liberal (Ion Brătianu, Mihai Kogălniceanu)
24 mai 1948 Prea Fericitul
Părinte Iustinian a fost ales Patriarh al Romāniei (al treilea din cei
cinci ai ţării: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Iustinian Marina,
Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu)
26 mai Memorial Day (USA)
26 mai 1488 Ştefan cel Mare
ctitoreşte mānăstirea Sf.Gheorghe de la Voroneţ.
27 mai 1600 Mihai Viteazul
devine domn al Ţării Romāneşti, al Ardealului şi a
toată Ţara Moldovei, realizānd prima unire politică a celor trei
ţări romāneşti.
Din Predica părintelui Cleopa
la Duminica
Tomei (Despre īndoiala īn credinţă)
Fericiţi
cei ce n-au văzut şi au crezut
(Ioan 20, 29)
Hristos
a īnviat !
Iubiţi credincioşi,
Īn prima zi a Sfintelor Paşti, seara, ne spune
Sfīntul Apostol şi Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos īnviat
ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, īntr-o cameră
īncuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace vouă! După
ce i-a liniştit, că erau tulburaţi şi cuprinşi de
frică şi i-a īncredinţat de Īnvierea Sa din morţi,
arătīndu-le mīinile şi coasta străpunse de cuie şi
suliţă pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine
Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin
aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, avīnd misiunea
să vestească Evanghelia mīntuirii la toate neamurile pămīntului.
Dar pentru a-i īntări cu putere de sus la
această misiune dumnezeiască de īnnoire a lumii, Mīntuitorul a
suflat asupra lor Duh Sfīnt, şi le-a dat putere să ierte
păcatele oamenilor, zicīnd: Luaţi Duh Sfīnt! Cărora veţi
ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi
ţine vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate
propovădui pe Hristos dacă nu este trimis de Dumnezeu şi
dacă nu este īntărit şi sfinţit de harul Duhului Sfīnt.
Īnsă nu este destul pentru mīntuire numai să citim Sfīnta Scriptură
şi să ascultăm cuvīntul Evangheliei. Trebuie să-l şi
facem. Nu era suficientă Apostolilor şi ucenicilor Domnului numai
propovăduirea cuvīntului. Ea singură nu poate mīntui fără
pocăinţă. Apostolii aveau datoria să-i īnveţe voia lui
Dumnezeu, dar să-i cureţe şi de păcate, adică să
le dezlege păcatele prin spovedanie, fără de care nu poate fi
iertare, pocăinţă şi mīntuire. De aceea Domnul
īntemeiază acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmaşii lor, episcopii
şi preoţii, să spovedească pe cei ce cred, şi
să-i dezlege de păcate. Aceasta este singura cale de mīntuire a
creştinilor: Credinţa dreaptă īn Dumnezeu, īmplinirea poruncilor
evanghelice şi dezlegarea păcatelor prin spovedanie.
Dar, cu rīnduiala dumnezeiască, apostolul Toma nu
era de faţă cu ceilalţi apostoli cīnd S-a arătat Domnul.
Şi cīnd i-au spus toţi: Am văzut pe Domnul! el nici nu
s-a bucurat, nici n-a voit să creadă, pīnă nu a văzut cu
ochii şi a pipăit cu mīna rănile Mīntuitorului (Ioan 20, 25).
După opt zile, adică īn Duminica a doua după Īnviere, iarăşi
S-a arătat Iisus Hristos ucenicilor Săi, trecīnd prin uşile
īncuiate. Atunci era şi Toma de faţă. După ce le-a zis din
nou: Pace vouă, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ţi
degetul tău īncoace şi vezi mīinile Mele, şi adu-ţi mīna ta
şi o pune īn coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!
(Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipăind şi văzīnd rănile
Domnului, cuprins de frică şi uimire, a strigat cu smerenie şi
credinţă: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Mīntuitorul
īnsă l-a mustrat pentru puţina lui credinţă, zicīnd: Pentru
că M-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiţi cei ce n-au văzut
şi au crezut! (Ioan 20, 28-29).
Toma era un apostol īndoielnic. El a crezut numai
după ce a văzut şi a cercetat adevărul, pipăind
rănile lui Hristos. De aceea l-a şi mustrat Domnul, căci credinţa
vine din auz, iar nu din pipăire şi vedere. Credinţa vine
din interior, din inimă, iar nu din afară. Credinţa vine din
cuvīnt. Din cuvīntul de īnvăţătură auzit din gura mamei
şi a tatei. Căci părinţii trupeşti ne sīnt primii
dascăli de religie īn viaţă. Apoi, credinţa noastră īn
Dumnezeu ne vine şi se īntăreşte īn noi din predica preotului la
biserică, din sfaturile date de bătrīni, din citirea
cărţilor sfinte şi mai ales din cuvintele şi
īnvăţăturile pe care le auzim şi le citim zilnic īn Sfīnta
Evanghelie.
La formarea noastră duhovnicească şi la
sporirea dreptei credinţe īn inimile noastre cel mai mare rol īl au
părinţii trupeşti care ne-au născut şi
părinţii sufleteşti care ne-au īnvăţat şi ne-au
crescut īn frica de Dumnezeu, adică preotul satului, duhovnicul şi
naşul de botez. Cīnd părinţii trupeşti şi cei
sufleteşti sīnt buni şi īşi fac datoria creştină
faţă de sufletele pe care le cresc şi le păstoresc, atunci se
nasc şi se formează creştini buni, copii ascultători de
părinţi, tineri cuminţi şi evlavioşi. Iar cīnd
părinţii trupeşti sīnt necredincioşi şi
stăpīniţi de patimi, iar cei sufleteşti sīnt indiferenţi
şi nepăsători faţă de fiii lor sufleteşti, atunci
copiii sīnt răi şi neascultători, tinerii sīnt
necredincioşi sau īndoielnici şi caută dovezi văzute, ca
Toma, pentru a crede īn nevăzutul Dumnezeu. Cei căsătoriţi
vin rar la biserică fiind īnconjuraţi de griji pămīnteşti;
mulţi īşi ucid copiii şi unii īşi distrug familia şi
pacea sufletului prin divorţ. Dar şi bătrīnii care n-au avut īn
tinereţe o viaţă religioasă profundă īşi
sfīrşesc viaţa īn beţii şi indiferenţă
religioasă, spre osīnda sufletelor lor. De vom cugeta mai mult la īndoiala
apostolului Toma, vom īnţelege mai bine slăbirea credinţei īn
Dumnezeu īn zilele noastre şi urmările ei cumplite, pe care le
trăim.
Īndoiala lui Toma la Īnvierea Domnului a avut şi
un rol providenţial. Căci, prin pipăirea rănilor
Mīntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a
avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de
păcat şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mīntuirea
lumii. Iar dacă Toma s-a īndoit de Īnvierea Domnului, după ce
şi-a pus mīna īn coasta Lui, s-a căit de necredinţa sa şi,
căzīnd īn genunchi, şi-a mărturisit cu lacrimi credinţa
şi păcatul său, prin aceste cuvinte: Domnul meu şi
Dumnezeul meu!
Oare cīţi dintre creştinii de astăzi nu
cad īn păcatul īndoielii şi al necredinţei īn Dumnezeu?
Īnsă se īntorc la credinţă, cu căinţă şi
smerenie ca apostolul Toma? Din cauza fricii şi Petru s-a lepădat de
Hristos prin cuvintele: Nu cunosc pe omul acesta! (Matei 26, 74). Dar
īndată după cīntatul cocoşului, din miezul nopţii, Petru a
ieşit afară şi a plīns cu amar. Toată viaţa s-a
căit Petru de căderea şi necredinţa sa. Dar dintre noi
cīţi creştini nu se īndoiesc de existenţa lui Dumnezeu?
Cīţi nu-L īnjură şi-L hulesc? Cīţi nu caută dovezi
şi zic: "Nu cred pīnă nu văd!" Cīţi nu caută
să pipăie rănile şi coasta Domnului, căutīnd dovezi
ale existenţei lui Dumnezeu prin pămīnt, prin mărturii vechi,
prin tainele planetelor şi ale Universului? Cīţi nu zic dintre
creştini: "Aici este raiul şi iadul! Aici pe pămīnt este
totul!" Iar cīnd se văd bolnavi, īn faţa primejdiei, a
sărăciei şi a morţii, nici atunci nu se căiesc ca
Toma, să zică: "Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Acum cred īn Tine Doamne, că Tu m-ai zidit şi m-ai mīntuit.
Iartă-mă de necredinţa mea!" Nici măcar la
bătrīneţe nu se īntorc la Dumnezeu ca să plīngă cu amar ca
Petru, viaţa lor din tinereţe, cheltuită īn desfrīu, īn
răutăţi şi necredinţă.
Puţini sīnt acei ce se pocăiesc de
păcate la bătrīneţe. Cei mulţi mor aşa cum au
trăit, īn necredinţă şi nepocăinţă, spre a
lor veşnică osīndă. Cu adevărat, mare dar este
credinţa īn Dumnezeu īnsoţită de fapte bune! De aceea a şi
zis Mīntuitorul către Toma cea de-a zecea fericire: Fericiţi cei
ce n-au văzut şi au crezut! (Ioan 20, 29). Iar cu alt prilej a
zis către ucenicii Săi: Fericit este cel ce nu se va sminti īntru
Mine (Matei 11, 6). Adică nu se va sminti din dreapta
credinţă īn Dumnezeu, cum s-au smintit mulţi īn zilele noastre.
