HOLLY
RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMĀNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Preot: Gheorghe Naghi (cell. 510 390 0055 sau tel. 408 347 1802)
V E S T I T O R U L
Iulie 2005
Calendarul lunii
Sāmbătă,
2 iulie: Sf. Voievod Stefan cel Mare.
Duminică,
3 iulie: Sf. Muc. Iachint. Duminica 2-a după Rusalii (a Sfinţilor
Duminică,
10 iulie: Sf.45 Mucenici din Nicopolea Armeniei. Duminica 3-a
Duminică,
17 iulie: Sf. Muc. Marina. Duminica 4-a după Rusalii. Romani
Miercuri,
20 iulie: Sfāntul Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Duminică,
24 iulie: Sf.Muc. Hristina. Duminica 5-a după Rusalii. Romani
Duminică,
31 iulie: Inainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci (Lăsata
Date memorabile
1
iulie 1600
Mihai Viteazul intră īn Alba Iulia ca domn al Munteniei, Transilvaniei
şi Moldovei, īnfăptuind unitatea politică a Tărilor Romāne.
4
iulie 1776
Declaraţia de Independenţă a Americii.
20
iulie 1969
Neil Armstrong şi Edwin Aldrin au mers pe lună.
21
iulie 1973
Episcopia Misionară Ortodoxă Romānă din America a fost
ridicată la rangul de arhiepiscopie.
23
iulie 1978
Biserica ortodoxă romānă Sf.Maria din Boian-Willingdon, Albert, a
fost declarată monument istoric.
Predica părintelui
Cleopa la Duminica a IV-a după Rusalii
( Despre puterea rugăciunii pentru aproapele )
Şi a zis
Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13).
Iubiţi credincioşi,
Īn Sfīnta Evanghelie de astăzi (Matei 8, 5-13) se
arată cum a vindecat Mīntuitorul pe sluga greu bolnavă a unui
conducător de oşti roman care locuia īn Capernaum, un mic oraş
de līngă Marea Galileei. Minunea aceasta īnsă are cīteva
caracteristici aparte. Ea s-a săvīrşit datorită credinţei
dregătorului roman păgīn, care se īnchina la idoli. Apoi poate
şi sluga lui, care zăcea īn casă bolnav, era tot
păgīn, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem
că Mīntuitorul vindecă bolnavul de la distanţă,
fără să fie adus de faţă, ceea ce mai rar se
īntīmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceţi-l aici la
Mine! Iar pe alţii īi īntreba: Crezi că pot să fac Eu
aceasta? Şi dacă bolnavul sau părinţii şi
īnsoţitorii lui mărturiseau cu tărie credinţa īn minunile
lui Dumnezeu, īndată minunea se săvīrşea şi bolnavul se
făcea sănătos de orice boală era cuprins.
Pe sutaşul roman nu l-a īntrebat, īnsă, de
crede īn dumnezeirea lui Hristos, căci īi cunoştea credinţa
inimii. Ba nici nu l-a aşteptat să-i spună ce doreşte. Ci
īndată ce sutaşul s-a apropiat de El şi I-a zis: Doamne,
sluga mea zace īn casă slăbănog, cumplit chinuindu-se;
Mīntuitorul, cu multă blīndeţe, i-a zis: Venind, Īl voi vindeca
(Matei 8, 6-7). Dar sutaşul, pe līngă credinţă mare, avea
şi multă smerenie. De aceea răspunde: Doamne, nu sīnt vrednic
să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvīntul şi se va
vindeca sluga mea! Auzind aceasta Iisus Hristos, S-a minunat de
credinţa sutaşului şi a zis: Adevăr grăiesc
vouă: Nici īn Israel n-am găsit atīta credinţă! De
aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la
apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov
īn Īmpărăţia Cerurilor. Iar fiii īmpărăţiei vor
merge īn īntunericul cel mai dinafară; acolo va fi plīngerea şi
scrīşnirea dinţilor. Apoi i-a zis sutaşului: Du-te,
şi după cum ai crezut, fie ţie! Şi s-a făcut
sănătos sluga lui īn ceasul acela (Matei 8, 7-13).
Vedeţi credinţă la un om păgīn?
Vedeţi cīt poate credinţa curată unită cu smerenia?
Amīndouă la un loc fac adevărate minuni. Credinţa pogoară
harul asupra aceluia ce se roagă şi smerenia īi deschide inima.
Vedeţi leacul prin care se poate vindeca lumea? Credinţa şi
smerenia. Că dacă omul a decăzut moral atīt de mult, este numai
din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu şi de smerenie.
Necredinţa īn Dumnezeu şi mīndria au adus fiinţa umană īn
starea īn care se găseşte astăzi. Vedeţi care este calea
cea scurtă şi mai sigură a mīntuirii noastre?
