HOLLY
RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMĀNĂ ORTODOXĂ
INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Preot: Teodor Alin Gīrlonţa (cell.
714-782-8953)
Preşedintele Consiliului Parohial:
Corvin Polhac (cell. 916-628-6653)
www.invierea-domnului.org
V E S T I T O R U L
Mai 2006
Sfinţii Īmpăraţi Constantin şi mama
sa Elena
Chipul crucii Tale pe cer văzāndu-l şi
ca Pavel chemare nu de la oameni luānd, cel īntre īmpăraţi, apostolul
Tău Doamne, īmpărăteasca cetate īn māinile Tale o a pus, pe
care păzeşte-o totdeauna īn pace, pentru rugăciunile Născătoarei
de Dumnezeu, Unule iubitorule de oameni.
Hristos a īnviat! Adevărat a īnviat! (Romanian); Christ
is risen! Indeed is risen! (English); Christos anesti! Alithos anesti! (Greek);
Kristos voskrese! Voistinu voskrese! (Russian); Le Christ est ressuscité!
En verité Il est ressuscité! (French); Christus ist erstanden! Wahrlich ist
er erstanden! (German); Cristo e risorto! Veramente e risorto! (Italian);
Cristos ha resucitado! En verdad ha resucitado! (Spanish).
Calendarul lunii
Vineri, 5 mai: Sf. Muceniţă
Irina
Duminică, 7 mai: Arătarea
Sfintei Cruci la Ierusalim. Duminica a 3-a după
Paşti (a Mironosiţelor).Ap.Fapte 6,1-7; Marcu 15, 43-47.
Luni, 8 mai: Sf.Ap.Ev. Ioan, Sf.Cuv.
Arsenie cel Mare.
Vineri, 12 mai: Sf.Muc. Ioan Valahul.
Duminică, 14 mai: Sf.Muc.Isidor.
Duminica a 4-a după Paşti (a Slăbănogu-
lui de la Vitezda). Ap.Fapte 9, 32-42; Ioan 5, 1-15.
Dumincă, 21 mai: Sf. Impăraţi
Constantin şi Elena. Duminica a 5-a după
Paşti (a Samarinencii). Ap.Fapte 11, 19-30, Ioan 4, 5-42.
Joi, 25 mai: A treia aflare a capului
Sf. Ioan Botezătorul.
Duminică, 28 mai: Cuv. Nichita
Mărturisitorul. Duminica a 7-a după Paşti
(a Orbului din naştere) Ap.Fapte 16, 16-34; Ioan 9, 1-38.
Date memorabile
4 mai 1955 A murit la Paris
cel mai mare compozitor romān, George Enescu.
9 mai 1895 S-a născut
īn comuna Lancăm-Alba, marele poet şi filosof Lucian Blaga.
9 mai 1877 - Parlamentul a proclamat
independenţa de stat a Romāniei. Ca urmare, la 20 iulie 1877, Divizia
4 romānă a trecut Dunărea şi a luat poziţie de luptă
la Nicopole. Trecerea oficială a armatei pe picior de pace s-a făcut
la 5 august 1878.
9 mai 1945 Ziua Victoriei.
Semnarea la Berlin a capitulării Germaniei hitleriste.
9 mai 1950 Ministrul de externe
francez Robert Schuman a prezentat o propunere pe baza căreia s-a creat
Uniunea Europeană (cu steag, imn, monedă şi motto propriu).
Azi 9 mai a devenit Ziua
Europei.
10 mai Ziua Regalităţii
Romāne.
14 mai - Mothers Day (USA and Canada)
20 mai Armed Forces Day (USA)
24 mai 1948 Prea Fericitul
Părinte Iustinian a fost ales Patriarh al Romāniei (al treilea din cei
cinci ai ţării: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Iustinian Marina,
Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu)
29 mai Memorial Day (USA)
Din Predica părintelui Cleopa
la Duminica Samarinencii
(Despre rugăciunea īn duh şi īn adevăr )
Zis-a un bătrīn: "Precum vederea
este mai mare decīt toate simţurile, aşa şi rugăciunea
este mai mare decīt toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22).
Hristos a īnviat
!
Iubiţi credincioşi,
Domnul şi
Mīntuitorul nostru Iisus Hristos, umblīnd prin locurile Palestinei, a ajuns
şi la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin
pronia Sa nemărginită a făcut a se īntīlni cu o femeie din
acea cetate la fīntīna lui Iacob. Īn convorbirea cu ea, īi vorbeşte şi
despre adevărata īnchinăciune făcută īn duh şi īn
adevăr, zicīndu-i: Vine ceasul şi acum este, cīnd adevăraţii
īnchinători se vor īnchina Tatălui īn duh şi īn adevăr
(Ioan 4, 23).
Fiindcă ne
va fi cuvīntul īn predica de azi despre rugăciunea făcută īn
duh şi īn adevăr, să vedem ce īnseamnă a ne ruga īn duh?
