HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (cell. 916 375 9978)

Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Vârna (tel. 916 995 7091)

www.invierea-domnului.org

V E S T I T O R U L

Decembrie 2006

Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să  lipsească din nici o familie creştină

În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii, Istoria Naşterii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfânta Muceniţă Eugenia, Inmormântarea Părintelui Calciu Dumitreasa, Cuvânt al părintelui Justin Pârvu, Veşti din ţară, Rugăciuni, Colinde.

   Naşterea Domnului

Naşterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne slavă Ţie.

Calendarul lunii

Duminică, 3 decembrie: Sf.Cuvios Gheorghe de la Cernica. Duminica a

16-a după Rusalii. 2 Cor.6, 1-10; Matei 25, 14-30 (Pilda talanţilor).

Luni, 4 decembrie: Sf.Muceniţă Varvara (Barbara). Dezlegare la peşte.

Miercuri, 6 decembrie: Sf. Ierarh Nicolae. Dezlegare la peşte.

Joi, 7 decembrie: Sf.Muc.Filofteia de la Curtea de Argeş. Dezl.la peşte.

Sâmbătă, 9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Dezl.la peşte.

Duminică, 10 decembrie: Sf.Muc.Mina. Duminica a 27-a după Rusalii.

Efes.6, 10-17; Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove).

Dezlegare la peşte.

Marţi, 12 decembrie: Sf.Ierarh Spiridon. Dezlegare la peşte.

Miercuri, 13 decembrie: Sf.Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.

Sâmbătă, 16 decembrie: Sf. Teofana Impărăteasa. Dezlegare la peşte.

Duminică, 11 decembrie: Sf. Daniil Stâlpnicul. Dezlegare la peşte.

Duminica a 28-a după Rusalii. Col. 1,12-18; Luca 14, 16-24

(Pilda celor poftiţi la cină).

Luni, 12 decembrie: Sf. Ierarh Spiridon.

Duminică, 17 decembrie: Sf. Prooroc Daniel. Duminica a 28-a după

Rusalii. Col. 1, 12-18; Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină).

Dezlegare la peşte.

Luni, 18 decembrie: Cuv Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare.

Miercuri, 20 decembrie: Inainte prăznuirea Naşterii Domnului.

Duminică, 24 decembrie: Sf.Muc.Eugenia. Duminica dinaintea Naşterii

Domnului. Evrei 11,9-10,32-40; Matei 1, 1-25 (Genealogia

Mântuitorului).

Luni, 25 decembrie: Naşterea Domnului. Gal. 4:4-7; Matei 2:1-12.

Marţi, 26 decembrie: Soborul Maicii Domnului.

Miercuri, 27 decembrie: Sf.Ap. Intâiul Mucenic Stefan. Harţi.

Duminică, 31 decembrie: Cuv.Melania Romana. Duminica după Naşterea

Domnului. Gal.1, 11-19; Matei 2, 13-23 (Fuga în Egipt).

Date memorabile

1 decembrie 1918 – Ziua Naţională a României. Votul de la Alba Iulia a Marii Adunări Naţionale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, salutat de o mare de oameni, se alătură actelor de unire de la Chişinău (27 martie/9 aprilie 1918) şi Cernăuţi (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia şi Bucovina reveneau în hotarele României. Ţara astfel întregită cuprindea în hotarele sale istorice o suprafaţă de 295 mii kmp faţă de 137 mii kmp înainte de 1918 şi o populaţie de aproape trei ori mai mare. “Desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid - este fapta istorică a întregii naţiuni române” (Florin Constantiniu, istoric).

7 decembrie 1941 – Pearl Harbor Day (SUA).

16-22 decembrie 1989 – Comemorarea naţională a tinerilor martiri de la Revoluţie.

Naşterea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
(25 decembrie)

Fecioara Maria, Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos, era logodită cu Iosif, bărbat drept şi bătrîn cu anii (era de 80 de ani), căci fusese dată lui pentru purtarea de grijă pentru dînsa. Iosif era numit bărbat Mariei numai pentru văzul lumii, dar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor al vieţii ei fără de prihană. Astfel a vrut Dumnezeu să tăinuiască înaintea celui rău taina întrupării Fiului Său din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că dânsa este Fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: “Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14).

Acest lucru îl mărturiseşte şi Sfîntul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicînd: "De trebuinţă era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească ca şi cum fecioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de duhul cel rău, ca să nu ştie cele ce vor să fie, anume că Dumnezeu voieşte a petrece cu oamenii". Asemenea şi Sfîntul Vasile cel Mare grăieşte: "Pentru ca să se tăinuiască de domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif". Deci Preacurata Fecioară s-a aflat avînd Prunc în pîntece de la Duhul Sfînt şi după ce s-a întors la casa ei, după o şedere de trei luni la vara ei Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescînd dumnezeiescul rod şi apropiindu-se de naşterea Sa, prin împlinirea vremii celei obişnuite.

