Mai 2007

Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie creştină

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii; Rusalii, Înălţarea Domnului, Sf.Ap.Ev. Ioan, Aflarea capului Sf.Ioan Botezatorul; Păr.Cleopa despre mânie; Pomelnice, Rugăciune, Liturghie; Versuri; Zece Mai; Referendum în România 19 mai 2007.

Înălţarea Domnului

Tropar: Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Calendarul lunii

Miercuri, 2 mai: Sf. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, sfânt ortodox şi

catolic; Sărbătoarea Jumătăţii Perioadei de la Înviere la Rusalii.

Sâmbătă, 5 mai: Sf. Muceniţă Irina din Tesalonic.

Duminică, 6 mai: Sfântul şi Dreptul Iov. Duminica a 5-a după Paşti

(a Samarinencii). Ap.Fapte 11, 19-30, Ioan 4, 5-42.

Marţi, 8 mai: Sf.Apostol şi Evanghelist Ioan, Sf.Cuv. Arsenie cel Mare.

Sâmbătă, 12 mai: Sf.Muc. Ioan Valahul.

Duminică, 13 mai: Sf.Muc.Glicheria. Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului

din naştere) Ap.Fapte 16, 16-34; Ioan 9, 1-38.

Joi,17 mai: Înălţarea Domnului (Ziua eroilor).Fapte 1,1-12; Luca 24,36-53.

Duminică, 20 mai: Cuv.Marcu Pustnicul. Duminica a 7-a dupăPaşti

(Rugăciunea lui Iisus). Ap.Fapte 20,16-18 şi 28-36; Ioan 17, 1-13.

Luni, 21 mai: Sf. Impăraţi Constantin şi Elena.

Vineri, 25 mai: A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul.

Duminică,27 mai: Pogorârea Sfântului Duh, Rusaliile (Ziua Cincizecimii).

Duminica a 8-a după Paşti. Ap.Fapte 2, 1-11; Ioan 7, 37-53.

Luni, 28 mai: Sfânta Treime (întreaga săptămână – harţi).

Date memorabile

4 mai 1955 – A murit la Paris cel mai mare compozitor român, George Enescu.

9 mai 1895 – S-a născut în comuna Lancrăm-Alba, marele poet şi filosof Lucian Blaga.

9 mai 1877 - Parlamentul a proclamat independenţa de stat a României. Ca urmare, la 20 iulie 1877, Divizia 4 română a trecut Dunărea şi a luat poziţie de luptă la Nicopole. Trecerea oficială a armatei pe picior de pace s-a făcut la 5 august 1878.

9 mai 1945 – Ziua Victoriei. Semnarea la Berlin a capitulării Germaniei hitleriste.

9 mai 1950 – Ministrul de externe francez Robert Schuman a prezentat o propunere pe baza căreia s-a creat Uniunea Europeană (cu steag, imn, monedă şi motto propriu). Apoi 9 mai a devenit Ziua Europei.

10 mai – Ziua Regalităţii Române.

14 mai - Mother’s Day (USA and Canada)

20 mai – Armed Forces Day (USA)

24 mai 1948 – Prea Fericitul Părinte Iustinian a fost ales Patriarh al României (al treilea din cei cinci ai ţării: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Iustinian Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu)

27 mai 1600 – Mihai Viteazul devine domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, realizând prima unire politică a celor trei ţări româneşti.

29 mai – Memorial Day (USA)

Din Predica părintelui Cleopa

la Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare. Astăzi, la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pămînt în chip de limbi de foc Duhul Sfînt Mîngîietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, "Care din Tatăl purcede", cum mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mîntuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte de patima Sa, Mîntuitorul spunea ucenicilor Săi: De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, că rămîne la voi şi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi... (Ioan 14, 15-18).

În alt loc Mîntuitorul iar făgăduieşte Apostolilor, şi prin ei tuturor celor ce vor crede în El, pe Duhul Sfînt, zicînd: Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfîntului Duh pe pămînt ni-l descoperă Domnul nostru Iisus Hristos, zicînd: Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci cîte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă (Ioan 16, 13-14).

Deci ce trebuie să ştim noi despre Sfîntul Duh? Că este a treia persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl şi că a fost trimis în lume prin Fiul, după înălţarea Sa la cer. Dar de ce a venit pe pămînt la zece zile după Înălţarea Domnului? Pentru că Fiul lui Dumnezeu, cînd S-a înălţat la cer, a zăbovit cîte o zi la fiecare din cele nouă cete îngereşti pentru a le înnoi şi bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinţi Părinţi, după ce Fiul S-a aşezat de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfînt în lume.

