HOLLY
RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMĀNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Preot: Teodor Alin Gīrlonţa
(tel. 916 375 9978)
Preşedintele Consiliului
Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)
www.invierea-domnului.org
V E S T I T O R U L
Iulie 2007
Un material de lectură
şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie
creştină
Īn cuprins: Calendarul religios
şi laic al lunii; predica păr. Cleopa despre īnmulţirea
pāinilor; Sfinţii Leontie, Ştefan cel Mare, Ilie; rugăciuni
folositoare; gānduri creştine; ştiri bune şi rele din
ţară
Sfāntul Voievod Ştefan cel Mare
Tropar: Apărător neīnfricat al
credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de lăcaşuri
sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne
izbăvească din nevoi şi din necazuri.
Calendarul lunii
Duminică,
1 iulie: Sf.Ier. Leontie de la Rădăuţi. Duminica 5-a
după Rusalii.
Romani 10, 1-10; Matei 8, 28-34 (Vindecarea a doi posedaţi).
Luni,
2 iulie: Sfāntul Voievod Ştefan cel Mare.
Duminică,
8 iulie: Sf.Mare Mc. Procopie. Duminica 6-a după Rusalii. Rom.
12, 6-14; Matei 9, 1-8 (Vindecarea
slăbănogului din Capernaum).
Duminică,
15 iulie: Cuv. Vladimir. Duminica a 7-a după Rusalii. Romani
15,1-7; Matei 9, 27-35 (Vindecarea a doi orbi
şi a unui mut).
Marţi,
17 iulie: Sf. Mare Muceniţă Marina.
Vineri,
20 iulie: Sfāntul Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Duminică, 22 iulie: Sf.Mironosiţă Maria Magdalena. Duminica 8-a după
Rusalii. 1 Cor. 1, 10-17; Matei 14, 14-22
(Inmulţirea pāinilor).
Miercuri,
25 iulie: Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului
Vineri, 27 iulie: Sf.Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon..
Duminică, 29 iulie: Sf.Mc.Calinic. Duminica 9-a după Rusalii. 1 Corinteni
3, 9-17; Matei 14, 22-34 (Umblarea pe mare).
Marţi,
31 iulie: Īnainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci (Lăsata
secului
pentru Postul Adormirii Maicii Domnului).
Date memorabile
1 iulie 1600 Mihai Viteazul intră īn Alba Iulia ca domn al Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei, īnfăptuind unitatea politică a Tărilor Romāne.
1 iulie Canada Day (Canada)
4 iulie Independence Day (USA). Declaraţia de Independenţă, 1776.
4 iulie 1950 Prima emisiune a Europei libere.
11 iulie 1714 Dimitrie Cantemir este ales membru de onoare al Academiei din Berlin.
14 iulie 1582 - A apărut "Palia de la Orăştie", prima traducere romānească a unui text biblic ("Geneza" şi "Exodul"), tipărită de meşterul Şerban, fiul diaconului Coresi
14 iulie 1789 Căderea Bastiliei, Ziua Naţională a Franţei.
18 iulie 1864 S-a īnfiinţat Universitatea din Bucureşti.
20 iulie 1969 Neil Armstrong şi Edwin Aldrin au mers pe lună.
20 iulie 1927 - La numai cinci ani, Mihai I devine Regele
Romānilor īn urma morţii regelui Ferdinand I.
24 iulie 1917 - Bătălia de la
Mărăşeşti. Victoria armatei romāne comandate de generalul
Eremia Grigorescu asupra trupelor germane conduse de generalul von Mackensen.
25 iulie 1941 - Este cucerită Cetatea Albă. Se
īncheie campania militară purtată de Armata Romānă, alături
de cea germană, pentru eliberarea nordului Bucovinei şi Basarabiei
29 iulie 1848 Ziua
consacrată de Parlament (Legea Zilei Imnului, 99/1998) ca dată de
naştere a Imnului Naţional al Romāniei, Deşteaptă-te
Romāne!
Din Predica părintelui Cleopa
la Duminica a
Opta după Rusalii
(Īnmulţirea
pāinilor; despre datoriile păstorilor sufleteşti)
Nu trebuie
să se ducă; daţi-le voi să mănīnce (Matei, 14, 16)
Iubiţi
credincioşi,
Īn Sfīnta
Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit
peste cinci mii de oameni numai cu cinci pīini şi doi peşti.
Căci mergīnd prin Galileea, vestea tuturor cuvīntul mīntuirii, fiind
īnconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii
īn braţe, bătrīni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau
pe Dumnezeu şi erau īnsetaţi după cuvintele de
īnvăţătură ale Mīntuitorului. Toţi suspinau după
Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i
īnveţe Sfīnta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de
mīntuire, să-i scape de robia patimilor şi să-i călăuzească
spre Hristos.
Văzīnd Domnul
popor mult, I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe
toţi bolnavii lor (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu
are milă şi de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se
milostiveşte şi de suferinţele noastre trupeşti şi le
vindecă, uneori chiar īnaintea tămăduirii sufletelor,
ştiind că prin aceasta oamenii se īntorc mult mai uşor la
pocăinţă.
Dar făcīndu-se
seară, au venit la Dīnsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu
şi vremea a trecut; deci dă drumul mulţimilor, ca să se
ducă prin sate să-şi cumpere hrană (Matei 14, 15).
Ucenicii, văzīnd poporul obosit, flămīnd şi īnsetat, şi
soarele asfinţit, au cerut Mīntuitorului să īnceteze cuvīntul de
īnvăţătură şi să lase mulţimea să se
īntoarcă īn satele lor ca să mănīnce şi să se
odihnească.