Acest lucru văzîndu-l Iosif, a căzut în nepricepere şi în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Şi, tulburîndu-se bătrînul foarte, zicea în sine: "De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dînsa nu am cunoscut-o şi nici măcar cu gîndul n-am greşit şi iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înşelat-o pe dînsa? Şi ce voi face eu? Nu ştiu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea ruşinea ei şi a mea? Pentru că de o voi vădi pe dînsa, apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre şi eu mă voi socoti ca un tiran, dînd-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dînsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrînare. Deci ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă duc de la dînsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o ruşine ca aceasta".

Astfel gîndind Iosif întru sine, s-a apropiat şi a zis către fecioara, precum vorbeşte de aceasta Sfîntul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep şi mă minunez şi cu mintea mă înspăimîntez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc de cinste, ruşine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am luat de la preoţi din biserică, fără prihană, şi acum ce este ceea ce se vede?"

Acestea şi multe altele auzind de la Sf.Iosif, Sfânta Fecioară cea curată, nevinovată mieluşea şi porumbiţă fără de prihană, tare se ruşina, rumenindu-se la faţă.  Nici nu îndrăznea din smerenie a-i spune buna-vestire a Arhanghelului şi proorocirea Elisabetei. Acest acest lucru îl adevereşte şi Sf. Atanasie, precum că ea ar fi zis către Iosif: "De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi măreaţă în deşert; rabdă puţin, Iosife, şi păstorii te vor încredinţa pe tine". Şi iarăşi: "Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie pînă acum, că nu am cunoscut păcat şi nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia şi din lucrarea lui Dumnezeu este".

Iosif însă ca un om cugeta întru cele omeneşti, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit întrînsa. Şi ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dînsa, ci voia să o lase pe ascuns şi să se ducă undeva departe. Atunci îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicînd: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Iată că îngerul numeşte pe fecioara, femeie a lui Iosif, înlăturînd părerea acestuia despre desfrînare: "femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat".

Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuinţă pentru sfinţire; iar logodirea, care este începătura nunţii, s-a rînduit ca să nu se socotească că Acel ce Se va naşte este născut din fărădelege. I-a mai spus îngerul lui Iosif: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca şi cum ar fi zis: "Primeşte pe femeia ta după logodire, iar fecioară după făgăduinţa ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul evreesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintîi ca să-şi păzească fecioria neîntinată pînă la sfîrşit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfînt este: va naşte fiu şi-i vei chema numele Lui ca un tată, deşi nu eşti părtaş la naşterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinţii să dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului său Isaac şi tu, măcar că nu eşti tată firesc, îi vei sluji părinteşte punîndu-i nume".

Sculîndu-se Iosif din somn, a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care era sfinţită Domnului, şi slujindu-i ca Maicii Mîntuitorului, cu bună credinţă şi cu frică, nu s-a atins de dînsa niciodată. Dacă Evanghelia scrie Nu a cunoscut-o pe ea, pînă ce a născut, nu se înţelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre eretici, ceea ce este lucru străin de credinţa Bisericii. Căci blândul Iosif, temătorul de Dumnezeu, după naşterea unui Fiu ca Acela, Care este Domnul întrupat şi după atîtea minuni ce s-au făcut în vremea naşterii şi pe care le-a văzut cu ochii săi,  nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de dînsa, dar şi mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frică şi cu cutremur.

De aici se arată cu dinadinsul şi după naştere fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. De aceea îngerul care numise mai înainte pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, prin aceasta surpând părerea despre desfrînare, când s-a arătat, după naşterea lui Hristos, din nou lui Iosif, care acum se încredinţase despre curăţenia Mariei şi despre Cel născut din Duhul Sfînt, nu mai numeşte pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui născut. Că aşa se scrie: Ducîndu-se magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicînd: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui - iar nu pe femeia ta - şi fugi în Egipt". Şi în Egipt iarăşi îi zice: "Scoală-te, ia pruncul şi pe maica lui şi du-te în pămîntul lui Israel".

Aici se arată că nu spre nuntă a fost rînduit Iosif, ci spre a sluji Pruncului şi mamei Sale. Deci nu numai pînă ce a născut pe Fiul său cel Întîi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci şi după naşterea Aceluia, a rămas fecioară, precum  într-o unire mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi şi dascălii cei mari ai Bisericii creştine.