De ce se numeşte Sfîntul Duh "Mîngîietorul" şi "Duhul Adevărului"? Pentru că Duhul Sfînt mîngîie pe creştini cît sunt pe pămînt. El mîngîie mamele care nasc şi cresc copii, mîngîie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve şi pe cei bolnavi şi pe bătrîni. Duhul Sfînt mîngîie şi întăreşte în credinţă şi în răbdare pe mucenicii care rabdă grele chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos. Duhul Sfînt mîngîie pe credincioşi, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii în timpul rugăciunii şi al grelelor ispite care vin asupra lor de la duhul răului, de la oamenii răi şi din firea lor înclinată spre păcat. Duhul Sfînt mîngîie inimile celor smeriţi şi rîvnitori pentru Hristos şi mustră prin conştiinţă pe cei păcătoşi care nu se pocăiesc.

Duhul Sfînt se numeşte "Duhul Adevărului" pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pămînt, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfînta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mîntuirii. Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte "la tot adevărul" Duhul Sfînt, care rămîne cu noi "în veac", adică şi pe pămînt şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfînt "va mărturisi" despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mîntuitorul şi Judecătorul lumii şi "va vesti", adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare. Tot Duhul Sfînt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul şi reaua credinţă a sectelor rupte din sînul Bisericii, ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi.

Dar de ce a venit Sfîntul Duh Duminica şi în chip de limbi de foc s-a aşezat pe capetele Sfinţilor Apostoli aflaţi în foişorul Cinei din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintîi a săptămînii, şi tot Duminica pe la orele nouă dimineaţa S-a coborît Duhul Sfînt peste Apostoli, ca să sfinţească această zi, ca zi de odihnă veşnică a creştinilor în locul sabatului Legii Vechi şi să ne îndemne Duminica dimineaţa, mai ales la biserică, pentru a asculta Sfînta Liturghie şi cuvîntul de învăţătură din Evanghelie. Limbile de foc ce s-au aşezat peste Apostoli ca un vuiet şi suflare de vînt ce vine repede (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfînt ce avea să ardă toată necredinţa, tot eresul şi păcatul în lume. Prin limbile de foc ale Duhului Sfînt s-au sfinţit cei doisprezece Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica şi urma să se hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi.

Iată cît de mare este praznicul de astăzi! S-a înălţat Hristos la cer de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfînt Mîngîietorul, ca să ne sfinţească, să ne călăuzească, şi să lucreze mîntuirea sufletelor noastre. Noi toţi care ne închinăm cu dreaptă credinţă Preasfintei Treimi, ne împărtăşim cu harul Duhului Sfînt prin cele şapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos (botezul, mirungerea, pocăinţa, cuminecătura, preoţia, cununia şi maslul). Prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după dar şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Prin taina Ungerii cu Sfîntul Mir (care se face tot la slujba botezului) primim pecetea harului Duhului Sfînt. Prin spovedanie ne spălăm şi ne dezlegăm de păcatele făcute după botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care împreună cu Botezul şi Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mîntuitor al Duhului Sfînt. La fel şi ultimele trei Taine şi mai ales Preoţia, ne împărtăşesc în viaţă harul mîntuirii, prin care ne curăţim, ne iluminăm şi ne sfinţim în Hristos.

Datoria noastră principală este să nu întristăm prin păcate pe Duhul Sfînt care este în noi de la botez. Nici să alungăm pe Sfîntul Duh de la noi prin necredinţă, mîndrie, desfrînare, ucidere şi mai ales prin căderea în cursele sectelor. Am greşit? Să ne pocăim de îndată ca să nu ne părăsească Duhul Sfînt. Spovedania şi Sfînta Împărtăşanie ne ajută în viaţă cel mai mult la mîntuire. Să nu le amînăm la bătrîneţe, ca să nu murim aşa, că nu ne putem mîntui fără dezlegarea păcatelor şi fără Trupul şi Sîngele lui Hristos. Să fugim de păcate, că păcatul îndepărtează Duhul Sfînt de la noi. Să ne ferim de adunări şi învăţături sectare, că acelea nu au Biserică nici harul Duhului Sfînt. Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor. Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în Biserică.

Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfînt. Vrem să biruim răutatea lumii şi a duhului cel rău? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi. Vrem să lăudăm pe Duhul Sfînt? Să rostim zilnic rugăciunea "Împărate ceresc Mîngîietorule". Vrem să lăudăm, împreună cu toţi îngerii şi cu toţi sfinţii, pe Preasfînta Treime? Să cîntăm adesea "Sfinte Dumnezeule", lăudînd pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt. Amin.

Înălţarea Domnului (Ziua eroilor)

(cade la 17 mai in 2007)

Taina Înălţării, explicată de Părintele Teofil Pârâian

Sărbătoarea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos se întinde pe parcursul a 9 zile. Începe cu sărbătoarea propriu-zisă, care este şi cu sărbătorire de nelucrare, şi urmează apoi zile de pomenire ale Domnului nostru Iisus Hristos la sfintele slujbe până în vinerea din săptămâna următoare Înălţării, care totdeauna cade joia. Deci vreme de 9 zile. Vreme de 9 zile prin slujbele Bisericii suntem îndrumaţi la gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Iisus Hristos şi vreme de 9 zile trăim evenimentul acesta în actualitatea lui.

Temei pentru credinţa în Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos găsim în Sf. Evanghelie de la Marcu (16, 19) si de la Luca (24, 50-52) si în Faptele Apostolilor (1,1-11). Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Timotei are cuvântul că e mare taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă (I Timotei 3, 16).

Domnul Hristos S-a înălţat la cer - e foarte important să reţinem lucrul acesta – binecuvântând. E ceva extraordinar. De câte ori te gândeşti la Domnul Hristos să te gândeşti la Domnul Hristos Cel binevoitor. Cel care Se pleacă spre om. Binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului. Închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare. Căci se spune: "Pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer", ucenicii s-au închinat Domnului Hristos care-i binecuvânta, apoi s-au întors la Ierusalim "cu bucurie mare" şi "erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu". Ce este rugăciunea după Sf. Isaac Sirul? O bucurie care înalţă mulţumire. Aşa s-a întâmplat la Înălţarea Domnului Hristos.

Sf. Apostol Pavel în Epistola către Filipeni are câteva gânduri în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos, dar nu cu Înălţarea ca eveniment, ci cu Înălţarea ca fapt recunoscut de către Dumnezeu şi de către sufletul omenesc. "Să aveţi în voi simţirea care a fost în Iisus Hristos". Aşa îşi începe Sf. Apostol Pavel gândurile în legătură cu aceasta. Şi spune ce simţire are în vedere: "Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a ţinut ca la o pradă la asemănarea Sa cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine chipul robului luând şi ascultător făcându-Se până la moarte şi moarte de cruce". Şi adaugă: "Pentru aceea şi Dumnezeu L-a înălţat pe El şi I-a dăruit Lui nume mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi toată limba să mărturisească că Domn este Iisus Hristos întru mărirea lui Dumnezeu" (Filipeni 2, 5-11).

