HOLLY RESURECTION ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

MISIUNEA ROMÂNĂ ORTODOXĂ INVIEREA DOMNULUI

9091 ALDER AVE , SACRAMENTO CA 95829

Preot: Gheorghe Naghi (cell. 510 390 0055 sau tel. 408 347 1802)

V E S T I T O R U L

Aprilie 2005

Calendarul lunii

Vineri, 1 aprilie: Cuv. Maria Egipteanca.

Sâmbătă, 2 aprilie: Cuv.Tit, făcătorul de minuni. Pomenirea morţilor

Duminică, 3 aprilie: Cuv.Nichita Mărturisitorul, Duminica III-a din Post (a Sfintei Cruci). Evrei 4,14-16; 5,1-6. Marcu 8, 34-38, - 9,1.

Sâmbătă, 9 aprilie: Cuv.Vadim Arhimadritul. Pomenirea morţilor.

Duminică, 10 aprilie: Sf. Muc. Terentie, Macarie. Duminica IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul). Evrei 6,13-20. Efeseni 5,8-19. Marcu 9, 17-32.

Matei 4, 25, - 5,1-12.

Luni, 11 aprilie: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica

Miercuri, 13 aprilie: Sf.Muc.Artemon. Denie – Canonul cel Mare.

Vineri, 15 aprilie: Sf. Trofim. Denie – Acatistul Bunei Vestiri.

Sâmbătă, 16 aprilie: Sf. Muc.Agapia şi Irina. Pomenirea morţilor.

Duminică, 17 aprilie: Sf.Muc.Simeon, Duminica V-a din Post (a Cuv.Maria Egipteanca). Evrei 91, 11-14, Galateni 3, 23-29.

Marcu 10, 32-45, Luca 7, 36-50.

Sâmbătă, 23 aprilie: Sf.Mare Mucenic Gheorghe. Sâmbăta lui Lazăr.Pomenirea morţilor.

Duminică, 24 aprilie: Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor.

Cuv. Elisabeta. Filipeni 4, 4-9. Ioan 12, 1-18. Dezlegare la peşte.

Luni, 25 aprilie: Sf.Ap.Ev.Marcu. Denie.

Joi, 28 aprilie: Denia celor 12 Evanghelii.

Vineri, 29 aprilie: Denia Prohodului Domnului.

Duminică, 1 mai: Invierea Domnului – Duminica Sfintelor Paşti.

Ap.Fapte 1, 1-8. Ioan 1, 1-17.

PROGRAMUL slujbelor la Biserica „Invierea Domnului”:

Sf. Liturghie la orele 10 a.m. în fiecare duminică.

28 Aprilie - JOIA MARE:- ora 6 p.m. - Denia Celor 12 Evanghelii.

29 Aprilie - VINEREA MARE:- ora 6 p.m. - PROHODUL- Slujba Inmormântării Domnului.

30 Apr/1 Mai, Sâmbătă/Duminecă - ora 12, Miezul nopţii - SLUJBA ÎNVIERII

1 Mai - Dumineca Învierii - ora 10 a.m. - Sfânta Liturghie

In tot acest răstimp al Postului Sfintelor Paşti, se vor face spovedanii, în special Duminică dimineaţă (de la ora 9 a.m.) sau Sâmbătă după masă (de la ora 5 p.m) cu primirea Sfintei Impărtăşanii la timpul potrivit de la Sf. Liturghie.

In cazurile speciale, Taina Spovedaniei şi Sf. Impărtăşire pot avea loc şi în altă parte decât la Biserică (pentru cei bolnavi, bătrâni sau cei care nu se pot deplasa) după o prealabilă precizare telefonică.

După terminarea slujbei va urma îndătinata agapă.

Să aveţi parte de sănătate, pace şi întru toate bună sporire. Hristos Domnul să reverse asupra voastră darurile Sale cele bogate. Împlinirea bunelor dorinţi şi duhovniceşti bucurii.

Pr. Gh. Naghi

Despre post

Pr. D. Stăniloae (Asceza şi Mistica Bisericii Ortodoxe)

Postul cu trupul este, el însuşi, un act de creştere spirituală. Este o încordare a voinţei şi o reaşezare a domniei spiritului asupra trupului. Sufletul şi trupul nu-şi trăiesc viata separat, ci, în stare normală, sufletul trebuie să spiritualizeze trupul, iar trupul să fie mediul de lucrare a sufletului.