Oare au
greşit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei
cugetau mai mult omeneşte decīt duhovniceşte. De aceea Mīntuitorul a
respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie
să se ducă!, adică: Nu īndepărtaţi oamenii de la
voi, că nu au unde se duce. Iată, sīnt ca nişte oi
fără păstori. Sīnt obosiţi, bolnavi, flămīnzi şi
īnsetaţi trupeşte şi sufleteşte şi au nevoie de
păstori buni, de cuvinte de mīngīiere, de hrană duhovnicească.
Nu trebuie să se ducă de la voi! Daţi-le voi ca să
mănīnce!
Auzind ucenicii
aceste cuvinte, au spus Mīntuitorului Hristos: Nu avem decīt cinci pīini
şi doi peşti! Iar Domnul a poruncit: Aduceţi-le pe acestea aici
la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvīntat pīinile, iar
ucenicii, după ce au aşezat poporul pe iarbă, le-au
īmpărţit mulţimilor pīinile şi peştii. După ce
s-au săturat toţi cei ce mīncaseră, ca la cinci mii de
bărbaţi, afară de femei şi de copii, ucenicii au strīns
rămăşiţele de fărīmituri, douăsprezece
coşuri pline (Matei 14, 17-21).
Această mare
minune a īnmulţirii pīinilor, s-a săvīrşit īn Galileea, aproape
de lacul Tiberiadei. Īn amintirea ei s-a zidit aici o mānăstire mică,
ce dăinuieşte pīnă astăzi. Īntr-un chip desăvīrşit
minunea īnmulţirii pīinilor se repetă pe pămīnt de la īnceputul
zidirii şi pīnă astăzi, ca o liturghie permanentă a
creaţiei. Oare nu hrăneşte Dumnezeu astăzi cu pīine şi
hrană peste cinci miliarde de oameni, cīt numără tot
pămīntul? Şi aceasta nu este o minune a īnmulţirii pīinilor, cel
puţin tot atīt de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii
de ani?
Iubiţi
credincioşi,
Omul fiind format
din două părţi, adică trup şi suflet, are īn
viaţă şi bucurii sufleteşti şi bucurii
pămīnteşti, are şi ispite sufleteşti şi ispite
trupeşti. Are nevoie pe pămīnt de hrană sufletească pentru
mīntuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi
menţine viaţa īn trup. Pentru hrana materială avem
părinţi care se īngrijesc de copii şi le asigură cele
necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară
mīntuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, episcopi,
preoţi şi duhovnici care se īngrijesc de mīntuirea
credincioşilor īncredinţaţi lor de Hristos.
Iată pentru
ce a poruncit Mīntuitorul ucenicilor Săi: Nu trebuie să se
ducă oamenii de la voi; daţi-le voi să mănīnce! (Matei
14, 16) Şi care este hrana cu care episcopii şi preoţii
hrănesc pe credincioşi?
Cea dintīi
hrană cu care păstorii Bisericii sīnt datori să
hrănească pe credincioşi este īnvăţătura de
credinţă ortodoxă. Credinţa dreaptă apostolică
este pīinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este
cuvīntul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu şi
de Sfinţii Apostoli şi scris cu litere de foc īn Sfīnta Evanghelie.
Credinţa curată īn Dumnezeu, Cel īn Sfīnta Treime īnchinat şi
mărit, este cuprinsă pe scurt īn Crez, este mărturisită de
două mii de ani de Biserica Ortodoxă şi de sfinţii ei
slujitori şi este apărată cu jertfa a milioane de martiri
şi cu īnvăţătura tuturor Sfinţilor Părinţi
şi Cuvioşi.
Fără
credinţă dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici
fapte bune şi deci nu ne putem mīntui. Credinţa adevărată,
vie, pe care o mărturisim prin cuvīnt şi prin viaţa
noastră, īmpreună cu sīngele mucenicilor stau la temelia Bisericii
şi a mīntuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva
dogmele credinţei ortodoxe, să răstălmăcească
Sfīnta Scriptură, să semene neghină īn ogorul semănat
şi lucrat de Hristos, acela īncearcă să pună altă
temelie Bisericii. După cuvintele Sfīntului Apostol Pavel, unul ca acesta
este fiu al gheenei şi este dat anatema, adică dat satanei, de
Biserică. Printre aceştia se numără atīt
necredincioşii care neagă pe Dumnezeu şi urăsc Biserica
Lui, cīt şi toţi sectanţii rupţi din sīnul Bisericii
apostolice care īşi fac "bisericuţele" lor şi se
leapădă de dreapta credinţă, de Sfintele taine, de Cruce,
de icoane, de Maica Domnului, de sfinţi şi
răstălmăcesc Sfīnta Scriptură.
Ierarhii şi
preoţii, ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au marea
datorie să apere dreapta credinţă şi pe credincioşii
ortodocşi īncredinţaţi lor, ca să nu fie amăgiţi
de prozelitismul sectar şi să fie tīrīţi īn orice fel de
grupări sectare. Preoţii, mai ales, au datoria să facă lecţii
de catehizare īn Duminici şi sărbători, īn cadrul sfintelor
slujbe, atīt la Liturghie şi la vecernie cīt şi īn toate ocaziile,
să explice credincioşilor noştri īnvăţătura de
credinţă ortodoxă, Crezul, Tatăl nostru, Fericirile, cele
şapte Taine ale Bisericii. Apoi să combată orice fel de
prozelitism sectar, adunările religioase afară de biserică,
vizitele neortodoxe īn casele enoriaşilor, ca şi răspīndirea
şi citirea cărţilor anticreştine şi sectante, care
amăgesc pe creştinii slabi şi neinformaţi duhovniceşte.