Sf. Apostol Pavel, se înţelege, vorbeşte în limbajul oamenilor de atunci, în concepţia de atunci, care nu e o concepţie care trebuie neapărat să rămână aşa cum a prezentat-o Sf. Apostol Pavel. Pentru că acum numai Dumnezeu ştie unde mai e susul şi unde mai e josul, dacă e vorba după concepţiile de acum, care sunt concepţii ştiinţifice şi care nu pot fi în general contestate. Acestea nu sunt lucruri care ţin de credinţă. De credinţă ţine faptul că Dumnezeu e conducătorul şi toată rânduiala care este e făcută de Dumnezeu. Cum ni se descoperă, cum vom şti despre acestea, nu ne surprinde nimic. Nu ne surprinde, de exemplu faptul că între pământ şi cer nu există compartimente, nu există un perete, un zid care desparte cerul de pământ şi aşa mai departe. Nu cade cerul nostru când vin oamenii şi ne spun: "am zburat până în lună şi nu am găsit cerul". Nu l-am găsit pentru că cerul e altceva. Chiar Sf. Ioan Gură de Aur spune că noi ştim că este cer dar nu ştim ce e cerul. Cerul e locul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e mărginit într-un loc anume, ci e pretutindeni. Şi dacă Dumnezeu e pretutindeni şi cerul e pretutindeni. Nu ştim, nu avem elemente care să ne formeze o concepţie anume despre cer. Cine poate spune ce e cerul? Cerul e ceva mai presus de înţelegerea noastră. [Într-un text de pe internet, www.greco-catolic.ro, ni se explică: prin Cer, în sensul creştin, trebuie să înţelegem o realitate cu totul deosebită şi de bolta cerească, şi de imensa lume astrală: realitatea nevăzută a sufletelor transfigurate şi înălţate prin harul divin la comuniunea de viaţă cu Dumnezeu, lumea sufletelor de sfinţi şi sfinte, lumea patriarhilor, profeţilor, apostolilor care, împreună cu îngerii, împărtăşindu-se de viaţa Sfintei Treimi, trăiesc într-o veşnică fericire. Această lume este o ordine suprafirească, întocmită după alte legi, ce depăşesc timpul şi spaţiul şi scapă simţurilor noastre. Despre acest Cer, Sfântul Pavel zice: "Ochi de om nu a văzut, urechi de om nu au auzit şi la inima omului nu a pătruns ceea ce a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc."] Unde este Maica Domnului e cer, credincioşii care-L primesc pe Domnul Hristos în suflet împreună cu Tatăl şi cu Duhul devin cer, aşa că cerul poate fi pretutindenea, poate fi în sufletul omului, poate fi undeva în univers, dar toate acestea sunt lucruri pe care le gândim în legătură cu Înălţarea Domnului Hristos. Doar de aceea e taina Înălţării. Cum S-a înălţat Hristos, unde Se găseşte, iată nişte taine. Taine pe care nu le-a elucidat nici Biserica şi nu le putem elucida nici noi. Taine în faţa cărora ne plecăm cu mintea cum s-a plecat Sf. Apostol Petru când L-a simţit mai presus de el şi a zis: "Du-Te de la mine Doamne căci sunt om păcătos", sau când a zis: "Pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Părintele Arsenie zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuţie.

Care-i calea înălţării? Pentru că să ştiţi că viaţa creştină, după Botez, trebuie să fie o viaţă în Înviere. Întrebarea se pune - acum după ce şi ştim şi nu ştim despre Înălţare, după ce ştim că e taină - care e calea înălţării noastre? Calea înălţării noastre e smerenia. Pentru că condiţia vieţii creştine este smerenia. Fără smerenie nu există înaintare. (Reprodus dupa textul cu copyright Iulian Nistea).

Ziua Eroilor

Sacrificiul a peste 800.000 de români, în Războiul Reîntregirii (început în noaptea de 14/15 august 1916 şi continuat printr-un lung şir de bătălii: Jiu, Olt, Turtucaia, Flamânda, Prunariu, Dragoslavele, Neajlov, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz etc.), a asigurat împlinirea unui mare ideal pentru care trudiseră generaţii întregi.
Eroii Reîntregirii aveau nevoie, precum cei ai Independenţei, de binecuvântare şi slăvire astfel încît Ministerul de Razboi de la Bucureşti a început, încă înainte ca tunurile să amuţească, să se îngrijească de rămăşiţele pămînteşti ale tuturor celor căzuţi pe cîmpul de onoare. Toată suflarea satelor româneşti, de la copil la bătrîn, a devenit, astfel, implicată în procesul de strîngere, de prin păduri, lunci, cîmpii, a rămăşiţelor ce urmau să fie înhumate în cimitire militare sau, dacă nu existau, în curţile bisericilor. Ordinele autorităţilor centrale au fost extrem de stricte, iar la 27 februarie 1919 a fost emis Decretul-Lege nr. 502, completat cu ordinele Ministerului de Război, ceea ce a permis constituirea unei Comisii de expropriere a mormintelor şi cimitirelor militarilor morţi în timpul războiului. Comisia trebuia, prin filialele sale locale, să determine “locul exact unde se găsesc mormintele şi cimitirele soldaţilor morţi în război”, pentru a se evita “profanarea” lor. În condiţiile în care Ministerul de Război era informat că peste “multe morminte ale eroilor s-a tras cu plugul de proprietari”, riposta s-a dorit a fi foarte dură, din partea autorităţilor statului, astfel încît celor vinovaţi, de asemenea acte, să li se facă “acte de dare în judecată”. Grija autorităţilor pentru memoria Eroilor Reîntregirii este dovedită şi de Decretul-Lege nr. 4.106 din 12 septembrie 1919 prin care se înfiinţa, sub înaltul patronaj al reginei Maria, Societatea “Mormintele eroilor căzuţi în război”. Societatea avea ca preşedinte activ pe Mitropolitul Primat Miron Cristea şi funcţiona sub directa supraveghere a Ministerului de Război. Noua instituţie avea ca obiective principale: descoperirea locurilor unde existau morminte ale ostaşilor români căzuţi în luptele din timpul Războiului Reîntregirii, strîngerea osemintelor, realizarea unor mausolee dedicate eroilor neamului, realizarea unor îmbunătăţiri la cimitirele eroilor etc. Militarii români căzuţi pe pămînt străin urmau să se bucure de toată atenţia Societăţii, precum şi cei ai fostelor state beligerante, amice sau inamice, dar “sub condiţiunea reciprocităţii”.