A ne ruga īn duh īnseamnă a ne īnălţa cu mintea şi cu
sufletul către Dumnezeu īn vremea rugăciunii. Numai rugăciunea
făcută cu mintea din adīncul inimii se poate chema cu adevărat
rugăciune duhovnicească, adică făcută īn duh. Ce
īnseamnă a ne ruga īn adevăr? Īnseamnă a ne ruga cu lucrarea
cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeieşti, adică
a tuturor faptelor bune, deoarece omul este alcătuit din suflet şi
din trup. Cīnd mintea se īnalţă nevăzut la Dumnezeu īn vremea
rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se osteneşte
la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creştinul devine adevărat
īnchinător al lui Dumnezeu īn Duh şi īn adevăr. Nimeni nu se
poate ruga īn duh şi īn adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa
şi nu va lucra şi cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu,
căci poruncile lui Dumnezeu sīnt adevărul, după mărturia
Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sīnt adevăr
(Psalm 118, 86).
Rugăciunea
īn duhul sau īn duh, este rugăciunea cea gīnditoare, adică tainică,
pe care o face omul cu mintea īn inima sa. Cīnd ne rugăm cu mare credinţă
şi evlavie şi cīnd, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gīndurile minţii
cu simţurile inimii noastre īn timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc
lacrimi, atunci ne rugăm īn duh şi īn adevăr, adică din
inimă. Aceasta este cea mai īnaltă treaptă a rugăciunii
creştine.
Cīnd auzim pe marele
Apostol Pavel, zicīnd: Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga
şi cu mintea (I Corinteni 14, 15), să īnţelegem că
despre rugăciunea īn duh şi īn adevăr vorbeşte aici, care
este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu
mintea īn inima sa. La fel, cīnd auzim pe Mīntuitorul, zicīnd: Tu īnsă
cīnd te rogi, intră īn cămara ta şi, īnchizīnd uşa ta,
roagă-te Tatălui tău, Care este īn ascuns, şi Tatăl
tău, Care vede īn ascuns, īţi va răsplăti ţie
(Matei 6, 6), să ştim şi să īnţelegem că despre
rugăciunea cea tainică şi gīnditoare pe care o face omul cu
mintea īn cămara inimii sale, este vorba.
Despre aceeaşi
īnaltă rugăciune, vorbeşte Sfīntul Apostol Pavel cīnd zice:
Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să īnvăţ
şi pe alţii decīt zeci de mii de cuvinte īntr-o limbă străină
(I Corinteni 14, 19). La aceasta ne īndeamnă şi psalmistul care
zice: Dintru adīnc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi
glasul meu. Acelaşi lucru ne spune şi īnţeleptul Solomon,
zicīnd: Eu dorm, dar inima mea veghează (Cīntarea Cīntărilor
5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea īn inima noastră prin Duhul
Sfīnt, face ca inima să se roage neīncetat, după porunca dată
de marele Apostol Pavel, care a zis: Neīncetat vă rugaţi
(I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească
din inimă se ruga şi psalmistul David, zicīnd: Strigat-am cu
toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Īndreptările Tale voi căuta
(Psalm 118, 145).
Cu această
rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorociţa, fiind
īndurerată, care grăia īntru inima sa şi buzele ei numai
se mişcau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu această
rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul īn primejdie la ieşirea
din Egipt, şi cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu,
luīnd aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi aşa către
Mine? (Ieşirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută
īn duh, s-a rugat īnsăşi Preasfīnta şi Preacurata Fecioară
Maria, īn Sfīnta Sfintelor (īncăperea tainică a Templului), timp
de 12 ani, fiind povăţuită la aceasta de īnsuşi Sfīntul
Duh.
Aceste mărturii
vrednice de crezare din Sfīnta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi,
despre rugăciunea īn duh, adică despre rugăciunea duhovnicească
a inimii, amintite mai sus, sīnt destule pentru a ne īndemna şi pe noi
să ne rugăm lui Dumnezeu ziua şi noaptea cu gura, cu mintea
şi mai ales cu inima. Dar şi cu trupul trebuie să ne silim
a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mīntuitorul ucenicilor Săi,
īnvăţīndu-i să păzească toate cīte v-am poruncit
vouă (Matei 28, 20). Cine ar īndrăzni să creadă că
se poate ruga īn duh şi īn adevăr, fără a lucra şi
toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate
zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.
Iubiţi credincioşi,
Pīnă aici
am vorbit pe scurt despre sfīnta rugăciune, despre felul cum trebuie
să ne rugăm lui Dumnezeu īn duh şi īn adevăr. La aceasta
am fost īndemnat să vorbesc de femeia samarineancă din Evanghelia
de astăzi, care, deşi păgīnă, L-a īntrebat pe Iisus Hristos
la fīntīna lui Iacob, unde şi cum trebuie să se roage (Ioan 4, 19-24).
Să vedem cine
era această femeie şi cum a fost cīştigată de Mīntuitorul
pentru Īmpărăţia Cerurilor. Samarineanca, şi toţi
locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă
a Vechiului Testament, separīndu-se de templul din Ierusalim şi respectīnd
numai primele cinci cărţi ale lui Moise. De aceea, īntre iudei şi
samarineni era o veche duşmănie, īncīt nici nu vorbeau unii cu alţii.