Mai ales
astăzi, cīnd sectele de tot felul asalteză Biserica Ortodoxă
şi pe fiii ei, preoţii trebuie să fie la datorie, să
cunoască bine Sfīnta Scriptură, să fie modele vii īn ochii
tuturor, să propovăduiască Evanghelia "cu timp şi
fără timp", să facă vizite misionare īn casele
enoriaşilor, să formeze comitete de credincioşi buni ca
să-i ajute īn misiune şi să hrănească poporul lui
Dumnezeu cu īnvăţătura curată a Bisericii Ortodoxe. Oricīt
ar părea de greu, preoţi buni sīnt destui chiar printre cei tineri
care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar şi
īntăresc cu cuvīntul şi fapta dreapta credinţă.
A doua hrană
duhovnicească, de aceeaşi valoare cu credinţa curată, este
viaţa morală īn rīndul credincioşilor noştri.
Dumneavoastră fraţilor, ca fii adevăraţi ai Bisericii lui
Hristos aveţi mari datorii să păstraţi cu sfinţenie
credinţa ortodoxă pīnă la moarte, chiar cu preţul
vieţii. Apoi să trăiţi, adică să puneţi īn
practică īnvăţătura Sfintei Evanghelii, ştiind
că, credinţa fără fapte bune este moartă (Iacob
2, 17-20). Adică să fiţi oameni de rugăciune, să
trăiţi īn pace cu toţii, să mergeţi regulat la
biserică, de unde primiţi adevărata hrană
duhovnicească; să faceţi milostenie, să fugiţi de
desfrīnare şi de beţie, două grele păcate care
stăpīnesc astăzi aproape toată lumea şi să vă
creşteţi copiii īn frica şi dragostea de Dumnezeu.
Aveţi
grijă de tot şi mai ales de fiii şi de familia
dumneavoastră să nu cadă īn cursele cele de multe feluri ale
diavolului. Acum s-au īnmulţit avorturile, certurile īn familie, desfrīul
şi divorţul. Ba īn ultimul timp s-au răspīndit la noi filme
şi chiar cărţi şi reviste pornografice care cad īn mīinile
tinerilor şi copiilor noştri şi trag pe mulţi la
desfrīnare. Părinţii īn familie, bătrīnii īnţelepţi
şi creştinii buni īmpreună cu preoţii din parohii sīnt
datori īn faţa lui Dumnezeu să ajute generaţia tīnără,
pe cei slabi īn credinţă şi lipsiţi de educaţie
creştină, ca să nu cadă īn aceste cumplite patimi ce corup
societatea noastră.
Credincioşii
nu trebuie să lase totul īn grija preotului. Ei trebuie să ajute pe
preot, să-l īntrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori
de cīte ori este nevoie şi să asculte cu sfinţenie cuvīntul lui.
Iar dacă au vreo īndoială, să meargă la preoţii
bătrīni, la mīnăstiri şi la nevoie, chiar la episcopul lor.
Viaţa morală exemplară a preotului şi a
credincioşilor, ca şi colaborarea lor la evanghelizarea parohiei,
formează un puternic zid de rezistenţă īmpotriva tuturor
ispitelor şi furtunilor.
Sfintele slujbe
făcute la timp, după rīnduială, cu evlavie şi
fără grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioşii din
satele şi oraşele noastre. Şi dacă există coruri
şi cīntări frumoase la slujbe şi predici bune, calde, inspirate
din trăire, pe īnţelesul tuturor, slujbele īi īntăresc īn credinţă
pe toţi, umplu bisericile de credincioşi, atrag la ortodoxie chiar
şi pe cei ce s-au rupt de Biserică şi īi apropie de Hristos pe
toţi.
Din casele
credincioşilor să nu lipsească sfintele icoane, Sfīnta Cruce,
Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni.
Toate acestea sporesc credinţa īn casă şi īn inimi şi
hrănesc mult pe credincioşii noştri. Iar dacă lipsesc
slujbele frumoase, predica vie, cărţile sfintele şi exemplele
preotului, īndată pătrund sectele şi dezbinarea īn casă
şi īn parohie şi nimic nu este mai greu decīt să īndreptezi o
parohie dezbinată şi tulburată.
Credincioşii
trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfīnta
Īmpărtăşanie care este Trupul şi scump Sīngele lui Hristos,
mai ales īn cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrīnii,
văduvele şi copiii să se īmpărtăşească mai
des, după sfatul preotului.
Iată cīteva
căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos īşi hrănesc
enoriaşii, după porunca Domnului: Daţi-le voi să
mănīnce. Ele sīnt mai multe, dar acestea sīnt recomandate īntīi de
Sfinţii Părinţi. Īnsă nu este de ajuns numai să avem
preoţi buni la sate şi oraşe. Dumneavoastră
credincioşii sīnteţi datori să colaboraţi cu preoţii
la īntărirea ortodoxiei īn parohie, la hrănirea celor flămīnzi
şi īnsetaţi, la ajutorarea, cercetarea şi miluirea
săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor şi a celor greu
bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioşii
reuşesc să atragă multe suflete şi să intre acolo unde
nu poate pătrunde preotul. Nu lăsaţi pe preot să lupte
singur. Ajutaţi-i la biserică, la slujbe, la curăţenie, la
cercetarea bolnavilor, la īndrumarea celor din jur să vină la
Hristos.
Să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu să
rīnduiască păstori īn buni Bisericile Sale, spre īntărirea
dreptei credinţe īntru lauda Preasfintei Treimi şi mīntuirea
sufletelor noastre. Amin.