Legea promulgată, la 24 august 1920, de către regele Ferdinand I instituia o serbare naţională, anuală, de comemorare a eroilor ce era stabilită să se desfăşoare în ziua de Înălţarea Domnului. Societatea “Mormintele eroilor căzuţi în război” a realizat, pină in 1948, un numar de 118 cimitire definitive, 84 cripte, 13 mausolee, 503 troiţe, a identificat şi amenajat 529.713 morminte, din care 72.870 în străinătate.
După evenimentele din decembrie 1989 s-a revenit la sărbătorirea Zilei eroilor de Înălţarea Domnului şi nu de 9 Mai, ca pînă atunci. Mormintele la care depunem flori şi aprindem lumînări de Înălţare, precum şi mausoleele în faţa cărora ne reculegem, reprezintă un simbol al dăinuirii noastre în timp, pe aceste locuri, al sacrificiului suprem pentru un mare ideal ce pare, uneori, în conştiinţa şi sufletul unora, prea vechi şi prea îndepărtat faţă de un prezent în care “istoria nu ţine de foame”. (de pe internet)

Pomenirea Sfântului şi slăvitului Apostol şi Evanghelist Ioan

(8 mai)

Cinstita mutare din viaţă a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit, de Dumnezeu cuvântătorul, se prăznuieşte la 26 septembrie. În ziua de astăzi se cinsteşte numai pomenirea semnului minunat, care avea loc, în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul Sfăntului. Că, precum pe toţi care i-au plăcut lui Dumnezeu, Hristos i-a învrednicit Împărăţiei Cerurilor, aşa şi locurile unde s-au nevoit aceşti plăcuţi ai Lui şi s-au îngropat, Hristos le-a luminat cu minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel, în fiecare an, la 8 mai, izvora, cu darul lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan, o pulbere albă, pe care creştinii din acele locuri îl numeau mană. Şi, ungându-se cu el, credincioţii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe sluga Sa Ioan, Apostolul lui Hristos. S-a petrecut semnul acesta, în toţi anii, până la cotropirea Efesului de către necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri. Iar Biserica, în loc de altă mulţumire, a rânduit ca, în această zi, precum şi în ziua din septembrie, să proslăvim, cu laude şi cu cântări, şi să fericim pe Sfântul Ioan Teologul, Evanghelistul, părintele binecuvântării, care, mai mult decât alţii, a fost iubit de Dumnezeu, ca prin rugăciunile lui, să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos, Dumnezeul nostru, acum şi în vecii vecilor. Amin. (text reprodus din Proloage).

A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul

(25 mai)

Din Evanghelia de la 29 august (Matei 14, 3-12) ştim că Irod, la un ospăţ cu prilejul zilei sale de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei, pentru că Sfântul, aflat în închisoare, mustra pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, nevasta fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a învăţat-o pe fiica ei, Salomeea, care dănţuise şi plăcuse oaspeţilor, să ceară capul Botezătorului drept răsplată, spre întristarea lui Irod.