Credinţa şi smerenia! Credinţa că
Dumnezeu există şi are milă de lumea pe care a creat-o, de
fiecare dintre noi, şi īn acelaşi timp, smerenia sinceră,
mărturisită că nu sīntem vrednici să intre Hristos īn casa
şi īn inima noastră din cauza mulţimii păcatelor pe care
le-am făcut. Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi.
Să creadă cu tărie şi dreaptă credinţă īn
Iisus Hristos şi să se socotească cel mai păcătos de
pe pămīnt.
Zicea sutaşul roman către Hristos: Nu
sīnt vrednic să intri sub acoperişul meu, ca să ne
īnveţe şi pe noi creştinii de azi cum să ne apropiem de El.
Cum să ne apropiem de rugăciune, de Sfīnta Biserică, de cele
sfinte din Altar, de Sfīnta Scriptură şi mai ales de Sfīnta
Īmpărtăşanie. Căci dacă ne rugăm lui Dumnezeu
fără frică şi cutremur, dacă intrăm īn
biserică cu nepăsare şi răutate īn inimă, dacă
citim Sfīnta Scriptură cu mīndrie şi cu duh de iscodire, toate ne
sīnt spre păcat; căci ne lipsesc cele două virtuţi amintite
mai sus - credinţa tare şi smerenia. Aceeaşi osīndă ne
aşteaptă dacă ne apropiem de Trupul şi Sīngele lui Hristos
nevrednici, nepocăiţi, cu păcate nespovedite, certaţi cu
aproapele nostru sau cu canonul neīmplinit.
Vedeţi că acest om, păgīn după
credinţă, avea inimă de creştin după faptă.
Necreştin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioară şi ca
mulţi creştini din zilele noastre. De aceea Mīntuitorul īl laudă
īn public, zicīnd: Adevăr grăiesc vouă, că nici īn
Israel n-am găsit atīta credinţă! Nu numai īntre evrei, dar
nici īntre creştinii de astăzi nu se găsesc oameni cu mai
multă credinţă ca acest sutaş. Credinţa şi
smerenia lui l-a mīntuit, i-a vindecat sluga şi l-a făcut nemuritor.
Iubiţi
credincioşi,
M-am gīndit ca īn predica de azi să arăt
că nu numai credinţa personală īn Dumnezeu aduce mīntuire
şi folos, ci şi credinţa celor din jur poate vindeca, ierta
păcatele altora şi poate chiar sfinţi pe alţii şi
īnvia din morţi. Aşa de exemplu vedem īn Legea Veche, că prin
credinţa lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului pīnă
ce a trecut tot poporul şi preoţii cu sicriul Legii darului (Iosua Navi
3, 11-17; 4, 16-23). Şi tot cu credinţa sa a oprit soarele şi
luna din mersul lor pe cer pīnă ce a bătut pe vrăjmaşii
săi (Iosua Navi 10, 10-14). Tot aşa prin credinţa lui Ghedeon,
cei trei sute de ostaşi au biruit pe Madianiţi (Judecători 7, 16-25).
Prin credinţa unei văduve sărace marele Prooroc Ilie a īnviat pe
fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credinţa Sunamitencei, Elisei
proorocul a īnviat pe fiul ei (IV Regi 4, 30-36).
Īn Legea Nouă, Mīntuitorul nostru Iisus Hristos a
făcut multe şi mari minuni prin credinţa unora asupra altora.
Aşa vedem minunea pe care ne-o arată Sfīnta Evanghelie de azi, cum
Mīntuitorul, prin credinţa cea mare şi tare a sutaşului, a
vindecat de la distanţă pe sluga sa (Matei 8, 13). Altă
dată prin credinţa neīndoielnică a patru oameni ce purtau pe
slăbănogul din Capernaum, Hristos a vindecat şi a iertat
păcatele celui purtat de ei, poruncindu-i să-şi ia patul şi
să meargă la casa sa (Matei 9, 2-6). Prin credinţa lui Iair,
Mīntuitorul a īnviat pe fiica sa (Marcu 5, 36-43). Prin credinţa femeii
Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28).
Prin credinţa Martei şi Mariei, surorile lui Lazăr, Mīntuitorul
a īnviat pe fratele lor mort de patru zile, căci ziceau cu
credinţă: Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit
fratele nostru (Ioan 11, 21). Iarăşi, vedem că pentru
credinţa tatălui său, Mīntuitorul a vindecat pe tīnărul
lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare şi īnviere din morţi
poate face cineva prin credinţa altora, ci şi sfinţire,
după mărturia marelui Apostol Pavel care a zis: Se sfinţeşte
bărbatul necredincios prin femeia credincioasă (I Corinteni 7,
14).