De ce credeţi că se smintesc unii
creştini īn Hristos şi cad din dreapta credinţă
apostolică īn tot felul de secte şi grupări religioase? Pentru
că ei vor să cuprindă cu mintea lor tainele şi dogmele
credinţei. Ei vor să pipăie cu raţiunea lor limitată
mīinile şi coasta Domnului, adică vor să īnţeleagă
adīncul cel nepătruns al credinţei, mai mult decīt este dat omului
să īnţeleagă.
Dar cei mai mulţi se leapădă şi se
smintesc de Biserica īntemeiată de Hristos din cauza mīndriei şi a
neascultării lor. Se smintesc de Maica Domnului şi din mīndrie
şi neascultare o defaimă spunīnd că ar fi fost o femeie de rīnd.
Se smintesc de Sfīnta Cruce şi din aceleaşi pricini spun că este
un semn de ocară, iar nu armă a creştinilor īmpotriva
diavolilor, sfinţită cu sīngele lui Hristos. Se smintesc de sfintele
icoane şi le numesc idoli, neīnţelegīnd sensul lor duhovnicesc. Se
smintesc de sfinţi şi de cinstea dată lor şi-i numesc
oameni de rīnd, iar pe ei se numesc drepţi şi mīntuiţi. Se
smintesc de preoţi, nu le recunosc harul Duhului Sfīnt primit la hirotonie
şi īi judecă. Se smintesc de Tainele Bisericii īntemeiate de Hristos,
prin care se revarsă harul Duhului Sfīnt şi le refuză pe toate.
Se smintesc de īnvăţătura Sfintei Scripturi şi o
răstălmăcesc după voia şi mintea lor, spre a lor
osīndă şi amăgirea multora.
De vom rămīne īnsă statornici şi
ascultători īn sīnul Bisericii Ortodoxe şi vom păstra cu
sfinţenie dreapta credinţă dată nouă de Hristos, ne
vom izbăvi de necredinţa lui Toma, de sminteala religioasă a sectelor
şi vom īnţelege cum trebuie īnţeleasă
īnvăţătura Sfintei Evanghelii īn sensul adevărat al celor
două fericiri: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
şi Fericit este acela ce nu se va sminti īntru Mine!
Noi, fiii
īnvierii şi fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămīnem
credincioşi Bisericii pīnă la sfīrşit, ştiind că cel
ce va răbda toate pīnă la sfīrşit, acela se va mīntui (Matei
24, 13). Astăzi, a opta zi după Sfintele Paşti, Domnul īnviat
S-a arătat Apostolilor şi le-a dat pacea Duhului Sfīnt după care
suspină toată lumea. Astăzi Mīntuitorul l-a īncredinţat pe
Toma că a īnviat cu adevărat şi ne īncredinţează
şi pe noi că vom īnvia cu toţii la judecata de apoi.
De aceea să ne bucurăm pentru īnviere.
Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credinţă a lui Toma
şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ceilalţi īndoielnici
īn credinţă şi doritori de semne şi minuni, tineri sau
bătrīni, rude, vecini şi chiar fii, să mărtu-risească
şi ei pe Hristos īmpreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm
cu adevărat că avem cu noi, īn mīinile noastre, pe Domnul īnviat
şi sīntem izbăviţi de chinurile sufleteşti ale
necredinţei şi īndoielii.
Vă reamintim că astăzi, la Duminica
Tomei, numită şi "Paştele blajinilor" īn unele sate
ies credincioşii la cimitir unde fac pomenire, dau de mīncare unii altora
şi cīntă cu toţii troparul Īnvierii. Păstraţi cu
sfinţenie acest obicei creştinesc. De altfel fiecare Duminică
este un Paşte, este ziua Īnvierii Domnului, ziua bucuriei şi a
mīntuirii noastre.
Să păstrăm cu sfinţenie
credinţa curată şi fierbinte īn Dumnezeu. Să ne ferim de
necredincioşi, de sectanţi şi de īndoielnici, ca să nu
cădem īn cursele lor. Să păstrăm cu grijă
frumuseţea cultului ortodox şi toată tradiţia străbună
moştenită de la īnaintaşi şi să trăim īn pace
şi iubire unii cu alţii, ca īmpreună să cīntăm cu
īngerii "Hristos a īnviat!". Amin.
Izvorul Tămăduirii (2 mai)
Izvorul
Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului şi Domnului Iisus
sărbătorit mereu īn Vinerea din Săptămāna Luminată.
Tānărul soldat Leon Tracul, care avea să ajungă īmpărat sub
numele de Leon cel Mare, trecea printr-o pădure unde s-a īntālnit cu un
biet orb rătăcit şi s-a milostivit de el ca să-l ajute
să-l scoată la liman. Bătrānul orb avea multă īnţelepciune
de la Dumnezeu, astfel că s-au īncălzit la discuţii despre
credinţa īn Cel de Sus şi, mai ales, despre Invierea Domnului.
Orbului i s-a făcut mare sete şi a spus că pădurile acestea
atāt de puţin umblate de săteni dar pline de neştiuţi
pustnici au multe izvoare şi iazuri pentru existenţa tainică a
acestora din urmă. Leon a căutat peste tot apă dar
fără succes. O voce, care era a Maicii Domnului, i-a spus să nu
renunţe şi astfel a găsit īn sfārşit un izvor īntr-un
desiş din care i-a dat să bea orbului. Cānd, īndemnat de aceeaşi
voce, i-a spălat ochii cu apa aceea destul de tulbure, orbul s-a vindecat
şi deodată a īnceput să vadă. Cutremurat de minunea
săvārşită Leon a cazut in genunchi spunānd: "Am văzut
lumina cea adevărată, pe Maica Preacurata... Aici este Izvorul
Tămăduirii... fāntāna dătătoare de sănătate".
Orbul i-a prezis că va ajunge īmpărat. Aşa a fost şi Leon
cel Mare s-a īntors la acel loc şi a durat pe el o biserică īn
cinstea Maicii Domnului. Izvorul a continuat să facă minuni secole
de-a rāndul astfel că, īn sec. VI, Iustinian, īmpăratul
Bizanţului, s-a vindecat aici de suferinţă, ridicānd o
biserică şi mai frumoasă.
Se
obişnuieşte de aceea īn multe biserici şi mānăstiri să
se facă, după Sfānta Liturghie, o slujbă de sfinţire a apei
(aghiasma mică) dupa rānduiala proprie Săptămānii Luminate.
Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al Mānăstirii Brāncoveanu
de la Sāmbăta de Sus (pe lāngă cel al Adormirii Maicii Domnului). Hristos
Cel inviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, sa fie pururi in mijlocul
nostru. Amin.
Sfāntul Apostol şi Evanghelist Ioan (8
mai)
Cinstita mutare din
viaţă a Sfāntului Apostol şi Evanghelist Ioan, ucenicul cel
iubit, de Dumnezeu cuvāntătorul, se prăznuieşte la 26
septembrie. Īn ziua de astăzi se cinsteşte numai pomenirea semnului
minunat, care avea loc, īn fiecare an, īn ziua de 8 mai, la Efes, unde era
mormāntul Sfăntului. Că, precum pe toţi care i-au plăcut
lui Dumnezeu, Hristos i-a īnvrednicit Īmpărăţiei Cerurilor,
aşa şi locurile unde s-au nevoit aceşti plăcuţi ai Lui
şi s-au īngropat, Hristos le-a luminat cu minuni, arătāndu-le pline
de daruri. Astfel, īn fiecare an, la 8 mai, izvora, cu darul lui Hristos, din
mormāntul Sfāntului Ioan, o pulbere albă, pe care creştinii din acele
locuri īl numeau mană. Şi, ungāndu-se cu el, credincioţii se
tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor
şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe sluga Sa Ioan,
Apostolul lui Hristos. S-a petrecut semnul acesta, īn toţi anii, pānă
la cotropirea Efesului de către necredincioşi şi pānă la
nimicirea creştinilor din acele locuri. Iar Biserica, īn loc de altă
mulţumire, a rānduit ca, īn această zi, precum şi īn ziua din
septembrie, să proslăvim, cu laude şi cu cāntări, şi
să fericim pe Sfāntul Ioan Teologul, Evanghelistul, părintele binecuvāntării,
care, mai mult decāt alţii, a fost iubit de Dumnezeu, ca prin
rugăciunile lui, să cāştigăm şi noi
tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi
trupeşti şi să ne īnvrednicim a fi plăcuţi şi
iubiţi lui Hristos, Dumnezeul nostru, acum şi īn vecii vecilor. Amin.
(text reprodus din Proloage).
Sfinţii Cuvioşi Părinţi
Chiril şi Metodie (11 mai)
Metodie
şi Constantin (Chiril după numele de mai tārziu ca monah) s-au
născut īn Grecia, la Tesalonic, pe vremea īmpăraţilor
iconoclaşti Leon Armeanul şi Mihail Travlul, numit şi Valvos.