De aceea a şi refuzat să-I dea apă Mīntuitorului īnsetat, care
i-a zis: Dă-Mi să beau! Pe līngă credinţa ei rea,
samarineanca era şi o femeie păcătoasă, căci trăise
mai īnainte cu cinci bărbaţi īn desfrīnare şi acum avea al
şaselea bărbat. Īnsă, cu toate că era eretică īn
credinţă şi desfrīnată īn fapte, ea aştepta venirea
Mīntuitorului īn lume şi se interesa cum să se roage cu adevărat
lui Dumnezeu.
Mai īntīi, Domnul
i-a făgăduit femeii "apa cea vie", adică īnvăţătura
Sfintei Evanghelii. Şi după ce femeia a crezut īn puterea mīntuitoare
a Evangheliei, īi zice Mīntuitorului cu glas smerit şi rugător:
Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai īnsetez
(Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingīndu-se ca o săgeată
de inima samarinencii, i-au deşteptat credinţa īn suflet. Dar pentru
mīntuirea ei nu era de ajuns numai credinţa dreaptă īn Dumnezeu.
Īi mai trebuia şi fapta bună, căci credinţa, dacă
nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17). Şi cum a īntors Domnul
inima femeii păcătoase īn smerenie şi īn căinţa păcatelor?
Prin mărturisire. Prin cīteva cuvinte, cu multă iscusinţă
duhovnicească, Mīntuitorul i-a īndemnat conştiinţa să-şi
mărturisească singură păcatele. Căci după ce
i-a zis femeii: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău
şi vino aici", samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat".
Adică sīnt o femeie păcătoasă. Am trăit īn desfrīnare
cu cinci bărbaţi şi acum trăiesc īn fărădelegi
cu altul!
Vedeţi cum
vīnează Hristos sufletele noastre pe calea mīntuirii? Vedeţi cīt
de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mīntuitorul decīt două virtuţi
principale: credinţă tare īn Dumnezeu, şi pocăinţă,
adică mărturisirea păcatelor noastre cu căinţă
şi īnnoirea vieţii prin fapte bune. Pe amīndouă acestea le-a
īndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este
Mesia, Mīntuitorul lumii, şi-a recunoscut păcatele şi a cerut
"apa cea vie", adică botezul creştin, harul Duhului Sfīnt
şi īnvăţarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat
să adauge şi o altă faptă bună, obligatorie pentru
noi toţi, pentru fiecare creştin, adică mărturisirea Evangheliei
lui Hristos. Căci, fugind īn familie şi īn satul natal, īn cetatea
ei, Sihar, umbla pe toate uliţele şi striga īn auzul tuturor: Veniţi
de vedeţi un om care mi-a spus toate cīte am făcut. Nu cumva acesta
este Hristosul? Şi au ieşit din cetate şi veneau către
El (Ioan 4, 29-30).
Vedeţi cum
o femeie păcătoasă a reuşit să tragă la credinţa
īn Hristos o īntreagă cetate? Oare noi toţi, mamele şi credincioşii
noştri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvīntul Evanghliei
īn casele şi familiile lor, n-ar putea aduce măcar pe copiii şi
soţii lor īn sărbători la biserică sau la spovedanie īn
Sfintele Posturi? Dar cīt de puţin īşi īmplinesc credincioşii
nostri această datorie!
Īnsă femeia
samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, aşa cum citim īn Vieţile
Sfinţilor, pe 26 februarie, şi īn cărţile de cult ale
Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat īn numele Preasfintei Treimi, primind numele
de Fotinia. Īmpreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif şi Fotinos
şi surorile ei Fotis şi Fotos. Apoi rīvnind pentru Hristos, au plecat
toţi la Cartagena şi de acolo la Roma, predicīnd cu bărbăţie
cuvīntul Evangheliei şi convertind pe mulţi să creadă
cu tărie īn Hristos. Auzind de aceasta īmpăratul roman Neron, i-a
aruncat pe toţi īn temniţă, chinuindu-i cumplit. Apoi văzīnd
că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li
se taie capetele şi se face pomenirea lor la 26 februarie.
Iubiţi credincioşi,
Convorbirea Domnului
nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fīntīna lui Iacob este
o lecţie de catehizare creştină şi o călăuză
pe calea mīntuirii pentru noi toţi. Īn această Evanghelie, preoţii
īnvaţă cu cītă īnţelepciune trebuie să cīştige
sufletele oamenilor pentru viaţa veşnică, ştiind că
nu este meşteşug mai mare şi mai greu decīt acela de a vīna
pe cei păcătoşi la pocăinţă. Īn Evanghelia de
astăzi, creştinii buni īnvaţă că "apa cea vie",
dătătoare de viaţă a credinţei ortodoxe şi toate
izvoarele mīntuirii se află numai la fīntīna vieţii care este Biserica.
Aici ne aşteaptă Hristos să venim să ne īnchinăm,
să ne rugăm, şi să-L lăudăm, să ne mărturisim
păcatele şi să-I cerem iertare şi mīntuire.