Păstrarea neprihănirii este un alt aspect al postului. Tinerilor li se recomandă în mod deosebit postul. Sufletul tinerilor este înjunghiat de aprinderea plăcerilor trupeşti: mintea este robită de fierberea poftelor el neputându-se împotrivi plăcerilor trupului, căci aprinderea sângelui duce la împrăştierea duhului. Mai ales, de băutură să se ferească tânărul, ca nu cumva, prin focul îndoit al lucrării patimilor dinlăuntru şi al băuturii de alcool să i se înfierbânte peste măsură dorul de plăceri trupeşti şi să alunge din el plăcerea duhovnicească a durerii născute din străpungerea inimii şi să aducă prin aceasta întunecarea şi împietrirea. Infrânarea de la lăcomia pântecelui uşurează înfrânarea de la celelalte patimi. Patimile sunt ca un balaur: tăindu-i un cap, apare altul, dar cea mai subtilă este slava deşartă, care apare chiar pe marginea smereniei, sau a oricărei virtuţi.

Mâncarea de post are rostul de a slăbi puterea nereţinută a poftelor care face din om un rob şi-i ia putinţa de a vedea şi altceva în cele ce mănâncă decât materie de consumat. Prin slăbirea poftei, mâncarea devine un act în care e prezentă şi reflexia, şi gândul la Dumnezeu. Raţiunea nu mai este slujitoare la dispoziţia poftei, ci îşi redobândeşte rolul de conducătoare. ln jurul actului mâncării se coboară o lumină duhovnicească, nu mai e un act iraţional, închis în întuneric. In acest context, orice regim alimentar de slăbire propus şi practicat de oricine este un fel de amăgire dacă nu are la bază cele arătate mai sus. Am văzut la Ruşi, într-un pelerinaj, că orice creştin, chiar şi copiii îşi fac semnul sfintei cruci asupra mâncării, dar şi asupra cănii cu apă. De bucate, numai atât să ne slujim cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftelor. Primirea hranei cu măsură şi socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia.

Postul mai este şi un act de preamărire a lui Dumnezeu pentru că este un act de înfrânare a propriului egoism crescut prin poftele spirituale şi trupeşti, încât nu mai încape nimeni de noi, nici chiar Dumnezeu, dându-ne iluzia şi trăind astfel de parcă numai persoana noastră ar exista şi parcă pentru ea ar fi toate. Omul suferă de o buhăială monstruoasă a eului, căci extinderea egoistă a eului nu e o adevărată creştere, ci o umflare bolnăvicioasă care vrea să se întindă peste tot şi toate. Ea este rezultatul lucrării tuturor microbilor spirituali sălăşluiti în eul nostru. Postul este antidotul împotriva acestei extensiuni patologice a poftelor şi egoismului. Postul este adunarea smerită a eului în sine, dar prin transparenţă să vedem pe Dumnezeu şi să ne umple de viaţă consistentă în Dumnezeu. Aceasta este creşterea duhului din om, din duhul dumnezeiesc. Numai în Dumnezeu şi din Dumnezeul cel infinit poate creşte omul spiritual în armonie cu toţi şi cu toate.

De multe ori, omul, simţindu-se slăbit cu duhul şi cu trupul, se duce să se «relaxeze», să-şi refacă puterea epuizată. Unde? In plăceri lumeşti, petreceri, băutură de vin, etc., care şi mai mare amăgire sunt, slăbindu-l şi mai tare. Egoistul, voind să crească în afara lui Dumnezeu si a relaţiilor iubitoare cu semenii, creşte numai în aparenţă şi pe o scurtă durată.

Despre înfrânarea vorbirii

Ia seama, omule! Stăpâneşte-ţi limba şi nu-ţi înmulţi cuvintele, ca să nu-ţi înmulţeşti păcatele. (Sf. Antonie cel Mare)

Tăcând înţelegi şi, după ce ai înţeles, grăieşte. Căci, în tăcere naşte mintea cuvântul.