Metodie slujea īn cetele ostăşeşti şi, fiind cunoscut
īmpăratului, a fost pus voievod şi trimis īn părţile ce se
mărgineau cu slavonii. Aceasta s-a făcut după rīnduiala lui
Dumnezeu, ca să īnveţe limba slavonească, ca cel ce avea să
fie mai īn urmă, īnvăţător duhovnicesc şi păstor
īn vremea sa. El, petrecīnd īn rīnduiala de voievod ca la zece ani, văzīnd
pe de o parte deşertăciunea gīlcevilor vieţii, iar pe de alta,
supărīndu-se de prigonirea pe care o ridicase īmpăratul Teofil,
luptătorul īmpotriva icoanelor, asupra celor dreptcredincioşi, a
lăsat slujba de voievod şi toate cele frumoase ale acestei lumi
şi, ducīndu-se īn muntele Olimpului, s-a tuns īn rīnduiala
monahicească. Lui i s-a alăturat fratele său Constantin (Chiril)
care fusese la studii īn Constantinopol, odată cu Mihail băiatul
īmpăratului Teofil, unde īnvăţase gramatica, poezia, retorica,
filosofia, aritmetica, astronomia, muzica şi toate meşteşugurile
elineşti, īncīt era de mirare dascălilor săi pentru atīta isteţime
a minţii sale şi se deprinsese şi cu alte limbi străine.
Dar
Miahil, noul īmpărat, sub care īncetase progoana icoanelor, luīndu-l cu
sila din mănăstire, l-a dus pe Constantin (Chiril) īn Constantinopol,
silindu-l să ia treapta preoţească. Acolo el le-a vorbit astfel
musulmanilor saracini: Mahomed, dătătorul vostru de lege, nu a pus
vreo poruncă grea de purtat, neoprindu-vă de la mīnie şi poftele
cele fără de rīnduială, ci mai ales v-a dat voie la toate. De
aceea, toţi cu un gīnd vă ţineţi de legea lui, ca una ce
este dată după poftele voastre. Dar Mīntuitorul nostru Hristos n-a
făcut aşa, pentru că, singur fiind preacurat şi izvor a
toată curăţia, voieşte ca şi robii Lui să
vieţuiască curat, ferindu-se de toate poftele, şi să se
apropie cu curăţenie de Cel curat, căci īn
īmpărăţia Lui nu va intra nici un lucru necurat.
Chiril
a rugat pe fratele său, pe fericitul Metodie, ca pe cel ce ştia parte
din limba slavonească, să meargă īmpreună cu dīnsul la
ascultarea apostolească, ca să lumineze pe cei necredincioşi cu
lumina sfintei credinţe. Mai īntīi a postit patruzeci de zile şi,
ajutīndu-i darul Sfīntului Duh, a īnvăţat alfabetul slavonesc, care
avea īn sine treizeci şi opt de slove, ca să poată
tălmăci cărţile din limba grecească īn limba
slavonească; la care lucru, cu ajutorul lui Dumnezeu, īi ajuta lui şi
fericitul Metodie. Īntīi a īnceput a tălmăci Sfīnta Evanghelie de la
Ioan: La īnceput era cuvīntul... şi celelalte.Ajungīnd īn
părţile slavoneşti, pretutindeni au fost primiţi cu cinste
de boieri şi de tot poporul, dar mai ales īn Moravia, de domnul Rostislav,
unde, īndată a poruncit să adune mulţi copii şi să-i
īnveţe pe ei alfabetul şi cărţile cele tīlcuite din nou:
Ceaslovul, Psaltirea şi altele. Acolo au zăbovit patru ani şi
mai mult, luminīnd şi īntărind īn dreapta credinţă toate
părţile slavoneşti. Ei, apoi, au tălmăcit toate
cărţile trebuincioase spre rīnduiala bisericească, din limba
grecească īn cea slavonă, precum Evanghelia, Apostolul, Liturghia
şi celelalte. Şi au īnceput a săvīrşi īn limba slavonă
dumnezeiasca Liturghie şi toată cīntarea bisericească.
Auzind
despre aceasta mulţi arhierei şi preoţi, dar mai ales cei de la
Apus, din limba latinească, au īnceput a cīrti, că
săvīrşesc Sfīnta Liturghie īntr-o limbă străină, din
nou luminată. Pentru că ziceau că se cade să se
săvīrşească dumnezeiasca Liturghie numai īn trei limbi, īn care
a fost scris titlul cel de pe Cruce: evreieşte, greceşte şi
latineşte. Īnsă sfinţii īnvăţători slavoni au
răspuns unora ca aceia: Dumnezeu plouă şi răsare soarele
peste toţi. Iar David zice: Toată suflarea să laude pe Domnul.
Şi iarăşi: Strigaţi Domnului tot pămīntul,
cīntaţi Domnului cīntare nouă.., deoarece a venit Domnul ca
să mīntuiască toate neamurile. Deci, toate neamurile, īn graiul
limbii lor, să binecuvinteze pe Domnul". (din Vieţile
Sfinţilor)
Sfīntul Mucenic Ioan Valahul (12 mai)
Sfīntul
Mucenic Ioan Valahul s-a născut īn Ţara Romānească īn secolul
XVII, īntr-o familie de creştini nobili şi bogaţi. Īn urma unei
revolte īmpotriva turcilor din anul 1662, pe timpul voievodului Mihnea, Sfīntul
Ioan a fost luat ostatec de turci. Apoi a fost cumpărat de un soldat
păgīn, care l-a legat de un copac şi l-a bătut mult. Zdrobit de
ruşine şi de durere, Ioan a tăiat pe păgīn īn timpul
somnului.
El
a fost de īndată descoperit de alţi soldaţi şi dus la
Constantinopol, īnaintea vizirului pentru a fi judecat. Vizirul īl dădu pe
fericitul Ioan femeii celui pe care īl ucisese el ca să facă ce va
voi cu dīnsul. Ea īnsă, i-a cerut să-i fie soţ, dacă Ioan
se va lepăda de Hristos şi se va īnchina lui Mahomed. Atunci,
Fericitul Ioan, s-a īnsemnat cu semnul Sfintei Cruci, chemīnd cu
credinţă numele lui Hristos. Fiind aruncat īn temniţă,
mucenicul lui Hristos a fost cumplit bătut mai multe zile, īn timp ce
soţia turcului tăiat īl silea mereu să păcătuiască
cu ea ca să nu mai fie chinuit.
Sfīntul
Mucenic Ioan, refuzīnd a face cumplitul păcat, īndată vizirul a
poruncit să-i taie capul. Şi aşa s-a dus la Hristos,
scăpīnd de cursele cele īnşelătoare ale acestei vieţi
trecătoare, mutīndu-se īn ceata sfinţilor mucenici. Pătimirea sa
a avut loc la 12 mai 1662, la Constantinopol, iar după alţii īn 1665.
Sfinţii Īmpăraţi Constantin şi Elena
(21 mai)
Constantin
a luat stăpīnirea īmpărăţiei după moartea tatălui
său, cu īnvoirea a toată oastea, pentru că era iubit de
toţi, ca o odraslă ieşită dintr-o rădăcină
bună. Maxentie, amăgind cīţiva senatori din Roma, i-a răpit
scaunul īmpărătesc, făcīndu-se astfel īmpărat al Romei cu
puterea sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea.
Apoi, īntărindu-se īn Roma, Maxentie a īnceput a face multă
răutate poporului; căci nu numai pe creştini īi gonea, ci
şi pe păgīnii săi īi muncea. El a omorīt pe senatorii cei
cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi
vieţuind cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi
fecioarele senatorilor spre necurăţia lui, īndeletnicindu-se foarte
mult la vrăji şi fermecătorii, făcīndu-se foarte aspru
şi urīt īn toată Roma pentru tirania lui cea spurcată. Deci,
romanii au trimis īn taină la Constantin care era īn Britania cu mama sa
Elena, rugīndu-l să vină şi să-i scape de acel tiran.
Constantin,
văzīnd că puterea lui de oaste este puţină şi
gīndindu-se şi la farmecele lui Maxentie, a īnceput a se īndoi de
biruinţă şi a se ruga adevăratului Dumnezeu, Care
stăpīneşte cerul şi pămīntul, pe Care neamul creştinesc
īl cinsteşte, ca să-i dăruiască chip de biruinţă
asupra tiranului. Pe cīnd cu osīrdie se ruga, i s-a arătat īntru
amiazăzi chipul Crucii Domnului, īnchipuit cu stele strălucitoare,
mai mult decīt soarele, iar deasupra acestui chip era următoarea scrisoare:
"Cu aceasta vei birui". El a poruncit ca toată oastea sa să
poarte semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe
paveze. Īnvingānd īn luptă Constantin a intrat īn Roma, īntīmpinat de tot
poporul cu mare bucurie şi cinste; iar el a īnălţat mare
mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra
tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce īn mijlocul
cetăţii Romei, pe un stīlp īnalt de piatră şi a scris pe
dīnsa: "Prin acest semn mīntuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub
jugul tiranului".
El
a mai avut un război īmpotriva Vizantiei şi altul cu tătarii la
Dunăre şi mereu i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma
cea mīntuitoare şi, ca şi mai īnainte, a avut biruinţă. De
aceea, īmpăratul Constantin, cunoscīnd puterea lui Hristos, Cel ce S-a
răstignit pe cruce, a crezut īn Hristos adevăratul Dumnezeu şi
s-a botezat īmpreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.
