HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH
MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI
9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829
Preot: Teodor Alin Gîrlonţa (tel. 916 375 9978)
Preşedintele Consiliului Parohial: Vasile Varna (tel. 916 995 7091)
www.invierea-domnului.org
V E S T I T O R U L
Aprilie 2007
Un material de lectură şi meditaţie de suflet care nu trebuie să lipsească din nici o familie creştină
În cuprins: Calendarul religios şi laic al lunii, Gânduri din Joia Mare a Săptămânii Patimilor Domnului, Predica de Paşti a părintelui Cleopa, Poezia “Înviere” de Eminescu, Ştiri din ţară, Impărtăşania muribundului.
Învierea Domnului
Pe Cuvântul, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Care S-a născut din Fecioară spre mântuirea noastră, să-L lăudăm credincioşii şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda, şi a scula pe cei morţi, întru slăvită învierea Sa.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat! (Romanian); Christ is risen! Indeed is risen! (English); Christos anesti! Alithos anesti! (Greek); Kristos voskrese! Voistinu voskrese! (Russian); Le Christ est ressuscité! En verité Il est ressuscité! (French); Christus ist erstanden! Wahrlich ist Er erstanden! (German); Cristo e risorto! Veramente e risorto! (Italian); Cristos ha resucitado! En verdad ha resucitado! (Spanish).
Calendarul lunii
Duminică, 1 aprilie: Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica 6-a din
Post (a Floriilor). Ale Praznicului. Filipeni 4, 4-9. Ioan 12, 1-18.
Luni, 2 aprilie: Cuv.Tit. Marea Luni. Denie.
Joi, 5 aprilie: Cuv.Teodora din Tesalonic. Denia celor 12 Evanghelii.
Vineri, 6 aprilie: Sf.Eutihie. Denia Prohodului Domnului.
Duminică, 8 aprilie: Invierea Domnului – Duminica Sfintelor Paşti.
Ap.Fapte 1, 1-8. Ioan 1, 1-17.
Luni, 9 aprilie: Sfintele Paşti
Marţi, 10 aprilie: Sfintele Paşti.
Miercuri, 11 aprilie: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (Harţi)
Joi, 12 aprilie: Sf.Mc.Sava de la Buzău.
Duminică, 15 aprilie: Sf.Muc.Vasilisa. Duminica2-a după Paşti (a
Sfântului Apostol Toma). Ap.Fapte 5,12-20; Ioan 20, 19-31.
Duminică, 22 aprilie: Cuv.Vitalie Monahul, Duminica a 3-a după Paşti (a
Mironosiţelor). Ap.Fapte 6, 1-7; Marcu 15, 43-47.
Luni, 23 aprilie: Sf.Mare Mucenic Gheorghe
Marţi, 24 aprilie: Sfinţii Ierarhi Ilie Forest, Sava şi Iosif din Ardeal.
Miercuri, 25 aprilie: Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu.
Duminică, 29 aprilie: Cuv.Memnon, Duminica a 4-a după Paşti (a
Slăbănogului de la Vitezda). Ap.Fapte 9, 32-42; Ioan 5, 1-15.
Luni, 30 aprilie: Sf.Apostol Iacob, fratele Sfântului Evanghelist Ioan.
Date memorabile
8 aprilie 2007 – Sărbătoarea Sfintelor Paşti la catolici şi protestanţi.
12 aprilie 1457 – S-a urcat pe tronul Moldovei Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt. După o strălucită domnie de 47 ani, trece la cele eterne la 2 iulie 1504 şi este înmormântat la Mânăstirea Putna.
16 aprilie 1879 – S-a născut Părintele Gala Galaction, mare scriitor şi traducător al Sfintei Scripturi sub patriarhul Miron Cristea. A murit la Bucureşti la 8 martie 1961.
25 aprile 1885 – Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, sub mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei (primul patriarh a fost Miron Cristea în 1925-1939).