După moartea Proorocului, ucenicii lui i-au luat trupul şi i l-au îngropat dar capul Botezătorului a avut, după tradiţia Bisericii Ortodoxe, o istorie aparte: a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat, fiecare aflare fiind pentru noi, credincioşii, ca o nouă întâlnire cu Proorocul, ca un nou îndemn spre pocăinţă şi să credem în Cel ce a venit după dânsul, adică în Hristos. Multă vreme capul a stat ascuns de Irodiada la castelul din Maherus, unde fusese ucis. Sfânta Ioana, nevasta lui Cuza, dregătorul lui Irod (Luca 8,3), l-a luat în mare taină şi l-a îngropat în Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta a fost prima aflare. Apoi lumea a uitat şi i s-a pierdut urma. Pe vremea împăraţilor Constantin şi Elena, doi monahi l-au găsit la un olar din Emesa în Siria (a doua aflare, prăznuită împreună cu prima la 24 februarie) şi capul a fost dus cu slavă în Evdomon în Constantinopol. Când a fost prigoana sfintelor icoane (despre care se pomeneşte în Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare), capul a fost ascuns şi îngropat tocmai la Comane, la hotarul cu Armenia. Aşa a fost a treia aflare, prăznuita azi, care s-a întâmplat pe vremea Patriarhului Ignatie în 860 când capul a fost adus şi aşezat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Constantinopol, capitala Bizanţului. Pe vremea Cruciadelor cavalerii francezi au intrat în Constantinopol în anul 1204 şi au luat o parte din capul Sfintului ducându-l în Franţa la Amiens unde se află şi azi (text reprodus din Proloage).

Din cuvintele părintelui Cleopa

CELE TREI TREPTE ALE MÂNIEI

Iubiţi credincioşi,

Mânia ne biruieşte pe toti! Vai de capul nostru! Dar să vorbim, după Sfântul Ioan Scărarul,care sunt treptele mâniei.

Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe greceşte holos, care înseamnă "repede", când omul se mânie repede si tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: Mâniaţi-vă şi nu greşiţi. Aceasta-i mânia cea firească. A greşit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărţită în trei părţi: partea mânioasă, partea raţională şi partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mânia ta să nu fie asupra fratelui, ci asupra şarpelui prin care ai căzut".

Când vezi pe un om că te ocărăşte sau îţi face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el. Nu s-ar fi pus legea iubirii de vrăjmasi dacă era asa. Urăşte boala lui, nu pe om, că nu-i vinovat omul, duhul cel rău e cel care îl îndeamnă, ca să-l facă să te urască, să te ocărască, să te păgubească, să te bată. Semenul tău nu-i vinovat, că omul este făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Mânia cea dreaptă nu urăşte, ci împlineşte porunca Domnului, care zice: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Această mânie, holos, este primul grad al mâniei.

A doua treaptă a mâniei este mânia numită catos sau pizmă, pe româneşte. Acesta-i un şarpe rău. Acesta când a muşcat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar ţinem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea. Când omul ţine mânie şi gândeşte: "Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu", şi când vei vedea acestea în mintea ta, să ştii că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a muşcat mai mare balaur de inimă. Şi să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: "Iartă-mă, soţule; iartă-mă, soţie!", că dacă nu trece această mânie, nu putem zice "Tatăl nostru". Atunci ar trebui să ne rugăm aşa: "Şi nu ne iartă nouă, Doamne, greşalele noastre, precum nici noi nu iertăm". Aşa ar trebui să ne rugăm, că dacă nu iertăm, altfel nu putem zice "Tatăl nostru". În nici un fel de mânie nu putem zice "Tatăl nostru". Apostolul spune: Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă şi două, trei zile, şi o săptămână şi o lună.

Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe româneşte se cheamă zavistie. Asta-i mai rea decât duhul cel rău. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu ţine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile. S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, şi pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, şi n-a vrut s-o ierte".

Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, şi de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât spiritul răului, în cuvântul său la Saul şi la David. Saul era împăratul lui Israel şi era bolnav de epilepsie, de duh necurat, că adeseori cădea la pământ şi făcea spume la gură, că îl părăsise Dumnezeu de când l-a ucis pe împăratul Ahab. David venea şi-i cânta din harpă psalmi şi gonea duhul cel rău de la Saul şi îl făcea sănătos şi se liniştea. Dar Saul îi multumea lui David că l-a scos pe cel rau din el? Nu. Duhul rău, auzind puterea psalmilor, îl părăsea pe Saul şi fugea. Iar Saul se liniştea, dar zavistia din el nu. Căci fecioarele Ierusalimului, după ce au auzit că David, un copil, a bătut pe filisteanul Goliat şi i-a tăiat capul şi a ridicat ocara dintre fiii lui Israel, ele băteau din tambure şi strigau aşa: Bătut-a Saul cu miile şi David cu zecile de mii. Adică îl lăudau mai tare pe David decât pe Saul. Şi de atunci Saul a prins ură, tot din iubirea de slavă, a prins mare zavistie, zicând că de-acum David are să fie împărat.
Şi atâta zavistie avea, cu toate că David îl tămăduia si izgonea duhurile rele de la dânsul, încât când se scula de jos întreba: "Unde-i David, să-l omor?" Si a aruncat de trei ori cu suliţa după David. Pe cine voia să omoare? Pe doctorul lui, care-l făcea sănătos.