Aici, la Biserică,
păcătoşii vorbesc de Dumnezeu, īşi recunosc păcatele,
se spovedesc, cer canon de iertare şi aşteaptă cu smerenie
şi speranţă Sfīnta Īmpărtăşanie, iertarea păcatelor.
Aici cei necredincioşi şi răucredincioşi se convertesc
la dreapta credinţă ca femeia samarineancă, cer de la Hristos
apa cea vie a credinţei. Aici, mai ales aici la Biserică, īnvăţăm
să ne rugăm īn duh şi īn adevăr, īnvăţăm
să ne mărturisim şi să ne plīngem păcatele, īnvăţăm
să ne smerim şi să ne iubim unii pe alţii. Aici īnvăţăm
cum putem convinge şi aduce la Hristos pe fraţii noştri care
zac īn īntunericul păcatelor şi al nepocăinţei.
La Biserică
īnvăţăm a mărturisi pe Hristos pe pămīnt, īnvăţăm
a ne ruga īn duh şi īn adevăr şi a dobīndi viaţa veşnică.
Deci să venim regulat la Sfīnta Biserică şi să lucrăm
cu rīvnă ogorul mīntuirii noastre, ştiind că nu este mīntuire
īn afară de Biserică. Iată, Hristos ne aşteaptă la
fīntīnă, ne cheamă la Biserică, ne īnvaţă să
ne rugăm, ni se descoperă prin īnvăţătura Sfintei
Evanghelii, ne ajută să ne curăţăm de patimi, ne
hrăneşte şi ne adapă cu Trupul şi Sīngele Său
din sfīntul potir şi ne dă putere de sus să ne pocăim.
Să părăsim păcatele şi să urmăm lui Hristos
pentru a ne īnvrednici de īmpărăţia Lui īn vecii vecilor. Amin.
Hristos a īnviat!
Sfīntul
Mucenic Ioan Valahul
(12 mai)
Sfīntul Mucenic Ioan Valahul s-a născut
īn Ţara Romānească īn secolul XVII, īntr-o familie de creştini
nobili şi bogaţi. Īn urma unei revolte īmpotriva turcilor din anul
1662, pe timpul voievodului Mihnea, Sfīntul Ioan a fost luat ostatec de turci.
Apoi a fost cumpărat de un soldat păgīn, care l-a legat de un copac
şi l-a bătut mult. Zdrobit de ruşine şi de durere, Ioan
a tăiat pe păgīn īn timpul somnului.
El a fost de īndată descoperit de alţi
soldaţi şi dus la Constantinopol, īnaintea vizirului pentru a fi
judecat. Vizirul īl dădu pe fericitul Ioan femeii celui pe care īl ucisese
el ca să facă ce va voi cu dīnsul. Ea īnsă, i-a cerut să-i
fie soţ, dacă Ioan se va lepăda de Hristos şi se va īnchina
lui Mahomed. Atunci, Fericitul Ioan, s-a īnsemnat cu semnul Sfintei Cruci,
chemīnd cu credinţă numele lui Hristos. Fiind aruncat īn temniţă,
mucenicul lui Hristos a fost cumplit bătut mai multe zile, īn timp ce
soţia turcului tăiat īl silea mereu să păcătuiască
cu ea ca să nu mai fie chinuit.
Sfīntul Mucenic Ioan, refuzīnd a face cumplitul
păcat, īndată vizirul a poruncit să-i taie capul. Şi aşa
s-a dus la Hristos, scăpīnd de cursele cele īnşelătoare ale
acestei vieţi trecătoare, mutīndu-se īn ceata sfinţilor mucenici.
Pătimirea sa a avut loc la 12 mai 1662, la Constantinopol, iar după
alţii īn 1665.
Viaţa Sfīntului Marelui Īmpărat şi
īntocmai cu Apostolii Constantin
şi a maicii lui,
Elena (21 mai)
Constantin a luat stăpīnirea īmpărăţiei
după moartea tatălui său, cu īnvoirea a toată oastea,
pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă ieşită
dintr-o rădăcină bună. Maxentie, amăgind cīţiva
senatori din Roma, i-a răpit scaunul īmpărătesc, făcīndu-se
astfel īmpărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului
Romei şi a toată oastea. Apoi, īntărindu-se īn Roma, Maxentie
a īnceput a face multă răutate poporului; căci nu numai pe
creştini īi gonea, ci şi pe păgīnii săi īi muncea. El
a omorīt pe senatorii cei cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind
casele cele de neam bun şi vieţuind cu necurăţie; pentru
că răpea femeile şi fecioarele senatorilor spre necurăţia
lui, īndeletnicindu-se foarte mult la vrăji şi fermecătorii,
făcīndu-se foarte aspru şi urīt īn toată Roma pentru tirania
lui cea spurcată. Deci, romanii au trimis īn taină la Constantin
care era īn Britania cu mama sa Elena, rugīndu-l să vină şi
să-i scape de acel tiran. Constantin a scris mai īntīi lui Maxentie,
sfătuindu-l prieteneşte, să īnceteze cu tirania sa Maxentie
nu numai că nu l-a ascultat şi nu s-a īndreptat, dar mult mai rău
s-a făcut, gătindu-se de război īmpotriva lui Constantin.