Gânduri în Joia Celor Douăsprezece Evanghelii
din Săptămâna Patimilor Domnului
Taina Sfintei Euharistii a fost instituită de către Domnul Iisus
în Joia Patimilor, la Cina cea de Taină: “Şi luând pâinea, mulţumind,
a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă
pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi
paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă,
întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22, 19-20)Sfânta Euharistie
este taină şi jertfă în acelaşi timp: Taină, întrucât
aduce iertarea păcatelor şi Jertfă, pentru că atunci când
se săvârşeşte, se frânge Trupul şi se varsă Sângele
lui Iisus. În prima epistolă către Corinteni (11, 29), reproducând
cuvintele Mântuitorului “Cine mănâncă şi bea cu nevrednicie
Trupul şi Sângele Domnului, judecată îşi mănâncă
şi bea”, Sf. Apostol Pavel arată că în Sfânta Taină a
Impărtăşaniei este vorba de însuşi Trupul şi Sângele
lui Domnului Iisus, nu doar de o simplă pâine.
În cântarea Triodului se vorbeşte despre Iuda. Iuda nu a fost sortit pieirii. El putea să nu îl vândă pe Învăţătorul său. (“Pentru învierea lui Lazăr pruncii iudei au strigat Ţie iubitorului de oameni Osana! Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [natura divină a Mântuitorului]. La cina Ta, Hristoase Dumnezeule, zis-ai mai înainte ucenicilor Tăi: Unul din voi va să Mă vândă. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că Ispititorul era în preajmă]. Întrebând Ioan, Doamne, cine este cel ce va să Te vândă, l-ai dovedit pe acela prin pâine. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că ispita se ţine aproape de el]. Cu treizeci de arginţi şi cu sărutare vicleană Te căutau iudeii să Te ucidă Doamne. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [că banii sunt o ispită}. Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită, zis-ai ucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă”. Ba mai mult “La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi: Aşa să faceţi precum vedeţi. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă [să fie smerit, neegoist şi iubitor, unit cu ceilaţi şi cu Învăţătorul lor] – Antifonul trei).
Domnul Iisus în grădina Ghetsimani le-a răspuns celor care Îl căutau să-L prindă: “Eu sunt” (Ioan 18,5). Este exact cum spune Dumnezeu Tatăl, lui Moise, în Vechiul Testament: “Eu sunt Cel ce sunt”. El adaugă: “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi” (Exod 3,14). Iată că nişte cuvinte colocviale, de circumstanţă, peste care trecem uşor – “Eu sunt Iisus, Cel pe Care Îl căutaţi”, au de fapt o rezonanţă covârşitor de profundă. Ele sunt însăşi Divinitatea. Vorbeşte Fiul lui Dumnezeu Care este una cu Tatăl Care n-are nume, pentru că este intangibil, deasupra tuturora, Care este “Cel ce este”, adică Iehova. Nu este de mirare deci că, atunci “când le-a zis Iisus ‘Eu sunt’, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ” (Ioan 18, 6), de spaimă inconştientă sau, pur şi simplu, de forţa fizică a impactului prezenţei Divinităţii aşa cum cade un copac, se produce un foc năpraznic (Dumnezeu, Iehova, a slobozit tunete, grindină şi foc pe pământ – Exod 9,23, I-a apărut lui Moise ca un foc orbitor – Exod 3,2 etc etc) sau se prăbuşeşte un munte.
Pilat este mai puţin vinovat de moartea lui
Iisus decât Ana si Caiafa care au săvârşit o crimă cu premeditare,
dar este vinovat (exact ca, în zilele noastre, guvernatorul Californiei, Arnold
Schwarzenegger, care, de frica judecătorilor, nu s-a prevalat de dreptul
lui de a nu lăsa ca un condamnat la moarte să fie executat, deşi
acesta, pe nume Stanley Tookie William, se schimbase radical în cei 26 ani
de aşteptare în închisoare şi fusese chiar propus pentru premiul
Nobel pentru pace pentru admirabilele sale cărţi de educare a tineretului,
scrise în detenţie). Pilat nu a fost în stare să ia o decizie de
el însuşi, pe măsura puterii care i se dăduse. Ştia că
conducătorii religioşi Îl urau pe Iisus dar nu voia să-L osândească
mai ales că nu existau probe civice. A făcut patru încercări
de a rezolva situaţia dar tot cu mâna altora: (1) aruncând răspunderea
pe alţii (“Atunci Pilat le-a zis: Luaţi-L voi şi judecaţi-L
după legea voastră”, Ioan 18,31), (2) încercând o cale de scăpare
(“Eu nu găsesc nici o vină în El. Dar, fiindcă voi aveţi
obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşti, vreţi să
vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?”, Ioan 18, 39); (3) încercând
să transforme pedeapsa capitală într-una minoră (“Atunci Pilat
a luat pe Iisus şi a pus să-L bată… Pilat a ieşit iarăşi
afară şi a zis Iudeilor: Iată că nu găsesc nici o
vină în El”, Ioan 19, 1-4); şi (4) apelând la sentimentul de remuşcare
al mulţimii (“Să răstignesc pe Împăratul vostru?”, Ioan
19, 15). Aici învăţăm ceva despre responsabilitatea şi
datoria noastră de a apăra dreptatea. Chiar dacă s-a spălat
pe mâini (“Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi
vedea”) şi mulţimea şi-a
asumat rolul acuzator (“Sângele Lui asupra noastră şi
asupra copiilor noştri! “ – Matei 27, 24-25), Pilat nu s-a achitat
de responsabilitatea sa şi, iată, a avut mult de suferit ulterior
din partea lui Dumnezeu.