Se povesteşte şi aceasta, că pe când era Fecioara Maria îngreuiată, un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor, a văzut-o şi a alergat degrabă la arhiereu şi la tot soborul, zicînd: "Iosif, teslarul, pe care toţi l-aţi mărturisit că este drept, a făcut fărădelege; căci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a cunoscut-o în ascuns şi acum este îngreuiată". Ducîndu-se atunci în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela şi au dus-o, împreună cu Iosif, la arhiereu şi la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria: "Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în Sfînta Sfintelor (altarul cel sfânt al Templului), care ai primit hrană din mîinile îngerului şi ai auzit cîntări îngereşti. De ce ai făcut aceasta?" Iar ea, plîngînd, zicea: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, că sînt curată şi nu ştiu de bărbat". Atunci arhiereul a zis către Iosif: "De ce ai făcut aceasta?" Iosif a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu că sînt curat faţă de dînsa".

Şi i-a zis arhiereul lui Iosif: "De vreme ce n-ai plecat capul tău sub mîna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvîntată seminţia ta şi fiindcă, nespunînd fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusă dar Domnului, pentru aceasta veţi bea apa vădirii, ca să arate Domnul păcatul vostru înaintea tuturor". Pentru că era judecată rînduită de la Dumnezeu prin Moise, scrisă în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo faţă bărbătească sau femeiască ar fi prihănită pentru desfrînare şi n-ar mărturisi adevărul, să i se dea aceleia să bea apa jurămîntului în casa Domnului, cu lucrările şi rînduielile cele scrise acolo. Şi se făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoştea că au făptuit fărădelege. Deci cu acea apă, după rînduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întîi pe Iosif, apoi şi pe Maria. Dar nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încît se mira poporul că nu s-a aflat într-înşii păcat. Atunci a zis către dînşii arhiereul: "Dacă Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, [sunteţi curaţi]. Să mergeţi de aici cu pace". Şi Iosif, luînd pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurîndu-se şi lăudînd pe Dumnezeul lui Israel.

După aceasta a ieşit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Şi mergeau toţi de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem - pentru că el era din casa şi familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lîngă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoţilor, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului, a cercetat şi a sărutat pe Elisabeta, maica Sfântului Ioan, Mergătorul Înainte.

Deci, între Ierusalim şi Hebron se află la mijloc Betleemul; şi de la cetatea Nazaretul Galileii pînă aici este cale de trei zile şi ceva. Se mai numeşte Betleemul şi cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David şi s-a uns ca împărat. Acolo a murit şi Rahila şi se vede mormîntul lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, păscînd acolo dobitoacele sale, l-a numit casa pîinii, mai înainte văzînd cu duhul şi vestind că într-acel loc avea să se nască Pîinea, care se va pogorî din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de fântâna lui David, unde a însetat el odată şi a zis: "Cine mă va adăpa pe mine cu apă din fîntîna cea dinaintea porţilor Betleemului?" - acolo se află o peşteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului.

Cînd s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca Mireasa cea neispitită de nuntă să nască. De aceea el căuta o casă de odihnă, pentru naştere. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulţimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluseră  nu numai casele gazdelor celor de obşte, ci şi toată cetatea. Deci s-au întors la peştera aceea aproape de fântână, pentru că nu găseau loc de găzduit şi ziua era pe sfîrşite. Peştera aceea slujea ca grajd pentru dobitoace. Aici Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară, rugîndu-se lui Dumnezeu în miezul nopţii,cu fierbinţeală şi arzînd de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci şi cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se şi cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. "Nu am cunoscut, zice, plăcerea nunţii, fiind neînsoţită".

Precum curată a zămislit prunc, tot aşa curată, fără de stricăciune, a născut, după cum grăieşte Sfîntul Grigorie al Nissei: "Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a rămas şi nici o minune din cele ce s-au făcut pe pămînt nu a fost mai mare ca aceasta". Iar Sfîntul Damaschin zice: "O minune mai nouă decît toate minunile cele de demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?" Da, fără de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie. De care grăieşte Sfîntul Ioan Gură de Aur, astfel: "Că precum Adam fără femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel şi fecioara astăzi, fără de bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaţilor. Şi precum Adam a rămas nevătămat, după luarea coastei trupeşti, tot aşa a rămas şi Fecioara după ieşirea Pruncului dintr-însa".

Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre rugul cel nears şi despre Marea Roşie. "Căci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cîntă biserica, astfel Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas". Şi iarăşi zice: "Marea Roşie după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană, după naşterea lui Emanuel, a rămas nestricată". Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără ajutor şi fără slujba cea obişnuită a moaşei. Aceasta mărturiseşte Sfîntul Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut pe Fiul său Cel întîi născut, L-a înfăşat şi L-a pus în iesle -, socotind, zice astfel: "Vezi naşterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut şi singură a înfăşat. Pe cînd la femeile cele lumeşti, una naşte şi alta înfaşă, iar la fecioară nu s-a întîmplat astfel, ci singură a născut şi singură a înfăşat, singură Maică, fără osteneală şi fără moaşă învăţată, aşa că n-a lăsat pe nimeni să se atingă cu mîini necurate de aceea care era cu totul curată".