Cīnd
a intrat īmpăratul īn scăldătoarea Sfīntului Botez suferea de
lepră. După ce episcopul Sfīntul Silvestru l-a afundat de trei ori īn
numele Sfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din
cer, mai mult decīt razele soarelui, īncīt s-a umplut casa de
negrăită strălucire. Atunci īmpăratul, īndată s-a
curăţat de lepră, care, căzīnd de pe trupul lui ca
nişte solzi de peşte, a rămas toată īn apă. Astfel a
ieşit sănătos din scăldătoare, īncīt n-a mai rămas
nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi, īmbrăcīndu-se īn
haine albe după Sfīntul Botez, a povestit singur, zicīnd: "Cīnd m-am
afundat īn apă, am simţit o mīnă de sus, īntinzīndu-se şi
atingīndu-se de mine".
După
acestea, īmpăratul īndată a dat poruncă să nu
īndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe
creştini. Deci, a zidit īn curţile sale īmpărăteşti o
biserică īn numele Mīntuitorului Hristos şi a poruncit să se
boteze fără īntīrziere toţi cei ce vor voi să fie
creştini; iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile
īmpărăteşti. Īn ceasul acela s-au botezat o mulţime mare de
popor şi, din zi īn zi, creştea şi se īnmulţea Biserica lui
Hristos, iar īnchinarea de idoli se īmpuţina.
Īn
acea vreme răucredinciosul Arie, tulburīnd cu eresul său Biserica lui
Hristos, acest binecredincios īmpărat a voit cu dinadinsul să īncerce
cele pentru sfīnta credinţă. Deci, a poruncit să se
ţină īn Niceea Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat
318 Sfinţi Părinţi, care au alcătuit credincioasele dogme
ale sfintei credinţe, iar pe Arie şi eresul lui l-au blestemat. Acest
sinod care s-a ţinut īn anul 325 īn Niceea a fost īntīiul sinod a
toată lumea.
Īmpăratul
Constantin a trimis apoi pe fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu
multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru
căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a
Domnului. Ea, ducīndu-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri, le-a
curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la
lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea vreme
era patriarh īn Ierusalim Macarie, care a īntīmpinat pe īmpărăteasă
cu cinste cuviincioasă.
Fericita
īmpărăteasă Elena, vrīnd să caute Crucea Domnului cea
făcătoare de viaţă, care era ascunsă de evrei, i-a
chemat pe toţi şi i-a īntrebat să-i arate locul unde este
ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Ei i-au arătat pe un bărbat
bătrīn cu numele Iuda care ştia că era ascunsă sub un
templu făcut de īmpăratul Adrian pentru zeiţa Artemida.
Fericitul patriarh Macarie rugīndu-se, a ieşit īn locul acela un miros de
bună mireasmă şi īndată s-a arătat spre
răsărit, Mormīntul şi locul Căpăţīnii (Golgota),
iar aproape de ele au aflat īngropate trei cruci şi īmpreună cu ele
au aflat şi cinstitele piroane. Nepricepīnd nimeni care ar fi fost Crucea
Domnului nostru Iisus Hristos, s-a īntīmplat īn acea vreme, că duceau un
mort la īngropare. Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau
să stea, şi a pus una cīte una crucile pe cel mort, iar cīnd a pus
Crucea lui Hristos īndată a īnviat mortul şi s-a sculat viu cu
puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar īmpărăteasa, luīnd
cu bucurie cinstita Cruce, i s-a īnchinat ei şi a sărutat-o; asemenea
şi toată suita īmpărătească ce era cu ea. Iar unii nu
puteau să vadă şi să sărute Sfīnta Cruce īn acea
vreme, de īnghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă
de departe.
Sfīnta
īmpărăteasă Elena a poruncit ca īn Ierusalim, pe la sfintele
locuri, să se zidească biserici īncepānd cu Biserica Īnvierii
Domnului nostru Iisus Hristos, līngă Sfīntul Mormīnt, acolo unde s-a
găsit Sfīnta Cruce. A mai zidit o biserică şi īn Ghetsimani, unde
este mormīntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei
Adormiri. După ce a zidit şi alte optsprezece biserici, a venit la
Constantinopol, aducīnd o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viaţă
făcătoare şi sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui
Hristos. Nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu,
bineplăcīndu-I Lui, şi a fost īngropată cu cinste. Iar marele
īmpărat Constantin a murit la 32 de ani ai īmpărăţiei sale;
iar de toţi anii de la naşterea sa avea şaizeci şi cinci. A
fost adus īn Constantinopol, unde s-a īngropat cu slavă īn biserica
Sfinţilor Apostoli. (Din Vieţile Sfinţilor)
A treia aflare a capului Sfāntului Ioan
Botezătorul (25 mai)
Din
Evanghelia de la 29 august (Matei 14, 3-12) ştim că Irod, la un
ospăţ cu prilejul zilei sale de naştere, a tăiat capul
Sfāntului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, pentru că Sfāntul,
aflat īn īnchisoare, mustra pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada,
nevasta fratelui său. Īn ura ei de moarte, Irodiada a īnvăţat-o
pe fiica ei, Salomeea, care dănţuise şi plăcuse
oaspeţilor, să ceară capul Botezătorului drept
răsplată, spre īntristarea lui Irod.
După
moartea Proorocului, ucenicii lui i-au luat trupul şi i l-au īngropat dar
capul Botezătorului a avut, după tradiţia Bisericii Ortodoxe, o
istorie aparte: a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat, fiecare
aflare fiind pentru noi, credincioşii, ca o nouă īntālnire cu
Proorocul, ca un nou īndemn spre pocăinţă şi să credem
īn Cel ce a venit după dānsul, adică īn Hristos. Multă vreme
capul a stat ascuns de Irodiada la castelul din Maherus, unde fusese ucis.
Sfānta Ioana, nevasta lui Cuza, dregătorul lui Irod (Luca 8,3), l-a luat
īn mare taină şi l-a īngropat īn Ierusalim, īn muntele Eleonului,
īntr-un vas de lut. Aceasta a fost prima aflare. Apoi lumea a uitat şi i
s-a pierdut urma. Pe vremea īmpăraţilor Constantin şi Elena, doi
monahi l-au găsit la un olar din Emesa īn Siria (a doua aflare,
prăznuită īmpreună cu prima la 24 februarie) şi capul a
fost dus cu slavă īn Evdomon īn Constantinopol. Cānd a fost prigoana
sfintelor icoane (despre care se pomeneşte īn Duminica Ortodoxiei, prima
duminică din Postul Mare), capul a fost ascuns şi īngropat tocmai la
Comane, la hotarul cu Armenia. Aşa a fost a treia aflare, prăznuita
azi, care s-a īntāmplat pe vremea Patriarhului Ignatie īn 860 cānd capul a fost
adus şi aşezat īn biserica Sfāntului Ioan Botezătorul din
Constantinopol, capitala Bizanţului. Pe vremea Cruciadelor cavalerii
francezi au intrat īn Constantinopol īn anul 1204 şi au luat o parte din
capul Sfintului ducāndu-l īn Franţa la Amiens unde se află şi
azi (text reprodus din Proloage).
Īnvierea
Text de Mihail Eminescu (din Opere politice,
volumul II)
Şi
iarăşi bat la poartă cu degetele moi florile primăverii,
şi unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau īn
orizontul şesului, astăzi, mii de grădini contrastează īn
tānăra verdeaţă cu zidurile albe şi acoperămintele
strălucite ale caselor şi cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm
al clopotelor ne vesteşte vechea şi trista legendă că
astăzi, īncă, Hristos e īn mormānt, că māine se va
īnălţa din giulgiu alb ca floarea de crin, ridicāndu-şi fruntea
sa radioasă.
Tristă
şi māngāietoare legendă! Iată două mii de ani aproape de
cānd ea a ridicat popoare din īntunerec, le-a constituit pe principiul iubirii
aproapelui, două mii de ani de cānd biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea
după care se creşte omenirea. Īnvăţăturile lui Budha,
viaţa lui Socrate şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute
a chinezului Lao-Tse, deşi asemănătoare cu
īnvăţămintele creştinismului, n-au avut atāta
influenţă, n-au ridicat atāt pe om ca Evanghelia, această
simplă şi populară biografie a blāndului Nazarinean, a
Cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale
şi fizice, şi nu pentru El, ci pentru binele şi māntuirea
altora. Şi un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi
suferit cu māndrie şi dispreţ de semenii lui; şi Socrate a
băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea
caracteristică virtuţii civice a antichităţii. Nu
nepăsare, nu dispreţ: suferinţa şi amărăciunea
īntreagă a morţii au pătruns inima Mielului simţitor,
şi īn momentele supreme, au īncolţit iubirea īn inima Lui şi
şi-au īncheiat viaţa pămāntească, cerānd de la
Tată-Său din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe
sine pentru semenii săi, nu din māndrie, nu din sentiment de datorie
civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai īnaltă
formă a existenţei umane, acel sāmbure de adevăr care
dizolvă adānca dizarmonie şi asprimea luptei pentru
existenţă ce bāntuie natura īntreagă.