(Sf. Antonie cel Mare)

Unii oameni îşi aleg mâncarea cu multă luare aminte şi nu îngăduie să intre în gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenţi şi nu îşi aleg cuvintele care ies din gura lor. (Fericitul Augustin)

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadochia din părinţi creştini. Rămas de mic fără tată Sfântul s-a mutat cu maica sa în Palestina unde mai târziu a îmbrăţişat slujba armelor şi, datorită ostenelilor sale, priceperii, destoiniciei şi vitejiei, a cucerit cele mai înalte cinstiri până la dregătoria de conducător de oaste în garda împăratului. In anul 303 împăratul Diocleţian, care deşi era păgân tolerase până atunci creştinii, a pornit la sfatul ginerelui său Galerie o mare prigoană împotriva acestora. De-atunci şi până în anul 313 (când Sf.Constantin prin decretul de la Milan a dat pace creştinilor), mulţi au pătimit şi plătit cu moarte de martiri alegerea lor pentru credinţa în Hristos. Sf. Gheorghe s-a înfăţişat singur la împăratul Diocleţian şi i-a spus că este creştin şi doreşte să slujească în oastea lui ca ucenic al Domnului. A fost aruncat în temniţă şi torturat (lovit cu suliţa, bătut la tălpi, lespezi pe piept, chinuit pe roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaie cu vâna de bou), ca să se lepede de credinţă şi să se inchine la idoli. Văzând că Sfântul trece prin toate şi rămâne viu şi nevătămat, mulţi din ostaşi au crezut în Dumnezeu. Pe când era în temniţă, Sfântul s-a atins de un mort şi acesta a înviat. Impărăteasa Aleaxandra, soţia lui Diocleţian, a trecut şi ea la credinţă. Impăratul a încercat să-l înduplece oferindu-i onoruri dar Sfântul a refuzat. Diocleţian a dat apoi poruncă să li se taie capetele şi Sfântului şi împărătesei. De-atunci lumea creştină îl sărbătoreşte pe acest mare sfânt oştean. El este primul dintre mucenici cum Sf. Ecaterina este prima dintre muceniţe. In biserică este reprezentat la loc de cinste la dreapta altarului deasupra stranei. Ordinele de vitejie poartă numele său. El a fost multă vreme şi ocrotitorul oastei române. Steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la muntele Athos are pe el chipul Sfântului Gheorghe doborând balaurul şi o rugăciune către Sfânt.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)

Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa monahală, s-a călugărit sub numele de Acachie. De asemenea şi mama Sfîntului Calinic, fericita Floarea, după ce şi-a crescut copiii, s-a retras în Mănăstirea Pasărea, primind marele şi îngerescul chip sub numele de schimonahia Filoteia. Tînărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educaţie religioasă aleasă, învăţînd carte în Bucureşti, la şcolile care funcţionau pe acea vreme pe lîngă biserici. În anul 1807 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareţ, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în schima monahală sub numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.

Sfîntul Ierarh Calinic, fiind vas ales al Duhului Sfînt, a iubit de mic rugăciunea, tăcerea, cinstea şi milostenia. Încă de cînd era călugăr tînăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osîrdie, se lupta împotriva somnului şi nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii, după mărturia bătrînului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele grele ale mănăstirii. Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfîntul Calinic că faţa îi era mereu palidă de multa postire şi ochii adînciţi în orbite din pricina multor privegheri şi a atîtor lacrimi. Căci dobîndise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfînta rugăciune.

În anul 1813, murind de ciumă mulţi preoţi călugări din Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Însă, fiind foarte ascultător şi lăsîndu-se în voia lui Dumnezeu, a primit taina sfintei preoţii, săvîrşind cele sfinte în toată viaţa sa cu lacrimi şi cu multă evlavie. După primirea darului preoţiei, la 13 februarie, 1813, Sfîntul Calinic a început şi mai mult a se nevoi şi a sluji cu osîrdie tuturor, fiind plin de dumnezeiasca dragoste către toţi, după cuvîntul ce zice: "Dacă vrei să te iubească toţi, iubeşte şi tu pe toţi". De vedea pe cineva scîrbit, împreună cu el se întrista; pe cei bolnavi îi cerceta şi după ale sale puteri îi mîngîia, iar pe săraci mereu îi miluia. Pentru aceasta toţi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. Apoi era atît de smerit, că pe cît se înălţa cu cinstea şi cu darul de către toţi, cu atît mai mult se smerea către toţi, după cuvîntul Domnului Care zice: Care între voi va vrea să fie întîi, să vă fie vouă slugă (Matei 20, 27).