Cīt despre vindecarea bolnavilor şi
pocăinţa multor păcătoşi prin credinţa şi
stăruinţa rudelor, este de ajuns să ne gīndim la atītea fapte
minunate din zilele noastre. Cīţi creştini nu se roagă
acasă şi la biserică pentru cei dragi ai lor stăpīniţi
de beţie, desfrīu şi necredinţă? Dumnezeu văzīnd
lacrimile, rugăciunea şi credinţa lor, īntoarce la credinţă
şi pocăinţă pe soţii şi fiii stăpīniţi
de păcate. Aceleaşi minuni se săvīrşesc şi cu rudele
care fac Sfīntul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de
faţă şi cu darul lui Hristos li se uşurează durerea
sau se vindecă deplin. Cīţi nu se roagă lui Dumnezeu pentru cei
din călătorii, pentru cei din primejdie, pentru cei ameninţaţi
cu moartea şi pentru cei din examen? Datorită credinţei,
rugăciunilor, Mīntuitorul ajută şi salvează pe cei din
primejdie şi īmplineşte cererea credincioşilor noştri.
Dar şi slujitorii Bisericii noastre se roagă
la Sfīntul Altar pentru vii şi morţi, pentru tot felul de necazuri,
boli, secetă şi neīnţelegeri de familie. Credinţa lor
şi harul Duhului Sfīnt, pe mulţi bolnavi īi vindecă, pe cei
certaţi īi īmpacă, ploile adapă pămīntul lovit de
secetă, cei robiţi de patimi se īntorc la pocăinţă
şi multe suflete ale celor răposaţi īn păcate sīnt salvate
din muncile iadului. Toate acestea sīnt adevărate minuni ale
credinţei slujitorilor şi credincioşilor noştri, care, īn
numele dragostei creştine, se roagă lui Dumnezeu pentru fiii
sufleteşti ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul şi mīntuirea
tuturor.
Să vă relatez un caz adevărat din
zilele noastre, ca să vedeţi cum o femeie credincioasă,
datorită credinţei ei, şi-a salvat copilul de la moarte şi
soţul de la necredinţă şi ucidere.
O femeie de curīnd căsătorită a
rămas īnsărcinată. Soţul ei īnsă nu voia nicidecum
copilul. Femeia a cerut sfatul duhovnicului care i-a spus: "Chiar
dacă te va lăsa sau te ameninţă, să nu ucizi copilul.
Mai bine sacrifică-te şi dă-ţi viaţa pentru copil
şi vei fi numărată īn rīndul mucenicelor, decīt să-l ucizi
şi să fii chinuită īn iad ucigaş. Roagă-te cu
credinţă lui Dumnezeu pentru soţul tău şi cred
că-l va īmblīnzi mila Lui".
Rugīndu-se mult cu post şi lacrimi īntr-o noapte
femeia a adormit puţin şi a avut un vis īnfricoşat. Se vedea
că mergea singură pe o vale de munte. Pe marginea drumului din
dreapta a văzut copaci mari īncinşi de foc şi cīte o femeie ce
făcuse avorturi legată de trunchiul lor, iar vulturi cu gheare
şi cioc de foc veneau şi le mīncat pieptul. Īn stīnga drumului,
iarăşi, copaci aprinşi şi femei ucigaşe de prunci
legate cu funii de ei, iar şerpi fioroşi le sugeau sīnii.
Plīngīnd de spaimă, a văzut un tīnăr
frumos venind spre ea şi l-a īntrebat: "Doamne, tu eşti
Mīntuitorul Hristos?" Iar el i-a răspuns: "Nu sīnt Hristos, ci
sīnt sluga Lui şi īngerul tău păzitor, care pururea te
păzesc īn această viaţă şi am venit să te scot de
aici. Şi l-a īntrebat femeia: "care este păcatul acestor femei
ce se chinuiesc aşa de cumplit, legate de copacii īncinşi de
foc?" Iar īngerul i-a răspuns: "Aceste femei au ucis copiii lor
īn pīntece şi n-au vrut să-i nască după porunca lui
Dumnezeu. De aceea aşa se vor chinui īn veci. Iată, aici aveai
să te chinui şi tu, dacă ascultai pe bărbatul tău
şi-ţi avortai copilul...".
Deşteptīndu-se din somn cuprinsă de
spaimă, femeia a spus toate cele văzute soţului ei. Iar el,
mişcat de Duhul Sfīnt, i-a cerut iertare, făgăduind că
niciodată nu o va mai sili la acest păcat cumplit. Apoi a cerut să
fie dus şi el la preot să-şi mărturisească
păcatele. Şi aşa credinţa femeii a salvat şi copilul
şi soţul de la pierzare.