De aceea spun Sfinţii Părinţi şi mai ales Sfântul Vasile cel Mare: "Zavistia este mai rea decât spiritul răului". Asta-i mânia zacos şi când se tulbură omul de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, că partea cuvântătoare a sufletului este în inimă. Atunci se întunecă raţiunea şi creierul şi partea sentimentală a sufletului omului şi degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea şi inima de zavistie.

Deci nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte. Dacă inima ta e plină de zavistie si de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire si de toată râvna cea rea.
Deci să ne silim cu inima noastră, să o convingem că trebuie să iubim pe fratele nostru şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu să facem acest lucru si atunci să avem îndrăzneală în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Dacă nu, are să se întâmple ce spune Sfântul Isaac Sirul: "Sămânţă pe piatră este rugăciunea celui ce are mânie asupra fratelui său".

Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos. Amin.

Sfaturi ale Părintelui Cleopa

Despre citirea Pomelnicelor şi Acatistelor

Sfatul nostru este a fi cercetat duhovnicul, sau parohul bisericii, la care aparţinem şi unde vor fi citite pomelnicele. Pomelnicul cu numele persoanelor decedate, pe care le pomeneşte preotul în timpul Sfintei Liturghii este cea mai mare rugăcine ce se poate face pentru un suflet răposat. Pomelnicul cu numele persoanelor în viaţă pe care le pomeneşte preotul în timpul Sfintei Liturghii este cea mai mare rugăcine ce se poate face pentru o persoană. Sfântul Maslu este un pomelnic pentru însănătoşirea celor bolnavi. Parastasele sunt pomelnice pentru pomenirea care se face pentru cei adormiţi, la anumite perioade de timp de la înmormîntarea lor. Acatistele sunt rugăciuni pentru împlinirea unor dorinţe sau cereri speciale ale celor vii, ca de exemplu: examene, căsătorie etc

Pe cine trecem în pomelnice?

Cel mai mare neam pe care îl avem pe faţa pământului, nu-i tata şi mama, cât veţi trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soţia, nu-i soţul, ci este preotul care ne-a botezat şi al doilea este naşuI de botez, şi al treilea - pentru care sunteţi cununaţi - este naşul de cununie. Deci, când faci un pomelnic, întâi şi întâi la morţi să faci. Şi dacă preotul care te-a botezat este mort, pe el să-l pui întâi. Apoi să pui naşul, dacă-i mort, pe urmă pe ceilalţi. Când faci pomelnic la vii, tot aşa. Dacă trăieşte preotul, pui pe preot întâi şi apoi pe naşul de botez, naşul de cununie şi apoi pui pe soţ, soţie, mamă, soră şi alte rudenii. Pe pomelnic nu se pot trece niciodată mai întâi sectarii, căci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. Pe aceştia în veac nu-i poţi trece în pomelnic. Ai doilea sunt sinucigaşii, care şi-au făcut seama singuri; ori s-au înecat, ori s-au spânzurat, ori au murit din beţie, au băut şi au murit beţi, ori au murit în duel, tot sinucigaşi se socotesc. Pe urmă nu se pun la slujbe cei ce trăiesc necununaţi. În veacul veacului nu-i poţi pune părticica în Sfântul Potir, celui ce trăieşte în preacurvie ! Niciodată. Pentru preacurvie se dă 15 ani oprire de la împărtăşanie, că trăieşte necununat. Cum să-i pun părticica lui, să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului ? De asemenea nu se trec pe pomelnic cei care refuză Sfintele Taine şi care nu se mai spovedesc. Gata ! Pe aceştia nu-i mai pui ! S-au despartit de Biserică pentru veşnicie ! Dacă un creştin este beţiv este bine să-l pui la Psaltire, Sfântul Maslu, acatiste, dar nu la Sfânta Liturghie. Desfrânaţii, dacă nu părăsesc păcatul şi nu se spovedesc, nu se pun niciodată !