Cuviosul Calinic a fost hirotesit duhovnic al Mănăstirii Cernica la 20 septembrie, 1815, de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti, Nectarie. Din această zi aproape toţi părinţii şi fraţii din obşte se mărturiseau la el, pentru că toţi se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpost şi mîngîiere supărărilor lor. Şi era atît de iscusit duhovnic, încît veneau la spovedanie nu numai monahii, ci şi multă lume din afară şi chiar mitropolitul.

Acest fericit părinte, ori de cîte ori era ocărît de cineva, grăia de bine, iar pe cel care îl nedreptăţea, îndată îl miluia şi îl ajuta cu tot ce putea. Însă la dînsul în chilie altceva nu se găsea, fără numai un ulcior cu apă. Mai spuneau părinţii că în chilia sa cuviosul era atît de liniştit, încît nici ucenicii lui nu-l auzeau ce face, cînd adică se odihnea şi cînd era la rugăciune. După mărturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic săvîrşea în timp de 24 de ore două mii de închinăciuni şi trei sute de metanii mari, precum şi pravila cea rînduită fiecărui călugăr la chilie. Aceiaşi duhovnici ai Mănăstirii Cernica adevereau că Sfîntul Calinic, încă din anii tinereţii, a primit darul neîncetatei rugăciuni a lui Iisus, prin care s-a făcut casă a Duhului Sfînt şi vas al alegerii.

Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, mărturisea că toată viaţa sa, cuviosul nu dormea întins pe pat, ci aţipea cîteva ceasuri pe un scaun, îmbrăcat şi încins cu o curea lată de piele. Era ca o adevărată santinelă, gata oricînd de luptă, veghind neîncetat asupra nevăzuţilor vrăjmaşi care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gînduri. Acelaşi ucenic zicea că nimeni nu putea să ascundă ceva sau să spună vreo minciună înaintea Sfîntului Calinic, pentru că era înaintevăzător şi îndată descoperea adevărul şi cele ce urmau să se întîmple în viitor. Acelaşi ucenic preaiubit al Sfîntului Calinic spunea că dascălul său era atît de blînd şi smerit cu inima, încît oricine socotea că are în faţa sa un înger, iar nu om pămîntesc. De aceea toţi îl iubeau, îl cinsteau şi îl aveau ca pe un adevărat sfînt, atît călugării şi mirenii, cît şi episcopii şi dregătorii ţării.

La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic a fost ales stareţ al Mănăstirii Cernica, cu voia lui Dumnezeu şi a Sfîntului Ierarh Nicolae, patronul acestui sfînt locaş, avînd doar 30 de ani. Pentru sfinţenia vieţii lui şi buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit şi păstoreşte obştea Cernicăi timp de 32 de ani, adunînd în jurul său mulţi călugări, căci se silea, nu numai cu viaţa sa, ci şi cu alese sfaturi duhovniceşti, să îndrepteze pe cei leneşi şi tulburători din mănăstire.

În timpul răscoalei din anul 1821, mulţi locuitori din Bucureşti s-au adăpostit la Mănăstirea Cernica. Iar bunul stareţ i-a găzduit pe toţi în Insula Sfîntul Nicolae, prin chiliile călugărilor, iar pe călugări i-a mutat în Insula Sfîntul Gheorghe. În acele zile de grea încercare pentru ţară, multă mîngîiere au aflat unii din locuitorii Capitalei de la Sfîntul Calinic. Că pe toţi îi îmbărbăta, îi odihnea şi îi hrănea gratuit din alimentele mănăstirii. În primăvara aceluiaşi an, auzind turcii de mulţimea mirenilor adăpostiţi în insula Cernicăi şi socotind că ar fi dintre răsculaţi, au înconjurat mănăstirea cu tunuri şi stăteau gata s-o distrugă, iar pe cei aflaţi în ambele insule să-i ucidă cu sabia. Atunci Sfîntul Calinic a adunat tot poporul şi pe călugări în biserică, le-a ţinut cuvînt de îmbărbătare şi au făcut împreună priveghere de toată noaptea. Iar a doua zi a trimis un călugăr cu jalbă la mai marele turcilor din tabăra alăturată. Şi astfel, cu rugăciunile Sfîntului Calinic, cu lacrimile poporului şi cu mijlocirea Sfîntului Nicolae, s-au liniştit turcii şi s-au izbăvit cu toţii de moarte.