Iubiţi
credincioşi,
Să cerem de la bunul nostru Mīntuitor să ne
dea şi nouă credinţa sutaşului roman din Evanghelia de
astăzi. Credinţa şi smerenia lui, ca şi dragostea lui
pentru sluga bolnavă, sīnt virtuţi care lipsesc multor creştini
din zilele noastre. Să cerem de la Dumnezeu īn rugăciunile noastre
mai multă credinţă şi toate virtuţile
părinţilor noştri, care ne-au născut şi crescut. Oare
de cīte ori s-au rugat şi s-au jertfit pentru noi tata şi mama? Oare
nu credinţa lor curată şi lacrimile lor ne-au făcut de
atītea ori sănătoşi, ne-au ajutat īn necazurile vieţii,
ne-au īntărit īn credinţă şi ne-au ţinut aproape de
Hristos?
Să ne rugăm pentru īntărirea dreptei
credinţe şi a unităţii creştine īn lume. Să ne
rugăm cu credinţă pentru cei bolnavi care suferă greu
şi aşteaptă rugăciunea şi mīngīierea noastră.
Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toţi
oamenii şi pentru credinţa şi dragostea noastră īi va milui
Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii şi al iubirii de oameni
va primi rugăciunea şi credinţa noastră, va intra īn casele
şi inimile noastre, va īntări credinţa şi pacea īn lume, va
vindeca şi va alina suferinţele noastre sufleteşti şi
trupeşti, va binecuvīnta pămīntul cu ploaie timpurie şi tīrzie,
va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta şi nouă
păcatele şi va mīntui īn dar sufletele noastre. Amin.
*
Viaţa şi minunile Sfāntului Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)
Vrīnd să īncepem viaţa Sfīntului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi īnvăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul īmpăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi rīvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece pīnă acum īn trup şi va să fie, ca o īnainte cuvīntare, mergător īnainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem īnainte faptele pe care le-a făcut el, pentru cea mai luminoasă arătare a rīvnei lui, cu care s-a nevoit către Domnul Dumnezeu.
După Solomon a luat īmpărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tīnăr, nebăgīnd īn seamă sfatul cel bun al bătrīnilor celor īnţelepţi, ci ascultīnd sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor de o seamă cu dīnsul, a īnceput a asupri poporul lui Israil, īngreunīndu-l cu diferite dăjdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri. Atunci cele zece seminţii ale lui Israil, desfăcīndu-se de dīnsul şi-au ales alt īmpărat cu numele Ieroboam. El a fost mai īnainte rob al lui Solomon, pe care īmpăratul vrīnd să-l bată pentru oarecare pricină, acesta a fugit īn Egipt, unde a stat pīnă la moartea lui Solomon.
Īmpăratul Ieroboam, urmīnd celor vechi şi depărtaţi de Dumnezeu, precum făcuseră şi israilitenii cei de demult cīnd ieşiseră din Egipt, a făcut doi viţei de aur şi, chemīnd la dīnsul tot poporul acela şi arătīndu-i, le-a zis: "Aceştia sīnt zeii tăi, Israile, care te-au scos din pămīntul Egiptului! Deci, nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă īnchinaţi acestor zei". Apoi, a pus acei viţei īn diferite locuri; pe unul īn Betel şi pe altul īn Dan. El le-a zidit idolilor case frumoase şi le-a rīnduit īn cinstea lor diferite praznice, apoi el singur s-a făcut slujitor al lor. El a poruncit, spre īnşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvīrşească toată fărădelegea līngă acei idoli īn chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.
Preabunul Dumnezeu, nevrīnd să părăsească pe poporul care īl părăsise pe El şi căutīnd īntoarcerea lor, le-a trimis proorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-l sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se īntoarcă iarăşi la credincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Īntre alţi prooroci, care din diferite timpuri au fost trimişi la dīnşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă vorba, adică Sfīntul Ilie cel mare īntre prooroci, despre a cărui naştere se povestesc multe de către cei vrednici de credinţă.
Patria Sfīntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se īnvecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi, după care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. Īn timpul īn care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi īmbrăcaţi īn haine albe, vorbind cu pruncul şi īnvelindu-l pe el cu foc, băgīndu-i văpaie de foc īn gură, ca să mănīnce. Aceasta văzīnd-o tatăl său şi spăimīntīndu-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Unul din acei preoţi, bărbat mai īnainte- văzător, i-a zis: "Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvīntul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Rīvna lui către Domnul şi viaţa lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie şi cu foc".