După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană şi singură slujitoarea naşterii sale, înfăşînd pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate şi subţiri, ce erau pregătite mai înainte şi aduse cu sine din Nazaret şi, punîndu-L în ieslea ce era într-aceeaşi peşteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său". De acest lucru pomeneşte fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurata, zicînd: "Fecioară, pe Cel întrupat şi pe Cel înfăşurat cu asemănarea omenească, ţinîndu-L în mîinile tale, închinîndu-te Lui şi sărutîndu-L, ai zis ca o maică: Preadulcele meu Fiu, cum Te ţin pe Tine, Cel ce ţii cu mîna toată făptura?"

Dumnezeiasca fecioară s-a închinat apoi pînă la pămînt Celui născut dintr-însa, Celui Care era culcat în iesle şi pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngereşti, după cum adevereşte Biserica: "Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peştera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpînul. Lîngă iesle erau legaţi un bou şi un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el şi asinul ieslea Domnului său. Boul acela şi asinul erau aduşi de Iosif din Nazaret. Asinul era pentru Fecioara cea îngreuiată ca s-o ducă pe cale, iar boul era pentru ca să fie vândut de Iosif, ca să poată să plătească birul împărătesc şi să cumpere cele de trebuinţă. Acele dobitoace necuvîntătoare stînd lîngă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii, slujind astfel Stăpînului şi Făcătorului.

Ziua naşterii lui Hristos, se scrie de către mulţi scriitori vrednici de credinţă, că ar fi fost sîmbătă spre Duminică, la miezul nopţii. Aşa se arată şi de Soborul al şaselea ecumenic, care grăieşte pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicînd că în această zi a făcut Domnul lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi Domnul a binevoit a Se naşte. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan. Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a înviat din morţi, pentru mîntuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfînt peste ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credinţă, S-a zămislit în pîntecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului şi vineri a pătimit, aşa Duminică S-a născut şi Duminică a înviat.

Cu cuviinţă era a Se naşte Hristos în ziua Duminicii, căci în această zi Dumnezeu a zis să se facă lumină şi s-a făcut lumină, iar Domnul Iisus El Însuşi El este Lumina cea neapropiată care răsare lumii. De aemenea, că avea să Se nască Hristos noaptea, cu proorocie s-a spus mai înainte în cărţile Înţelepciunii astfel: "Pentru că liniştită tăcere cuprinzînd toate şi noaptea întru a sa grăbire înjumătăţindu-se, Cuvîntul Tău cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăţiei, aspru războinic, a venit în mijlocul pămîntului celui pierzător".

S-au făcut şi minuni mari în vremea naşterii Domnului în toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăţia, tot în acela, în peşteră a izvorît din piatră seacă izvor de apă. În Roma a ieşit din pămînt un izvor de untdelemn şi a curs în rîul Tibrului. Un templu de idoli, ce se numea veşnic, a căzut, idolii s-au sfărîmat iar pe cer s-au arătat trei sori. În Spania în aceeaşi noapte s-a văzut un nor mai luminos decît soarele. În pămîntul Iudeii au rodit viile cele din Engadi, deşi era în plină iarnă. De asemenea, după cum se scrie în Evanghelie, cu cîntare s-au pogorît îngerii din cer şi au fost văzuţi de oameni.

În preajma peşterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de stînjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuinţă păstorilor. S-a întâmplat că în acea noapte erau de veghe trei păstori ca să-şi străjuiscă turma; şi iată, binevestitorul Arhanghel Gavriil s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească şi ei, văzîndu-l, s-au înfricoşat. Dar îngerul le-a spus să se ducă la peşteră unde Veţi afla, zice, un Prunc înfăşat culcat în iesle. Îndată s-au auzit în văzduh cete îngereşti, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire. Sfătuindu-se păstorii s-au dus degrabă pînă la Betleem ca să vadă de sînt adevărate cele ce li s-au spus lor de către înger. Şi au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfîntul Iosif, logodnicul ei, precum şi Pruncul înfăşat şi pus în iesle. Iar aceştia şi Salomeea şi ceilalţi care se întîmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Iar Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punîndu-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Aşa a fost Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, şi de la noi păcătoşii, să-I fie cinste şi slavă, închinăciune şi mulţumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Cel pururea de o fiinţă, Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, făcătorul de minuni
(6 decembrie)

Sfântul Nicolae s-a născut în părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. A fost ager la şcoală. A dus apoi viaţă pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Dar împăraţii de atunci, Diocleţian şi Maximilian, erau păgâni şi prigoneau pe creştini aşa că a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei, pus la cazne şi închis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când Constantin a ajuns, din voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, a fost slobozit din închisoare. A participat apoi cu strălucire la întâiul Sinod de la Niceea, unde a fost concepută Rugăciunea Crezului. A avut darul facerii de minuni. Este ocrotitorul copiilor, al corăbierilor, al negustorilor. Iată una din minuni.