Sfāntul Ierarh
Leontie al Rădăuţilor (1 iulie)
Leontie s-a născut din părinţi drept-măritori creştini īn oraşul Rădăuţi la īnceputul sec. al XIV-lea. Īncă din pruncie, dus de părinţi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte īntreaga slujbă. S-a călugarit primind numele de Lavrentie. Luānd binecuvāntare de la stareţul obştei, s-a aşezat īntr-o sihăstrie nu departe de Putna, unde Mitropolitul Moldovei a mers de a sfinţit biserica acelui schit şi l-a hirotonit īn preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit şi dorinţei acelei obşti. Aici va veni să se nevoiască şi cuviosul Daniil Sihastrul sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Cuviosul Lavrentie devine episcop la Rădăuţi, īn timpul Voievodului Alexandru cel Bun. S-a retras din scaunul arhipăstoresc şi a luat schima cea mare la Sihăstria Laura. Cunoscāndu-şi dinainte sfārşitul vieţii sale pămānteşti, a chemat īntreg soborul pentru a-i da ultimele sale poveţe părinteşti, a rānduit ca egumen al acestei sfinte mānăstiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvāntāndu-l, a adormit īn Domnul īntru nădejdea īnvierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii, fiii lui duhovniceşti veneau la mormāntul său unde se rugau şi aflau tămăduiri de tot felul de boli. Curānd, cinstitele sale moaşte au fost strămutate la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. Īn anul 1639, racla cu sfintele sale moaşte a fost răpită de năvălitori, cum menţionează cronicile, fără să se ştie, nici pānă īn ziua de azi, locul unde ele au fost duse.
Cu rugăciunile Sfāntului Părintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne māntuieşte pe noi. Amin.
Viaţa Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare
şi Sfānt (2 iulie)
Pe voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), poporul l-a numit şi cinstit, bun, mare şi sfānt. Bun, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; mare, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, īntrucāt prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; Sfānt, pentru luptele sale de apărare a īntregii creştinătăţi, cāt şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi īnzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi māntuirea credincioşilor.
Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea şi s-a născut la Borzeşti. Īncă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie. Pe Cāmpia Dreptăţii este īntāmpinat de mulţimea poporului, īn frunte cu Mitropolitul Teoctist, īn ziua de 12 aprilie, anul māntuirii 1457. Īntrebānd poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns īntr-un glas: Īntru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti. Şi a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămāni, luptānd pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a īntregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri. Īn toate cāte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitānd nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutānd pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească.
Deşi a fost īncercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată īn lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea īn Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptānd cu dārzenie şi neīntrecută iscusinţă īmpotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci cānd biruia, ci şi atunci cānd era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinţei. Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea īntregii creştinătăţi, chemānd la luptă sfāntă pe cārmuitorii creştini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475. Ştefan cel Mare a pus biruinţele īn luptele purtate cu turcii şi tătarii nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, īnţelepciune, har, cum spune cuvāntul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).
Ştefan cel Mare a fost şi un mărturisitor al credinţei creştineei prin numărul mare de biserici ridicate, prin īnzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care īmpleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul māinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai īn Moldova, ci şi īn Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atāt de mult Ortodoxia, a īnălţat, īnnoit şi īnzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, īntre care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a īnălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate īn lupta cu duşmanii creştinătăţii, cāt şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi īn luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l cel Sfānt.
Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se īncredinţeze, el şi familia sa, īmpreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea rugătorii noştri. Să ne cānte nouă şi Doamnei Maria, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, īn fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie pānă īn veac, cāt va sta această mănăstire. Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Māntuitorul, Maica Domnului şi Sfāntul Ioan Botezătorul, păstrate pānă astăzi īn Mănăstirea Putna, īmpreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent īn călătorii şi mai ales īn bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfānt īnsoţea rugăciunea cu postul, īnainte de a īncepe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pāine şi apă.
Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, īnzestra familiile tinere de curānd căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pămānt şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători īn atātea războaie, arătānd o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mānă, căruia īi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pămāntul īn zi de sărbătoare cu boi şi plug de īmprumutat de la boieri. Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvārşite.
Īntreaga
sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa
permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfāntul Daniil
Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea
cuvenită.
Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum
este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu
adevărat creştineşte: Iar cānd au fost aproape de
sfārşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi
sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi cāţi
s-au prilejuit, arătāndu-le cum nu vor putea ţine ţara cum a
ţinut-o el. Cronicile vechi mai pun īn gura măritului Voievod
şi aceste cuvinte īnainte de moarte: Doamne, numai Tu singur ştii ce
a fost īn inima mea. Nici eresurile cele īnşelătoare, nici focul
vārstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am īntărit pe
piatra care este Īnsuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi
īmbrăţişată la piept ţinānd, viaţa mea am
īnchinat-o nesmintită printr-īnsa la Părintele veacurilor, prin care
pe toţi vrăjmaşii am gonit şi īnfrānt.
Ştefan cel Mare s-a strămutat la lăcaşurile de veci la 2 iulie 1504 şi a fost īngropat īn biserica Mănăstirii Putna, fiind plāns de īntreg poporul, cum consemnează cronicarul şi cum se spune şi azi īn cāntarea populară: Plānge dealul/ Plānge valea/ Plāng pădurile bătrāne/ Şi norodu-n hohot plānge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpāne? La mormāntul său străjuieşte, de la moartea sa pānă astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea īntregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfānt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi īn pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.
De aceea trecerea lui īn rāndul sfinţilor prin hotărārea Sfāntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romāne din 20 iunie 1992, este īmplinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne māntuieşte pe noi. Amin.
Viaţa şi
minunile Sfāntului Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)
Patria Sfīntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se īnvecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi, după care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. Īn timpul īn care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi īmbrăcaţi īn haine albe, vorbind cu pruncul şi īnvelindu-l pe el cu foc, băgīndu-i văpaie de foc īn gură, ca să mănīnce. Aceasta văzīnd-o tatăl său şi spăimīntīndu-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Unul din acei preoţi, bărbat mai īnainte- văzător, i-a zis: "Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvīntul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Rīvna lui către Domnul şi viaţa lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie şi cu foc".