Un semn ca acesta şi o mai īnainte-vestire pentru Sfīntul Ilie la naşterea lui i-a fost arătată, adică ce fel avea el să fie, după ce va veni la vīrsta bărbatului desăvīrşit. Pruncul, crescīnd, avea īnclinare către preoţie, ca unul ce era din seminţie preoţească. Deci, punīndu-şi nădejde īn Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea īntr-īnsa ca un īnger al lui Dumnezeu, cu sufletul şi cu trupul. Lui īi plăcea să se īndeletnicească īn dumnezeiasca gīndire. Adeseori ieşea la linişte īn locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu Īnsuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzīnd ca un serafim de dragoste īnfocată către Dīnsul. El era iubit de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Toate cīte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua ca unul ce aflase īnaintea Lui mult dar.
Sfīntul Ilie, auzind şi văzīnd fărădelegile ce se făceau īn poporul cel răzvrătit a lui Israil, mai īntīi se rugă la Dumnezeu să īntoarcă pe cei păcătoşi la pocăinţă; dar, de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de chiar voinţa lor spre bine, iar īn acei oameni īmpietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea proorocul rīvnind foarte mult, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească vremelnic, ca măcar astfel să se īnţelepţească.
Pe acea vreme īmpărăţea peste Israil, Ahab, īmpăratul cel fărădelege, avīnd scaunul său īn Samaria. Ahab şi-a luat de soţie pe Izabela, fata lui Ieteval, īmpăratul Sidonului şi a adus cu ea īn Samaria pe urīciunea acelei cetăţi, pe idolul Baal şi l-a pus īn casa lui, pe care o zidise īn Samaria. Ei se īnchinau aceluia ca unui Dumnezeu şi tot Israilul venea la īnchinarea idolului Baal. Acel īmpărat a mīniat pe Dumnezeul Cel Preaīnalt, mai mult decīt toţi īmpăraţii care au fost īn Israil īnaintea lui, căci a īnmulţit foarte mult īnchinăciunea de idoli īn īmpărăţia sa. Deci, proorocul lui Dumnezeu Ilie, a mers la Ahab, fiind plin de rīvnă către Dumnezeu, spre a-l mustra pentru rătăcire, că, părăsind pe Dumnezeul lui Israil, se īnchina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine īn pierzare. Văzīnd pe īmpărat că nu asculta sfaturile lui, Sfīntul Prooroc Ilie a adăugat şi fapte pe līngă cuvinte, pedepsind pe potrivnicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis: Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, īnaintea Căruia stau eu, că nu va fi īn anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pămīnt, decīt numai prin cuvīntul gurii mele.
Deci, īndată cu cuvīntul proorocului s-a īncuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămīnt, iar uscăciunii pămīntului a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. După ce l-a văzut pe Ahab petrecīnd īn īmpietrire ca pe Faraon şi că nici nu gīndea să se lase de acea păgīnătate, ci mai vīrtos mergīnd īn adīncul răutăţii, prigonind şi ucigīnd pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă pīnă īn al doilea şi al treilea an. Atunci s-a īmplinit cuvīntul Sfīntului Prooroc Moise, īntīiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israil: Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămīntul cel de sub tine de fier. Pentru că, īncuindu-se cerul, pămīntul nu avea umezeală, nici īşi dădea rodul său asupra lui; pomii şi florile se vestejiseră şi toată iarba pămīntului se uscase.
Astfel pieriseră toate roadele pămīntului, grădinile, ţarinile şi cīmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu puteau nici să are, nici să semene. Izvoarele apelor se uscaseră, rīurile erau mici şi pīraiele secaseră, iar apele care erau mari se īmpuţinaseră. Tot pămīntul rămăsese fără de apă şi uscat, īncīt oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israil, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că, aprinzīndu-se o casă din cetate, erau īn primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israil atrăgīnd asupra sa mīnia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.
Domnul cel milostiv, a trimis pe prooroc īntr-un loc deosebit, depărtat de oameni, zicīndu-i: Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pīrīul Cherit cel de līngă Iordan. Acolo vei bea apă din pīrīu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe prooroc de mīinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă īn umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin chipul corbilor şi al rīului Cherit. Cīnd proorocul a văzut după cīteva zile şi rīul secat, Dumnezeu a zis către dīnsul: "Acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dīnsa, ca să nu mori nici tu de sete". Īnsă rīvnitorul lui Dumnezeu se īntărea, rugīndu-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, pīnă ce nu se vor pedepsi cei neīnvăţaţi şi se vor pierde de pe pămīnt vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Deci, Domnul, plecīnd cu īnţelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis īn Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpīnirea īmpăratului lui Israil, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gīndească īn sine cītă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi īnsuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai īn vreme de foamete, ci şi īn īndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică. Proorocul, ducīndu-se la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunīnd lemne, nu mai mult decīt două despicături; dar nu avea nici făină īn vas, decīt numai un pumn şi īntr-un ulcior o picătură de untdelemn. El, fiind flămīnd, a cerut de la dīnsa o bucată de pīine. Ea, spunīndu-i despre sărăcia cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină trebuie să gătească masa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.