Ceea ce ne izbeşte când ascultăm cele douăsprezece evanghelii este marea Sa tăcere când a fost judecat, schingiuit şi crucificat (“Iisus n-a mai dat niciun răspuns, lucru care a mirat pe Pilat” - Marcu 15,5; Irod “I-a pus multe întrebări, dar Iisus nu i-a răspuns nimic” - Luca 23,9; iar “oamenii care-L păzeau pe Iisus Îl batjocoreau şi-L băteau. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: Prooroceşte, cine Te-a lovit?” - Luca 22, 63-64). Căci el era Mielul jertfei (“Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” - Isaia 52, 7).
Jertfa Domnului pe cruce fusese prevestită în Vechiul Testament: ”Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53, 11), precum şi în puntea dinspre Noul Testament pe care o reprezintă Sfântul Ioan Botezătorul care “a văzut pe Iisus venind la el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii!” (Ioan 1,29). Psalmul 22 vorbeşte despre jertfa Sa şi cuvintele cu care începe sunt cuvintele spuse de Domnul Iisus pe cruce: “Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit?” (Eli, Eli, Lama Sabactani? – Matei 27, 46). Iar în Isaia 52,13-53,12 găsim profeţia pe larg a lucrării patimilor Sale. Duhul Sfânt l-a făcut pe profetulZaharia din Vechiul Testament să vadă cu cinci sute de ani înainte cum Îi vor străpunge trupul cu suliţa (Zaharia 12,10), fapt relatat de Ioan, martor direct (Ioan 19,34). La fel regele David în psalmul 22 a vorbit, prin lucrarea Duhului, despre străpungerea mâinilor şi picioarelor precum şi de împărţirea cămăşii lui prin tragerea la sorţi (Ps. 22, 16-18), mărturisite ulterior de Ioan (19,23-24). Tradiţia istoriseşte că Sf.Ev.Marcu, copil fiind pe-atunci, a furat unul din cele patru piroane aşa că ostaşii au folosit două piroane pentru braţe şi doar unul pentru picioare.
Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, “a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre” – sunt cuvintele lui Isaia (53,4) preluate de Sfântul Evanghelist Matei (8,17). Toate aceste legături între Vechiul şi Noul Testament dovedesc imensitatea planului lucrării lui Dumnezeu. Probabil, la momentul când omul a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui, a existat gândul divin pentru trupul prin care Unul din Sfânta Treime va putea participa la evoluţia tainică a Creaţiei. Deoarece ulterior omul şi-a pierdut asemănarea divină prin săvârşirea păcatului originar care a deschis seria neputinţelor şi păcatelor sale, Cel întrupat S-a jertfit, în dragostea Sa mare, pentru a ajuta omul in restabilirea asemănării lui cu Dumnezeu. “De aceea a fost scris: ‘Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.’ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă” (1 Corinteni 15, 45). Al doilea Adam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu Carele dă viaţă.