Terminîndu-se hrana în Mănăstirea Cernica, călugării şi mirenii erau ameninţaţi de cumplită foamete. Deci, căzînd Sfîntul Calinic la rugăciune cu multe lacrimi în faţa icoanelor Maicii Domnului şi a Sfîntului Nicolae şi cerîndu-le grabnic ajutor, îndată a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele stareţ de la rugăciune, au intrat pe poarta mănăstirii cinci care trase de cîte doi boi, pline cu pesmeţi de pîine, trimise de paşa, mai marele turcilor din tabăra apropiată.

Tot în anul 1821, un alt paşă, care îşi avea tabăra sa în satul Pantelimon, a răpit o călugăriţă din Mănăstirea Pasărea, drept ostatecă. Dar Sfîntul Calinic, nerăbdînd ca mireasa lui Hristos să fie în mîinile păgînilor, a făcut jalbă la stăpînire şi a izbăvit călugăriţa din mîinile turcului. Deci, supărîndu-se cumplit paşa, a hotărît să pornească noaptea cu armele asupra mănăstirii ca s-o prade şi să-l ucidă pe stareţ. Atunci Sfîntul Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut priveghere de toată noaptea, cerînd ajutorul lui Dumnezeu. Şi iarăşi, prin minune, a fost izbăvit de primejdie, căci chiar în noaptea aceea, pe cînd paşa lua cafeaua ca apoi să năvălească asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se în punga cu galbeni, turcul a scăpat cu viaţă. Cutremurat de această minune, a doua zi, paşa a trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica din care, după porunca cuviosului, s-a făcut la intrare o fîntînă cunoscută pînă astăzi sub numele de "Fîntîna Turcului".

Pe lîngă înnoirea vieţii duhovniceşti în obştea sa, marele stareţ al Cernicăi s-a îngrijit şi de cele necesare vieţii pămînteşti, după exemplul înaintaşilor săi. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfîntului Nicolae, iar cu banii donaţi de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucureşti, a zidit o biserică mare cu cetate, în insula Sfîntului Gheorghe, pentru că nu mai încăpeau călugării într-o singură biserică. Mai înainte însă de începerea bisericii, i s-au arătat noaptea în vis Sfîntul Ierarh Nicolae, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe şi fericitul stareţ Gheorghe. Deci, Sfîntul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: "Scoală-te şi să zideşti în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfîntului Mucenic Gheorghe...". Marele Mucenic i-a adăugat, apoi, aceste cuvinte: "Noi îţi vom trimite tot ce-ţi va trebui". Iar stareţul Gheorghe i-a zis: "Să nu ai nici o îndoială în inima ta!" Această vedenie arătînd-se deodată şi cuviosului Pimen duhovnicul, l-a încredinţat pe Sfîntul Calinic să înceapă lucrul. În anul 1832 a început noua biserică. În anul 1838 s-a dărîmat de un puternic cutremur, iar după patru ani a fost zidită din nou, aşa cum se vede pînă astăzi. A mai zidit, din anul 1846, biserica Mănăstirii Pasărea şi alte cîteva biserici parohiale.

Fiind chemat şi propus de cîteva ori să fie mitropolit al Ţării Româneşti, Sfîntul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrăjmaş din preajma sa, îndemnat de zavistnici, i-a dat otravă. Pe cînd marele stareţ zăcea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Dumnezeul mîntuirii mele, nu credeam şi nu doream să mor otrăvit". Atunci, în umbra nopţii, un glas de taină i-a răspuns: "Nu vei muri de otravă! Scoală-te şi fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Rîmnicu-Vîlcea, unde vei îndrepta Biserica şi clerul care este în decădere". În ceasul acela cuviosul s-a sculat sănătos din pat şi s-a dus la Utrenie, că era miezul nopţii. Pentru blîndeţea şi sfinţenia vieţii sale, atît de mulţi călugări s-au strîns în jurul Sfîntului Calinic, încît nu mai încăpeau în amîndouă insulele. În anul 1850, cînd a plecat ca episcop la Rîmnicu-Vîlcea a lăsat în Mănăstirea Cernica peste 350 de călugări cu viaţă aleasă.