Despre metanii. Când ai intrat în biserică, întâi faci trei închinăciuni în mijlocul bisericii; la iconostas faci două metanii, săruţi icoana de pe iconostas şi mai faci o metanie. Tot aşa faci şi la Maica Domnului din mijlocul bisericii. Acestea nu-s oprite niciodata. Nici în ziua de Paşti. După tipic, nu se fac metanii de vineri seara de la Vecernie, până Duminica seara la Vecernie, în cinstea Invierii Domnului. Nu se fac metanii în cele 12 praznice împărăteşti şi de la Paşti până la Duminica Rusaliilor. Însă în locul lor se fac închinăciuni. Închinăciunile nu-s oprite tot anul. Se fac două închinăciuni pentru o metanie.

Despre rugăciune. Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească "Tatăl nostru", care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sau poţi să zici şi aşa: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara s-o ai în gură. Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia duhul rău de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea. Afară de asta să ştii că dacă adormi seara neînchinat este mare păcat. Cât de obosit ai fi, zi măcar rugăciunile de seară pe scurt din Ceaslov, fă câteva închinăciuni şi apoi culcă-te. Dimineaţa daca pleci la lucru fără rugăciune, este la fel de mare păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur zice aşa : "Se cade, mai înainte de toate în viaţa omului, să povăţuiască nevinovata rugăciune".

Câteva explicaţii despre Dumnezeiasca Liturghie

Liturghia ortodoxă este o călătorie în care Îl însoţim pe Domnul Iisus, începând cu prima parte, Proscomidia (partea săvârşită în altar de preparare a pâinii şi vinului când se fac toate pomenirile). Această parte închipuie Naşterea Domnului. Partea a doua a Liturghiei începe când preotul deschide perdelele uşii centrale a altarului şi spune: “Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Aceasta este Liturghia Cuvântului (liturghia catechumenilor, a învăţăceilor). A treia parte şi cea mai importantă şi intensă este Liturghia Euharistică, a Sfintei Jertfe (liturghia credincioşilor).

Antifonul întâi şi prima jumătate a antifonului doi ţin de Vechiul Testament, jumătatea a doua a antifonului doi şi antifonul trei (Fericirile) ţin de Noul Testament. Mica Ieşire, când preotul iese cu Sfânta Scriptură închipuie ieşirea Domnului Iisus în lume să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu. Este predica de pe munte când Domnul i-a învăţat pe oameni Fericirile. Într-un continuu crescendo se ajunge la cântarea Heruvimilor când ne înălţăm cu îngerii lăudând pe Dumnezeu. Aceasta este pregatirea ieşirii cu Sfintele Daruri (Marea Ieşire). Această ieşire închipuie trecerea Domnului prin Ierusalim (strana cântă Osana) în mersul Său spre Răstignire (Jertfă care are loc pe altar). Jertfa nu poate avea loc până nu spunem Crezul ca să înţelegem sensul Jertfei. La Crez cuvântul"Eu" (tot crezul este rostit la persoana întâia) reprezintă toată suflarea bisericii într-un singur trup spiritual.

Sfânta Jertfă, prin care ieşim din timpul nostru curgător al omenescului perisabil şi intrăm în timpul veşnic al păcii lui Dumnezeu, aduce revărsarea Domnului în noi şi trezirea spiritului Său care şade tăinuit în noi şi se ridică în întâmpinarea revărsării. Devenim atunci prin comuniunea cu El, fii ai lui Dumnezeu (aşa cum spune şi Domnul Iisus în rugăciunea sa în Ghetsimani, narată de Sfântul Evanghelist Ioan) şi, astfel, cerând sfios permisiunea de a cuteza, cu îndrăznire şi fără de osândă, să chemăm numele lui Dumnezeu Tatăl, putem înălţa rugăciunea "Tatăl nostru", o rugăciune rostită într-un glas la persoana întâia plural, ca o universalitate a simţirii creştine.

Urmează împărtăşirea cu Sfintele Taine prin care şi trupul nostru participă la veşnicie, aşa cum spiritul deja a făcut-o în timpul săvârşirii Sfintei Jertfe. Domnul Iisus a înviat. Apoi este rugăciunea de despărţire ("Cel ce binecuvintezi Doamne pe cei ce te binecuvintează şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine") când redevenim indivizi separaţi şi plecăm în lume (rugăciune pe care părintele Kalistos o numeşte liturghia noastră de peste săptămână, cuvintele care ne vor însoţi până când vom reveni la următoarea liturghie).

Pe vremea când umblam pe jos

HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (tel. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L