Omul lui Dumnezeu, avīnd de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a īnmulţit cu īndestulare făina şi untdelemnul īn casa văduvei. Astfel au fost hrăniţi de dīnsul pīnă ce a trecut vremea de foamete. El a īnviat cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin suflarea de trei ori asupra lui. Despre acest lucru se citeşte īn dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte că numele lui era Ionă, care, venind īn vīrstă, s-a īnvrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiasca pocăinţă īn cetatea Ninive şi, fiind īnghiţit de un chit, a ieşit din el după trei zile. Aceasta a īnchipuit īn sine Īnvierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg īn prooroceasca lui carte şi īn viaţa lui.
După trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzīnd zidirea sa că se topise desăvīrşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: "Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mīinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pămīntul cel uscat prin cuvīntul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci". Plecīnd Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus īn Samaria, cetatea īmpărăţiei lui Israil.
Īmpăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, īn două peşteri, cīte cincizeci īntr-una şi īi hrănea cu pīine şi cu apă. Pe acest iconom al său, chemīndu-l īmpăratul Ahab la sine mai īnainte de venirea lui Ilie la dīnsul, l-a trimis să caute iarbă uscată pe la pīraiele apelor, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Cīnd Obadia a ieşit din cetate, a īntīmpinat pe Sfīntul Prooroc Ilie şi i s-a īnchinat pīnă la pămīnt, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată īmpărăţia sa. Sfīntul Ilie a zis către Obadia: Du-te şi spune Stăpīnului tău că vin la dīnsul. Obadia se lepăda, zicīnd: Mă tem că, dacă voi pleca de līngă tine, Duhul Domnului să nu te răpească īn altă parte şi mă voi face mincinos īnaintea stăpīnului meu, care, mīniindu-se, mă va ucide. Sfīntul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia īi stau īnainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab. Deci, Obadia, ducīndu-se, a spus īmpăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieşit īn īntīmpinarea omului lui Dumnezeu şi cīnd l-a văzut, īndată, din răutatea pe care o avea īn sine, a īndrăznit a zice către dīnsul un cuvīnt aspru ca acesta: Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israil? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns īmpotrivă fără frică: Nu eu răzvrătesc pe Israil, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Dumnezeul vostru şi v-aţi aplecat necuratului idol Baal.
Īmpăratul, trimiţīnd īn pămīntul lui Israil, a adunat īn muntele Carmelului pe toţi proorocii cei mincinoşi, īmpreună cu slugile lor şi cu mult popor şi īnsuşi Ilie rīvnitorul către Dumnezeu a mers acolo. Proorocul le-a zis: "Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur īn tot Israilul, iar pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atīt de mulţi; deci, aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, şi să nu ne daţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă īnchinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii".
Poporul, auzind aceasta, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi au zis: "Aşa să fie! Bun este cuvīntul acesta". Deci, fiind aduşi amīndoi viţeii īn mijlocul soborului, Sfīntul Ilie a zis către proorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: "Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l īntīi voi jertfă, de vreme ce voi sīnteţi mai mulţi, iar eu sīnt singur, deci, voi face pe urmă. Şi punīnd viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa". Proorocii lui Baal au făcut aşa. Ei, aruncīnd sorţi, şi-au luat un viţel, apoi, punīnd lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat īn bucăţi, l-au pus pe altar şi au īnceput a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Ei au chemat numele aceluia de dimineaţă pīnă la amiază, strigīnd: "Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau īmpreună īmprejurul jertfelnicului lor.
Apropiindu-se seara şi popii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfīntul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi īncetaţi căci a sosit vremea jertfei mele. Proorocii lui Baal au īncetat, dar Ilie a zis către popor: Apropiaţi-vă de mine! Toate popoarele s-au apropiat de dīnsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israil, le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul īn bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă īmprejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luīnd patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi el le-a zis: "Turnaţi al doilea rīnd!" şi au turnat. Apoi le-a mai zis: "Turnaţi al treilea rīnd!" şi au turnat. Apa a udat toate cele ce erau pe altar şi a străbătut şi īmprejurul altarului, īncīt groapa s-a umplut cu apă.
Atunci Sfīntul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israil şi eu robul tău şi Ţie ţi-am īnălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se īntoarcă inimile acestor popoare īn urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele īntregi, lemnele, pietrele, ţărīna şi apa care erau īn groapă. Popoarele, văzīnd aceasta, au căzut cu feţele la pămīnt, strigīnd: "Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de El." Sfīntul Ilie le-a zis: Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-īnşii. Oamenii au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfīntul Ilie i-a dus la rīul Chişon, care curgea şi acolo i-a junghiat cu mīna sa; iar necuratele lor stīrvuri le-a aruncat īn apă, ca să nu se spurce pămīntul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de mirosul lor.