La 14 septembrie, 1850, cu sfat de obşte, Sfîntul Calinic a fost ales episcop la Rîmnicu-Vîlcea, despărţindu-se cu multă durere şi lacrimi de fiii săi, fiindcă "n-a putut strica hatîrul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Ştirbei, domnul Ţării Româneşti şi s-a supus la voia obşteştii Adunări..." În vara anului 1854, mergînd Sfîntul Calinic spre Tîrgu-Jiu, însoţit de ucenicul său şi de mai mulţi slujitori, la rugămintea credincioşilor a poposit peste noapte într-un sat din cale. Şi fiii unui om înstărit au mărturisit bunului păstor că tatăl lor a murit de mai mulţi ani, dar trupul lui n-a putrezit în pămînt. L-au dezgropat de trei ori, i-au făcut parastas cu arhierei şi cu preoţi, dar trupul său tot întreg l-au scos din groapă. Deci, l-au rugat pe Sfîntul Calinic să le dea voie să-l dezgroape a patra oară pe tatăl lor. După terminarea Liturghiei au mers cu toţii la mormînt. Trupul răposatului, întreg şi nevătămat, era rezemat de zidul bisericii. Şi, iată, o minune preaslăvită! În timp ce Sfîntul Calinic citea rugăciunile de dezlegarea păcatelor, trupul cel neputred a început a se preface în ţărînă, de la picioare spre cap. La sfîrşitul rugăciunilor, întreg trupul său se prefăcuse într-o grămăjoară de ţărînă amestecată cu oase albe. Uimindu-se toţi de aceasta, au dat slavă lui Dumnezeu.

Sfîntul Calinic, avînd darul înainte-vederii, într-una din zile a spus ucenicului său, Anastasie: "Să ştii, fiul meu, că la 1866, Cuza nu va mai fi domn al ţării şi au să se facă mari schimbări. Să mai ştii că la 1877 are să vină în ţară împăratul Rusiei cu familia şi cu oştirile sale şi are să treacă Dunărea să se bată cu turcii; dar ruşii au să fie învinşi de turci. După aceea, ruşii au să cheme în ajutorul lor oştirea română şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, au să facă românii mari victorii, încît să-i laude şi să-i admire toate continentele lumii. După acest război sîngeros are să fie un război cu condeiul, adică cu diplomaţia. Şi după aceasta are să vină un război aşa de mare, cum nu a fost de cînd pămîntul, şi ferice de aceia care vor scăpa de acest mare război".

După 17 ani de rodnică păstorire a turmei lui Hristos, adică la 24 mai 1867, Sfîntul Ierarh Calinic s-a retras din nou la metania sa, Mănăstirea Cernica, unde dorea să-şi dea obştescul sfîrşit. A doua zi, de Înălţarea Domnului, a venit la biserică, a stat la liturghie şi la urmă a dat anaforă părinţilor, sărutîndu-i toţi mîna. Pe urmă a mers în chilia sa, cea mai dinainte gătită pentru sine, şi de aici n-a mai ieşit pînă la sfîrşitul său, fiindcă slăbise cu totul de bătrîneţe şi de mult post. În Joia cea Mare, anul 1868, spre sfîrşitul lunii martie, Sfîntul Calinic a chemat la chilia sa şapte preoţi de au slujit Sfîntul Maslu. După otpust, le-a zis preasfinţitul: "Părinţilor, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, că poate zilele acestea ne vom despărţi!" Dorind Sfîntul Calinic să asculte ultima liturghie pe pămînt şi să se bucure de praznicul Învierii lui Hristos, în ziua de Paşti a slujit un preot Sfînta Liturghie în paraclisul chiliei unde şedea, şi s-a împărtăşit pentru ultima dată cu Preacuratele Taine. Era ziua de 7 aprilie, 1868.