Dorind a merge în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri şi a se închina acolo unde a umblat trupeşte Domnul nostru Iisus Hristos cu prea curatele Sale picioare, Sfântul Nicolae s-a îmbarcat pe o corabie dimprejurul Egiptului. Şi a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste. Cei ce pluteau s-au temut foarte mult şi rugau pe Sfîntul Nicolae să le ajute şi să-i izbăvească din groaza morţii. Iar el, zicîndu-le să îndrăznească şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu, a început a se ruga cu multă sîrguinţă către Domnul. Şi îndată s-a liniştit marea şi toată groaza s-a prefăcut în bucurie. Unul din corăbieri însă a alunecat din vîrful catargului şi a căzut în mijlocul corăbiei, zăcînd fără suflet. Sfîntul Nicolae l-a înviat cu rugăciunea pe acel om şi, nu ca pe un mort, ci ca pe cel cuprins de somn, l-a sculat şi l-a dat viu corăbierilor. Apoi, ridicînd ei toate pînzele şi fiind vînt cu bună sporire, au plutit în linişte şi au sosit la limanul Alexandriei, unde plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Nicolae, a tămăduit pe mulţi bolnavi.

Într-o noapte, Sfîntul Nicolae a văzut pe Mîntuitorul nostru întru slavă, stînd aproape de dînsul şi dîndu-i Sfînta Evanghelie, care era împodobită cu aur şi cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu, punînd pe umerii lui omofor arhieresc. După vedenia aceea trecînd puţine zile şi răposînd Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăţi.

Icoana Sfântului Nicoale lui este cea mai răspândită icoană de ierarh dintre cele pe care le cinstesc românii. Ea este adesea între icoanele mari ale catapetesmei. Să lăudăm printr-însul pe Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

Preacuvioasa Muceniţă Eugenia

  (24 decembrie)

Sfânta Eugenia s-a născut şi a crescut în Roma cea veche, din părinţi păgâni. Tatal ei, Filip, s-a învrednicit a primi o slujbă împărătească în ţara Egiptului. Deci, a plecat acolo cu toată familia sa. Iar Eugenia, fiica lor, furişându-se, a fugit de la părinţii ei într-o noapte, în taină, numai cu două slugi şi îmbrăcându-se bărbăteşte a mers la un episcop şi, luând dumnezeiescul Botez şi tăindu-şi părul, şi-a pus numele Eugeniu şi plecând foarte de cu noapte, s-a dus la mânăstire. Petrecea acolo cu tot felul de  osteneli, trude şi nevoinţe şi cu şederea de toată noaptea la rugăciune. Şi atât a strălucit, ca un mare luminător, încât a rugat-o soborul mânăstirii, când s-a întâmplat de a murit egumenul, să ocârmuiască şi să ia grija mânăstirii asupra ei. Iar, ea, smerindu-se de cuvintele lor, nu voia, dar mai pe urmă, fiind silită, a primit. Dar cuvântul şi lauda nicidecum nu l-au slăbit pe Eugeniu a cărui faţă şi minte atrăgeau pe toţi în chip minunat, ca magnetul pe fier, spre câştigarea bunătăţilor celor duhovniceşti.