Pruncul, crescīnd, avea īnclinare către preoţie, ca unul ce era din seminţie preoţească. Deci, punīndu-şi nădejde īn Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea īntr-īnsa ca un īnger al lui Dumnezeu, cu sufletul şi cu trupul. Lui īi plăcea să se īndeletnicească īn dumnezeiasca gīndire. Adeseori ieşea la linişte īn locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu Īnsuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzīnd ca un serafim de dragoste īnfocată către Dīnsul. El era iubit de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Toate cīte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua ca unul ce aflase īnaintea Lui mult dar.
Sfīntul Ilie, auzind şi văzīnd fărădelegile ce se făceau īn poporul cel răzvrătit a lui Israil, mai īntīi se rugă la Dumnezeu să īntoarcă pe cei păcătoşi la pocăinţă; dar, de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de chiar voinţa lor spre bine, iar īn acei oameni īmpietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea proorocul rīvnind foarte mult, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească vremelnic, ca măcar astfel să se īnţelepţească. Văzīnd pe īmpărat că nu asculta sfaturile lui, Sfīntul Prooroc Ilie a adăugat şi fapte pe līngă cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis: Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, īnaintea Căruia stau eu, că nu va fi īn anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pămīnt, decīt numai prin cuvīntul gurii mele.
Deci, īndată cu cuvīntul proorocului s-a īncuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămīnt, iar uscăciunii pămīntului a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. După ce l-a văzut pe Ahab petrecīnd īn īmpietrire ca pe Faraon şi că nici nu gīndea să se lase de acea păgīnătate, ci mai vīrtos mergīnd īn adīncul răutăţii, prigonind şi ucigīnd pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă pīnă īn al doilea şi al treilea an. Atunci s-a īmplinit cuvīntul Sfīntului Prooroc Moise, īntīiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israil: Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămīntul cel de sub tine de fier. Pentru că, īncuindu-se cerul, pămīntul nu avea umezeală, nici īşi dădea rodul său asupra lui; pomii şi florile se vestejiseră şi toată iarba pămīntului se uscase.
Astfel pieriseră toate roadele pămīntului, grădinile, ţarinile şi cīmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu puteau nici să are, nici să semene. Izvoarele apelor se uscaseră, rīurile erau mici şi pīraiele secaseră, iar apele care erau mari se īmpuţinaseră. Tot pămīntul rămăsese fără de apă şi uscat, īncīt oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israil, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că, aprinzīndu-se o casă din cetate, erau īn primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israil atrăgīnd asupra sa mīnia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.
Domnul cel milostiv, a trimis pe prooroc īntr-un loc deosebit, depărtat de oameni, zicīndu-i: Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pīrīul Cherit cel de līngă Iordan. Acolo vei bea apă din pīrīu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe prooroc de mīinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă īn umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin chipul corbilor şi al rīului Cherit. Cīnd proorocul a văzut după cīteva zile şi rīul secat, Dumnezeu a zis către dīnsul: "Acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dīnsa, ca să nu mori nici tu de sete". Deci, Domnul l-a trimis īn Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpīnirea īmpăratului lui Israil, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gīndească īn sine cītă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi īnsuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai īn vreme de foamete, ci şi īn īndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică. Proorocul, ducīndu-se la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunīnd lemne, nu mai mult decīt două despicături; dar nu avea nici făină īn vas, decīt numai un pumn şi īntr-un ulcior o picătură de untdelemn. El, fiind flămīnd, a cerut de la dīnsa o bucată de pīine. Ea, spunīndu-i despre sărăcia cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină trebuie să gătească masa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.
Omul lui Dumnezeu, avīnd de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a īnmulţit cu īndestulare făina şi untdelemnul īn casa văduvei. Astfel au fost hrăniţi de dīnsul pīnă ce a trecut vremea de foamete. El a īnviat cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui. Despre acest lucru se citeşte īn dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte că numele lui era Iona, care, venind īn vīrstă, s-a īnvrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiasca pocăinţă īn cetatea Ninive şi, fiind īnghiţit de un chit, a ieşit din el după trei zile. Aceasta a īnchipuit īn sine Īnvierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg īn prooroceasca lui carte şi īn viaţa lui.
După trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzīnd zidirea sa că se topise desăvīrşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: "Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mīinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pămīntul cel uscat prin cuvīntul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci". Plecīnd Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus īn Samaria, cetatea īmpărăţiei lui Israil.
Īmpăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, īn două peşteri, cīte cincizeci īntr-una şi īi hrănea cu pīine şi cu apă. Pe acest iconom al său, chemīndu-l īmpăratul Ahab la sine mai īnainte de venirea lui Ilie la dīnsul, l-a trimis să caute iarbă uscată pe la pīraiele apelor, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Obadia a ieşit din cetate şi l-a īntālnit pe Sfīntul Prooroc Ilie. Bucuros s-a īntors şi i-a spus lui Ahab care, grăbindu-se, a ieşit īn īntīmpinarea omului lui Dumnezeu dar cīnd l-a văzut, īndată, din răutatea pe care o avea īn sine, a īndrăznit a zice către dīnsul un cuvīnt aspru ca acesta: Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israil? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns īmpotrivă fără frică: Nu eu răzvrătesc pe Israil, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Dumnezeul vostru şi v-aţi aplecat necuratului idol Baal.
Īmpăratul, trimiţīnd īn pămīntul lui Israil, a adunat īn muntele Carmelului pe toţi proorocii cei mincinoşi, īmpreună cu slugile lor şi cu mult popor şi īnsuşi Ilie rīvnitorul către Dumnezeu a mers acolo. Proorocul le-a zis: "Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, şi să nu ne daţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă īnchinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii".
Poporul, auzind aceasta, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi au zis: "Aşa să fie! Bun este cuvīntul acesta". Proorocii lui Baal au luat un viţel, apoi, punīnd lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat īn bucăţi, l-au pus pe altar şi au īnceput a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Ei au chemat numele aceluia de dimineaţă pīnă la amiază, strigīnd: "Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau īmpreună īmprejurul jertfelnicului lor.