După aceasta, Sfīntul Ilie a zis către īmpăratul Ahab ca degrabă să mănīnce şi să bea, să īnhame caii la caretă şi să plece īn cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci, Ahab şezīnd să mănīnce şi să bea, Sfīntul Ilie s-a suit īn muntele Carmelului şi, plecīndu-se la pămīnt, şi-a pus faţa īntre genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pămīnt şi īndată cu rugăciunea lui, ca şi cu o cheie, s-a deschis cerul şi s-a coborīt o ploaie mare, īncīt a udat pe toţi şi pămīntul cel īnsetat l-a adăpat din destul. Atunci īmpăratul Ahab, cunoscīnd rătăcirea sa, plīngea pentru păcatele sale, mergīnd pe cale spre Samaria. Sfīntul Ilie, īncingīndu-şi mijlocul, a alergat pe jos īnaintea lui Ahab, bucurīndu-se īn Domnul său.
Īmpărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, īnştiinţīndu-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mīnie pentru pierderea proorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfīntul Ilie, jurīndu-se pe zeii săi, că a doua zi, īn ce ceas a ucis el proorocii lui Baal, īn acelaşi ceas īl va ucide şi ea. Sfīntul Ilie a fugit de frica Izabelei īn Beer-Şeba, pămīntul Iudeei, şi s-a dus īn pustie. Īntr-o zi a stat să se odihnească sub un arbore şi, fiind mīhnit, se ruga lui Dumnezeu de moarte, zicīnd: "Doamne, destul am trăit pe pămīnt pīnă acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sīnt mai bun decīt părinţii mei?" Aceasta a grăit-o proorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un rīvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfīntului Său nume. Lui īi era mai uşoară moartea, decīt să audă şi să vadă oamenii cei fărădelege, defăimīnd şi lepădīnd pe Dumnezeu, Ziditorul lor.
Astfel rugīndu-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, cīnd iată, īngerul Domnului s-a atins de el, zicīndu-i: Scoală-te şi mănīncă. Deşteptīndu-se Ilie, a văzut la căpătīiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculīndu-se, a mīncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci īngerul s-a atins a doua oară de el, zicīnd: Scoală şi mănīncă, căci calea īţi este depărtată! Deci, sculīndu-se el, a mīncat şi a băut. El, īntărindu-se bine, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, pīnă la muntele Horeb. Acolo a locuit singur īn peşteră, vorbind mai īntīi cu īngerul, după aceea cu Dumnezeu singur, Care i S-a arătat īn vīnt subţire, suflīnd cu linişte prin văzduh luminos. Cīnd Domnul se apropia de dīnsul, mergeau īnainte cele mai īnfricoşate semne ale venirii Lui. La īnceput era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărīma pietrele; după aceea venea foc, dar nu venea īncă Domnul īn foc, iar după foc venea un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.
Cīnd Ilie a auzit de venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea īnaintea peşterii. Cīnd a auzit pe Domnul grăind către dīnsul: "Ce faci aici, Ilie?" El a răspuns: "Rīvnesc după Tine, Doamne, Atotţiitorule, că fiii lui Israil au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prooroci i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; deci, acum caută şi sufletul meu să mi-l ia". Domnul, mīngīindu-l pe el din necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israil s-a depărtat de la Dīnsul; ci mai are ascunşi dintre robii Săi īncă şapte mii, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit īnsă şi pierderea lui Ahab şi a Izabelei īmpreună cu toată casa lor, care avea să fie cīt de curīnd; apoi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iu, să-l numească la īmpărăţia lui Israil, ca unul ce are să piardă toată seminţia lui Ahab. Domnul a mai poruncit ca pe Elisei să-l ungă prooroc. Astfel, Dumnezeu, mīngīind pe robul Său, S-a dus de la dīnsul.
După moartea lui Ahab, a īmpărăţit īn locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor la scaunul tatălui său, tot aşa a fost şi al păgīnătăţii. Deci, ascultīnd pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu īnchinăciune necuratului Baal şi a mīniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israil, iar din īntīmplare, a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a īmbolnăvit. Atunci a trimis soli la zeul Baal, mai bine zis la duhul rău care locuia īn acel idol. El dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l īntrebau despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.