Constantin, văzīnd că puterea lui de
oaste este puţină şi gīndindu-se şi la farmecele lui Maxentie,
a īnceput a se īndoi de biruinţă, deoarece ştia că Maxentie
vărsa mult sīnge omenesc prin facerea vrăjilor şi pe mulţi
prunci, fecioare şi femei īnsărcinate le junghia şi le jertfea,
făcīndu-şi lui milostivi pe idolii cei deşerţi, spre care
nădăjduia.
A īnceput deci a se ruga adevăratului Dumnezeu,
Care stăpīneşte cerul şi pămīntul, pe Care neamul creştinesc
īl cinsteşte, ca să-i dăruiască chip de biruinţă
asupra tiranului. Pe cīnd cu osīrdie se ruga, i s-a arătat īntru amiazăzi
chipul Crucii Domnului, īnchipuit cu stele strălucitoare, mai mult decīt
soarele, iar deasupra acestui chip era următoarea scrisoare: "Cu
aceasta vei birui". Aceasta o vedeau toţi şi au īnceput a se
teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire şi de
moarte, fiindcă tīlharii şi făcătorii de rele se pedepseau
cu răstignirea pe cruce. Deci, ostaşii se temeau toţi ca nu cumva
războiul lor să fie fără izbīndă, iar īmpăratul
Constantin era īntru nepricepere mare. Noaptea, pe cīnd el dormea, i s-a arătat
singur Domnul nostru Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat
semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase, şi i-a zis: "Să
faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-l
poarte īnaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi
pe toţi vrăjmaşii tăi!"
Sculīndu-se īmpăratul, a spus boierilor
săi acea vedenie a sa şi, chemīnd meşteri iscusiţi, le-a
poruncit să facă cinstita Cruce, după chipul semnului ce i
se arătase, de aur, de mărgăritare şi de pietre scumpe.
El a mai poruncit ca toată oastea sa să īnchipuiască semnul
Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze.
Păgīnul Maxentie, īnştiinţīndu-se de venirea lui Constantin
din Britania asupra Romei, cu multă īndrăzneală, şi-a
scos oastea romană şi a tăbărīt īmpotriva marelui Constantin;
iar Constantin a poruncit să poarte cinstita Cruce īnaintea cetelor ostaşilor
săi.
După o luptă īnverşunată,
Maxentie a fost biruit cu puterea cinstitei Cruci şi mulţi ostaşi
au fost ucişi īn acea luptă. Iar el, fiind urmărit de īmpăratul
Constantin, a fugit pe podul de peste rīul Tibru, pe care singur īl zidise,
şi, stricīndu-se podul cu puterea lui Dumnezeu, s-a afundat ticălosul
īn rīu cu ostaşii săi, ca şi Faraon cel de demult şi astfel
s-a umplut rīul de ostaşi şi de cai. După aceasta marele Constantin
a intrat īn Roma cu biruinţă, īntīmpinat de tot poporul cu mare
bucurie şi cinste; iar el a īnălţat mare mulţumire lui
Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea
cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Spre pomenirea
acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce īn mijlocul cetăţii
Romei, pe un stīlp īnalt de piatră şi a scris pe dīnsa: "Prin
acest semn mīntuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului".
El a mai avut al doilea război īmpotriva
Vizantiei, care era atunci cetate mică zidită de un grec oarecare,
anume Vizas, īn numele său, pe vremea lui Manase, īmpăratul iudeilor.
Acolo Constantin fiind biruit de două ori, era īntr-o mare mīhnire; dar,
făcīndu-se seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut
o scrisoare alcătuită de stele, care īnchipuia aceasta: "Cheamă-mă
īn ziua necazului tău, şi te voi scoate şi Mă vei preamări".
Īnfricoşīndu-se, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut
īnchipuită o cruce de stele şi īmprejurul ei aceste cuvinte: "Prin
acest semn vei birui". Astfel, punīndu-se crucea iarăşi īn
fruntea cetelor, a biruit pe vrăjmaşii săi şi le-a luat
cetatea Vizantiei.
Avīnd al treilea război cu tătarii
la Dunăre, iarăşi i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci,
arma cea mīntuitoare şi, ca şi mai īnainte, a avut biruinţă.
De aceea, īmpăratul Constantin, cunoscīnd puterea lui Hristos, Cel ce
S-a răstignit pe cruce, a crezut īn Hristos adevăratul Dumnezeu
şi s-a botezat īmpreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de
laudă.
Pe cānd suferea amarnic de lepră, Dumnezeu
a trimis la dīnsul īn vis pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Īmpăratul
i-a īntrebat pe dīnşii, cine sīnt şi de unde vin, iar ei au zis:
"Noi sīntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, trimişi
de Dīnsul la tine să te povăţuim la calea mīntuirii, să-ţi
arătăm baia īn care vei cīştiga sănătatea sufletului
şi a trupului şi să-ţi făgăduim viaţa cea
veşnică de la Dumnezeu. Cheamă la tine pe episcopul Silvestru,
care se ascunde de frica ta īn muntele Soract, şi să asculţi
īnvăţătura aceluia, pentru că el īţi va arăta
o scăldătoare, īn care te vei curăţi de toate spurcăciunile
şi vei fi sănătos cu trupul şi cu sufletul".