Apropiindu-se seara şi popii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfīntul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi īncetaţi căci a sosit vremea jertfei mele. Proorocii lui Baal au īncetat, dar Ilie a zis către popor: Apropiaţi-vă de mine! Toate popoarele s-au apropiat de dīnsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israil, le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul īn bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă īmprejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luīnd patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi el le-a zis: "Turnaţi al doilea rīnd!" şi au turnat. Apoi le-a mai zis: "Turnaţi al treilea rīnd!" şi au turnat. Apa a udat toate cele ce erau pe altar şi a străbătut şi īmprejurul altarului, īncīt groapa s-a umplut cu apă.
Atunci Sfīntul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israil şi eu robul tău şi Ţie ţi-am īnălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se īntoarcă inimile acestor popoare īn urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele īntregi, lemnele, pietrele, ţărīna şi apa care erau īn groapă. Popoarele, văzīnd aceasta, au căzut cu feţele la pămīnt, strigīnd: "Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de El." Sfīntul Ilie le-a zis: Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-īnşii. Oamenii au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfīntul Ilie i-a dus la rīul Chişon, care curgea şi acolo i-a junghiat cu mīna sa; iar necuratele lor stīrvuri le-a aruncat īn apă, ca să nu se spurce pămīntul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de mirosul lor.
După aceasta, Sfīntul Ilie a zis către īmpăratul Ahab ca degrabă să mănīnce şi să bea, să īnhame caii la caretă şi să plece īn cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci, Ahab şezīnd să mănīnce şi să bea, Sfīntul Ilie s-a suit īn muntele Carmelului şi, plecīndu-se la pămīnt, şi-a pus faţa īntre genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pămīnt şi īndată cu rugăciunea lui, ca şi cu o cheie, s-a deschis cerul şi s-a coborīt o ploaie mare, īncīt a udat pe toţi şi pămīntul cel īnsetat l-a adăpat din destul. Atunci īmpăratul Ahab, cunoscīnd rătăcirea sa, plīngea pentru păcatele sale, mergīnd pe cale spre Samaria. Sfīntul Ilie, īncingīndu-şi mijlocul, a alergat pe jos īnaintea lui Ahab, bucurīndu-se īn Domnul său.
Īmpărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, īnştiinţīndu-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mīnie pentru pierderea proorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfīntul Ilie, jurīndu-se pe zeii săi, că a doua zi, īn ce ceas a ucis el proorocii lui Baal, īn acelaşi ceas īl va ucide şi ea. Sfīntul Ilie a fugit de frica Izabelei īn Beer-Şeba, pămīntul Iudeei, şi s-a dus īn pustie. Īntr-o zi a stat să se odihnească sub un arbore şi, fiind mīhnit, se ruga lui Dumnezeu de moarte, zicīnd: "Doamne, destul am trăit pe pămīnt pīnă acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sīnt mai bun decīt părinţii mei?" Aceasta a grăit-o proorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un rīvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfīntului Său nume. Lui īi era mai uşoară moartea, decīt să audă şi să vadă oamenii cei fărădelege, defăimīnd şi lepădīnd pe Dumnezeu, Ziditorul lor.
Astfel rugīndu-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, cīnd iată, īngerul Domnului s-a atins de el, zicīndu-i: Scoală şi mănīncă, căci calea īţi este depărtată! Deci, sculīndu-se el, a mīncat şi a băut. El, īntărindu-se bine, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, pīnă la muntele Horeb. Acolo a locuit singur īn peşteră, vorbind mai īntīi cu īngerul, după aceea cu Dumnezeu singur, Care i S-a arătat īn vīnt subţire, suflīnd cu linişte prin văzduh luminos. Cīnd Domnul se apropia de dīnsul, mergeau īnainte cele mai īnfricoşate semne ale venirii Lui. La īnceput era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărīma pietrele; după aceea venea foc, dar nu venea īncă Domnul īn foc, iar după foc venea un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.
Cīnd Ilie a auzit de venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea īnaintea peşterii. Cīnd a auzit pe Domnul grăind către dīnsul: "Ce faci aici, Ilie?" El a răspuns: "Rīvnesc după Tine, Doamne, Atotţiitorule, că fiii lui Israil au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prooroci i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; deci, acum caută şi sufletul meu să mi-l ia". Domnul, mīngīindu-l pe el din necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israil s-a depărtat de la Dīnsul; ci mai are ascunşi dintre robii Săi īncă şapte mii, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit īnsă şi pierderea lui Ahab şi a Izabelei īmpreună cu toată casa lor, care avea să fie cīt de curīnd; Domnul a mai poruncit ca pe Elisei să-l ungă prooroc. Astfel, Dumnezeu, mīngīind pe robul Său, S-a dus de la dīnsul.
După moartea lui Ahab, a īmpărăţit īn locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor la scaunul tatălui său, tot aşa a fost şi al păgīnătăţii. Deci, ascultīnd pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu īnchinăciune necuratului Baal şi a mīniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israil, iar din īntīmplare, a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a īmbolnăvit. Atunci a trimis pe un ostaş al său, mai mare peste 50, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dīnsul. Ducīndu-se, l-au găsit īn muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Mai-marele acela, văzīndu-l şezīnd īn vīrful muntelui, a zis către dīnsul: "Omul lui Dumnezeu, īmpăratul īţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dīnsul". Sfīntul Ilie a răspuns: "Dacă sīnt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi". Atunci a căzut īndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi īn cenuşă. Apoi, īmpăratul a trimis pe un alt ostaş, tot cu 50 de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzīnd foc din cer, i-a mistuit. Īmpăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.
Acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfīntul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecīndu-se īnaintea lui, l-a rugat, zicīnd: "Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu este gata īnaintea ta, cum şi sufletele acestor robi care sīnt cu mine, miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci trimişi; deci, nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai īnainte de noi". Proorocul a iertat pe cei ce veniseră cu smerenie. Sculīndu-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungīnd la īmpărat, a zis către dīnsul: Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să īntrebe despre viaţa ta, ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu īn Israil, pe care ai fi putut să-L īntrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Astfel a murit Ohozie, după cuvīntul Domnului cel grăit prin gura proorocului.
Cīnd
s-a apropiat vremea īn care voia Domnul să ia pe Ilie la sine viu cu
trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la Galgal, o cetate care se numea
astfel, la cetatea Betel. El, văzīnd cu dumnezeiască descoperire
răpirea lui, care i se apropiase, voia să ia pe Elisei īn Galgal,
tăinuind īnaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era
să i se facă de 
Dumnezeu,
şi a zis către Elisei: Tu să şezi aici, că pe mine
m-a trimis Domnul pīnă la Betel. Sfīntul Elisei a răspuns: Viu
este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi lăsa;
deci, amīndoi au mers la Ierihon. Pe cīnd mergeau ei şi grăiau,
deodată s-a arătat īntre amīndoi un car cu cai de foc şi Ilie
s-a luat spre cer. Elisei privea şi striga: "Părinte,
părinte, carul şi caii lui Israil", ca şi cum ar zice:
"O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israil, care mai mult
cu rugăciunea şi cu rīvna ta ai ajutat īmpărăţia lui
Israil, decīt multă mulţime de viteji şi de ostaşi
īnarmaţi", şi nu l-a mai văzut.
Sfīntul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul īn carul cel de foc, pīnă acum este viu īn trup, păzindu-se de Dumnezeu īn locaşurile cereşti. El a fost văzut īn Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli īn vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, īnaintea venirii a doua pe pămīnt a Domnului şi cel ce mai īnainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi īn acel timp de sabia lui Antihrist, īmpreună cu Enoh şi cu Ioan. De atunci īncolo se va īnvrednici de mare cinste nu numai ca prooroc, dar ca şi mucenic īn ceata sfinţilor, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul īn trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfīntul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi īn vecii vecilor. Amin.
Rugăciuni folositoare
Rugăciune la Ziua Naşterii
Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ţi mulţumesc cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din īntunericul nefiinţei şi viaţa mea este un dar al bunătăţii Tale, care m-a păzit pānă acum, mă sprijină īn necazuri şi-mi īntāmpină trebuinţele. Tu eşti Cel ce priveghezi asupra mea, īndrepţi paşii mei īn calea binelui şi mă aperi de ispite. Cānd mă rătăcesc, Tu mă īntorci īn calea poruncilor Tale; cānd mă poticnesc, Tu mă sprijini; cānd cad tu mă ridici şi cānd păcătuiesc Tu mă īntorci şi-mi deschizi părinteştile braţe. O, cāt de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viaţa şi mi-ai dat īn toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate şi īngrijire. Plin, aşadar, de vie recunoştinţă, Ţie īţi īnchin toate zilele mele şi mai ales această zi de sărbătoare pentru mine şi mă rog cu umilinţă ca bunătatea Ta să nu mă părăsească īn tot timpul vieţii mele şi īnţelepciunea Ta să mă povăţuiască totdeauna īn calea binelui şi a fericirii, pentru rugăciunile şi mijlocirile Sfāntului Ioan şi ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.
Cartea
secretă a părintelui Mina Dobzeu
Arhimandritul
Mina Dobzeu, unul din cei mai mari duhovnici ortodocşi romāni, cel care a
fost condamnat la ani grei de puşcărie de regimul comunist, a fost
recent externat din spitalul municipal de la Huşi şi a rugat să
fie dus īn satul natal, la Grozeşti, īn Basarabia, unde s-a născut pe
5 noiembrie, īn 1921. Deşi este extrem de slăbit, părintele
Mina, denumit şi "Sfāntul Anticomunist", s-a dus īn Basarabia
pentru a-şi vedea īncă o dată locurile natale. El este autorul
unor importante cărţi despre rolul ortodoxiei īn noua ordine a lumii.
Īn 1957 a īnceput să studieze la Institutul Teologic din Bucureşti,
dar a fost exmatriculat īn 1959 şi condamnat la īnchisoare. A stat la
Galaţi, Jilava, Gherla şi īn colonia de muncă din Delta Dunării.
La Jilava s-a īntālnit cu iluştri oameni de cultură ai vremii:
Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu
Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc şi
Vasile Vasilache, cel din urmă ajuns vicar al Episcopiei Romāneşti
din New York. La Jilava, Mina Dobzeu l-a convertit la credinţa
ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, care a consemnat
totul īn Jurnalul Fericirii la ziua de 15 martie 1960. Printre motivele
celor trei īncarcerări de după 1969 (ultima dată īn 88; vreo opt luni a fost dat dispărut),
au fost şi cele şapte scrisori (1986-1988) prin care i-a cerut lui
Nicolae Ceauşescu să le dea voie romānilor să creadă īn
Dumnezeu. Lumea l-a numit chiar, cu dragoste şi umor, duhovnicul lui Ceauşescu,
căci prin scrisori īi vorbea despre credinţă şi necesitatea
ei.