În joia luminată, adică la 11 aprilie, se împlineau cele 14 zile prevăzute de Sfîntul Calinic. În noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit părintele Anastasie la Sfîntul Calinic şi i-a citit Utrenia. După otpust au stat amîndoi de vorbă, vorbind pentru mîntuire şi alte lucruri folositoare. Cînd se lumina de ziuă, părintele Anastasie s-a retras în chilia sa. Iar la orele cinci, dimineaţa, Sfîntul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano, ca să-l îmbrace în cămaşă şi haine de îngropare. Pe toate celelalte le dăduse de pomană. Apoi singur s-a sculat, s-a spălat pe faţă, s-a pieptănat şi a binecuvîntat pe toţi cîţi erau în casă. Spunea ucenicilor: "Au venit nişte oameni mari în casă şi vor să mă ia cu dînşii". Cum stătea aşa în picioare, a cerut o cruce. Apoi, ţinînd crucea în mînă, s-a închinat ei, a sărutat-o şi a zis: "Sfîntă Cruce, ajută-mi!" Iar către ucenici a zis: "Să ne vedem în fericirea din cealaltă lume!" Şi rezemîndu-şi capul pe pieptul lui Ghermano, a răsuflat adînc şi şi-a dat duhul în mîinile Domnului, fiind numărat în ceata Sfinţilor Ierarhi ai Bisericii lui Hristos.

Canonizarea Sfîntului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie, 1955, sub Patriarhul Justinian al României, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne miluiască şi să ne miluiască Hristos Dumnezeu totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Un Cuvânt al Sfântului Calinic

Fraţilor şi Părinţilor,

Domnul nostru Iisus Hristos a zis către iudei: Casa Mea casă de rugăciune se va chema la toate limbile, iar voi aţi făcut-o peşteră de tîlhari (Matei 21,12). Ca să nu pătimim şi să auzim şi noi una ca aceasta, iubiţii mei fraţi şi fii, trebuie dar să avem mare grijă cînd intrăm în Sfînta Biserică sau în Sfîntul Altar, că acolo este Însuşi Domnul noastru Iisus Hristos de faţă în Sfintele Taine. Nu este nimeni iertat, fără de mare trebuinţă, a intra în Sfîntul Altar. Iar cînd sîntem siliţi, să intrăm cu mare sfială şi frică, după cum zice Proorocul David: Slujiţi Domnului cu frică... (Ps.2,9); şi să intrăm cu învăţătură, ca nu din neştiinţă să greşim şi să mîniem pe Domnul şi să pierim din calea cea dreaptă. De aceea noi cu mare evlavie să cinstim cele sfinte. Cînd este trebuinţă să intrăm, să facem trei închinăciuni înaintea uşii şi, intrînd, să descoperim capul. Apoi să facem alte trei închinăciuni înăuntru. Cei hirotoniţi sărută Sfînta Masă, iar monahii nu se ating de dînsa. Şi cîtă vreme vom fi în Sfîntul Altar să stăm cu mare frică şi cu evlavie, ca înaintea lui Hristos. Şi fiind vremea pomenitului la Proscomidie, tot cu capul descoperit să pomenim, după cum zice Pavel Apostolul: "Bărbatul, rugîndu-se sau proorocind cu capul acoperit, ruşinează pe Hristos, Capul său". Iar fiind cineva bolnav sau fiind frig tare, poate a-şi acoperi capul, că Dumnezeu cunoscător de inimi este; ştie gîndul nostru pentru care ne va şi răsplăti. Iar în vremea Sfintei Liturghii nu este slobod nimănui a intra în Sfîntul Altar, numai preoţii, diaconii şi paraclisierii cei slujitori, şi aceştia cu evlavie şi cu linişte să umble. Iar ceilalţi toţi sîntem datori a sta în Sfînta Biserică cu mare evlavie şi frică; nici făcînd vreo neorînduială sau vorbind, sau cu ochii uitîndu-ne în vreo parte sau în alta; nici să ieşim pînă la sfîrşitul slujbei, ca să nu cădem în blestemul Sfintelor Sinoade ale Sfinţilor Părinţi, care afurisesc pe cei ce fug mai înainte de otpust. Iar avînd ascultare sau neputinţă, să meargă la preot, să-i sărute mîna, să ia anafură şi aşa să iasă. Însă să se cerce fiecare pe sine, ca nu cumva să fie ispită diavolească sau lenevie, sau nebăgare de seamă, ca să nu cadă în blestemul cel proorocesc, că zice: Blestemat tot cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu lenevire sau cu nebăgare de seamă.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pre noi. Amin.