Dragi prieteni,
Cu multă dragoste vin să Vă împărtăşesc vestea prezentării volumului închinat alesului Preot al Banatului, Coriolan I. Buracu, Amintiri, (Arhiepiscopia Timişoarei, ediţie îngrijită de fiul său Mihai Buracu, Cuvânt Înainte de NICOLAE, Mitropolitul Banatului, Timişoara, 2007, 176 p.) de către Mihaela Cartianu, nepoata Părintelui.
Doresc să Vă mai spun că fiul a urmat tatălui înfundând ambii aceleaşi închisori insalubre (Canal si Piteşti) şi au fost rude cu renumiţii familiei Boldea din Borloveni, nume cinstite în tot Banatul.
Ca şi altădată aş dori să serbăm acest eveniment împreună invitându-Vă în data de 18 Mai a. c., după Sfânta Liturghie, în sala Bisericii ortodoxe române “Învierea Domnului” din Sacramento. Vor participa, cu aceeaşi dragoste, nepoata distinsului preot cinstit în tot Banatul, un “vas ales” al Domnului care a pătimit pentru că s-a alăturat luptătorilor anticomunişti din munţi, de asemenea şi strănepotul acestuia, tânăr pianist.
În încheierea acestei prezentări se vor purta discuţii pe marginea subiectului generos, despre martirii închisorilor, oferit de subiectul în care a fost implicată familia Buracu - animaţi de bucuria Sfintei Învieri care tocmai am prăznuit-o şi de plăcerea revederii.
Cu alese gânduri,
Pr. Gh. Naghi