Slujbele din zilele Patimilor Domnului nu sunt o comemorare, nu au rol istoric. Noi le trăim, participăm la ele. Aceasta înseamnă pentru noi două lucruri pe care le preluăm pentru tot restul anului şi vieţii noastre: (1) că ne trăim viaţa în permanenta prezenţă a Mântuitorului şi simţim că fiecare păcat al nostru pricinuieşte o nouă rană Trupului Său Pătimitor; (2) că ştim că Patimile sunt urmate de Înviere şi deci şi pentru noi este speranţa ieşirii din încercările pe care le îndurăm, precum şi a păcii survenite prin iertare şi transformarea noastră sub ochii şi prin grija lui Dumnezeu.
Din predica Părintelui Cleopa la Învierea Domnului
Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi
(1 Cor. 15, 20).
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi, Astăzi prăznuim
praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor.
Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină.
Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos
a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă
să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de
lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi
cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii,
la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad.
Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului
omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite
făcute de El pe pămînt.
Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).
Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, mutarea noastră din cele de aici devine adormire şi somn. Ascultă însuşi pe Mîntuitorul, zicînd: Lazăr, prietenul nostru, a adormit şi merg să-l trezesc (Ioan 11, 11). Căci precum ne este nouă uşor a scula pe cel ce doarme, aşa şi Stăpînul nostru Cel de obşte poate învia pe cei morţi. Însă de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou şi străin şi ucenicii nu l-au înţeles, mai arătat le-a zis: Lazăr a murit! (Ioan 11, 14). Aţi văzut, fraţilor, că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cît de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum.
Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul rău l-a surpat, iar nouă cale către mîntuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mîntuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mîntuirea noastră pe toate le-a lucrat.
Iubiţi credincioşi, în cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte de la sfîrşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).
Dar fiindcă am amintit şi de trupurile păcătoşilor din vremea învierii, să ştiţi că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinţilor şi drepţilor în ziua judecăţii de apoi. Trupurile păcătoşilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pămînt şi înfricoşatele pedepse ce îi aşteaptă, cînd le va zice Domnul: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41). Şi vor fi trupurile acestora înfricoşate la vedere şi pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adînc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Şi după cum strălucirea fericiţilor va fi însoţită de frumuseţe preaminunată, tot aşa, trupurile păcătoşilor vor avea mare spaimă şi urîciune. Şi măcar că vor avea nestricăciune ca şi drepţii, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veşnic în iad şi niciodată a se mistui.
Iubiţi credincioşi, auziţi ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur: "Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decît înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtînd grijă pentru rob [care este trupul], de stăpîn [care este sufletul] să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toată viaţa".
Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se luptă, se înfrînează de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: "Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat şi rodul postului. Căci este cu neputinţă şi osteneala postului a o lepăda şi rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut şi postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut".
Prin postul duhovnicesc înţelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori să le facem toţi cei ce sîntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi credem în Hristos Cel înviat din morţi. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea creştină. Fără iubire, fără iertare şi milostenie nu este mîntuire, nu sînt Paşti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.
Iată o istorioară adevărată despre doi creştini certaţi unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere. Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărît şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.
A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amîndoi în fiecare Duminică la Sfînta Biserică. În Sîmbăta Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd să se împărtăşească la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gîndurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adîncă mîhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, dar avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul Ispititor.
Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfînta Biserică. A început la strană cîntarea: "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere căci chiar în acel moment, acela se strecura prin mulţime către dînsul. S-au îmbrăţişat, zicînd încet: "Hristos a înviat!" După răspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevărat a înviat!", a adăugat cu şi mai multe lacrimi în ochi: "Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întîmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea şi m-a învăţat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creştineşte, nu-i omeneşte ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat şi aşteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel pacea şi dragostea s-au reaşezat între ei la vremea cuvenită şi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste au primit Sfînta Împărtăşanie şi prin ea pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu şi gata oricînd să se sălăşluiască între noi, precum spune aşa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu, rămîne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).
Iubiţi credincioşi, astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe cel rău. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu.
Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormîntul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mîntuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobîndit iertarea şi mîntuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămîne în veci cu noi, de vom rămîne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile. Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cîntăm împreună cîntarea Învierii: "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Amin.