E uşoară credinţa că prin precepte teoretice de
morală, prin ştiinţă oarecum, omul se poate face mai bun.
Omul trebue să aibă īnaintea lui un om ca tip de perfecţiune,
după care să-şi modeleze caracterul şi faptele. Precum arta
modernă īşi datorează renaşterea modelelor antice, astfel
[este] creşterea prototipului omului moral [după] Iisus Hristos.
După El īncearcă creştinul a-şi modela viaţa sa
proprie, īncearcă combătānd instinctele şi pornirile
pămānteşti din sine. Chiar dacă dezvoltarea
cunoştinţelor naturale se īndreaptă adeseori sub forma
filosofemelor materialiste, īn contra părţilor dogmatice a
Scripturii, chiar dacă īn clasele mai culte soluţiuni filosofice a
problemei existenţei iau loc soluţiunii pe care o dă Biblia,
caracterele crescute sub influenţa biografiei lui Hristos, şi cari
s-au īncercat a se modela după El, rămān creştine.
Dacă vorbim
de această īmprejurare e pentru a arăta că nu īn cultura
excesivă a minţii consistă misiunea şcoalelor -
excepţie făcānd de cele īnalte -, ci īn creşterea caracterului.
De acolo rezultă importanţa biografiei lui Hristos, pentru inimile
unei omeniri veşnic renăscānde. Pentru a se īmbogăţi,
pentru a-şi īmbunătăţi starea materială, pentru a
uşura lupta pentru existenţă, dānd mii de ajutoare muncii
braţului, oamenii au nevoie de mii de cunoştinţe exacte. Pentru
a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul
altuia īn ajutor, [oamenii] au nevoie de religie. Suferinţele de moarte
ale Īnvăţătorului şi modelului nostru nu ni se cer decāt īn
momente excepţionale, nu se cer decāt de la eroi şi de la martiri.
Dar atāt cāt ne permite imperfecţiunea naturii omeneşti, fiecine
trebue să caute a compensa prin muncă şi prin sacrificiu
bunurile de care se bucură. Atunci numai Domnul va petrece īn mijlocul
nostru, precum adeseori cu bucurie a petrecut īn mijlocul puternicilor şi
religioşilor noştri străbuni.
De ce la Paşti māncăm ouă roşii
Spune povestea, că pe cānd se afla Domnul nostru Iisus
Hristos răstignit pe cruce şi pe cānd neīmpăcaţii săi
duşmani Īl batjocoreau īn tot timpul, Maica Domnului, ca mamă,
făcāndu-i-se milă de fiul său, luă un coş plin cu
ouă, se duse cu el la evreii care-l chinuiau pe Iisus Hristos - rugāndu-i
să īnceteze chinurile. Dar neīndurătorii oameni, īn loc s-o asculte,
īncepură a-L batjocori şi mai tare. Cānd Iisus ceru apă de
băut, ei īi dădură īn batjocură oţet şi fiere.
Văzānd aceasta, ea puse coşul cu ouă lāngă cruce şi
īncepu a plānge cu hohot. Coşul cu ouă era lāngă cruce, iar din
māinile şi picioarele lui curgānd şiroaie de sānge, īn scurt timp o
parte din ouă se īmpiestriţară iar o parte se umplură
aşa de tare de sānge īncāt se făcuseră complet roşii, ca
şi cānd ar fi fost vopsite. Domnul nostru Iisus Hristos, văzānd
că ouăle s-au umplut de sānge, Īşi aruncă privirile Sale
către cei ce se aflau īn faţă şi le zise: De acum īnainte
să faceţi şi voi ouă roşii şi īmpestriţate,
īntru aducere-aminte a răstignirii Mele. După ce a īnviat Domnul
nostru Iisus Hristos, Maica Domnului a fost cea care a făcut ouă
roşii şi pască. Şi mergānd plină de bucurie cu ele ca
să-L vadă pe fiul său, fiecărui om pe care īl īntālnea īi
spunea: Hristos a īnviat! Şi-i dăruia cāte un ou roşu şi
cāte o păscuţă. Şi de atunci īncoace, au īnceput oamenii a
face ouă roşii şi īmpestriţate de Paşti.
(povestită de Silvia Bănică, īnvăţătoare
ieşită la pensie, din comuna Ulmu, judeţul Brăila, de la ce
ştia de la bunicii ei)
O altă
legedă spune că atunci cānd Iisus a fost bătut cu pietre,
acestea atingāndu-L s-au transformat īn ouă roşii, iar o alta spune
că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii, saducei
şi rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul
dintre ei a spus: Cānd va īnvia cocoşul pe care-l māncăm şi
ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va īnvia şi Iisus. Nici
nu şi-a terminat acela spusele şi ouăle s-au şi făcut
roşii, iar cocoşul a īnceput să bată din aripi. (din
articolul lui Narcisa Balaban, ziarul Lumina, 8 apr.2007)
Īnţelepciune din Pateric
Un
bătrān oarecare şedea la Tebaida īntr-o peşteră şi
avea un ucenic iscusit. Şi avea obicei bătrānul, seara, să-l
sfătuiască cele de folos şi după sfătuire făcea
rugăciune şi-l slobozea să doarmă. Odată, īnsă, a
şezut iarăşi bătrānul seara, după obicei, sfătuindu-l
pe frate şi, īn timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a
aşteptat să se trezească bătrānul şi să-i
facă rugăciune [ca să poată merge la culcare]. Dar, mult
şezānd şi nedeşteptāndu-se bătrānul, s-a supărat
şi a voit să se ducă. Şi a suferit aşa de şapte
ori la rānd, supărāndu-se şi īmpotrivindu-se, dar pānă la
urmă nu s-a dus. Apoi, trecānd o vreme din noapte, s-a deşteptat
bătrānul şi, văzāndu-l pe ucenic şezānd, i-a zis: "Nu
te-ai dus pānă acum?". Iar el a zis: "Nu, că nu m-ai
slobozit, părinte". Şi a zis bătrānul: "Pentru ce nu
m-ai deşteptat?". I-a răspuns fratele: "Nu am
īndrăznit să te mişc ca să nu īţi stric somnul".
Aşa,
au citit pravila cea de dimineaţă şi, după sfārşitul
ei, l-a slobozit bătrānul pe frate şi şedea singur. Atunci a
fost răpit şi iată cineva īi arăta lui un loc slăvit,
cu un scaun strălucit īn el şi deasupra scaunului şapte cununi
strălucitoare. Iar el l-a īntrebat pe cel ce i le arăta: "Ale
cui sunt acestea?" Şi i-a răspuns acela: "Ale ucenicului
tău. Şi locul şi scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru
ascultarea lui, iar cele şapte cununi īn noaptea aceasta le-a luat".
Deci, venindu-şi īn sine bătrānul, l-a chemat pe frate şi i-a
zis: "Spune-mi, ce-ai făcut īn noaptea aceasta?" Iar el a
răspuns: "Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am
făcut!" Bătrānul, socotind că smerindu-se nu
mărturiseşte, i-a zis: "Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai
făcut sau ce-ai gāndit īn noaptea aceasta!". Fratele, nimic
ştiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Şi i-a
zis părintelui: "Părinte, nimic nu am făcut decāt aceasta:
că, supărat fiind de gānduri, de şapte ori am vrut să
mă duc, īnsă fără de slobozenia ta nu m-am dus". Iar
bătrānul, auzind, a īnţeles că de cāte ori s-a luptat īmpotriva
gāndului a primit cunună de la Dumnezeu. Şi fratelui nimic din cele
ce a văzut nu i-a spus.
Dar pentru folos
le-a povestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să
cunoaştem că şi pentru mici osteneli ne dăruieşte
nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai
īnvăţăm şi a cere cu osārdie rugăciunile
părinţilor.
Īntāmplări autentice
mărturisite de oameni care L-au cunoscut pe Dumnezeu, aflāndu-se īn
preajma morţii (I)
1. Femeia īnviată
Această poveste am ascultat-o īntr-o
seară de iarnă, de la un prieten sătmărean, pe nume Dumitru
Zimbru. Ne aflam la o īndepărtată mānăstire de maici din apusul
ţării: Mānăstirea Teghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din
ultimele zile, doar cāţiva mireni se īncumetaseră īntr-acolo.