Episcopul, punīndu-şi mīna pe capul lui,
s-a rugat şi l-a făcut pe el unul dintre cei chemaţi la primirea
Sfīntului Botez. Apoi, adunīnd pe toţi credincioşii, le-a poruncit
şi lor asemenea să postească şi să se roage, ca astfel
să īnceteze ura īmpotriva Bisericii lui Dumnezeu, să piară
īntunericul īnchinării de idoli şi să strălucească
tuturor lumina cea mīntuitoare. Sosind a şaptea zi, Sfīntul Silvestru
a venit la īmpărat şi, īnvăţīndu-l multe despre tainele
sfintei credinţe celei īntru Preasfīnta Treime, i-a pregătit scăldătoarea
Sfīntului Botez. Cīnd a intrat īmpăratul īn scăldătoarea Sfīntului
Botez şi, după ce Sfīntul Silvestru l-a afundat de trei ori īn numele
Sfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din cer,
mai mult decīt razele soarelui, īncīt s-a umplut casa de negrăită
strălucire. Atunci īmpăratul, īndată s-a curăţat
de lepră, care, căzīnd de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte,
a rămas toată īn apă. Astfel a ieşit sănătos
din scăldătoare, īncīt n-a mai rămas nici urmă din bubele
ce au fost pe trupul lui. Apoi, īmbrăcīndu-se īn haine albe după
Sfīntul Botez, a povestit singur, zicīnd: "Cīnd m-am afundat īn apă,
am simţit o mīnă de sus, īntinzīndu-se şi atingīndu-se de mine".
După acestea, īmpăratul īndată
a dat poruncă să nu īndrăznească nimeni a huli pe Hristos
sau a supăra pe creştini. Deci, a zidit īn curţile sale īmpărăteşti
o biserică īn numele Mīntuitorului Hristos şi a poruncit să
se boteze fără īntīrziere toţi cei ce vor voi să fie creştini;
iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile īmpărăteşti.
Īn ceasul acela s-au botezat o mulţime mare de popor şi, din zi
īn zi, creştea şi se īnmulţea Biserica lui Hristos, iar īnchinarea
de idoli se īmpuţina.
După aceasta, binecredinciosul īmpărat
Constantin a voit să zidească īn numele său o cetate īn Ilie,
unde - precum se povesteşte - a fost războiul troadenilor cu elinii.
Dar el, cu dumnezeiasca īnştiinţare, s-a oprit să zidească
acolo cetate şi i s-a poruncit s-o zidească mai bine īn Vizantia.
Deci, supunīndu-se voinţei lui Dumnezeu, a zidit īn Vizantia o cetate
mare şi slăvită, a īnfrumuseţat-o cu toate podoabele şi
a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul
său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească
Roma cea nouă, īncredinţīnd-o apărării lui Dumnezeu şi
a Preacuratei Sale Maici.
Īn acea vreme răucredinciosul Arie, tulburīnd
cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios īmpărat
a voit cu dinadinsul să īncerce cele pentru sfīnta credinţă.
Deci, a poruncit să se ţină īn Niceea Sinodul cel mare a toată
lumea, unde s-au adunat 318 Sfinţi Părinţi, care au alcătuit
credincioasele dogme ale sfintei credinţe, iar pe Arie şi eresul
lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ţinut īn anul 325 īn Niceea
a fost īntīiul sinod a toată lumea.
Īmpăratul Constantin a trimis apoi pe fericita
sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare
de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci a Domnului. Ea, ducīndu-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri,
le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos
la lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea
vreme era patriarh īn Ierusalim Macarie, care a īntīmpinat pe īmpărăteasă
cu cinste cuviincioasă.
Fericita īmpărăteasă Elena, vrīnd
să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă,
care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi i-a īntrebat
să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Ei
i-au arătat pe un bărbat bătrīn cu numele Iuda care ştia
că era ascunsă sub un templu făcut de īmpăratul Adrian
pentru zeiţa Artemida. Fericitul patriarh Macarie rugīndu-se, a ieşit
īn locul acela un miros de bună mireasmă şi īndată s-a
arătat spre răsărit, Mormīntul şi locul Căpăţīnii
(Golgota), iar aproape de ele au aflat īngropate trei cruci şi īmpreună
cu ele au aflat şi cinstitele piroane. Nepricepīnd nimeni care ar fi
fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a īntīmplat īn acea vreme, că
duceau un mort la īngropare. Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l
duceau să stea, şi a pus una cīte una crucile pe cel mort, iar cīnd
a pus Crucea lui Hristos īndată a īnviat mortul şi s-a sculat viu
cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar īmpărăteasa,
luīnd cu bucurie cinstita Cruce, i s-a īnchinat ei şi a sărutat-o;
asemenea şi toată suita īmpărătească ce era cu ea.
Iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfīnta Cruce
īn acea vreme, de īnghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o
vadă de departe.
Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stīnd
la un loc mai īnalt, a arătat poporului cinstita Cruce; iar toţi
strigau: "Doamne, miluieşte!" De atunci s-a īnceput a se prăznui
Īnălţarea Sfintei Cruci. Īmpărăteasa Elena a luat cu sine
o parte din acest sfīnt lemn, asemenea şi sfintele piroane; iar pe cealaltă
parte punīnd-o īntr-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie pentru
păzirea neamurilor care vor fi de aici īnainte. Atunci acel Iuda şi
īmpreună cu el o mulţime de iudei au crezut īn Hristos şi s-au
botezat. El s-a numit din Sfīntul Botez Chiriac, care, după aceea, a
fost patriarh al Ierusalimului şi s-a sfīrşit pe vremea lui Iulian
Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.
Sfīnta īmpărăteasă Elena a poruncit
ca īn Ierusalim, pe la sfintele locuri, să se zidească biserici
īncepānd cu Biserica Īnvierii Domnului nostru Iisus Hristos, līngă Sfīntul
Mormīnt, acolo unde s-a găsit Sfīnta Cruce. A mai zidit o biserică
şi īn Ghetsimani, unde este mormīntul Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. După ce a zidit şi alte optsprezece
biserici, a venit la Constantinopol, aducīnd o parte din lemnul Sfintei Cruci
cea de viaţă făcătoare şi sfintele piroane cu care
a fost pironit trupul lui Hristos. Nu după multă vreme s-a mutat
la Dumnezeu, bineplăcīndu-I Lui, şi a fost īngropată cu cinste.
Iar marele īmpărat Constantin a murit la 32 de ani ai īmpărăţiei
sale; iar de toţi anii de la naşterea sa avea şaizeci şi
cinci. A fost adus īn Constantinopol, unde s-a īngropat cu slavă īn biserica
Sfinţilor Apostoli.
Īntāmplări miraculoase din ţara noastră
1. Datorită părintelui Miron, la Ocna
Sibiului se formase, īn ciuda regimului comunist, un loc de mare spiritualitate
ortodoxă. Sătenii īl iubeau şi l-ar fi apărat cu viaţa
lor. După cum povesteşte Maica Glicheria, o dată fusese invitat
părintele Arsenie Boca ca să predice la priveghiul de seară.
Ieşit īn faţă la predică nu a rostit decāt vorbele: Iubiţi
fii duhovnicesti, şi apoi a rămas mut. Unii au crezut că a
adormit de truda rugăciunilor şi privegherii, alţii au crezut
că are o viziune. Īntr-adevăr, după o lungă pauză,
părintele Arsenie Boca a rostit cu glas de clopot: Iubiţi fii duhovniceşti,
māine vă voi spune tot ce am văzut acum. A doua zi au venit mulţi
săteni curioşi de cele auzite. Miliţienii şi alţii
sosiţi īn grabă de la Sibiu au īncercat să-i oprească
pe săteni să intre īn biserică dar sătenii ţineau
cu vigoare īn māini sapele cu care veniseră de la muncă. Părintele
Arsenie Boca a povestit că a văzut 7 coroane de aur coborānd din
cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc.
Asta a fost tot. Sătenii au insistat să continue dar părintele
nu a vrut să spună care erau cei pe care fuseseră aşezate
coroanele. Peste puţine luni, şapte gospodari din sat erau arestaţi
de către securitate şi trimişi la Canal de unde nu s-au mai
īntors. Toată lumea a īnţeles că vedenia părintelui Arsenie
cuprindea coroanele de martiri şi au fost cutremuraţi de clarviziunea
lui.
2. Părintele Ioanichie Bălan īn cartea sa despre viaţa
părintelui Cleopa relatează din cele povestite de bătrānii
de la Sihăstria. Īn ziua de 14 octombrie 1951, de ziua Sfintei Cuvioase
Paraschiva, era lume multă să se īnchine la relicvele sfintei. Două
bătrāne s-au rugat de părintele Cleopa să le lase īn faţă,
să se īnchine la Sfānta Paraschiva pentru că erau bolnave şi
voiau doar să lase o pernă pe care au adus-o pentru ea. Părintele
le-a spus: Să vă binecuvinteze Dumnezeu. Mergeţi de vă
īnchinaţi". Cele două bătrāne s-au dus şi, spre uimirea
tuturora de faţă, Sfānta a ridicat capul de au putut bătrānele
să-i pună perna sub cap.
Redescoperirea aşa-zisei
Evanghelii a lui Iuda şi marea ei minciună
Este o evanghelie care vorbeşte frumos
despre Iuda, pretinzānd că acesta era cel mai de seamă dintre ucenici,
prietenul de bază al Domnului cu care īmpărtăşea mari
secrete doar de ei ştiute, un netrădător şi un martir.