Nota Ieromonahului Serafim: Învierea Domnului (Anastasis tou Hristou, Ressurrectio Domini) reprezintă centrul de gravitaţie si axa lumii şi pe el se sprijină întregul edificiu al religiei creştine, fundamentul spiritualităţii noastre. Cuvântul “Paşti”, “Pasca”, este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din pământul făgăduinţei (Canaan). Noi creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc, prin Patimile, Moartea si Învierea lui Hristos, a Mielului nevinovat si preacurat, Care a luat păcatele lumii. Paştile sunt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze si ei.“Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii si al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei si ale adevărului” (I Corinteni, 5, 8), spunea Sf.Ap.Pavel. Praznicul Învierii întrece cu strălucirea solemnităţii serviciului său toate celelalte sărbători ale anului.
Mihail Eminescu
Învierea
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
…
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Hristos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!
Hristos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
Icoana din perete
Până în urmă cu câţiva ani, nu prea
credeam când auzeam vorbindu-se de minuni. Poveşti, îmi spuneam. Dar
într-o zi m-am pomenit cu moartea în faţă. Venise pe ocolite, aşa
cum se întâmplă adesea. Totul a început cu o banală apendicită,
pe care am operat-o, fără să fac din ea o problemă, gândindu-mă
că aproape orice om face această operaţie. Totul a decurs bine,
atât intervenţia, cât şi cele şapte zile de spitalizare. Am
plecat acasă, tare fericită că începeam să-mi revin. Nu
mă durea nimic, mâncam normal şi totul părea să meargă
spre bine. Dar... Dumnezeu a vrut să-mi arate un semn. Într-o noapte,
când am vrut să merg la toaletă, nu am mai putut să mă
ridic din pat. O durere groaznică îmi cuprinse tot corpul, în special
în zona operaţiei. Am zăcut trei zile sperând că-mi va trece,
dar nu puteam să mănânc nimic şi mergeam ţinăndu-mă
de pereţi. Atunci, părinţii mei m-au dus la cel mai apropiat
spital, pentru că eram la ţară. Mi s-a administrat penicilină,
însă durerea nu ceda. Medicul care mă luase în observaţie a
hotărât să-mi facă o ecografie, după care să mă
trimită la chirurgul care mă operase, ca să mă deschidă
din nou. La ecografie s-a văzut clar: era o pată imensă în
abdomen, iar medicul i-a spus mamei că aş avea un început de septicemie,
adică eram la un pas de moarte. M-au adus înapoi în salon şi urmă
să mă ducă la un spital judeţean pentru o nouă intervenţie.
Stăteam întinsă pe pat, cuprinsă de dureri groaznice şi
îmi imaginam moartea. Mama stătea lângă mine şi nu ştia
cum să-şi mai ascundă lacrimile. În acea clipă, mi-am
întors capul spre răsărit şi, brusc, am văzut pe perete
o icoană cu Maica Domnului. Instantaneu, am început să mă rog:
„Maică sfântă, salvează-mă de la moarte. Şi Tu eşti
mamă, priveşte-o pe mama mea şi vezi cât suferă pentru
mine, te rog, ajută-mă, Maică Sfântă, te rog!”, şi
lacrimile îmi curgeau şiroaie. În clipa aceea, o putere mai presus de
a mea m-a ridicat din pat şi am început să păşesc prin
cameră. Mama a vrut să mă ajute, dar eu i-am zis zâmbind: „Lasă,
mamă, că pot, nu vezi, nu mă mai doare nimic”. Mama s-a închinat,
la fel şi femeile cu care eram în salon. Au zis tare, că este o
minune de la Dumnezeu. Din acea clipă, nu m-a mai durut nimic, iar la
următoarea ecografie, medicul a rămas uimit: pata de pe abdomen
dispăruse. Dragii mei, am lacrimi în ochi când scriu aceste rânduri.