Iar o femeie bogată, anume, Melantia, ce se tâlcuieşte “negreală”, neagră cu adevărat şi la suflet, dacă l-a văzut pe Eugeniu din fire frumos, a fost cuprinsă de mare dragoste, la vederea lui. Şi, găsind o mincinoasă şi deşartă pricină, că are o boala îndelungată şi vrea să i-o spună în taină, că nu este alt chip a se izbăvi de boala ei, Eugeniu, milostivindu-se cu inima şi încrezându-se, din nevinovăţie, în viclenele şi amăgitoarele cuvinte ale Melantiei, s-a plecat şi a mers la casa ei, necunoscând vicleşugul. Şi, crezând că este bolnavă a şezut lângă patul celei ce bolea nu de boală, ci de poftă trupească. Căutând Melantia la faţa Eugeniei, n-a putut tăinui mai mult focul poftei cel ce se ascundea în lăuntrul ei şi a început a grăi cuvinte de desfrânare: "Cu nesuferită poftă şi cu nemăsurată dragoste sunt cuprinsă pentru tine". Acestea şi mai multe zicând Melantia, cuvioasa Eugenia se ruşina de neruşinarea acelei femei şi i-a răspuns ei groaznic: "Taci, o, muiere, taci şi nu încerca a ne vătăma pe noi cu otrava balaurului celui vechi, că văd că te-ai gătit pe tine, mare lăcaş, duhului cel rău. Depărtează-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu". Acesteaşi mai multe îi zicea. Iar Melantia, umplându-se de nespusă ruşine şi mânie, s-a dus în cetate de a mers la prefect ca să pârască pe Eugeniu egumenul. Şi zicea: "Minunatul egumen de la cutare mânăstire, amăgind cu cuvinte înşelătoare pe femeile curate, a venit şi la mine, fiind el îndrăzneţ şi "neruşinat păcătos". Iar prefect în anul acela era chiar tatăl Sfintei Eugenia. Deci, fiind el judecător în cetate, dacă a auzit aceasta, minunându-se foarte, îndată a trimis la mânăstire, poruncind să aducă la judecată pe Eugeniu, ca pe un egumen ce era, şi pe călugării legaţi, ca pe nişte vinovaţi, şi mincinoşi slujitori, sau, mai vârtos a zice, ca pe nişte răufăcători, ca să stea de faţă şi să răspundă. Deci, dacă au fost scoase la judecată şi mânăstirea şi cetatea, a început a grăi Melantia, ocărând pe minunatul acela egumen şi batjocorindu-l şi învinuindu-l cu multe cuvinte. Şi, cu îndrăznire strigând către toţi şi arătându-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, şi pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe niste desfrânaţi, zicea: "Ascultaţi toţi, că adevăr eu vă grăiesc!"

Atunci Eugeniu, îndată rupându-şi haina lui, a zis către cei ce erau de faţă, cu multă îndrăznire: "S-ar cădea nouă să vă mulţumim şi să suferim şi ocări şi batjocuri şi chinuri pe trup, dar ca să nu se facă de râs chipul călugăresc ce purtăm, iată, eu sunt femeie în fire, fiică de prefect şi judecător este tatăl meu iubit, iar doamna lui îmi este mamă, care m-a născut. Iar aceştia îmi sunt fraţi, că nu le voi zice slugi. Acestea zicând buna Eugenia, toţi s-au minunat şi se mirau, văzând în ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiască judecată, viclenia Melantiei.

Deci, tatăl Eugeniei, îndată lăsând slava, bogăţia şi strălucirea lumească, s-a botezat, şi s-a făcut păstor credincios cetăţii, încheindu-şi viaţa cu mucenicie, că a fost omorât cu sabia de necredincioşi, şi s-a dus la veselia cereştilor lăcaşuri. Iar maica sa, numaidecât lăsând ţara cea străină a Alexandriei, s-a întors la moşia ei din Roma. Ieşind poruncă împăratească în vremea prigoanei lui Galeriu, să se aducă jertfă la idoli, şi-a mărturisit credinţa şi a fost dată morţii. Cât despre Eugenia, care atâta strălucise de faţă cu toţi, din dorul ei cel mare către Hristos, i-au legat de grumaji o piatră mare şi au aruncat-o în apă şi, ieşind ea sănătoasă, i-au tăiat capul cu sabia iar ea, veselă, a zburat către Împăratul şi Mirele său (+1262).

Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.

                                                                                                (Din Vieţile Sfinţilor)

S-A PETRECUT DIN VIAŢĂ PĂRINTELE GHEORGHE CALCIU DUMITREASA

Marti, 21 Noiembrie 2006, la orele 1:10 pm (EST) - praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului -, cunoscutul şi mult îndrăgitul părinte prof. Gheorghe Calciu Dumitreasa, a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în corturile drepţilor.

Părintele Calciu (n. 23 Noiembrie 1925 - m.21 noiembrie 2006) este unul dintre acei luptători anticomunişti care au mărturisit credinţa lor in ideea naţională şi în Hristos, cu însuşi sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comunişti (1948-1964, 1979-1984), experimentând şi furia iadului reeducării din puşcăria pentru studenţi de la Piteşti (1949-1951), unde a devenit reeducator. In urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat.