Trimişii lui Ohozie ducīndu-se la Baal, i-a īntīmpinat īn cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, şi a zis către dīnşii: Oare nu este Dumnezeu din Israil de vă duceţi să īntrebaţi pe īntinatul Baal? Deci, īntoarceţi-vă şi spuneţi īmpăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: "Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri". Ei, īntorcīndu-se, au spus aceste cuvinte īmpăratului cel bolnav. Īmpăratul i-a īntrebat: "Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?" Ei au răspuns: "Era păros şi īncins cu o curea peste mijloc". Īmpăratul a zis: "Acela a fost Ilie Tesviteanul".
Apoi a trimis pe un ostaş al său, mai mare peste 50, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dīnsul. Ducīndu-se, l-au găsit īn muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Mai-marele acela, văzīndu-l şezīnd īn vīrful muntelui, a zis către dīnsul: "Omul lui Dumnezeu, īmpăratul īţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dīnsul". Sfīntul Ilie a răspuns: "Dacă sīnt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi". Atunci a căzut īndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi īn cenuşă. Apoi, īmpăratul a trimis pe un alt ostaş, tot cu 50 de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzīnd foc din cer, i-a mistuit. Īmpăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.
Acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfīntul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecīndu-se īnaintea lui, l-a rugat, zicīnd: "Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu este gata īnaintea ta, cum şi sufletele acestor robi care sīnt cu mine, miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci trimişi; deci, nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai īnainte de noi". Proorocul a iertat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mīndrie şi cu stăpīnire şi voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruţat. Deci, Sfīntul Ilie a luat porunca Domnului, ca să meargă la īmpărat fără temere cu rīndul al treilea şi să-i zică aceleaşi cuvinte, care le zisese mai īnainte.
Sculīndu-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungīnd la īmpărat, a zis către dīnsul: Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să īntrebe despre viaţa ta, ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu īn Israil, pe care ai fi putut să-L īntrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Astfel a murit Ohozie, după cuvīntul Domnului cel grăit prin gura proorocului.
Cīnd s-a apropiat vremea īn care voia Domnul să ia pe Ilie la sine viu cu trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la Galgal, o cetate care se numea astfel, la cetatea Betel. El, văzīnd cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să ia pe Elisei īn Galgal, tăinuind īnaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu, şi a zis către Elisei: Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul pīnă la Betel. Sfīntul Elisei a răspuns: Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi lăsa; deci, amīndoi au mers la Ierihon. Pe cīnd mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat īntre amīndoi un car cu cai de foc şi Ilie s-a luat spre cer. Elisei privea şi striga: "Părinte, părinte, carul şi caii lui Israil", ca şi cum ar zice: "O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israil, care mai mult cu rugăciunea şi cu rīvna ta ai ajutat īmpărăţia lui Israil, decīt multă mulţime de viteji şi de ostaşi īnarmaţi", şi nu l-a mai văzut.
Sfīntul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul īn carul cel de foc, pīnă acum este viu īn trup, păzindu-se de Dumnezeu īn locaşurile cereşti. El a fost văzut īn Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli īn vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, īnaintea venirii a doua pe pămīnt a Domnului şi cel ce mai īnainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi īn acel timp de sabia lui Antihrist, īmpreună cu Enoh şi cu Ioan. De atunci īncolo se va īnvrednici de mare cinste nu numai ca prooroc, dar ca şi mucenic īn ceata sfinţilor, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul īn trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfīntul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi īn vecii vecilor. Amin.
Sfānta
Mironosiţă şi īntocmai cu Apostolii Maria Magdalena (22 iulie)
Sfīnta Maria, numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos, cea dintīi şi cea mai mare decīt toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, din Magdala din Galilea de sus. Prin voinţă dumnezeiască era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate. Ea s-a dus de s-a rugat de Domnul Iisus. Domnul Cel multmilostiv, a facut-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcīnd-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă īntr-Īnsul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mīntuirea lumii. De atunci, Sfīnta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă, slujindu-L īmpreună cu celelalte sfinte femei, pīnă la patimile Lui cele de bună voie, pīnă la moartea pe cruce şi pīnă la īngroparea dumnezeiescului Trup. A rămas līngă Preasfīnta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, ca unei Maici a Īnsuşi Fiului lui Dumnezeu. După īnălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătīnd prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgīnilor. A mers la Roma şi a stat īnaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Povestindu-i despre Hristos, l-a făcut să creadă īntr-Īnsul, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie īmpotriva lui Pilat şi īmpotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea s-a dus īn Efes, la Sf. Ev. Ioan. Acolo slujind apostoleşte la mīntuirea oamenilor, prin fericită adormire s-a mutat către Domnul şi a fost īngropată la intrarea peşterii. Pe vremea īmpăratului Leon, s-au adus de acolo īn Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei şi au fost puse īn mīnăstirea Sf. Lazăr.