Cred din tot sufletul că Dumnezeu a făcut în cazul meu o minune:
m-a vindecat! Să credem în Domnul cu toată fiinţa noastră,
să ne rugăm să ne dea sănătate, pace în ţară
şi să ne călăuzească viaţa. Amin. ANA CAVESCU - e-mail: barbu.gheorghe7@rdslink.ro
Academicianul Virgil Cândea a trecut la cele veşnice
La 16 februarie 2007, profesorul
de istorie, filosofie şi spiritualitate creştină Virgil Cândea
a decedat după o luptă grea cu un cancer intestinal. Prea Fericitul
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis familiei îndoliate
un mesaj de compasiune: “Am aflat cu tristeţe vestea că distinsul
academician, profesor şi teolog Virgil Căndea a trecut din lumea
aceasta la viaţa cea veşnică. El rămâne pentru noi o prezenţă
mângâietoare de cuget şi de suflet, îndeosebi un fiu vrednic al Bisericii
noastre strămoşeşti, care şi-a înmulţit din belşug
talanţii dăruiţi de Dumnezeu. Preocupărilor sale pentru
istoria literaturii române vechi, pentru frumuseţea icoanei ortodoxe,
li s-au adăugat implicarea activă în viaţa Bisericii, ca membru
al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Adunării
Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, unde, cu prisosinţă,
şi-a adus contribuţia sa binefăcătoare…La ceasul încredinţării
trupului său pământului din care a fost zidit, adresăm familiei
îndurerate condoleanţe şi înălţăm smerită rugăciune
către Dumnezeu să-i primească sufletul în ceata celor drepţi.”
Virgil Cândea s-a născut în 29 aprilie 1927, la
Focşani. A urmat cursurile Facultăţilor de Drept (1945-1949),
Filosofie (1946-1950) şi Teologie (1951-1955) din cadrul Universităţii
din Bucureşti. Doctor în filosofie (1970), cercetător ştiinţific
principal la Institutul de Studii Sud-Est Europene, profesor de Istoria Relaţiilor
Internaţionale, Istoria Culturii şi Artă Religioasă în
Bucureşti la Facultatea de Drept, la Institutul de Arte Plastice, Facultatea
de Teologie. Profesor invitat la Institutul Universitar Oriental din Napoli,
Institutul de Înalte Studii Europene din Geneva, Universităţile
din Beirut, Strasbourg şi „La Sapienza“ din Roma. Membru al Academiei
(1993). A publicat numeroase lucrări privind Istoria Spiritualităţii
Româneşti, a culturii româneşti medievale, opera unor umanişti
şi iluminişti români, arta postbizantină, relaţiile noastre
spirituale şi culturale cu Orientul creştin.
Pot să-l chem
pe preot la miezul nopţii ca să împărtăşească
un muribund?
Dacă boala îl ţine la pat, este bine să-l
înştiinţezi din timp pe preot, iar acesta va decide dacă îl
va împărtăşi sau nu. În nici un caz nu trebuie să amâni
foarte mult, pentru că starea bolnavului se poate înrăutăţi.
Atenţie: preotul îi va da Sfânta Împărtăşanie doar dacă
va reuşi să-l spovedească, fie şi foarte sumar. Dacă
însă acel om nu mai poate vorbi, dacă intră în comă şi
nu mai poate comunica nici măcar prin gesturi, atunci nu va mai putea
primi Împărtăşania căci dacă împărtăşirea
nu se face în mod liber şi conştient, ea nu are efect. În loc să
fie un ajutor pentru acel suflet pe calea spre Împărăţia veşnică,
ea se transformă într-o povară.
Dacă ai în îngrijire un bolnav cronic, a cărui
stare de sănătate se agravează brusc, la o oră târzie,
şi acel om s-a împărtăşit în urmă cu câteva luni
dar a fost imobilizat la pat, deci socoteşti că nu a putut face
păcate grave în acest răstimp, şi te întrebi dacă poţi
să chemi pe preot la miezul nopţii ca să-l împărtăşească,
răspunsul este: de sigur, preotul vine la orice oră din zi sau din
noapte. Este bine că te gândeşti la responsabilitatea pe care o
ai pentru sufletul acelui om care este în pragul morţii, pentru că
Sfânta Împărtăşanie este un mare ajutor pentru suflet pe cărarea
către Rai. Nu trebuie însă să apreciezi tu singur dacă
bolnavul a avut sau nu ocazia de a păcătui. Dacă el, pe patul
suferinţei, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi şi-a
blestemat situaţia, a săvârşit astfel un păcat chiar mai
mare decât unele păcate trupeşti. Pentru acest om este necesară
mai întâi spovedania şi numai după aceea, Sfânta Împărtăşanie.
Este bine să ştii că, chiar dacă acel om are pe conştiinţă
păcate foarte grave, pentru care a fost oprit de la împărtăşire,
el va fi totuşi împărtăşit în ultimele clipe ale vieţii
sale de către preot.
(din articolul lui Petre Avram, ziarul Lumina din 22 martie
2007)