Stăteam amāndoi īn afara aşezămāntului mānăstiresc, īntr-o
bisericuţă neīncălzită, īnconjurată de cāmp, cāmp alb
şi nemărginit. Prin pereţii de lemn auzeam vuietul
năprasnic al vānturilor īnfuriind zăpada şi, ceva mai departe,
cāntecul abia desluşit al călugăriţelor adunate la
vecernie. "O femeie care a murit şi a īnviat", spunea Dumitru
Zimbru. Un "caz" incredibil. O cunoştea de mult pe femeia īn
cauză (trăieşte şi astăzi), īi este prieten apropiat
şi, de fapt, un fel de "ucenic". Numele ei este Olga
Răileanu şi, din clipa īn care a īntālnit-o, i s-a schimbat
viaţa. Avea o "putere formidabilă a rugăciunii", lucru
confirmat de īnsăşi stareţa Emanuela a Mānăstirii Teghea
S-a născut īn anul 1946, īntr-un sătuc din zona
Botoşanilor. A făcut studii, s-a măritat īn oraşul
Constanţa, avea o funcţie de conducere īntr-o īntreprindere. Nu se
gāndea aproape deloc la Dumnezeu, era o femeie cochetă, n-avea altă
grijă decāt cea a serviciului, a casei şi a soţului ei. Īn
toamna anului 1973, sănătatea a īnceput să i se
şubrezească. Simţea o durere mare īn coşul pieptului,
ameţea, puterile o părăseau. A fost dusă īn mare grabă
la un spital bucureştean, iar aici medicii nu i-au dat altă
şansă īn afara unei intervenţii chirurgicale pe cord, foarte
riscantă şi complicată. Operaţia a durat o noapte
īntreagă. Spre ziuă, chirurgii i-au declarat decesul. Jurau că
tot ceea ce a fost "omeneşte" posibil s-a făcut. Cei din
familie au adus la Bucureşti sicriul şi toate cele trebuincioase
īngropăciunii. O īntāmplare - dar eu cred că n-a fost doar īntāmplare
- a făcut ca medicul legist al spitalului să aibă un accident de
maşină chiar īn aceeaşi zi, la Vălenii de Munte. Astfel a
putut fi amānată autopsia. A doua zi, īn jurul amiezii, o
brancardieră a fost trimisă să aduca trupul neīnsufleţit al
femeii, pentru a i se face analiza medico-legală. Obişnuită cu
atmosfera lugubră a morgilor, brancardiera a intrat degajată,
īmpingānd īncet targa īn timp ce fredona o melodie. Cadavrul pe care trebuia
să īl transporte se afla īn fundul īncăperii, pe o masă din
marmură, acoperit cu un cearşaf alb. N-o să vă vină
să credeţi, dar vă spun, am auzit cu urechile mele
mărturiile celor ce-au fost de faţă. Chiar īn clipa īn care
brancardiera s-a apropiat de masa aceea, "moarta" s-a ridicat şi
i-a spus cu voce dojenitoare: "De ce cānţi, femeie, şi pe mine
mă laşi să īngheţ pe lespedea asta de piatră?".
Din nefericire, sărmana brancardieră a făcut un atac de cord
şi a murit pe loc, chiar īn camera morgii. Dincolo de acest episod,
absolut verificabil, medicii au declarat că n-au īntālnit nici īn cărţi
un asemenea caz de moarte clinică.
Ce a trăit această femeie īn timpul morţii ei
aparente, viziunile pe care le-a avut, reprezintă o altă poveste de
necrezut
Da, femeia aceea fusese īn Infern. Ca dovadă, timp de cāteva
săptămāni după ce şi-a revenit, trupul ei avea un miros
insuportabil, de care nu putea scăpa īn nici un fel. Cānd a văzut-o,
un preot a zis: "Doamne, femeia asta miroase a Iad!". Şi, spre
uimirea tuturor, după numai o singură stropire cu apă
sfinţită şi o citire a molitvelor de dezlegare, carnea
Olgăi a īnceput să miroasă frumos şi curat, precum mirul.
Un lucru e sigur: imediat după acest eveniment, viaţa
Olgăi s-a schimbat pe de-a-ntregul. A lăsat īn urmă toate cele
lumeşti, nu i-a mai păsat nici de agonisirea banilor, nici de
īnfrumuseţarea chipului, de nimic. A īnceput să postească,
să se roage, să īngrijească de azile de bătrāni şi
cămine de copii, să trăiasca numai pentru cei din jur,
fără a mai păstra nimic pentru sine. Zicea că dacă
n-ar fi suferit acea moarte clinică, niciodată nu s-ar fi apropiat de
Dumnezeu. Eu am vizitat-o foarte des şi pot spune că
trăieşte ca o sfāntă. O femeie plăpāndă şi
īngāndurat, cu capul plecat, care nu vorbea decāt cānd era absolut necesar
şi atunci fără risipă de cuvinte. Camera ei semăna mai
degrabă cu o chilie călugărească. N-avea televizor, mānca
doar o dată pe zi şi de post, fără să se sature, iar
din puţinul pe care-l avea făcea numai milostenie. Din păcate,
chiar soţul ei īncepuse să nu mai accepte această
"călugarie albă" a Olgai. Bani pentru casă aducea, dar
nu folosea nimic pentru sine. El nu putea pricepe cum e posibil ca un om
să renunţe la tot, pānă şi la ultimul fir de
făină, doar ca să dea de pomană săracilor. Ideea,
principiul, felul acesta de-a trăi īl deranjau. Odată, pe cānd ea
cocea nişte colaci pentru a-i dărui la cimitir, el şi-a
ieşit din fire. "Femeie, dacă mai pui māna pe făina asta
pentru pomenile tale, să te umpli toată de bube!" Femeia a
terminat pomenile, liniştită. Iar după exact două ore de
cānd a rostit acel blestem, corpul bărbatului a īnceput să se umple
de nişte răni stranii. Săptămāni la rānd, medicii nu i-au
putut pune nici un diagnostic. Spuneau că-i o eczemă gravă,
īnsă necunoscută, care cānd dispărea īntr-o parte, apărea
īn altă parte, şi īn cele din urmă, neputincioşi, au
recunoscut că nu mai au de ce să-l ţină īn spital.
"Incurabil", au declarat. Din dragoste şi milă, Olga l-a
dus la mānăstirea din Techirghiol. Doar privindu-l o singură
dată, marele duhovnic Arsenie Papacioc l-a pus să-şi ceară iertare
soţiei. Apoi i-a aşezat māna pe creştet şi a rostit o rugăciune
de dezlegare. Şi la zece minute după ce a ieşit pe poarta
mānăstirii, toate rănile omului au īnceput să dispară ca
prin farmec.
(din povestirea Dincolo de moarte, aproape de Dumnezeu
publicată īn Formula AS Nr. 808, 26.02.2008, şi semnalată de
blogul părintelui Const. Alexe)
Campanii de denigrare a Bisericii ortodoxe
Īn
ultimul timp tot mai multe nume sonore de intelectuali, fie literati, filozofi
sau ziaristi, sunt furnizate dezbaterii publice, ca fosti colaboratori ai
Securitatii. Presa a preluat fie informatii concrete, fie doar zvonuri, si i-a
tocat marunt pe cei īn cauza. Cu sau fara probe, respectivii au fost de-a
dreptul linsati de colegii lor intelectuali si ziaristi. Evident ca nici
slujitorii altarelor n-au scapat de furia justitiarilor din mass-media.
Am asistat de
asemenea la o furibunda campanie de presa īndreptata
īmpotriva Bisericii Ortodoxe si a slujitorilor ei, generata de tema colaborarii
Bisericii cu Securitatea. Nu e nimic nou sub soare! Campania de calomniere si
discreditare a Bisericii Ortodoxe Romāne a īnceput īnca din primele zile ale
anului 1990 si a continuat pāna īn prezent, cu o intensitate, cānd mai
accentuata, cānd mai temperata, īn functie de interesele manipulatoare ale mai
marilor zilei. Cānd a fost nevoie de a se abate atentia de la realitatile
fierbinti ale vietii politice romānesti, diversiunea contra Bisericii Ortodoxe
a functionat cu precizia unui ceasornic din tara cantoanelor, iar opinia
publica a īnghitit momeala. Īn repetate rānduri Biserica Ortodoxa a fost
prezentata ca o adevarata sperietoare īn fata opiniei publice, multi
intelectuali si jurnalisti instigānd la ura īmpotriva preotimii ortodoxe,
scotānd din bogata lor zestre culturala cele mai suburbane injurii si cuvinte
de ocara. Īn toti acesti ani post-revolutionari Biserica Ortodoxa a fost pusa
la colt de "imaculata societate civila", vānata si culpabilizata
pentru fantasmagorii si lucruri īnchipuite, urmarindu-se cu tot dinadinsul ca
Biserica Ortodoxa sa fie aruncata īn lada de gunoi a societatii romānesti. N-a
existat rau produs īn Romānia īn acesti ultimi 16 ani de care sa nu fie
vinovata Biserica Ortodoxa si soboarele de preoti. Ce sa mai vorbim de perioada
dictaturii comuniste?
Avānd īn vedere isteria creata īn massmedia pe marginea subiectului
legat de colaborarea Bisericii cu Securitatea, precum si diversiunea creata de
ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, si de anumiti analisti politici si
jurnalisti, consideram util sa aducem cāteva lamuriri opiniei publice, īn
vederea unei perceperi autentice a realitatilor socio-politice īn care Biserica
Ortodoxa si-a desfasurat activitatea, la fel ca īntregul Neam Romānesc, īn
perioada dictaturii comuniste. Trebuie sa retinem faptul ca īn timpul unei
dictaturi politice, de orice orientare ar fi aceasta, nici o institutie a unui
stat nu-si poate desfasura activitatea normal, īn conditii optime, nici macar o
institutie cum este Biserica. Este absurd sa i se pretinda Bisericii sa fi avut
o alta soarta decāt a celorlalte institutii ale Statului (Scoala, Justitia,
Politia, Armata, Academia etc.), mai ales ca Biserica a fost considerata
dusmanul cel mai mare al statului comunist. Prin urmare Securitatea a exercitat
permanent presiuni asupra Bisericii folosind toate mijloacele posibile:
agentura, filaj, tehnica operativa etc. Toate institutiile
bisericesti (Patriarhia, Episcopiile, scolile teologice, mānastirile,
parohiile), au constituit obiective de urmarire ale Securitatii comuniste.