A urmat Filologia şi Teologia, fiind învestit cu harul preoţiei, şi a încercat să obţină un doctorat în teologie, dar autorităţile comuniste nu i-au dat voie să îşi susţină teza la sfârşitul cursurilor. Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, a continuat să se răzvrătească împotriva sistemului. Momentul în care îşi asumă rolul de tribun acuzator la adresa regimului este 1 mai 1977, la dărâmarea Bisericii Enei din Bucureşti, pe locul căreia se voia clădirea unei crâşme. Predicile sale de la Biserica Radu-Vodă, unde slujea, adresate în special tinerilor, i-au atras o nouă condamnare abuzivă, în 1979, care determină un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. După intense presiuni internaţionale venite din partea liderilor lumii cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan şi Papa John Paul II, în 1984 a fost eliberat iar în 1985 i s-a impus să părăsească definitiv ţara.

În exilul din SUA şi-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu precum şi eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest şi unul din fondatorii acestui eveniment bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internaţional l-a condus. A slujit la Biserica Ortodoxă Română "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington D.C., şi a catalizat recent întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington DC - Biserica Sf. Andrei.

Bolnav de cancer părintele a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a scris testamentul său, privind la îngropare. Întors în SUA, de pe patul de spital a scris următoarele în ziua de 31 octombrie: “Dumnezeu m-a certat dar morţii nu m-a dat”. Deşi eram bolnav nu m-am dus la medic ci am hotărât să mă duc în ţară să-mi iau rămas bun pentru totdeauna de la preoţii mei care mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii şi monahiile pe care i-am cunoscut şi de la locurile acestea în care am îngropat o comoară de şaizeci de ani de suferinţă şi de bucurii spirituale. Eram convins că nu mă voi mai întoarce în America şi că voi muri aici. M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste şi de rugăciune din partea a sute şi mii de persoane care m-au vizitat sau trimis vorbă prin alţii; şi de faptul că preoţi din Bucureşti şi din alte provincii ale ţării, inclusiv Bucovina, au venit să mă vadă şi să slujească Sfântul Maslu aproape zilnic pentru mine. Poate că Dumnezeu a vrut să înţeleg că ceea ce am făcut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine, şi dau slavă Domnului că mi-a spulberat îndoielile pe care le aveam în privinţa afirmaţiilor din predicile mele şi a tonului lor.   Aveam îndoieli în privinţa metodei pe care am folosit-o şi ştiu acum că nu am ales-o pe cea mai bună dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca să fie mai îndurători cu mine. Vreau să vă mărturisesc dragostea pe care o am pentru voi toţi şi vă cer iertare pentru orice greşeală am făcut, căci cine poate spune că este fără greşeală?!.... Dar Dumnezeu va pune mila Sa şi va trimite îngerii, pe păzitorii bisericii şi pe patronul ei Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, creştinătorul românilor, ca să ne scoată din toate impasurile. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi cu al Său Har şi cu a Sa iubire de oameni. Amin.”

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a încetat din viaţă, marţi seara, 21 noiembrie, în urma unor complicaţii, într-un spital de lângă Washington DC. Slujba Panihidei/Saracusta a fost celebrată vineri, 24 Noiembrie, iar slujba înmormântării a fost făcută cu mulţi preoţi Sâmbătă, 25 Noiembrie, orele 11:00, tot la Biserica Sfânta Cruce, pe care a slujit-o cu atâta har şi vocaţie. Trupul neînsufleţit al Părintelui Calciu a fost apoi transportat în România pentru a fi înmormântat la Mânăstirea Petru Vodă de lângă Ceahlău, împlinindu-i-se astfel "testamentul" pe care l-a lăsat. El scria: “Mai întâi să ştiţi că Părintele Stareţ al Mânăstirii Petru Vodă, Arhimandritul Iustin Pârvu, ne-a acordat în cimitirul mânăstirii două gropi alăturate, pentru ca aşa cum am trăit în viaţă să fiu şi-n moarte cu soţia mea Adriana, care m-a ajutat în împrejurările grele cu un curaj pe care înainte de aceste împrejurări nici nu i l-am bănuit”.

Publicăm aici fragmente din "A doua scrisoare" către credincioşi, un document important al atitudinii creştine din România de azi: “Prietenilor mei de o viaţă, ucenicilor mei şi credincioşilor care mă vor însoţi pe ultimul drum, le mulţumesc...
Dumnezeu să le răsplătească însutit dragostea, grija şi ajutorul pe
care mi l-au dat! Nu sunt în stare să găsesc cuvinte de recunoştinţă
pentru toate, cuvântul îmi este prea slab şi inima mea prea săracă pentru ca
să pot exprima toată recunoştinţa mea pentru ei. Pentru enoriaşii mei las acest cuvânt: Iubiţi-vă unii pe alţii cum şi Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fii ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiţi jertfelnici! Străduiţi-vă
pentru zidirea bisericii! Rugaţi-vă şi milostiţi-vă de cei în nevoi!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin."  (din Wikipedia şi presă).