Părintele Mina se află, īncepānd din 1969, la Mānăstirea "Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, unde īşi aşteaptă şi plecarea spre Domnul. Părintele Mina Dobzeu a făcut īn ultimul timp mai multe declaraţii despre o carte secretă: Am făcut un fel de studiu, īn manuscris, care conţine lucruri pe care le-am destăinuit, īntr-un circuit pe care l-am făcut prin ţară, mai multor ierarhi de-ai noştri. Cānd am ajuns la Craiova i-am dat Mitropolitului Teofan o carte, īn manuscris, cu menirea ca el s-o publice numai după moartea mea. Numai după moartea mea, atāt". (Vocea Basarabiei.com)
Sfaturi de la
īnţelepţii părinţi de azi ai neamului romānesc
Este trist
faptul că oamenii se plictisesc cānd sunt copii. Ei se grăbesc
să crească mari şi apoi tānjesc să fie copii din nou; este
trist că īşi pierd sănătatea făcānd bani şi apoi
īşi pierd banii ca să-şi recāştige sănătatea;
că gāndindu-se speriaţi la viitorul lor, ei uită prezentul,
aşa īncāt ei nu mai trăiesc nici īn prezent şi nici īn viitor; e
trist că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor
ca şi cum nu ar fi trăit niciodată. Este bine ca oamenii să
īnveţe că nu poţi să faci pe nimeni să te
iubească. Ceea ce poţi face este să te laşi pe tine
īnsuţi să fii iubit. E bine să īnveţe că nu trebuie
să te compari cu nimeni; că un om bogat nu este neapărat acela
care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; că
e nevoie doar de cāteva secunde ca să deschizi o rană adāncă īn
persoana pe care o iubeşti, şi că e nevoie de mulţi ani ca
să vindeci rana; să īnveţe să ierte prin practicarea
iertării; să īnveţe că există persoane care īi iubesc
mult de tot, dar pur şi simplu nu ştiu cum să-şi exprime
sau să-şi arate sentimentele; că doi oameni pot să
privească la acelaşi lucru şi să le vadă īn mod
diferit; şi să īnveţe că Dumnezeu este prezent lāngă
ei īntotdeauna.
Biserica pirat cu rădăcini MISA şi KGB,
slujeşte, botează, īnmormāntează şi hirotoniseşte
femei īn rit "ortodox"
Chiar īn timp ce se pregăteau să deschidă
lucrările de miercuri ale Sfāntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romāne
(BOR), membrii īnaltului for clerical au aflat că liderul "Bisericii
ortodoxe paralele", fostul preot Ioan Preoteasa, caterisit īn anul 2005
pentru imoralitate şi comportament violent, ţine o slujbă,
īmbrăcat cu veştminte de "Patriarh", īntr-o parohie
ortodoxă din comuna Rugineşti-Vrancea. Mai mult, īn biserica acelei
parohii vrāncene, condusă de Dumitru Poiană (un alt preot caterisit
īn aprilie 2004), Ioan Preoteasa a prezentat-o credincioşilor pe prima
"femeie-preot ortodox" din Romānia. Este vorba de numita Elena Iovu,
care deţine şi gradul de "arhieriţă" īn cadrul
"Bisericii Secrete Ortodoxă Adevărată" (BSOA),
fondată la Tecuci, de Constantin Dogaru, ucenic al gurului MISA, Gabriel
Bivolaru. Oamenii răspopitului Preoteasa vānează parohii din
comunităţile BOR. pe care le păstoresc pentru a le integra īn
"Biserica ortodoxă paralelă", supranumită şi
"Biserica KGB" (fondată īn Ucraina, cu ajutorul unor
angajaţi ai Academiei de Miliţie din Chişinău, şi cu
participarea profesorului de drept Olivian Pop Bindiu, ascuns sub haina de
preot ortodox al BOR la capela Penitenciarului
Găeşti-Dāmboviţa). ZIUA a dezvăluit, īn urmă cu
aproximativ un an, numele real şi sediile din spaţiile ex-sovietice
ale asociaţiei religioase īnfiinţată de Ioan Preoteasa, īn anul
2003, la Cernăuţi, sub titulatura "Biserica Creştinilor
Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni"(BCOTVP).
Deja trei judeţe (Ilfov, Vrancea şi Neamţ) s-au transformat īn
focare ale "bisericii paralele". In judeţul Ilfov,
credincioşii BOR ai comunei Copăceni (situată la zece km de
Bucureşti) s-au trezit īn ziua de 21 mai că Preoteasa, īmpreună
cu patru "călugări BCOTVP" au făcut, la marginea
localităţii, o slujbă de ziua Sfinţilor Īmpăraţi
Constantin şi Elena. Acolo au montat şi o cruce de lemn īntr-o
fundaţie betonată, loc pe care vor să ridice "biserica
mānăstirii", cu ajutorul primarului comunei Copăceni (membru PD
ca şi Ioan Preoteasa). Ioan Preoteasa a apărut ca ierarh al
"Adevăratei Biserici Ortodoxe din Romānia", īn ultimele
două duminici (10 iunie şi 17 iunie), cānd a slujit īn acel cāmp de
la marginea comunei Copăceni, īmbrăcat ca Mitropolit primat BCOTVP
din Romānia şi de Mitropolit al Adevăratei Biserici Autonome din
Ucraina, purtānd pe cap o camilafcă albă de Patriarh. (Sursa: Ziarul "Ziua", Silviu
ALUPEI)
Icoanele nu vor fi scoase din şcoli
Icoanele vor rămāne īn şcoli atāta timp cāt vor dori comunităţile locale, este concluzia conferinţei de presă organizate la Palatul Patriarhiei de Asociaţia Studentilor Creştini Ortodocşi din Romānia, Asociaţia Provita Bucureşti şi Asociaţia Civic Media, care au anunţat că există alte trei procese pe rol īmpotriva CNCD, cu privire la simbolurile religioase din şcoli. Icoanele nu vor fi scoase nici din şcoli, nici din sufletele romānilor, a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Cătălin Croitoru, federaţie cuprinzānd peste 50.000 de profesori din īntreaga ţară. El a adăugat: īncercarea de eliminare a icoanelor din şcoli reprezintă un atac la fiinţa naţională.