Urmarirea slujitorilor bisericesti de catre Securitate rezulta din dosarele
pastrate īn arhivele Securitatii cu privire la rezistenta armata din munti ori
īn cele referitoare la colectivizare. Biserica fiind considerata o institutie
potrivnica statului comunist ateu, trebuia supravegheata permanent. Istoricul
George Enache, care a lucrat īn arhivele Securitatii si a publicat o carte
bazata pe documente īn aceasta privinta, considera ca toti īnaltii ierarhi,
īncepānd cu Patriarhul, aveau dosare de urmarire, cu un material extrem de
complex. Studiile recente ale istoricilor Cristian Troncota, Constantin
Aioanei, Vasile Cristian, bazate pe documente din fondul "D" al
Arhivelor SRI si pe stenogramele Biroului Politic al Comitetului Central al
Partidului Comunist Romān, identifica obiectivele urmarite de catre partid fata
de Biserica Ortodoxa, obiective care īn lipsa unei colaborari a ierarhilor
Bisericii, trebuiau sa fie atinse de catre Securitate prin masuri de forta.
Evident ca obiectivul Partidului Comunist a fost crearea unei Biserici
obediente. Istoricul George Enache constata ca acest lucru nu s-a īntāmplat! Īn
primii ani ai regimului comunist Partidul a fost nevoit sa accepte īn functiile
bisericesti chiar persoane cu atitudine anticomunista.
Īntr-o nota informativa data īn 1950 despre Episcopul locotenent
al Dunarii de Jos se spune: "Episcopul Antim Nica ne propavaduieste ca
regimul de astazi este trecator, credinta va īnvinge, comunistii sunt
tradatorii tarii, noi preotii sa fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva
de haosul comunist!". Iata asadar ca si ierarhii ortodocsi si-au pus mari
sperante īn venirea americanilor, care n-au mai ajuns decāt dupa 1990, cānd au
venit cu armate īntregi de evanghelisti imaculati de peste Atlantic, sa ne
salveze sufletele din pierzatoarea credinta ortodoxa!
Biserica nu si-a mai putut continua lucrarea ei filantropica si
de asistenta sociala fiind desfiintate toate asezamintele bisericesti de acest
gen, a fost suprimat īnvatamāntul religios din scoli, s-a interzis asistenta
sociala din spitale, azile de batrāni, armata, īnchisori etc. Au fost suprimate
periodicele bisericesti ale eparhiilor, cu mici exceptii (de pilda,
"Telegraful romān"), au fost desfiintate patru Academii Teologice si
mai multe Seminarii Teologice. De asemenea au fost desfiintate cāteva eparhii
si aproximativ 20 de ierarhi au fost pusi īn retragere. Familiile preotilor
erau mereu urmarite de Securitate, santajate si umilite, pentru atasamentul lor
la valorile credintei crestine. Sotiile preotilor erau privite adeseori cu
suspiciune īn anumite colective de munca pentru originile
"nesanatoase". Copiii preotilor nu aveau acces la foarte multe
specializari si scoli īn vremea comunismului. Pe cine mai intereseaza astazi
toate aceste drame ale preotimii ortodoxe? Doar legatura preotilor cu
Securitatea mai prezinta interes!
Situatia grea prin care a trecut Biserica Ortodoxa īn timpul
regimului comunist ne duce cu gāndul la situatia, la fel de dificila, īn care
se gasea Biserica Ortodoxa din Constantinopol imediat dupa caderea capitalei
imperiului sub dominatia turceasca (1453). Īn schimbul tolerantei acordate,
crestinii nu aveau voie sa faca propaganda sau sa combata credinta musulmana,
caci asa ceva se pedepsea cu moartea. De asemenea, crestinii nu aveau voie sa
ridice biserici noi, iar pe cele vechi le puteau repara numai cu aprobarea
stapānirii turcesti, care acorda foarte rar asemenea aprobari. Tot īn acea
perioada, crucile de pe biserici au fost darāmate iar tragerea clopotelor a
fost interzisa, cu exceptia muntelui Athos. Multe biserici din Constantinopol
au fost transformate īn moschei. Īi putem, oare, condamna pe crestinii de
atunci ca si-au tradat credinta? Īl putem acuza pe patriarhul Ghenadie
Scholarios ca i-a tradat misiunea si pe Hristos? Īl putea patriarhul Ghenadie
alunga pe Mahomed al II-lea Cuceritorul din Constantinopol? Īl putea patriarhul
Teoctist rasturna pe Ceausescu si regimul comunist? Biserica prin slujitorii ei
a īncercat sa mentina traditiile crestine si flacara credintei īn inimile si
sufletele credinciosilor. Preotimea ortodoxa, care astazi este etichetata tradatoare
a credinciosilor ei, a avut de īnfruntat multe pericole. Pentru zelul lor
misionar multi preoti au fost considerati ostili regimului comunist si au fost
condamnati la ani grei de puscarie, fiind catalogati reactionari, chiaburi sau
legionari. Īn timp ce peste 3000 de preoti si calugari ortodocsi erau aruncati
īn temnitele comuniste ori izgoniti din mānastiri, cei care astazi umilesc si
ironizeaza Biserica, trudeau din greu la faurirea comunismului si a omului nou
al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Sa nu uitam ca Biserica
Ortodoxa īn timpul asupririi comuniste nu si-a modificat dogmele si morala,
nici cultul si nici propria istorie, īn vreme ce multi dintre detractorii ei de
azi s-au aliniat materialismului stiintific pentru a fi pe placul conducerii
superioare de Partid si de Stat.
Multi i-ar dori pe preotii ortodocsi jertfiti pe vechile altare
ale cunoasterii si reeducarii de la Pitesti, Aiud, Jilava ori Poarta Alba.
Suntem astazi atacati, īnjurati, scuipati, detestati, de niste insi rotofei,
care se lafaie īn redactiile unor ziare sau televiziuni, desi īn perioada
regimului comunist au adoptat politica strutului, iar acum dupa ce a trecut
furtuna, īsi aroga rolul de justitiari ai Bisericii. Unde ne-au fost atunci
inchizitorii de astazi? Este regretabil ca tocmai cei care au stat departe de
viata Bisericii īn perioada comunista īsi aroga acum dreptul de judecatori ai
acesteia. Trista ironie! Pentru neputintele si neīmplinirile Bisericii Ortodoxe
din timpul dictaturii si prigoanei comuniste, Sfāntul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Romāne si-a cerut public iertare credinciosilor ei, īn chiar primele
zile ale anului 1990. Desi a fost permanent hulita si discreditata de dusmanii
ei īn acesti ani ai libertatii, Biserica Ortodoxa a ramas stālpul de īncredere
al multor romāni, ocupānd primele locuri īntre institutiile Statului īn care
omul de rānd īsi pune nadejdea. Multi dintre inamicii Bisericii nu-si pot
explica acest fapt, desi raspunsul este foarte simplu. Preotimea ortodoxa a
fost aproape de oameni, de necazurile si bucuriile lor, si īn comunism, si īn
democratie. Chiar cu angajamente la Securitate cei mai multi preoti ortodocsi
au īncercat sa fie la īnaltimea chemarii si misiunii lor. Nu L-au tradat nici
pe Hristos si nici pe omul credincios, chiar daca Biserica a fost nevoita sa
suporte umilintele Cezarului comunist. Nu vrem sa ascundem faptul ca si īn
rāndul preotimii ortodoxe exista lichele si uscaturi, caractere josnice si
infecte, oameni care sfideaza bunul simt minimal si normele moralei crestine.
Au existat fara īndoiala si fete bisericesti care s-au dovedit foarte sensibile
si zeloase īn a face metanii si ploconeli Securitatii īn schimbul asigurarii
unor avantaje prea-lumesti pentru ele si progeniturile lor din os popesc! Dar
putem oare culpabiliza peste 10.000 de preoti ortodocsi, pentru ca exista īn
rāndul lor si asemenea Iude de circumstanta, care-si tradeaza chemarea si
misiunea preoteasca? Cu toate persecutiile si umilintele la care a fost supusa
Biserica Ortodoxa nu a putut fi īngenuncheata de Securitate, la fel cum nu va
putea fi darāmata de anumiti indivizi ai societatii civile care pozeaza īn
moralisti si mari lideri de opinie, desi īn acele vremuri erau utecisti si
comunisti veritabili.
Numai niste minti schizofrenice pot crede cu atāta usurinta ca
preotii tradau secretul Tainei Spovedaniei la Securitate. Afirmatia ministrului
Iorgulescu ca preotimea ortodoxa a divulgat secretul Spovedaniei trebuia sa
atraga dupa sine dovezile pe care dl. ministru s-a bazat, ori, īn caz contrar,
demisia domniei sale. Asa se īntāmpla īntr-o democratie autentica sau īntr-o
tara normala! Istoricul Marius Oprea a afirmat foarte limpede ca dosarele
preotilor īn majoritatea cazurilor sunt de urmarire, nu de turnatorie. Evident
ca vom avea si cazuri de preoti colaborationisti, dar pāna ce CNSAS-ul va oferi
probe concludente, se cuvine sa acordam, daca nu respect, cel putin prezumtia
de nevinovatie, unei categorii sociale care īn proportie de 25% a trecut prin
puscariile comuniste.