PĂR.  JUSTIN  PĂRVU: " E  O  VREME  DE  PUSTIIRE  A  NEAMULUI"

"Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sunt atât de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii până azi. Ştiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns şi ţinut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înţelept şi mai destoinic în a învinge iadul. "

"Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva. S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toţi călugării şi călugăriţele din mânăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creştini, care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului."

Se scot icoanele din şcoli şi din locurile publice! Autorităţile au impus acest lucru în dorinţa de a fi cât mai plăcuţi celor din Occident, în politica de aderare la UE şi de a fi ocrotiţi de SUA. S-a ridicat un val uriaş de proteste din partea românilor din ţară şi de peste hotare. Alăturându-se pe bună dreptate glasului lor părintele Gheorghe Naghi a scris: “Lupta «împotriva icoanelor» se pare că nu s-a terminat. Cel Rău nu doarme. Deci «privegheaţi» ne îndeamnă Mântuitorul. Vă rog să adăugaţi şi numele meu pentru «luptele din arenă». Doamne ajută!”.

Invitaţii oficiale la Vatican, papei Benedict al XVI-lea, şi la Moscova, patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii, informeaza cotidianul 'Ziua', au fost trimise de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru ca aceştia să fie prezenţi, în 2007, la Sibiu, la cea de a III-a Adunare Ecumenică Europeană, unde participă circa 3000 de feţe bisericeşti de cel mai înalt rang din toată lumea. Dacă va accepta invitaţia, papa Benedict al XVI-lea va putea fi prezent la Sibiu, în data de 8 septembrie 2007, la pelerinajul Luminii de la sfârşitul lucrărilor adunării ecumenice. Se speră că în timpul evenimentelor prilejuite de programul 'Sibiu - Capitala Culturală a Europei', municipiul Sibiu să fie vizitat în 2007 de către numeroşi oficiali străini, inclusiv cel puţin zece şefi de stat, reprezentanţi ai guvernelor europene şi numeroşi oficiali din cadrul UE.

RUGĂCIUNEA  PĂRINŢILOR  PENTRU  COPIII  LOR

 
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe orn şi ai suflat în faţa lui suflare de viaţă şi, binecuvântându-l, ai zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul," iar în Cana Galileii, prin Unul Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să ni-i dăruieşti. Umple-i de înţelepciune şi pricepere. Îndreaptă paşii lor pe căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei de oameni şi ale bunei cuviinţe.
Ajută-ne a cultiva în ei bunătatea şi a-i face folositori lor şi obştei în mijlocul căreia trăiesc.
Dă-le lor comorile cereşti ale virtuţii care nu pier niciodată. Nu cer pentru ei, Doamne, bogăţii pământeşti, ci Te rog dăruieşte-le trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă fii buni ai Sfintei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai ţării, ca de-a pururi să se binecuvinteze numele Tău. Amin!

RUGĂCIUNEA  SOŢILOR  UNUL  PENTRU  ALTUL

 
Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi păzeşte pe soţul meu (soţia mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o), de a ne petrece împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, să-şi poată împlini datoriile sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (-o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (-o) în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună faptele bune şi să tocmim viaţa noastră după sfintele Tale aşezări şi porunci.
Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci. Amin!

Colinde de Crăciun

Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare
Bucurie mare,
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe.

Colindă de Crăciun: A sosit Praznicul iară

A sosit praznicul iară

De care ne bucurăm

Că Iisus din cer coboară

Să se nască-n Betleem.

Iar Maria Maica Sfântă

Şi Maica lui Dumnezeu

N-are loc să se odihnească

Să-l nască pe Fiul său.

Ei umblau din casă-n casă

Şi nimenea nu-i primeau.

Ei băteau din poartă-n poartă

Până din oraş ieşeau.

La păstori când ei sosiră,

După ce se odihniră,

Cerul frumos strălucea

De o stea ce lumina.

Steaua de la răsărit

Ce mergea către apus,

Să le-arate la magi locul

Unde s-a născut Iisus.

Să se bucure tot omul

De naşterea lui Iisus,

Căci ne-a scos din focul veşnic

După cum proorocii au spus.

Noi dorim ca-n astă seară,

Unde acuma colindăm,

Şi la anul care vine

Bucuroşi să vă aflăm.

Colindă de Crăciun: O ce veste minunată

O, ce veste minunată
Din Betleem ni s-arată;
C-astăzi s-a născut
Cel făr-de-nceput
Cum au zis proorocii.

Pe când Iosif cu Maria
Săvârşeau călătoria,
Într-un mic sălaş
Lângă-acel oraş
S-a născut Mesia.

Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume;
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.