Ea a fost scrisă cam la 140 ani după moartea lui Iuda, īn limba
greacă pe un papirus legat cu o curea de piele. Textul a fost tradus
şi copiat īn limba coptă prin anul 300 şi apoi retradus īn
limba elină, īn care ultimă formă s-a pierdut şi a fost
regăsit prin anii 1970 de către nişte hoţi căutători
de comori īn deşertul egiptean din apropierea localităţii El
Minya. S-a īncercat fără succes vinderea lui pentru trei milioane
de dolari la anticari īn Elveţia dar īn 1999 manuscrisul a fost cumpărat
de anticara americană Frieda Tchakos care l-a īnchis īn seiful băncii
new-yorkeze Citibank. A fost cumpărat īn anul 2000 de un anticar eleveţian
din Zurich care l-a dat īn februarie 2001 Fundaţiei Mecena din Basel
(Elveţia) pentru a-l păstra şi da spre studiu aceleiaşi
echipe de specialişti care a lucrat cu manuscrisele găsite la Qumran
lāngă Marea Moartă. Evanghelia această eretică a fost
scrisă după scrierea Evangheliilor canonice (cele patru Matei,
Marcu, Luca şi Ioan), autorul fiind probabil un filosof gnostic grec.
Sfāntul Irineu, episcop al Lyonului (capitala pe-atunci a Galiei), care a
trăit īn secolul II, pe cānd apărusera multe evanghelii apocrife
(false), a scris: Unii declară că Iuda trădătorul era
familiar cu aceste secrete (se zice că Iuda, fiind prietenul cel mai
bun al lui Iisus, a avut o īnţelegere īn secret ca să joace rolul
de trădător, urmānd ca la Judecata de Apoi să fie iertat) şi
că el singur ştia adevărul cum nimeni alţii dintre apostolic
nu-l ştiau despre Creaţie. Cel care a scris-o, mai spune Sf. Irineu,
a creat o istorie fictivă. Şi īntr-adevăr aşa
pare: că a fost scrisă de cineva din afara creştinismului cu
multă imaginaţie de romancier ca să producă confuzie.
Evanghelia aceasta falsă a fost cu greutate descifrată de către
specialişti şi doar īn proporţie de 85% deoarece manuscrisul
era foarte deteriorat. Iată un exemplu de cum arată textul - Iisus
grăieşte: Adevăr (
) ţie, acest botez (
) īn Numele Meu
(
= 9 linii lipsă). Adevăr (
) Iuda (
) oferă sacrificii lui
Saklas-Dumnezeu (
= 3 linii lipsă) tot ceea ce e rău. Dar tu Iuda
vei triumfa peste ei toţi (
). Profesorul aromān Sterie Diamandi scria
īn trilogia sa Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului publicată īn 1943: Dacă
īntr-adevăr lucrurile s-ar fi petrecut aşa atunci apostolii şi
comentatorii creştini ar fi fost cei dintāi care să proslăvească
fapta lui Iuda, căci aşa-zisa īnţelegere secretă a lui
Iuda cu Īnvăţătorul ar fi iesit uşor la iveală după
moartea lui Iuda şi desfăşurarea tuturor faptelor, aşa
cum a descoperit-o īnsuşi cel care a scris această evanghelie
falsă, pretinzāndu-o adevărată. Īn mod sigur apostolii ar fi
trebuit să fie primii să afle aceasta mai ales după coborārea
Sfāntului Duh Care le-a luminat mintea şi le-a făcut īnţeles
pe deplin tot ceea ce īi īnvăţase şi săvārşise Māntuitorul
(la vremea lor de ucenici nici ei şi nici Iuda nu aveau pregătirea
de a īnţelege misiunea Domnului d-apoi marea taină a Creaţiei
şi Māntuirii). Dar nici apostolii, nici Sfinţii Părinţi
care le-au urmat şi care au săvārşit minuni īn numele Domnului,
primind duhul īnţelegerii tainelor īntrupării Fiului lui Dumnezeu,
nu au menţionat acest lucru despre Iuda, care se dovedeste astfel o simplă
născocire, o minciună cu scop politic la acea vreme. Lucrul nu īmpiedică
īnsă pe blasfemiştii şi pāngăritorii de astăzi care
scriu cărţi şocante, producătoare de mulţi bani,
dintre care cea mai cunoscută este Codul lui Da Vinci a lui Dan Brown,
să īi facă popularitate, pentru o şi mai multă confuzie
īn sufletele creştinilor.
Zece Mai, Sărbătoarea Regalităţii
Romāne
La 10 Mai 1866, Principele Carol I a depus jurămāntul
ca domn constituţional al Romāniei, īn faţa Parlamentului. La 10
Mai 1877, Domnitorul Carol a promulgat independenţa
statului romān şi legea privind instituirea ordinului Steaua Romāniei.
La 10 Mai 1881, la trei ani după victoria īn războiul cu turcii,
Romānia s'a proclamat Regat. Prin voinţa unanimă a naţiunii
romāne, Domnitorul Carol I a devenit īntāiul Rege al Romāniei, Romānia impunāndu-se
pe harta lumii ca stat puternic şi independent.
Zece Mai