Asistam la o deconspirare selectiva, vizānd de preferinta
personalitati ale societatii civile sau bisericesti. Accentul s-a mutat de la
politicieni, la preoti, literati, ziaristi, actori ori sportivi. Īntr-o
chestiune atāt de grava precum deconspirarea mecanismelor represiunii comuniste
nimeni nu se īntreaba cine spune, de ce spune si ceea ce spune. Totul este o
cacealma! N.C. Munteanu atragea atentia ca rapiditatea demersurilor nu da timp
evaluarilor obiective. Mediatizarea nu exceleaza prin calitate, ci copleseste
prin cantitate. Cunoscutul jurnalist de la Europa libera arata ca efectul
pervers al acestei continue demascari si īnfierari este o adānca somnolenta
etica. Acelasi jurnalist atrage atentia ca, pentru spectatorii dosariadei, cele
mai odioase personaje ale regimului trecut sunt turnatorii, īnsa nu acestia
urmareau, anchetau, terorizau sau omorau
E curios faptul ca astazi opinia
publica nu mai este interesata de tortionarii Securitatii comuniste, ci doar de
victimele lor.
Revenind la preotimea ortodoxa e bine ca opinia publica sa
realizeze ca nu din cauza Bisericii Ortodoxe Romāne si a preotilor ei a ajuns
Romānia īn dezastrul economic si moral de astazi! Daca preotimea īn vremea
comunismului era la coada societatii, de ce n-ar fi la coada si la deschiderea
dosarelor, cum pe buna dreptate spunea scriitorul Dan Ciachir! Noi ca preoti
putem fi īnjurati, blamati, scuipati, terfeliti, huliti, ironizati, huiduiti
etc., dar Biserica lui Hristos va dainui pāna la sfārsitul veacurilor si nici
portile iadului nu o vor putea birui, cu atāt mai putin diatribele snoabe ale
unor intelectuali si ziaristi de māna a doua. Spre deosebire de domniile lor
noi am ales sa-L marturisim pe Hristos si īn comunism si o facem si acum, īn
capitalism!
Īn fata valului de ura si calomnie, Biserica Ortodoxa raspunde,
asa cum a facut īntotdeauna īn trecutul ei istoric, cu binecuvāntare, smerenie
si rabdare, urmānd īndemnul Sfāntului Apostol Pavel: "Ocarāti fiind,
binecuvāntam; prigoniti fiind, rabdam; defaimati fiind, māngāiem. Ca gunoiul
lumii am ajuns, lepadatura tuturor" (I Corinteni, 4, 12-13). Ar mai fi
ceva de spus? Poate doar atāt: "Sa calomniati bine, tovarasi! (din
articolul părintelui I.A.Mizgan, īntitulat Biserica şi Securitatea
, din Forum-ul "Pro-Unire").
Despre o acţiune a
Patriarhului Teoctist
Ma aflam de cāteva zile la Bucuresti, īmputernicit de M.S.Regele
pentru organizarea vizitei sale la Timisoara si Bucuresti, prima dupa cea de
Paste 1992. Īntrucāt autoritatile īsi dadusera acordul si vizele de intrare
fusesera acordate īnca din octombrie, presa anuntase evenimentul si indicase si
programul care prevedea īn ziua a treia de Craciun ,care cadea Duminica, Sfānta
Liturghie oficiata de Patriarh īn dealul Mitropoliei.
Toate contactele mele cu oficialii romāni s-au petrecut
normal. Mi s-au cerut asigurari privind mentinerea caracterului apolitic al
vizitei, limitarea declaratiilor Regelui la sentimentelor Sale pentru Tara si
romāni etc.etc. Poate impresionati de īmputernicirea scrisa si semnata de Rege
pe care o produceam pentru a fii primit, am fost tratat la MAE chiar cu
"Excelenta voastra". Amabilitatile au mers pāna la propunera de a se
folosi, contra cost, pentru traseul de la Timisoara la Bucuresti trenul regal
care se gasea īn stare de functionare.
Am avut o prima īntālnire cu Patriarhul care m-a primit singur
si mi-a vorbit numai de trecutul dificil al Bisericii dinainte de 1989, despre
faptul ca nu s-a putut face mai mult īn fata determinarii lui Ceausescu īn faza
sa de paranoia.... A insistat mult asupra faptului ca orice īncercare de
rezistenta s-ar fi soldat prin īnlocuirea sa cu un om al regimului si ca astfel
si ceea ce a fost salvat s-ar fi pierdut asa cum s-a petrecut cu greco-
catolicii a caror ierarhi s-au comportat exemplar dar au pierdut dreptul de a
exista.
Mi-a mai vorbit de regretul sau ca a fost
ocolit la Paste si am īncercat sa-i explic contextul. Practic nimic despre
vizita ce urma afara de cererea sa revin īn ziua urmatoare pentru aceasta
chestiune. Revenind deci, am fost primit de un episcop vicar care mi-a spus ca Patriarhul
prezideaza o sedinta a Sf.Sinod si l-a delegat pe el pentru discutiile privind
aspectele organizatorice ale slujbei. Īn Catedrala am discutat toate detaliile
mai ales ca Slujba se transmitea īn direct la TVR. Īn tot acest timp ma gāndeam
ce poate īnsemna povestea cu convocarea Sf.Sinod īn ajun de Craciun!!!!!! si
eram sigur ca este o" minciuna diplomatica" fara sa pot pricepe ce se
ascunde īn spate.
Īntors acasa am vazut cu stupoare la jurnalul de seara la TVR ca
īntr-adevar avusese loc o sedinta a Sf.Sinod care a decis cele privind
Mitropolia Basarabiei. Iar la jurnalul de noapte s-a anuntat transmiterea unui
protest oficial al autoritatilor din Rusia.
Mai aveam o singura īntālnire la Ministerul de Interne tot
pentru chestiuni tehnice privind componenta suitei regale, a traseelor prin
Bucuresti, a convoiul de masini etc. Cum era īn ajunul sosirii la Timisoara si
trebuia si eu sa ajung acolo m-am gāndit chiar sa rog pe altcineva sa ma
reprezinte la aceasta īntālnire pe care o credeam de interes secundar. M-am dus
totusi si am constatat imediat o schimbare totala de atitudine. Dupa ce am
asteptat aproape doua ore, au intrat īn pas de mars 8 persoane din care numai
doi s-au prezentat: Ministrul adjunct Gen.Carp si alt general. Erau meseriasi
īn tehnicile de intimidare si intoxicare. Alternānd amenintari si insulte mi-au
transmis īn final ca vizita la Bucuresti nu poate avea loc si ca trebuie sa ne
limitam la Timisoara unde sa "ne simtim bine māncānd cu popii sarmale si
sorici".
Sunt convins ca cele doua evenimente sunt strāns legate,
Patriarhul considerānd ca momentul este favorabil pentru anuntul asezarii unui
Mitropolit romān [(Parintele Petru de Balti)] pe scaunul Basarabiei, imediat
după venirea īn Tara a Regelui. Prezenta Bisericii si a Coroanei reunite
pentru ceremonii religioase televizate īn direct reprezentau un simbol puternic
care sa vina īn sprijinul deciziei Sinodului BOR. Si sunt sigur ca telefoanele
au sunat īntre Moscova si Bucuresti pāna s-a luat decizia ca acest eveniment sa
nu aiba loc. (din scrisoarea domnului Mihai Ricci, fost consilier al Casei
Regale către Andrei Bădin publicată pe blogul acestuia din
urmă la 16 noiembrie 2007).
Din gāndurile Sfāntului Părinte
Arsenie Boca
"Neamurile au un destin ascuns īn Dumnezeu".
Cānd īşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Cānd
şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !
Faptul că din partea Sa, Dumnezeu a făcut totul
pentru om, pānă şi jertfa Sa pe Cruce, dovedeşte că omul
are un preţ imens, necrezut de mare.
Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul
şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută īmbinată cu
lumea nevăzută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit
acestei intenţii divine; adică să trăim deodată,
şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute, căci
omul are valoarea arătată de jertfa de pe Cruce.
Cānd omul trăieşte īn adevărata lui valoare,
e subiect de istorie, pe cānd, dacă renunţă la dimensiunile sale
divine, ajunge obiect de istorie, īn rānd cu oricare dintre obiecte, nu mai
poartă un nume, ci poartă un număr.
Deci, ce poate să īnsemneze coborārea omului la
simplă valoare economică, decāt o degradare a lui īn rāndul vitelor,
care se vor sălbatici īntreolaltă şi-şi vor īmpinge
conducătorii pānă la marginile nebuniei ?
Asta īnseamnă treaba unuia, care ar īncovoia crinii īn
gunoi, preţuind mai mult gunoiul decāt mirosul crinului.
Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au
să dea seama toţi īnzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu
răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de
haruri."
